43,048 matches
-
percepând treptat decorul, din exterior spre interior" (p. 109); descrierea plasată în replica unui personaj, în monologul interior sau în stil indirect liber. Alte tehnici privesc inserțiile descriptive ca formă de focalizare asupra personajului, subordonarea descrierii față de percepție (a vedea), discurs (a spune) sau acțiune (a face). Citatele, extrem de bine alese, confirmă mai întîi complexitatea prozei lui Eminescu, dar - mi se pare - și inteligența discursivă a altor prozatori mai vechi, în primul rînd a lui Alecsandri. În capitolul consacrat interbelicilor și
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
și parodiei (e semnalat, de pildă, antologicul pasaj al lui Groșan, din O sută de ani de zile la porțile Orientului", care începe cu exclamația "O, dulce plai al Moldovei!..."). Ar mai trebui pomenite comentariile despre marcarea funcției fatice în discurs, despre suprasemnificarea descrierii la Cărtărescu - și multe altele. E de presupus (și de sperat) că această carte inteligentă, elegantă și bogată în idei va stimula viitoare cercetări de stilistică în zona literară a actualității.
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
cît de important e să poți povesti un roman și cît de puține romane de la noi se pot povesti.ș...ț În schimb, ce găsim în romanele românești aflate acum în librării? În general, în majoritatea dintre ele, găsim un discurs autosuficient, strîns legat de obsesii personale, un discurs de multe ori lăsat jemanfichistic sub formă de notații de jurnal, dezlînate, poetice, orgolioase." Tania Radu: În noua conjunctură, eroul literar a murit. Locul lui e ocupat deocamdată de narator, egoficțiunea fiind
Printre degete. De fapt, pe degete... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11246_a_12571]
-
roman și cît de puține romane de la noi se pot povesti.ș...ț În schimb, ce găsim în romanele românești aflate acum în librării? În general, în majoritatea dintre ele, găsim un discurs autosuficient, strîns legat de obsesii personale, un discurs de multe ori lăsat jemanfichistic sub formă de notații de jurnal, dezlînate, poetice, orgolioase." Tania Radu: În noua conjunctură, eroul literar a murit. Locul lui e ocupat deocamdată de narator, egoficțiunea fiind conceptul-emblemă al acestei perioade. Caracteristică mai degrabă literaturii
Printre degete. De fapt, pe degete... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11246_a_12571]
-
inhibat de sfială, va rata comunicarea ce va aluneca în banal și derizoriu. Ce ghinion! Pe T.M. îl venera, citise pe nerăsuflate Casa Buddenbrook și Muntele vrăjit, fusese uluit de culmile atinse în înțelegerea tipologiilor, în inventivitatea fabulației, în miza discursului narativ. Față în față cu marele om, tatonând sfera de sus a creației, s-a simțit invadat de același simțământ de crispare, nu putea decât să se bâlbâie, să mormăie ceva nedeslușit. Încercase să lege o discuție cât de cât
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
este pasageră și că esența ei nu este alterabilă. Și pentru a susține toate astea, ea și-a dezvoltat atît de utila funcție a ubicuității și, conform proiectului, instrumentează totul: merge la atelier, trezește conștiințe, activează memoria, provoacă imagini, încheagă discursuri de forme, își animă colegii, dă telefoane, scrie, își plastifiază revista, o distribuie, crede, se revoltă, speră, visează și, din cînd în cînd, organizează expoziții mari și decisive. De data aceasta, în Sala rondă de la Etaj ž, dacă s-o
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
ca obiecte, oricum ca tipologie, puse aici, într-un spațiu continuu, fără nici o fisură în desfășurare, nici măcar una cu efect scenografic, ele își suspendă orice funcție individualizatoare, ies din regimul de unicat, și se înscriu ca elemente constitutive într-un discurs, într-o mare demonstrație, care intră în alt registru de semnificație decît lucrările propriu-zise luate în sine. Prin instituirea unei noi sintaxe, nivelul decorativ, bine camuflat, dar mereu prezent în natura obiectelor, dispare cu totul, mesajul estetic se resoarbe și
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
lumi actuale din straturile succesive ale unor posibile existențe adormite, cum timpul reprezintă, într-o măsură impresionantă, materia ei primă, în mod fatal ea își caută parteneri sau noi ipostaze în straturi succesive ale spațiului, în lumile sublimate în Cosmos. Discursul devine, astfel, un telescop uriaș, o lentilă gigantică prin care ochiul privește spre transcendență ca spre o realitate plauzibilă. Expoziția este un agregat, un mecanism de propulsie, o complicată cabină pentru teleportare, iar Paula Ribariu un astronaut solitar care investighează
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
a părut cam surescitat. În fundalul scenei deschise se vedea o masă lungă împodobită cu flori. (Ah! Faimoasele, formalele, ultraplictisitoarele mese de la ceremoniile publice, la care iau loc autoritățile și așa-numiții ,granguri", prezidiul fatal de unde pleacă monotone și solemne discursuri!) Alvaro și Heloisa Lins (ambasadorul Braziliei la Lisabona și soția sa, el însuși scriitor și care nu se sfiise să-și arate pe față aversiunea față de regim, n.n.) au intrat în sală discret, aproape într-ascuns, pentru a evita aplauzele
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
intelectuale. Conferențiară universitară la Catedra de literatură universală condusă de Tudor Vianu, autoare a numeroase cărți, studii, comunicări și articole apărute în publicații culturale, pe teme de fenomenologie a literaturii (Alegoria și esențele, Influența prozei americane din sec. XX asupra discursului literar european, Ironie romantică în operele lui Eminescu sînt doar cîteva titluri), a continuat și după emigrarea în America în anii '70 să predea la diferite universități și școli, să călătorească, să scrie. Atîta doar că, la un moment dat
Inadaptarea emigrantului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11251_a_12576]
-
au fost invocate în cazul unor compoziții ce integrează și natura statică (Jucătorul de șah) și în care fundalurile au o anumită prezență, din stricte rațiuni de echilibru și de continuitate a imaginii. Dar toate aceste episoade, chiar dacă sprijină logica discursului și dau ritm epic unei ample desfășurări de forme, nu au, în ansamblul operei lui Baba, decît o importanță de context. Nici peisagistica, nici natura statică, nici formele arhitectonice și nici lumea animală, cu o singură excepție, aceea a cîinelui
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
Liiceanu, studiul despre tragic din 1975. Reconfigurarea aceasta, mărturisește autorul, s-a născut din dorința de a publica un volum de maximă coerență. Într-adevăr, cititorul are în față, într-o lectură personală, accentuat polemică, harta momentelor care au marcat discursul modern despre simbol - de la Kandinsky la Heidegger, trecînd prin Huizinga, prin Cassirer sau prin Panofsky, pentru a cita doar cîteva dintre momentele analizate. Dar volumul ne e o istorie a simbolului sau a concepțiilor despre acesta. E un discurs însuflețit
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
marcat discursul modern despre simbol - de la Kandinsky la Heidegger, trecînd prin Huizinga, prin Cassirer sau prin Panofsky, pentru a cita doar cîteva dintre momentele analizate. Dar volumul ne e o istorie a simbolului sau a concepțiilor despre acesta. E un discurs însuflețit de o extraordinară poftă de a înțelege, de a trece dincolo de relația, în esență nedefinibilă, dintre om și simbol, relație care a închegat, în cuprinsul modernității, dezbaterea teoretică despre rostul artei și al reprezentării. Dorința ,ontologică" de a surprinde
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
în intențiile înseși ale operației de simbolizare; realitatea care se propune văzului este totodată simbolul prăbușirii acestei realități." Cititorul are în față o reeditare, și totuși o carte nouă. Nu simpla reorganizare a eseurilor care impune o altă coerență a discursurilor aduce acest caracter de noutate al cărții, ci un alt fapt, care ține de contextul lecturii. Paginile acestui volum au fost scrise, își amintește autorul, într-o epocă în care ,voința de cultură" căpăta un înțeles ce trecea de simpla
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
mai puțin elaborată, în cheie plebeiană, chiar mizerabilistă, indice temperamental al refuzului, căci bardul suferă permanent de-o alergie la ,distincție", la solemnitate. Pe de altă parte, Flora se apropie oarecum - faptul a mai fost remarcat - de prozatorii sud-americani, de discursul lor violent imaginativ, care poate fi înțeles, de asemenea, ca o provocare la adresa literaturii instituționalizate, cantonate în rețete mai mult ori mai puțin atinse de uzură, ca un pandant, prin urmare, al poeticii ,omului concret". înrudit și cu ,suciții" prozei
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
imaginar foarte apropiat ca adresă, un public-martor imediat. Ștefan Melancu mobilizează o vastă bibliografie, în cadrul căreia autoritatea în materie o reprezintă exegetul canadian Marc Angenot, pentru a releva atât disponibilitatea satirică a pamfletului, cât și încadrarea lui firească în sfera discursului critic modern. Sarcasm, ideologie, literaritate, ironie, satiră, comic, grotesc, parodie - toate concură pentru a îndeplini funcția socială a pamfletului, rolul său de semnal de alarmă într-o lume decăzută, coruptă, decrepită, sortită flăcărilor pedepsitoare ale apocalipsei. De aceea nu pot
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
particulară, o evoluție cu metamorfoze, deviații, ambiții mai mici sau mai mari, până la cele demiurgice și apocaliptice. Ștefan Melancu întreprinde o schiță de istorie a pamfletului românesc (căruia Cornel Munteanu i-a consacrat în 1999 un studiu special, Pamfletul ca discurs literar), în cadrul căreia îl plasează pe Arghezi. Istoria de ansamblu, reconstituită din câteva repere orientative, e secondată de datele interne ale evoluției individuale a pamfletului arghezian, ca vedetă a perioadei interbelice. Tensiunea, virulența și expresivitatea nu se mențin la aceleași
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
unor argumente rațional imbatabile. Altfel, crezând că ,totul e permis", pamfletul conduce spre denaturarea spiritului critic. În câteva dintre pamfletele sale ,extremiste" Arghezi sfidează deopotrivă morala, rațiunea și pudoarea. De aceea, nu aș numi - așa cum face criticul - atitudinea implicată în discursul pamfletar ,o violență inocentă". Arghezi nu a fost, până în 1947, un partinic consecvent și când a devenit adeptul constrâns al unui regim, după 1955, spiritul pamfletar a murit sau a fost înăbușit (e totuna). El a fost, la origine, un
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
într-o lumină scăzută pe care autorul însuși o filtrează într-un mod convenabil. Cultura poetului, superioară talentului propriu-zis, se vede nu numai din bogatele referințe livrești, ci și din eleganța retro a versului, din consistența și ușoara ironie a discursului liric. Deși în Folfa apar destule note polemice la adresa postmodernismului literar (,seducția minții a deconstruit vezi bine omul a mâncat lumea", ,risc zeflemeaua anatema papilor postmoderniști amenda sectoristului"), Nicolae Coande îmi pare un postmodern tipic prin aceea că își recunoaște
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
și o autenticitate mai adâncă, smulsă planului strict senzorial și ridicată la treapta reflexivității. Deosebirea față de nucleul dur al ,nouăzecismului" constă în integrarea lirică a neorealismului, în locul unei simple absorbții. Elementele realului și datele propriei biografii sunt introduse într-un discurs amar și sceptic, care este fața văzută a unui consistent stoicism: , Pentru încă o vreme nu voi ieși oricum nu vor băga de seamă/ într-atât s-au obișnuit cu ideea că am ceva de dosit/ poate vreo boală rară
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
cu respect stăruesc", ,cu respect raportez urgent" (Telegrame); ,cu cel mai profund respect viu dar a vă ruga" (Urgent) - dar și în aceea mai puțin formală - ,Al d-tale, cu tot respectul" (Aprilie). Rică Venturiano întrebuințează formulele ceremonioase și în discursul cotidian - ,să primiți asigurarea înaltei stime și profundului respect" - , iar Cațavencu, în ciuda faptului că reprezintă grupul tînăr - independent și impertinent -, recurge adesea la termenii respect și a respecta - ,iată-mă, gata să-i sărut mîna cu respect"; ,eu respect ideile
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]
-
Ion Simuț se recunoaște după filosofia modernității, după scepticismul că schimbarea în sensul postmodernist ar fi benefică și, desigur, după multe altele. Dar cel mai lesne e de recunoscut după mers; adică după mersul ideilor și după ținuta științifică a discursului critic. Semnul distinctiv e unul formal: un anumit comportament intelectual, un anumit stil al ideilor și al argumentației, presărat cu asertări, decelări, inferențe, aprehendări și sintagme latiniste. La debutul său, în volumul Lumile lui Argus. O morfotipologie a poeziei vizionare
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
în sălbăticie. Nefiind un grafician prin incizia și prin claritatea desenului, ci prin memoria și ordinea construcției, pictorul nu este nici un colorist prin retorica tonurilor, ci prin manipularea materiei cromatice și ridicarea tonului unic pînă la pregnanța tridimensionalului. Sprijinindu-și discursul plastic pe repere culturale din categoria textului (a literei, a paginii scrise, a inscripției generice sau a sigiliului vag), cu atît mai fertile vizual cu cît gradul de ambiguitate este mai mare, pictorul deturnează livrescul și potențează valorile optice pure
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
Gheorghe Grigurcu Fără dificultate ne dăm seama că Nicolae Tzone e un poet dintr-o speță mai puțin frecventă. în locul habitualei ființe fragile, vulnerate, inadaptabile ne întîmpină un individ robust, cu un surplus de energie, rostindu-se într-un interminabil discurs gîlgîitor (impulsul vital din care purcede îl oprește cît mai mult posibil a recurge la punct), într-o avalanșă de corespondențe care par a îneca peisajele, tîrînd în torentul lor tumultuos elementele lor sfărîmate. Dezlănțuirea sa e bonom-atroce. Departe de-
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
este fabula grijii (Cura), pe care Heidegger o citește în urma lui Goethe și a lui Herder; acesta din urmă o preia de la un autor latin, Hyginus, care la rândul său prelucrează un mit antic 2. Heidegger introduce acest mit în discursul sau filozofic ca o mărturie pre-ontologică cu o anumită valoare demonstrativă, spunând că în această mărturie omul se exprimă asupra lui însuși în mod originar, fără a fi bruiat de prejudecăți teoretice curente (Ființă și timp, p. 226). Faptul că
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]