341 matches
-
laude este forma de ablativ singular a unui substantiv de declinarea a treia, laus (genitiv laudis) și acesta nu are nici o formă scrisă cu -ae. Cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici toate cuvintele latinești nu se scriu cu diftongul -ae. O asemenea greșeală mi se pare, pe de o parte, stânjenitoare pentru o revistă culturală cu pretenții și, pe de alta, grăitoare pentru felul cum s-a învățat și se mai învață încă latinește în România ultimelor decenii. Deși
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
Rodica Zafiu Readuceam în discuție, săptămîna trecută, problema variației - mai exact: a gradualității diferențelor - dintre pronunțarea cu diftong și cea cu hiat, în cuvintele culte ale limbii române. O tratare în scris a acestei situații are partea ei de paradox și chiar de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a supune verificării
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre! Reamintesc, oricum, că norma românească recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, p. 169
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, p. 169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la originea formelor românești, prin împrumut) sînt considerate (cel puțin în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe și implicit pronunția acelor secvențe de litere care - în absența unor semne speciale pentru semivocale - ar putea fi interpretate la fel de bine ca diftong și ca hiat. În cuvinte ca versiune
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe și implicit pronunția acelor secvențe de litere care - în absența unor semne speciale pentru semivocale - ar putea fi interpretate la fel de bine ca diftong și ca hiat. În cuvinte ca versiune, revoluție, revizionism, mineralier, miniatură, biliard, bărbier, este clar recomandat hiatul, deci pronunțarea -si-u-, -ți-e, -zi-o-, -li-er, -ni-a-, -li-ard, -bi-er. În franceză, formele corespunzătoare (cu i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
ca hiat. În cuvinte ca versiune, revoluție, revizionism, mineralier, miniatură, biliard, bărbier, este clar recomandat hiatul, deci pronunțarea -si-u-, -ți-e, -zi-o-, -li-er, -ni-a-, -li-ard, -bi-er. În franceză, formele corespunzătoare (cu i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
fi justificată, dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce este diftong la origine și diftong în uz rămîne hiat doar în dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce este diftong la origine și diftong în uz rămîne hiat doar în dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce este diftong la origine și diftong în uz rămîne hiat doar în dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
diftong în uz rămîne hiat doar în dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
sau împrumuturi în -iune, -ție, -orie, -ier, -ian (versiune, variație, meritorie, mineralier, italian etc.) este indicată o singură variantă corectă de pronunțare: cea în hiat (i-u, i-e, i-a...). De multe ori se afirmă clar că rostirea în diftong a respectivelor secvențe (iu, ie, ia...) este greșită. Cred că ar trebui organizate cercetări fonetice riguroase și aprofundate, în urma cărora să dispunem de o "hartă" obiectivă și cît mai detaliată a pronunțării reale a limbii române actuale, în diferitele sale
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se folosește cu adevărat: unde, cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În primul rînd, că diferența dintre hiat și diftong nu e chiar atît de clară în înlănțuirea spontană a pronunțării; pe baze acustice, vorbitorii unei limbi vor decide uneori greu, în fața aceleiași secvențe, pronunțate de altcineva, natura ei silabică. În afara unei situații experimentale, substituirea unui hiat (recomandat de norme
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
chiar atît de clară în înlănțuirea spontană a pronunțării; pe baze acustice, vorbitorii unei limbi vor decide uneori greu, în fața aceleiași secvențe, pronunțate de altcineva, natura ei silabică. În afara unei situații experimentale, substituirea unui hiat (recomandat de norme) cu un diftong trece neobservată. Sentimentul încălcării unei reguli apare doar cînd aspectul fonic al cuvîntului se modifică mai profund (nu în trecerea de la ca-si-e-ri-e, în cinci silabe, la ca-sie-ri-e, în patru, ci la o eventuală transformare în caserie). Apoi, impresia pe care
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
în mod spontan, cuvintele limbii materne, nu reușesc să indice clar vocala accentuată; cu rezultate dezastruoase în perceperea ritmului unei poezii citite fără voce). Așadar, nu ne-ar fi de mare folos să întrebăm diverse persoane în ce măsură pronunță hiat ori diftong (sau am obține doar informații despre gradul de cunoaștere teoretică al normei și despre prestigiul acesteia). Observațiile de mai sus își găsesc un sprijin în volumul lui Sextil Pușcariu, Limba română, II, Rostirea (scris în 1946, apărut în 1959, retipărit
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
gradul de cunoaștere teoretică al normei și despre prestigiul acesteia). Observațiile de mai sus își găsesc un sprijin în volumul lui Sextil Pușcariu, Limba română, II, Rostirea (scris în 1946, apărut în 1959, retipărit în 1994): Pe lîngă rostirea cu diftongi și cea cu vocalele în hiat, există, într-un număr mare de cuvinte, o rostire nestabilizată, variind de la individ la individ și chiar la același individ, după cum vorbirea e mai îngrijită sau mai neglijată, mai repede sau mai înceată, mai
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
dacă pronunță gre-u-ta-te, de patru silabe, sau greu-ta-te, de trei silabe, răspunsurile vor fi diferite și chiar același individ, dacă ți-a spus că rostește pe eu în hiat, răzgîndindu-se va admite că "parcă" îl rostește și cu diftong. Pușcariu furnizează o listă bogată de exemple, asumîndu-și partea de variație în ceea ce descrie ca "asemenea rostiri nestabilizate în graiul meu sau în cel al cunoscuților mei": au (pauză), ea (teatru), ia (biliard, meridian), ie (experiență, mitralieră), iu (domiciliu, stațiune
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
de variație în ceea ce descrie ca "asemenea rostiri nestabilizate în graiul meu sau în cel al cunoscuților mei": au (pauză), ea (teatru), ia (biliard, meridian), ie (experiență, mitralieră), iu (domiciliu, stațiune), oa (coafor), oi (doilea) etc. (p. 88-89). Pronunțarea în diftong e descrisă ca un fenomen firesc și ca o continuare a unei tendințe mai vechi care a acționat în evoluția limbii române. Se știe de altfel foarte bine că în rostirea românească se tinde spre evitarea hiatului; diferențele de interpretare
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
gura oamenilor culți". Evident, o pronunție stigmatizată ca incultă e greu de acceptat și de confesat. Chiar dacă, surprinzător, poate fi acuzată și de păcatul opus - de snobism. După Ion Calotă (Contribuții la fonetica și dialectologia limbii române, 1986), pronunțările cu diftong "nu corespund spiritului limbii române. Ele sînt rostiri în manieră cultă, mai bine zis străină, ale unor cuvinte din fondul vechi și nu pot caracteriza decît vorbitori care, sub influența pronunțării franțuzești, rostesc neologismele de origine franceză cu sinereză: colegial
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
două culuare, Occidentul se apropie încet dar sigur de Cluj" (revistavatra.ro /9.10.2001); "terenul are dimensiuni de 75x32m și este împarțit în două culuare: de ducere și de întoarcere" (ournet.md). Eroarea se explică prin asemănarea extremă a diftongilor -oa- și -ua-, diferențiați doar de gradul de deschidere al elementului semivocalic. Am crezut inițial că e vorba și de o intenție de a distinge substantivul feminin singular culoare de pluralul culoare al substantivului neutru culoar, limitîndu-se astfel o omonimie
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
cel mai ușor să se confunde sau să nu fie deloc înțeleasă în absența unor mărci suplimentare. Sînt astfel înregistrate trăsături tipice ale graiului moldovenesc: palatalizarea labialelor (bine - ghine), reducerea africatelor la elementul lor fricativ (cineva - shineva, posmagii - posmajii), transformarea diftongului ia în ie ("moldovenii noștri cam s-o împrăștiet în lumea largă"; "da muieți is posmajii?"), pronunțiile tăt, tati, rostirile dure are consoanelor s, ț, care modifică timbrul vocalelor succesive ("da disară venim", "eu nu-ts dau salariu") etc. Cele mai multe atestări
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
totuși destul de șocant: nu are justificarea unor înrudiri latine (că a accesa), nici simplitatea pronunției și a scrierii (că a printă); dimpotrivă, apare că un element evident străin, marcat de prezența unei litere specifice (w), prezentînd dificultăți de pronunție (doi diftongi în două silabe succesive, tipici pentru engleză, dar - în sine sau prin secvență în care apar - mai puțin pentru română) și mai ales cu o marcată diferența între scriere și pronunțare. Dificultățile formale nu au avut însă efect în fața puterii
„A downloada” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13574_a_14899]
-
de adaptat morfologic și fonetic din cauza hiatului u-a: singurele verbe cu care l-am putea compara fie primesc -ez în conjugare (a situa, situez; a accentua, accentuez), fie sînt defective de persoana I și nici nu au hiat, ci diftong (a ploua, a oua); vorbitorii au asimilat spontan pe a continua altor verbe de tipul a tăia - (eu) tai, a sui - (eu) sui, etc. E drept că mulți s-au (ne-am) străduit să rostim forma cultă recomandată pînă acum
Noutăți normative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11586_a_12911]
-
exemplele care urmează provin din albumele Amintiri din copilărie ale lui Pavel Stratan), cuprinde aproape toate particularitățile fonetice moldovenești (unele variind de la zonă la zonă): pronunțarea dură a unor consoane, după care i se transformă în î, e în ă, diftongul ea se reduce la a iar i final devocalizat dispare: puțîn, zîs, sămnu, sara, bat ("dacă ești bat te faci deodată acrobat"), tăț etc.; închiderea lui e la i, mai ales în finală (la tini, cuminti); palatalizarea labialelor p și
Pătărănii... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11818_a_13143]