156 matches
-
rezonanțe tipic românești e mai redusă: „Din întunecata și atât de îndepărtata mea copilărie au parvenit până la noi câteva jucării din care cea mai importantă este fără îndoiala ursul Ursei”. Pot fi totuși incluse în această clasă formațiile cu sufixe diminutivale și în genere cu sufixe specific onomastice: „o păpușă micuță care mirosea a căpșuni și de fapt așa am și numit-o: Căpșunica”; „Bobica (o fetiță clown)”; un urs care „era emblema Berlinului și îl botezasem Berlinel”; „Pufulete (un urs
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
reacții de respingere chiar din interiorul mediilor lor specifice: „urăsc (...) în general cuvintele din categoria: puiuț, scumpel ... am oroare de ăia care intră (...) cu nickuri de genu (...) «un dulcik»” (FanClub Forum, 21.09. 2003). Unele dintre cele mai frecvente adjective diminutivale noi sînt într-adevăr dulcic (în DEX apare în schimb dulcișor), scumpic, scumpel (în DEX există doar scumpușor și scumpișor) și drăguțel (în DEX doar drăguleț, drăgulic, drăguliță). Diminutivele în discuție aparțin registrului familiar din mediul urban, în vreme ce în DEX
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
dr.myx), fiind concurată de cea cu sufixul -el: „koala (...) este un animăluț foarte scumpel” (FanClub Forum, iulie 2002); „ai un băiețel scumpel foc. Să-ți trăiască!” (co .mmunity. webshots. com); „Ești un scumpel, dulce de tot!!!” (sens.md). Afectarea diminutivală atinge uneori culmi greu suportabile, extinzîndu-se asupra întregului mesaj: „Vă pupic dulcic!!!” (clopotel.ro).
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
client. O strategie la fel de răspîndită este cea de minimalizare a aspectelor financiare ale schimbului comercial. Asemenea principii pragmatice generale se particularizează însă de la cultură la cultură și de la limbă la limbă; e suficient să traducem formula românească (înlocuind eventual sufixul diminutival, pentru limbile în care procedeul nu e activ, cu un echivalent funcțional, de pildă cu traducerea adjectivului mic), ca să ne dăm seama de diferențele practicilor sociale și culturale. Sînt limbi în care atenuarea expresiei - încercarea de a o face mai
"Facturica" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11459_a_12784]
-
acumula conotații afective, ironice sau chiar ușor depreciative. Deocamdată, în cazul lui făniță, cred că predomină nota glumeață și de simpatie: impresia generală e produsă de percepția derivatului ca nou și neobișnuit, ca și de posibilitatea de confuzie cu valoarea diminutivală a sufixului.
"Fane" și "fănițe" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16717_a_18042]
-
numele: "maica Vicenția", "maica Alina"; "Maica Mihaela are 21 de ani" (Evenimentul zilei = EZ 2424, 2000, 6) și mai ales gradul sau funcția în ierarhia monahală. Citatul următor conține pe maică în titulatura maica stareță, dar preferă forma de origine diminutivală pentru celelalte călugărițe: "doar maica stareță și cîteva măicuțe mai școlite se ocupă cu administrația" (ib.). La plural, cel puțin, echivalența între maici și măicuțe pare perfectă; în limba de azi mi se pare totuși că se observă o ușoară
Călugărești by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16896_a_18221]
-
nu însă și de Dicționarul explicativ (DEX), pansea ar fi pătruns în română printr-un intermediar neogrecesc, care ar explica relativa vechime și răspîndire a numelui florii. Solida fixare în limbă e dovedită de altfel și de existența unui derivat diminutival, care a devenit o denumire alternativă: panseluță. Oricum, diversificarea formală și încadrarea morfologică în genuri diferite au accentuat în română ceea ce în limba de origine (ca sursă directă sau mai îndepărtată) era doar o diferență de sens. Panseu aparține unui
Pansele și panseuri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17091_a_18416]
-
dar la ei acest sentiment nu vine pe un teren pe care-l simt gol, ci pe unul care trebuie curățat. Ei debutează prin a critica tot ce s-a făcut înainte, reproșînd pașoptiștilor candoarea, emfaza și, în general, caracterul diminutival, adică hipocoristic, al concepției și al vocabularului lor. Junimiștii dau naștere spiritului critic românesc. Totul, inclusiv idei ca aceea de națiune ori de patrie, care păreau pașoptiștilor nenegociabile, este pus de ei în marginile adevărului. O logică universală le reglează
Generații "lirice" și generații "critice" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15994_a_17319]
-
formarea valorii depreciative a lui -ache au contribuit decisiv conotațiile culturale ale grecismelor și ale turcismelor, legate de o anume epocă balcanizantă și apoi de respingerea ei odată cu modernizarea occidentală - dar desigur și faptul că e vorba de un sufix diminutival: diminutivele dezvoltă adesea, prin contrastul dintre sufix și bază, valori ironice (scriitoraș, doctoraș). Într-un articol monografic publicat în Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. III, 1962, Zizi Ștefănescu-Goangă a întreprins o prezentare istorică detaliată
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
David Vann (deși un „inchizitor” ca Philippe Gasparini ar vedea în această omofonie Fenn-Vann o asumare identitară implicită). Cu toate acestea, cartea este dedicată tatălui autorului, James Vann, pe care îl regăsim în rama ficțiunii cu numele de Jim (derivat diminutival al numelui real, James), împreună cu multe alte detalii autobiografice, verificabile printr-o simplă confruntare cu informațiile paratextuale de prezentare a autorului. Până și titlul volumului ne arată că avem de-a face cu o invenție autobiografică, altfel spus, cu o
În numele tatălui (și al fiului) by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2588_a_3913]
-
impresionant de sufixe (despre diminutivele românești au scris lucruri esențiale Sextil Pușcariu - care le-a consacrat chiar teza sa de doctorat, în 1899, la Leipzig - și Iorgu Iordan - într-un capitol amplu în Stilistica limbii române). În limba literară, formele diminutivale au fost judecate negativ la un moment dat (în secolul al XIX-lea), în numele unui ideal de raționalitate și eleganță constituit - probabil - sub presiunea modelului francez. Evitate în registrul înalt, diminutivele au circulat mai departe în limba populară și familiară
Diminutive culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8496_a_9821]
-
obiectivă, desemnînd varianta mai mică sau mai tînără a unui aliment, a unui produs culinar - dovlecei, castraveciori, ciupercuțe, cîrnăciori, ficăței - sau reprezentînd fixarea unei metafore: colțunași, perișoare etc. Unele nume de mirodenii s-au fixat în română într-o formă diminutivală: cuișoare, scorțișoară, nucșoară. O sursă puternică de diminutivare este totuși cea afectivă, vizibilă mai ales în cazurile în care diminutivul nu indică o diferență de dimensiune: în cărțile de bucate și în meniurile restaurantelor noastre mămăliguța alternează liber cu mămăliga
Diminutive culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8496_a_9821]
-
și chiar de văcuță, slăninuța, costița, vrăbioarele, mușchiulețul. În cea mai veche carte de bucate păstrată (probabil din epoca brîncovenească; manuscrisul publicat în 1997 la EFCR, sub titlul O lume într-o carte de bucate), rețetele sînt pline de forme diminutivale: "o ceapă tocată mărunțel", "puțintică nucșoară", "să fie zeama cam groșcioară", "un cățeluș mitutel de usturoiu pisat și oțet tare și puțintel busuioc vérde pisat, trecut pen sită și fiert puțintel într-o tingiriță", "du-o la masă și cu
Diminutive culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8496_a_9821]
-
confrunte cu un exaltat, dar descoperă un om liniștit și, curând, chiar senin, organizând o călătorie, gândindu-se cum să-l impresioneze pozitiv pe Victor Hugo. 1 În spaniolă pesadilla "coșmar" este format de la pesada "apăsare a inimii" cu sufixul diminutival - illa.(nota traducătoarei).
François Vallejo Vest. Lambert și baronul nebun by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/8590_a_9915]
-
întrebări retorice, mimînd orice: limba de lemn, dialogul din Căldură mare, lecția pedantă, titlurile presei de senzație ("Jurnalul de la 8 fără 5. Record mondial la pleonasm. Bucureștiul schimbă latina. Captură de adjective stupefiante. Urechile care văd", 26.III.1997), afectarea diminutivală ("Bună seara, simpăticuți telespectatorași și telespectatorașe. Mă încearcă dorulețul să vă vorbesc despre un cuvînt internațional și înțelesurile lui întortocheate" 10.V.1997), graiul local ("Doamnielor, domnilor șî fătucielor, binie v-am găsît, sară bună, ș-apă numa o să vedieți
Doar o vorbă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8606_a_9931]
-
șanse să se impună (deși în domeniul dinamicii lexicale nu e prudent să faci previziuni!), dar e un caz interesant din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, pare să ilustreze tendința colocvială (mai veche) de a adăuga sufixe diminutivale, cu valoare afectivă, celor mai diverse clase lexico-gramaticale (adverbe, pronume, chiar interjecții: binișor, acușica, mătăluță, nimicuța, aolică). După toate aparențele, mersic provine din atașarea sufixului diminutival -ic la mersi; nu neapărat după o regulă compozițională strictă, ci mai mult prin
Mersi - mersici! by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9233_a_10558]
-
În primul rînd, pare să ilustreze tendința colocvială (mai veche) de a adăuga sufixe diminutivale, cu valoare afectivă, celor mai diverse clase lexico-gramaticale (adverbe, pronume, chiar interjecții: binișor, acușica, mătăluță, nimicuța, aolică). După toate aparențele, mersic provine din atașarea sufixului diminutival -ic la mersi; nu neapărat după o regulă compozițională strictă, ci mai mult prin analogie, după modelul altor derivate. Nu întâmplător îl găsim uneori pe mersic - scris și, etimologic, mercic! -, într-o serie de diminutive, cu care se întâmplă să
Mersi - mersici! by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9233_a_10558]
-
de formarea pluralului mersici: "Ioana mi-a spus 'mersici'. NU i-am răspuns "cu plă'" (alexedi.blogspot.com); "mersici pentru intenție..." (forum.softpedia.com), "mersici fetelor" (culinar.ro); "bebelică îți transmite mii de mersici pt complimente" (forum.desprecopii.com). Mania diminutivală pare să creeze - cu mămici, pupici dulcici, mersici ș.a.m.d. - o subvariantă destul de stranie a românei actuale....
Mersi - mersici! by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9233_a_10558]
-
330). Aceasta a fost explicată de Al. Graur din țigănescul kere "acasă", dar se leagă și de verbul românesc popular "a (se) căra", de la care poate fi o simplă formație glumeață. De fapt, terminația -el evocă diminutivarea (poate fi sufixul diminutival, aplicat în glumă chiar unei forme verbale, așa cum sufixul augmentativ și onomastic -oi(u) apare în devierea glumeață am terminoiu), dar poate fi percepută și ca element tipic țigănesc (fiind o terminație verbală foarte frecventă), folosit în evocarea cu scop
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
sau improvizația tranziției au produs la noi cărți lipsite total de numele autorului sau al coordonatorului. Un autor își poate modifica numele, de la o carte la alta, prin adoptarea unuia dintre pronume ca variantă preferată, prin opțiunea pentru o formă diminutivală, prin alăturarea sau renunțarea la un supranume. Numele de familie al femeilor se schimbă, în multe țări, prin căsătorie, ceea ce poate produce o anume dezordine în lista bibliografică. Manualele de redactare științifică discută multe dintre aceste probleme; unele indicații circulă
Bibliografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8052_a_9377]
-
dau de urmă pe Google, dar mi-au apărut mai mulți Ovidiu Simion, din toate colțurile țării, așa că am renunțat la tentativa de a-l identifica pe autorul Virginicăi (între noi fie vorba, odios nume, mai ales în forma sa diminutivală). M-am mulțumit cu foarte succinta recomandare a lui Gabriel Dimisianu (cel care, de altfel, mi-a împrumutat cartea), "un fel de Lolita, dar vezi dumneata despre ce e vorba". Este inutil să spun că trimiterea la Nabokov îmi sporește
Romanian Beauty by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7596_a_8921]
-
formă şi conţinut; sensul propriu și sensul figurat; sinonime; antonime; omonime; polisemie; aplicativ: arhaismele; regionalismele; neologismele; împrumuturile; categorii semantice (contextualizare/ recontextualizare); paronimele frecvente; pleonasmul; dinamica vocabularului – normă/abatere de la normă; câmpul lexico-semantic; mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului; aplicativ: sufixele diminutivale și augmentative N ivelul fonetic Sunetul şi litera: corespondenţa dintre ele; reguli de despărțire a cuvintelor în silabe; aplicativ: scrierea corectă a cuvintelor care conțin diftong, triftong, hiat ; accentul; alfabetul limbii române; vocale şi consoane; punctuaţia la sfârşitul propoziţiilor; relaţia
ANEXE din 18 august 2022 () [Corola-llms4eu/Law/259400]
-
prezentată doar ca „bucată mică de hârtie pe care se fac diferite însemnări” și „nume disprețuitor dat unei gazete fără însemnătate”. Etimologia e incertă, dar se trimite la termenul german Fitschen „fleac, mărunțiș”. În structura cuvântului românesc se recunoaște sufixul diminutival -uică (ca în păsăruică), având valoare denotativă (pentru că desemnează un obiect mic), dar și conotații afective, pozitive sau depreciative. În ultimii ani, termenul fițuică a fost serios concurat de un sinonim încă neînregistrat de dicționarele generale: diminutivul copiuță, specializat pentru
Copiuță, fițuică, servită by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5273_a_6598]
-
un simbol al puterii, care în timp a avut șansa de a pătrunde și în onomastica creștină încă din primele secole după Hristos (în Biblie, leul era un simbol al puterii lui Dumnezeu). Leontios a fost la origine o forma diminutivală, care s-a răspândit în special datorită calendarului creștin,în care există mai mulți martiri cu acest nume (nu exista însă nici un sfânt cu acest nume). Alături de Leontin, corespondentul feminin al numelui - Leontina a pătruns în onomastica românească prin influența
ORIGINEA NUMELUI LEONTE de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364283_a_365612]
-
cu sanscr. kama „iubire“, kamo „iubesc“ (în latină fără k-!). La fel, lat. astula „bucată de lemn“, care a dat ascula, ascla și apoi așchie pe românește, se compară, după noi, cu indo-iranianul kašt „lemn“ (în lat. -ula e sufix diminutival și remarcăm iarăși lipsa lui k-). Lat. ossum „os“ provine din i.e. *ost- (cf. gr. osteon) pare să fie înrudit cu sl. kost' „os“ care e și în lat.: costa. Fenomenul acesta îl mai întâlnim și în alte limbi: engl.
CĂLĂTOR de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1957 din 10 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/354033_a_355362]