3 matches
-
sale. Există o diversitate de indicații, în primul rând de natură empirică, care ne dau posibilitate să alegem între asemenea ipoteze. Toate aceste lucruri nu erau, desigur, atât de clare în epoca lui Kant. Oricum, dacă filosoful a preferat explicația dinamistă celei atomiste, aceasta s-a datorat în primul rând faptului că cea dintâi se integra mai bine în sistemul său general al metafizicii experienței. Se poate observa, pe de altă parte, că pretenția lui Kant de a oferi în Pmsn
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
birocrației (M. Weber); 2. neoclasice, apărute ca răspuns la noile probleme și dificultăți ce s-au ridicat în fața organizațiilor, introducând studiul comportamentului, al relațiilor psihosociale; în cadrul acestei grupe, se analizează: teoria relațiilor umane (G.E. Mayo), teoria sociometrică (J.L. Moreno), teoria dinamistă (K. Lewin); 3. moderne, care tind să depășească abordările unilaterale proprii teoriilor clasice și neoclasice, avansând o viziune integrativ-sistemică asupra organizațiilor, acestea din urmă fiind definite rând pe rând ca: „sisteme complexe”, „sisteme de grupări parțial suprapuse”, „sisteme sociotehnice”, „sisteme
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Widlöcher). Ea este corelată cu acțiunea factorilor de risc care-și exercită acțiunea asupra personalității. Periodic, psihopatologia oscilează între două tipuri de teorii: a) de inspirație structuralistă și medicală, urmărind diferențele și discontinuitățile între normal și patologic; b) de inspirație dinamistă, privind relațiile dintre fenomenele normale și caricaturile lor patologice. De aici rezultă că orice „obiect clinic” poate fi descris în funcție de diferențele, continuitățile sau similitudinile pe care le prezintă. Un rol important revine în acest sens tipologiilor clinico-patologice, și de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]