23 matches
-
14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverși alții (1%). Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești. Pe teritoriul și în vecinătatea parcului național se află mai multe obiective de interes turistic
Delta Dunării () [Corola-website/Science/296761_a_298090]
-
deasemenea ardelenești și moldovenești, din cauza „mocanilor” ardeleni și românilor din Bugeac instalați cu turmele lor în Dobrogea în decursul secolelor trecute. După 1878, odată cu înmulțirea școlilor românești în Dobrogea și cu afluxul de locuitori români veniți din restul țării, graiul dician s-a contopit cu cel muntenesc și în final cu româna literară „ausbau” în decursul secolelor XIX și XX. Denumirea de dician este tradițională pentru localnicii români dobrogeni dinainte de 1878, dar nu se știe cert de unde se trage; Vasile Pârvan
Graiul dician () [Corola-website/Science/330499_a_331828]
-
1878, odată cu înmulțirea școlilor românești în Dobrogea și cu afluxul de locuitori români veniți din restul țării, graiul dician s-a contopit cu cel muntenesc și în final cu româna literară „ausbau” în decursul secolelor XIX și XX. Denumirea de dician este tradițională pentru localnicii români dobrogeni dinainte de 1878, dar nu se știe cert de unde se trage; Vasile Pârvan și George Vâlsan au presupus că etimologia ar putea fi numele cetății Vicina, menționată în sursele medievale și sediu al perihoretului (περιχωρήτης
Graiul dician () [Corola-website/Science/330499_a_331828]
-
în Dobrogea în perioada 1086-1091: jupânii Tatos/Chalis (probabil același cu Tatrys), în zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), în zona Deltei Dunării și Sestlav, în zona Vicinei: Nicolae Iorga socotește că acești trei conducători ar putea să fi fost români „dicieni”, sau, dacă erau pecenegi, că stăpâneau cnezate de români „dicieni” iar acțiunea lor ar fi reprezentat o încercare de emancipare de sub tutela bizantină. Această ipoteză a fost susținută și de către Nicolae Bănescu și C. Brătescu, acesta din urmă comparând aceste
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
cu Tatrys), în zona Silistrei; Sacea (Satza/Sata), în zona Deltei Dunării și Sestlav, în zona Vicinei: Nicolae Iorga socotește că acești trei conducători ar putea să fi fost români „dicieni”, sau, dacă erau pecenegi, că stăpâneau cnezate de români „dicieni” iar acțiunea lor ar fi reprezentat o încercare de emancipare de sub tutela bizantină. Această ipoteză a fost susținută și de către Nicolae Bănescu și C. Brătescu, acesta din urmă comparând aceste „cnezate românești” cu cele ale lui Litovoi și Seneslau. Alți
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
Bulgarorum et Valachorum", dar în istoriografia modernă „Al doilea Imperiu Bulgar”. Aceasta durează până în 1320/5, când Dobrogea devine independentă sub numele de "Principatul de Cărvuna", denumit în istoriografia modernă „Despotatul Dobrogei”. În acest timp se vorbea în zonă graiul „dician” menționat în lucrările lui George Vâlsan, un grai al limbii române influențat de limba greacă (influență perceptibilă prin unele nume de plante sau animale și îndeosebi pești, prin numiri de unelte de navigat și pescuit, unele transmise ulterior și Lipovenilor
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
din Andaluzia, după cucerirea Grenadei de către catolici), pe "Ermenlar" (Armeni), pe "Gök-Oğuzlar" (Găgăuți), pe "Rumlar" (Greci), pe "Cingene" (Țigani), pe "Bulgarlar" (Bulgari) și pe "Iflaklar" (Români), aceste două ultime grupuri fiind cele mai numeroase. Românii dobrogeni băștinași, care își spuneau "Dicieni" (nume care după George Vâlsan provine de la cetatea Vicina menționată în cronicile medievale ) erau "raia" (adică supuși otomani), și ca atare plăteau, ca toți "ghiaurii", haraciul (impozit pe necredincioși), în timp ce Românii veniți din părțile Sibiului, din Moldova sau din Țara
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
doresc să fie cetățeni români pentru că se consideră români. În mentalul colectiv al populațiilor românești, existau, ca moștenire a trecutului medieval, percepții pur locale privind identitatea colectivă: oamenii se defineau ca "ardeleni" (sau chiar "ungureni"), "bănățeni", "olteni", "munteni", "moldoveni" sau "dicieni" (în Dobrogea), deși se știau cu toții vorbitori ai aceleiași "limbi românești". Mișcarea pentru reunificarea Republicii Moldova cu România este continuarea în zilele noastre a unei mișcări unioniste începută încă din secolul XIX, care avea ca scop creearea unui stat întregit național
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
cu forța în Germania nazistă, sub lozinca "Heim ins Reich" (acasă în "Reich"). După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanței, legată de românizarea subsecventă a regiunii (unde până atunci, Românii, „dicieni” dobrogeni, „măcineni” moldoveni sau „mocani” ardeleni, fuseseră minoritari față de tătari, turci, greci și bulgari). Orașul, numit de către regele Carol I „plămânul României”, a devenit portul principal al țării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1895). Atunci s-au
Constanța () [Corola-website/Science/296917_a_298246]
-
devin simple sate de pescari, în locul lor se dezvoltă Babadagul și Medgidia ca târguri rurale. Ciobani din Ardeal, Moldova, Țara Românească transhumează în fiecare iarnă aici, mulți dintre ei ("Mocanii") stabilindu-se definitiv și amestecându-se astfel cu Românii dobrogeni ("Dicienii"). Această situație continuă și în perioada de început al declinului puterii otomane (sec. XVII). Situația se modifică însă dramatic, odată cu extinderea teritorială a Imperiului rus. În secolele XVIII-XIX, Dobrogea devine un câmp de bătălie între Turcia și Rusia. Situația se
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
în munții Măcinului, în jurul gurilor Dunării și pe malul drept al Dunării (Vlahii, Floriile, Aliman, Dunăreni consemnate de Ion Ionescu de la Brad în lucrarea sa "Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja"). Băștinașii etnici români dobrogeni purtau tradițional numele de "dicieni", despre care Vasile Pârvan și George Vâlsan presupuneau că se trage de la cetatea Vicina menționată în sursele medievale. Cartografia veche arată în jurul gurilor Dunării numiri românești, ca de exemplu limanurile Albastru (azi Sinoie), Fidilimanu (azi Zmeica), Iancina (azi Razim sau
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
legate de noul statut al navigației prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Continuă stabilirea în Dobrogea a numeroși români din alte provincii, iar în anii '20, în special în partea de sud a județului se așază numeroși aromâni, astfel că vechii "dicieni" și "mocani" devin minoritari. Tot în această perioadă are loc o emigrare masivă a turcilor din Dobrogea în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc. Cadrilaterul a
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
decenii petrecute în stăpânirea tătărească, dobrogeană, apoi munteană, Imperiul Otoman pune mâna pe regiune în 1422. Denumirea de "Argamos" sau "Argamum" este atunci înlocuită cu cea de "Sarîköy" (Sarichioi) care înseamnă "sat galben". În decursul perioadei otomane, populației băștinașe de ""Dicieni"" (Românii Dobrogeni) i se adaugă numeroși fugari Lipoveni persecutați în Imperiul Rus, între anii 1654 și 1796, în două mari valuri: primul după răscoala lui Bulavin, pe vremea lui Petru cel Mare, al doilea, în timpul țarinei Ecaterina a II-a
Sarichioi, Tulcea () [Corola-website/Science/324444_a_325773]
-
schimburi importante de populații cu Imperiul otoman, musulmanii Turci și Tătari din Bugeac, precum și un număr de peste 30.000 de moldoveni, părăsind teritoriul anexat pentru a se stabili în Dobrogea (teritoriu rămas otoman, unde se amestecară cu românii locali ziși Dicieni) și fiind înlocuiți prin peste 60.000 de Bulgari și Găgăuzi veniți din Bulgaria și Dobrogea, precum și de aproximativ 150.000 de Ruși și Ucraineni, rușii stabilindu-se cu precădere la orașe. Pe lângă aceștia, dezvoltarea economică a secolului XIX, chiar dacă
Basarabia () [Corola-website/Science/296621_a_297950]
-
coastă devin simple sate de pescari. Ciobani din Ardeal, Moldova, Țara Românească transhumează în fiecare iarnă până la mare (oile apreciind în mod deosebit vegetația puțin sărată), mulți dintre ei ("Mocanii") stabilindu-se definitiv și amestecându-se astfel cu Românii dobrogeni ("Dicienii"). În perioada Imperiului otoman s-au stabilit pe litoral și alte populații turcice (acângii, selgiucizi) apoi, începând cu secolul XVIII, după schisma din Biserica Ortodoxă rusă, adepți ai Bisericii de rit vechi, care se opuneau reformelor lui Petru cel Mare
Litoralul românesc () [Corola-website/Science/313374_a_314703]
-
Al Treilea Reich. Deși istoriografia străină a prezentat litoralul drept o zonă colonizată cu români numai după 1878, în fapt, au existat stâne românești de ciobani transhumanți încă din Evul mediu, fără să mai amintim de băștinașii dobrogeni denumiți tradițional "Dicieni", despre care Vasile Pârvan și George Vâlsan presupuneau că se trăgeau din populația romanizată din jurul masivului Măcinului și a cetății Vicina, menționată în sursele medievale. Cartografia veche arată pe litoral și denumiri românești, ca de exemplu limanurile Iancina (azi Razim
Litoralul românesc () [Corola-website/Science/313374_a_314703]
-
litoralului, îndeosebi a porturilor și a stațiunilor turistice. Este construită calea ferată Constanța-Mangalia. Continuă stabilirea pe litoral a numeroși români din alte provincii, iar în anii '20, în special în jurul Mangaliei se așază numeroși aromâni, astfel că pe litoral, vechii "Dicieni" și "Mocani" devin minoritari. Tot în această perioadă are loc o emigrare parțială a turcilor din zona costieră în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc. Perioada
Litoralul românesc () [Corola-website/Science/313374_a_314703]
-
deteriorări recente. A doua variantă culeasă de Teodor T. Burada nu diferă prea mult, ca înțeles, de prima. Aceeași concentrare în vers, asemenea oricărei forme aparținînd liricii ritualice menite să comunice expresii sufletești puternice, disperate, explozive: Scaloian, Scaloian, Trupușor de Dician; Scaloiță, Scaloiță, Trupușor de cuconiță, Mă-ta mi te-a căutat, Te-a cătat, te-a întrebat, Prin pădurea rară, Cu inima amară, Prin pădurea deasă, Cu inima arsă. Am spus că această variantă nu diferă „prea mult” de prima
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
celor patru versuri de început. Ele introduc un element nou față de chipul îndătinat al mamei ciobănașului. Sper să nu comit vreo exagerare, dar presupun aici schița unui portret de frumusețe formulat în două registre și prin versurile separate: „Trupușor de Dician”, „Trupușor de cuconiță”. Ambele vizează frumusețea fizică: „Mîndru ciobănel,/Tras ca prin inel”. Sub regim de ipoteză, mai observ că schița de portret este cerută de statutul special și dramatic al Caloianului: ca și păstorul, păpușa de lut ce urmează
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
necesară de cianura de potasiu sau prin acțiunea acidului cianhidric asupra acetatului de cupru divalent. Combinația Cu(CN)2 are stabilitate redusă, se transformă ușor în Cu[Cu(CN)2]. H2O și apoi în monocianură de cupru cu degajare de dician. Ditiocianatul de cupru se obține sub formă de precipitat negru cristalin, prin tratarea soluțiilor sărurilor de cupru divalent cu cantitatea stoechiometric necesară de tiocianat de potasiu. Combinația Cu(SCN)2 are stabilitate redusă și în contact cu apa ( mai rapid
Abordarea ?tiin?ific? ?i metodic? a temei "Cuprul-propriet??i ?i combina?ii by Irina Ecsner () [Corola-publishinghouse/Science/83657_a_84982]
-
cu dialectele italiene centrale și meridionale, româna face parte din grupul apeninobalcanic al limbilor romanice 65. Graiurile sau subdialectele limbii române sunt: * graiul bănățean; * graiul crișean; * graiul moldovenesc; * graiul maramureșean; * graiurile oltenesc, muntenesc și dobrogean, acesta din urmă zis uneori "dician"66; * graiul timocean. Harta graiurilor limbii române a fost prelucrată de către Spiridon Manoliu și a fost preluată din cadrul Enciclopediei online, Wikipedia, de la adresa: http://ro.wikipedia.org/ Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, coordonat de către Marius Sala, a tratat problema originii
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
și formează monoxid de azot: N2 + O2 2 NO H 0 = 87,37 kj/mol Deși se cunosc mulți derivați halogenați ai azotului, aceștia nu se obțin pe cale directă. În reacția cu carbonul, se stabilește un echilibru cu formare de dician (CN)2, dacă se lucrează și în prezența hidrogenului, se formează acid cianhidric, la 9000C, randamentul în acid cianhidric este de circa 5% iar în arc electric el atinge chiar 33%. N2 + 2 C = (CN)2 H2 + N2 + 2 C
CHIMIE ANORGANICĂ SUPORT PENTRU PREGĂTIREA EXAMENELOR DE DEFINITIVAT, GRADUL II, TITULARIZARE, SUPLINIRE by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaiei, Vasile Sorohan () [Corola-publishinghouse/Science/726_a_1055]
-
grele. Fluorul reacționează cu carbonul la temperatură obișnuită cu incandescență formând CF4, clorul și ceilalți halogeni reacționează numai la temperatura arcului electric. Cu sulful, carbonul formează disulfura de carbon, CS2, iar cu azotul, în arc electric, dă mici cantități de dician (CN)2. Cu siliciul reacția are loc la 2000C și rezultă carbura de siliciu (CSi), un compus covalent , cu proprietăți refractare (carborund). Carbonul arde în oxigen sau aer formând monoxid sau dioxid de carbon: C + O2 CO2 CO2 + C 2CO
CHIMIE ANORGANICĂ SUPORT PENTRU PREGĂTIREA EXAMENELOR DE DEFINITIVAT, GRADUL II, TITULARIZARE, SUPLINIRE by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaiei, Vasile Sorohan () [Corola-publishinghouse/Science/726_a_1055]