598 matches
-
un hit la box-office, iar colaborarea dintre cei doi a continuat preț de alte două pelicule, Per qualque dollaro in piu și Il buono, il brutto, il cattivo. Dar, dacă tot am luat-o diacronic, să vă mai pasez o digresiune: dacă în 1950, Hollywood-ul oferea o sută și ceva de westernuri publicului, zece ani mai târziu, producțiile scăzuseră la aproximativ un sfert. Acest fenomen a creat o breșă pentru westernurile spaghetti, făcute cu actori americani migrați temporar la Roma. Era
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
Bird, un biografic despre Charlie Parker. Interesant este că atunci când face westernuri, Eastwood face loc în peliculă unei dimensiuni supranaturale, în schimb când e vorba de filme de alt gen, se ține cu dinții de realism. Și acum, după lunga digresiune despre paradoxurile carierei lui Eastwood, merită să trecem la analiza ultimei lui pelicule, Million Dollar Baby. După mine, e mai slabă decât Misterele Fluviului, dar e posibil ca asta să se fi întâmplat din cauza structurii aranjamentului de actanți. Aici e
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
la conferința de presă. E drept că nici una, nici cealaltă n-au prea semănat cu niște șuete. Ca moderator al ambelor întâlniri, Gabriel Liiceanu a impus niște rigori care, cu siguranță, nu invitau la tradiționalul bătut pe burtă și la digresiunile în zona flecuștețelor mondene. Dar a existat un perfect cadru pentru orice fel de întrebare, ca de la profesionist la profesionist. Evident că pentru scriitorul român astfel de situații sunt ambarasante: cum să coboare el, ditamai romancierul, eseistul, poetul, dramaturgul, la
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
critica imanentă, genul și opera, comicul și aprecierea subiectivă pe care i-o face receptorul, ficțiunea și dicțiunea la Chateaubriand, Poetica lui Aristotel, Estetica lui Hegel, catedrala ideală a lui Viollet-le-Duc, dar și westernul, jazzul, filmul serial, Vermeer, arta modernă. Digresiunile și bifurcațiile sunt numeroase, ironia și autoironia, ca de obicei, fine, subtile. Deschiderea poeticii către estetică începută cu Opera artei este menținută și nuanțată. Despre acest gen mai liber și mai sinuos, aproape voluptuos, pe care îl ilustrează FiguriV (Seuil
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
le numesc secvențe, există o anumită structurare. Fiecare dintre aceste secvențe este organizată în fragmente, să spunem, care sunt mai mult sau mai puțin legate unele de altele, uneori mai mult, alteori mai puțin; unele din aceste fragmente constituie o digresiune în raport cu ceea ce precede, o bifurcație. Secvențele sunt constituite din bucăți separate de asterisc pentru că am preferat să abandonez continuitatea discursului, obișnuit în astfel de texte, ca să fac loc digresiunilor, bifurcațiilor. Astfel că ansamblul acestor secvențe, uneori lungi, formează un fel
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
mai mult, alteori mai puțin; unele din aceste fragmente constituie o digresiune în raport cu ceea ce precede, o bifurcație. Secvențele sunt constituite din bucăți separate de asterisc pentru că am preferat să abandonez continuitatea discursului, obișnuit în astfel de texte, ca să fac loc digresiunilor, bifurcațiilor. Astfel că ansamblul acestor secvențe, uneori lungi, formează un fel de mozaic și nu am vrut ca trecerea de la o secvență la alta să fie mai subliniată decît trecerea de la un fragment la altul. Și de aceea am renunțat
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
ar fi fost Chateaubriand. Dar interesul meu pentru Chateaubriand nu trece decît parțial prin medierea proustiană; Proust nu s-a interesat decît de unul dintre aspecte, cel al memoriei involuntare, eu mă interesez de mai multe. Deși sunt și multe digresiuni, divagații, ramificări, bifurcații, deci pot să aleg mai multe obiecte "chateaubriandești", esențialul, centrul ar fi însă o chestiune de ordin poetic și anume: de ce dintre toate genurile pe care le-a practicat Chateaubriand, autobiografia i-a reușit cel mai bine
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
Africa - în prima carte românească pe această temă. Există o singură trimitere de acest fel, derizorie în context, la un articol dintr-un număr din septembrie 1999 al Adevărului, descriind un fenomen autohton de canibalism, atunci cînd autoarea face o digresiune pe tema supraviețuirii mitului antropofagiei, independent de legenda populațiilor africane de canibali, secvență ce încheie ultimul capitol al studiului (ciudat mod de a încheia o carte, printr-o digresiune...). Simona Corlan-Ioan recurge la două tipuri de surse: în primul rînd
În Africa neagră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15446_a_16771]
-
descriind un fenomen autohton de canibalism, atunci cînd autoarea face o digresiune pe tema supraviețuirii mitului antropofagiei, independent de legenda populațiilor africane de canibali, secvență ce încheie ultimul capitol al studiului (ciudat mod de a încheia o carte, printr-o digresiune...). Simona Corlan-Ioan recurge la două tipuri de surse: în primul rînd, și acesta este unul din principalele merite ale cărții, la texte originale de secol XIX, savuros-incredibile (convingătoare însă cu nici două secole în urmă) prin modul în care prezintă
În Africa neagră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15446_a_16771]
-
apă, stă și deasupra apei, stă și pe mal, e foarte blînd, solitar-solitar-solitar, are o glandă cu venin sub coadă, și-i împroașcă pe toți dușmanii. Așa că, ziua unui critic de întîmpinare - ca să revin, că eu fac bucle mari, detururi, digresiuni - ziua mea reflectă obsesia pe care am avut-o toată viața, obsesia non-alinierii. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu legat de un om, de un partid, în timp ce toată lumea, toată lumea, de cînd mă știu, din liceu, toți au vrut să
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
capitol vieții și ideologiei elaborate de poeți încarcerați. Atentă e autoarea la Nichifor Crainic, căruia îi acordă mai multe pagini, întrebîndu-se - răspunsul fie nu e clar, fie e contradictoriu - dacă a fost o personalitate sau o personulitate, face apoi o digresiune, ceva cam prea dezvoltată date fiind dimensiunile cărții, pe tema baladei și a Cercului Literar de la Sibiu. Spre sfîrștul capitolului sînt telegrafic concentrați alți poeți trecuți prin închisorile comuniste - Andrei Ciurunga, Aurel Baghiu, Dimitrie Pagiac, Ioan Ploscaru. într-o simetrie
Poezie și carceră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14540_a_15865]
-
eter." Într-adevăr, Miller-povestitorul este un insolit, un egoist preocupat foarte puțin de narațiune, și mai mult de înregistarea fidelă a unor secvențe. La Miller, spune William Solomon, totul e diversiune. Funcția de identificare a cititorului e mereu faultată de digresiuni - unele absurde, altele nostalgice, adesea comice și chiar auto-ironice. Ceea ce bunul gust ar cere să se discute doar în particular, Miller pune în scenă ca spectacol literar..." Cele patru modele Viața lui Henry Miller a fost profund marcată de experiența
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
Șaliapin, Marina, care mi-a povestit nu numai despre succesele tatălui ei, dar și despre faimosul costum din "Boris Godunov", vândut la un preț fabulos faimosului "Victoria and Albert Museum" din Londra. Dar văd că fac fel de fel de digresiuni! - Foarte bine! În poeziile dumneavoastră evocați un univers prietenos, populat de fluturi, de păsări, de melci, cățeluși etc. Ce semnifică "Nod ars", titlul primului volum? - Sensul este cel de dezlegarea unui nod ce fusese (firește, la mine) până atunci nedezlegat
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
întotdeauna cîștigă omul care are o operă, care are autoritate. Într-adevăr, a subliniat amfitrionul, în democrație există polemici, în regimurile totalitare campanii. Savuros ca întotdeauna, dl Mihai Zamfir a cules și acum zîmbete și rîsete la scenă deschisă cu digresiunea pe care a făcut-o relativ la limbajul disputelor și la specificul înjurăturii la diverse popoare. Ideea a fost că popoarele puternice înjură mai puțin și mai tern. Nu e cazul nostru, desigur. O părere diferită a exprimat dl Octavian Paler
Etica disputelor literare by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14191_a_15516]
-
nu altfel decît în cazul lui Tache de catifea), înainte de a fi “istoria” lui Fric (în sensul în care Baudolino al lui Eco, să spunem, este “istoria” personajului omonim), romanul lui Agopian se prezintă ca o alcătuire rizomatică, trăiește prin digresiuni, prin ramificarea rafinată și savantă a replicilor (asemeni lui Tristam Shandy), prin valorificarea ingenioasă a intertextului. Însă, oricum ar fi, Fric este cel care rămîne, mai mult decît oricare altul, în centrul romanului, el este personajul în jurul căruia se întrețes
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
exilul înseamnă o aventură în necunoscut. În memoria afectivă și culturală a Irenei se nasc puzderii de asociații roind în jurul temei „Marii Reîntoarceri". Astfel, un mit străvechi devine parțial compatibil cu destinele eroilor contemporani ai romanului. Următoarea secvență este o digresiune lingvistico-mitologică pornind de la titlul cărții. Reîntoarcerea înseamnă în greaca veche „nostos", ne instruiește doct autorul. „Algos" înseamnă suferință. Ecuația este simplă, deduce Kundera, nostalgia fiind suferința generată de dorința neîmplinită a reîntoarcerii. După ce enumeră cu osîrdie lexicografică termenii prin care
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
termenii prin care diverse limbi europene o numesc, autorul ajunge la concluzia că nostalgia ar putea fi suferința provocată de necunoașterea a ceea ce se întîmplă în patria abandonată. În viziunea lui, Odissea ar fi epopeea fondatoare a nostalgiei. La capătul digresiunii, Milan Kundera strecoară subtil (invocînd cazul compozitorului Arnold Schönberg, și el un exilat, refugiat din calea nazismului) o întrebare care stă și la originea romanului său: să fie oare adevărat că emigrația îi face pe artiști să-și piardă forța
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
care au atentat la libertatea Irenei" sunt cele care au făcut-o să fie ea însăși liberă. Evident, dilema Irenei este a tuturor emigranților și implicit și cea a lui Kundera. El acostează din nou pe țărmurile istoriei ambarcațiunea numeroaselor digresiuni pe care le face pe parcursul romanului. Comunismul s-a stins în Europa la exact două secole după izbucnirea Revoluției Franceze, ce a adus pe scena istoriei europene figura Emigrantului, a marelui Trădător sau Martir. Anul 1989 a scos de pe scenă
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
editorul Levaillant "țâșnindu-i din groapă", în 1850. În Chateaubriand par lui-même � Editions du Seuil), Victor-L. Tapie consideră că esențială în realizarea capodoperei a fost găsirea cuvântului memorii, care-i lăsa autorului cea mai largă libertate în alegeri: digresiuni, descrieri de peisaje, episoade futile dar în care moralistul descoperea adevăruri asupra ființei umane, portrete, meditații asupra destinului omenesc și al său propriu, evocarea multor scene istorice la care fusese martor. Am în fața mea cele două volume, în colecția Pleiade
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
lume lipsită de valori devin temele fundamentale. Grădina desfătărilor, cartea sa inovatoare din 1971, reeditată apoi de mai multe ori, reface legătura cu perioada avangardistă, prin recursul la o scriitură compozită, amestecînd realitate și imaginar, forme discursive, ilustrație grafică și digresiune autobiografică. Minunat povestitor, jurnalist de clasă, teoretician al artei, critic literar și eseist de formație sociologică, memorialist prolific, autorul primei cărți de critică cinematografică publicate în Spania, Francisco Ayala este autorul unei vaste și diverse opere. Povestirea aleasă pentru Premiul
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
o altfel de scriitură decît cea "tehnică", de poetician naratolog, iar Bardadrac, capricios și personal dicționar, o confirmă din plin. Consistentul volum de 450 de pagini are, așadar, aparența unui dicționar special, intim, individual, în care dezordinea amintirilor, reveriilor, reflecțiilor, digresiunilor, maximelor și butadelor, capătă o ordine alfabetică ce se desfășoară de la Aa, numele unui mic fluviu ce salvează pe rebusiști în situații extreme și Zut, exclamație familiară de nemulțumire și care, ne previne, ludic, autorul ar putea fi ultimul său
BARDADRAC,un pic din toate by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10359_a_11684]
-
formă și ca fond. Figura fratelui mai mare, mort la naștere și mereu evocat în familie, conduce la o reflecție despre stafii și o anume pseudo-gemelitate. Intrarea salcîm debutează ca o amintire din copilărie pentru a se transforma într-o digresiune amuzată despre nomenclatura botanică ce anunță adesea un fals arbore: acer pseudoplatanus, robinia pseudoaccacia. Sînt multe secvențe luate dintr-un "legendar familial", din "folclorul" personal, dar și altele privind generația anilor '50-'60, activitatea în mișcarea comunistă, din care autorul
BARDADRAC,un pic din toate by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10359_a_11684]
-
să le trec în revistă, mai ales pentru că minimum trei bunătăți, unele decorate și cu premii, și-au făcut loc în oferta estivală, altminteri destul de toropită. Să încep cu cea mai proaspătă ofertă: Dragoste de o vară de Pawel Pawlikowski. Digresiune: pe această cale, promit solemn că o să încerc să merg la toate vizionările de presă (care mă interesează) fără să mai trag chiulul/să greșesc ora sau locația, consolîndu-mă că, lasă, îl văd eu în cinematograf. Deoarece asta s-a
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
Cronicar Unde dai și unde crapă Cronicarul n-o să mai citească recenziile scrise de Bianca Burța-Cernat în OBSERVATOR CULTURAL. Se cuvin, așadar, cîteva vorbe la despărțire. Întîmplător, ultima cronică, din numărul 69 (22-28 iunie), despre agresiuni și digresiuni e, ca toate celelalte, și agresivă, și digresivă. Rău. Și... confesivă: Rețeta o folosesc de altfel mai mulți: faci zgomot ca să atragi atenția, dar contești cu metodă, la momentul oportun, și nu pe oricine. Iar odată intrat într-un sistem
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10505_a_11830]
-
în Poveștile Mamei Gîsca se caracterizează prin scurtime și simplitate. La o analiză mai atentă însă, densitatea sa îl dezvăluie ca un joc subtil, savant și rafinat, între narativ propriu-zis și ne-narativ, fie el de formă sapiențială, comentariu sau digresiune. Într-adevăr, narațiunea poveștii e presărată, fără a fi însă întreruptă, ici și colo, de comentarii, de paranteze, de sentințe și maxime care, extrase din “doxa mundi”, sînt ușor modificate și exprimă atitudinea de adeziune sau de subversiune a naratorului
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]