298 matches
-
ale poziționărilor ideologice specifice formațiilor sociale. Prin aceste poziționări devine posibilă caracterizarea formelor discursive raportîndu-le una la alta, fără a ține cont de alte repere posibile, precum genul discursiv sau situațiile de comunicare considerate lipsite de importanță. Perspectiva topologică asupra discursivității constă în construirea unui sistem de repere ale discursului de nivel inferior celui al formațiilor discursive, cel al comunităților de comunicare și al evenimentelor comunicaționale care le caracterizează, dînd astfel un ansamblu de natură sociolingvistică studiului discursurilor considerate separat și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în orizontul harului oferit de Dumnezeu. Să vedem, mai întâi, ce este rugăciunea și care este finalul ei? Sfântul Isaac Sirul nu utilizează termenul lărgit, utilizat de Evdokimov, ci un termen restrâns, după care rugăciunea ține în mod esențial de discursivitate. Același lucru pare susținut și de Evagrie. Privitor la definiția ei, Evagrie consideră că „Rugăciunea este comuniunea minții cu Dumnezeu.” Pentru el, deci, nu este legată strict de discursivitate, ci de întreaga comunicare a omului cu Dumnezeu, de la primele cuvinte
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
un termen restrâns, după care rugăciunea ține în mod esențial de discursivitate. Același lucru pare susținut și de Evagrie. Privitor la definiția ei, Evagrie consideră că „Rugăciunea este comuniunea minții cu Dumnezeu.” Pentru el, deci, nu este legată strict de discursivitate, ci de întreaga comunicare a omului cu Dumnezeu, de la primele cuvinte rostite către El, până la descoperire sau răpire mistică. Să vedem care sunt etapele cele mai importante ale parcursului comuniunii. Nu există o concepție unică în ceea ce privește numele sau numărul treptelor
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
de „cuvinte adânci cuvinte reci ca o suprafață calmă / cuvinte care se suprimă pe tăcute / cuvinte entuziaste ca insectele / cuvinte albe ca varul așezate pe catafalc / cuvinte fotogenice de cum se crapă de ziuă / cuvinte înțepătoare ca urzicile”. O poetică a discursivității simplu-enumerative împiedică parcă insatisfacția să ia proporțiile unei autentice drame a creației. Se pare că o atare eventualitate nici nu îl ispitește pe autor, care e mult mai atent să-și caute și să-și confecționeze un sistem imagistic personal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
sinteză constructivă, clasică, integrală”. În ciuda aparențelor, asemenea postulate nu contrazic, totuși, respingerea „gramaticii” și a „logicii”; căci noua „gramatică” și „logică” a poeziei se vrea expresia unei ordini construite de poet, cu totul alta decît cea moștenită, ținînd de canoanele discursivității și În corespondență cu o ordine a realului. Poezia nouă, ca și arta de avangardă, se vrea esențialmente antimimetică, evadată - cum se putea citi În manifestul revistei Integral - din „pastișul etern natural”. Altfel spus, „construcția” poetică Își mărturisește insubordonarea față de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
din paginile consacrate noii sale „gramatici” a poeziei, așa cum se conturează ea În articolele publicate Între anii 1924-1927 În revistele 75 H.P., Punct și Integral: negare radicală a gramaticii și logicii ca tipare ale limbajului conceptual, respingere, ca atare, a discursivității („anecdota cuvintelor”), aducere la zi a concepției mallarméene privind cedarea de către poet a „inițiativei cuvintelor” și a rimbaldienei „alchimie du verbe”, În sensul considerării cuvîntului ca material cu semnificație și valoare În sine, putîndu-se dispensa, ca atare, de simbol (deplasare
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca și total autoreferențialitatea, subtila „chimie a cuvintelor”. Compensat adesea de performanțele asociative, acest deficit de prelucrare a discursului e nu de mai puține ori agravat de utilizarea abuzivă a comparației - ca În mai vechile Restriști -, ornament exterior al unei discursivități abia mascate, ca În următoarea strofă din Concluziuni: Aici tresare vitrina ca un obraz Vorbe deplasez ca figuri de șah Să-mi Împlînți privirile ca brazi Se leagănă sîngele nostru ca un hamac... Atributul de „ostenitoare lirică”, dat de G.
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
duce cel mai departe experiența imagismului din toate scrierile sale, reușind să transmită frazei lirice acea stare de permanentă alertă a sensibilității care Îl particularizează În contextul poeziei românești moderne. Organicitatea acestor poeme nu e de judecat, desigur, la nivelul discursivității exterioare (cartea Întreagă e un mozaic alcătuit din cele mai diverse piese, cu salturi bruște de la un obiect la altul, de la o perspectivă la alta), ci În energia afectiv-imaginativă ce atrage fluxul vizionar În jurul temei centrale: un fel de „artă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
despre acest volum, G. Călinescu Îi nota „structura discursivă”, și pe de altă parte, o schimbare a registrului imagistic, coborît de la elementele, ca să zicem așa, „nobile”, chiar prețioase, la altele, aparținînd unei arii mai „modeste” și mai prozaice a realului. Discursivitatea e Într-adevăr o notă importantă a acestei poezii, - și criticul putea cita cu ușurință bunăoară fragmentul următor, din Pe deasupra dosarelor, unde descoperă „o invectivă aproape proletară Împotriva platitudinii burgheze”: Nu, n-am fost eu alături de voi, oameni, În cîmpuri
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de Ilarie Voronca În limba română - realizează cu adevărat o asemenea depășire. Nu pentru că poetul ar aborda cu totul imagismul somptuos (performanțe de tipul celor trecute În revistă pînă aici continuă să se producă În fiecare pagină) și nici pentru că „discursivitatea”, a cărei pondere În organizarea textului era În creștere mai ales de la Zodiac Încoace, ar fi dispărut pe de-a-ntregul. Dar În noua carte registrul imaginar altădată atît de entropic, atinge, În sfîrșit, un grad de coeziune rareori realizat pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Breton - „afinități secrete” ale cuvintelor, „care le lasă tot felul de noi mijloace de a se combina”, - implicînd opoziția față de formele Închiderii și stagnării, exprimată uneori (și mai ales În ultimele poeme) chiar la modul retoric mai tradițional, Într-o discursivitate care a atras atenția criticii Încă În momentul publicării unor cărți ca Zodiac sau Petre Schlemihl. Scrieri ce recurg În mai mare măsură la forma „clasică” - cel puțin la nivelul versificației -, precum Incantații, nu renunță totuși la tehnica asociaționistă exploatată
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lacăte la poarta de stejar a solitudinii / Cărțile: cîte trepte spre ferestruica deschisă nevăzutului”... Urmînd imediat Brățării nopților, Zodiac indică deja - deși menținînd Încă multe „barochisme” de pînă acum, Începutul unei anumite degajări de supraîncărcarea imagistică, odată cu accentuarea notei de discursivitate ce va domina În Petre Schlemihl și Patmos, restrîngînd dispersia asociativă. Trebuie să căutăm mult pînă să descoperim o succesiune de comparații ca acestea, referitoare la un singur obiect: „Și crești cu palii arbori În boreala zare /.../ În această oră
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
strofic tradițional, profitînd chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar În Ulise, mișcarea Însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curînd de modernismul moderat decît de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu lipsește nici din aluvionara Brățară a nopților, și ea se va accentua În Zodiac și mai ales În Petre Schlemihl, certificînd Înrudiri whitmaniene (detectabile Încă În Ulise) și anunțînd accentele de retorică
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
surd. El urma să arate că, datorită universalității cadrului lingvistic în care au loc interpretările, prejudecățile sunt active și nu pot fi evitate de nici o persoană. În termenii lui Heidegger, plasa de prejudecăți evocă - mai mult decât sigiliul intact al discursivității - determinarea istorică a ființei întrebătoare. Topologia paradoxuluitc "Topologia paradoxului" Refuzul principiului autorității de către filozofia Luminilor este solidar cu negarea tradiției și dezavuarea prejudecății. Modelul cardinal al epistemei Aufklärung derivă din cartezianul „refuz al precipitării”, asumat ca normă pentru evitarea falsității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
elementul lingvistic reprezintă factorul de unitate și de autoritate al tradiției 1. Cunoaștem tradiția prin limbă, în măsura în care aceasta ne interpelează și se lasă interogată - așa cum spune Gadamer - „ca un tu personal”. Acest tu idiomatic trece dincolo de mecanica uneori cuantică a discursivității. Indiferent de particularitățile sale culturale, tradiția se transmite normativ, impunând un cod valoric și reglând un filtru hermeneutic. Tradiția nu este povara unei desuetudini, ci, așa cum ar fi spus C. Noica, o limitare care deschide, în loc să limiteze. Fără tradiție, posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
debut publicarea unui grupaj de poezii la „Echinox”, în 1971. Prima carte, Casa cu retori, îi apare în 1980. Colaborează cu poezii, cronici literare, eseuri la „Echinox”, „Vatra”, „Tribuna”, „Amfiteatru”, „Steaua”, „Apostrof”, „Poesis” ș.a. Casa cu retori aparține optzecismului prin discursivitatea pusă sub semnul jocului insolit, prin combinația de oralitate ironică și intelectualism livresc. Este esențialmente o poezie de limbaj, amuzată de confuzia dintre poezie și proză, dintre imagini și metaforele-concept, dintre lumea imaginară a poemului și lumea reală, cu obiectele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
căruia și-a lăsat amprenta. Mario Petrucciani susține lucru, de altfel, izbitor că nu este corect să îl considerăm pe sicilian exclusiv un poet ermetic întrucât în a doua lungă perioadă de creație poezia să vădește o deschidere și o discursivitate străine obscurității și izolării, ale căror semne apăruseră la el de timpuriu, chiar începând cu volumul Poezii noi (1936). Același critic consideră că un Quasimodo preponderent ermetic ar putea fi cel al anilor 1930 1936 / 1938.186 Evitând strictețea acestor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nu un adevăr, ci o mistificare a adevărului, împingând până la extrem exacerbarea eului. Același ziarist remarcă sentimentul de rătăcire, de eșec, de gol perceput de mulți scriitori ce întrevedeau într-un viitor foarte apropiat apusul manierei ermetice și germenii noii discursivități, ce nu mai ținea ferecate porțile poeziei.190 În 1945 în Școala ermetismului se lasă liniștea deoarece începea atunci căutarea unui nou limbaj al poeziei, mai accesibil semenilor.191 Pe lângă acestea, în pragul anilor cincizeci, devenise din ce in ce mai stringenta nevoia eliberării
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Încadrarea lor sub semnul acestui curent literar, în ciuda limitărilor inerente, s-a dovedit utilă în alegerea corpusului, plasat astfel a priori sub protecția lui Giacomo Leopardi. Poeziile scrise după al doilea Război Mondial au dat dovadă de o mai bună discursivitate și au arătat ca sicilianul renunțase la cultul pentru versul ermetic, dificil. Scopul său, dar și al altor scriitori din generația lui a fost acela de a depăși barierele pe care poezia prea elitista le ridicase în fața cititorilor din pricina dificultății
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fapt, un tablou general al tendințelor principale din poezia italiană a momentului, în care propria creație se integra, tehnic și conceptual, numai parțial.252 Într-adevăr, compozițiile ulterioare anului 1945 beneficiau din punct de vedere formal de o mai bună discursivitate, erau orientate mai vizibil spre interlocutor, fapt susținut din punct de vedere tematic și de introducerea faptului divers printre subiectele tratate, oglindind prin această concepțiile expuse în Discursuri. Totuși, comunitatea criticilor nu s-a îndoit nicio clipă că factorul caracterizant
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
curs fictiv de poetică. În astfel de texte, nota Radu G. Țeposu, "universul liric, în care se întrevede, polemic, și un kitsch psihologic, e desolemnizat prin limbajul umil, argotic, mustind de pitorescul oralității. Sensul polemic e întotdeauna evident, transparent"253. Discursivitatea, adresarea retorică revine și la Ion Caraion: "Domnii mei, domnii mei,/ n-am să termin niciodată de scris." (Memorie), și e comparabilă cu spectacolul pe care-l introduc în text chiar și poeții generației '70: Unde se scurge mercurul, vă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
-ntinde pretutindeni, macerat", se recurge la paradox, la oximoron pentru a contura tabloul distrugerii, valuri de uitare șterg totul " Mă fură trecutu-ndărăt și mă-njunghe,/ încep ca să-mi uit caligrafia, cuvânt..." sau "Simt iar uscăciunea cum plouă..." (Ion Caraion, Partitură). Discursivitatea, limbajul sincopat eliptic înlocuiesc și la Constantin Abălăuță metaforicul. Propozițiile scurte par a surprinde fulgurant, prin tehnica flash-ului, imagini din universul cotidian: " În aer este ceva invizibil./ Ploaie, copaci, simptome invizibile.// O fată care-și strânge părul,/ un băț
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
literară, nr. 1/2008. 42 "Discursul metaforic, criptic e supus unui proces de tranzitivizare. Generația pierdută, mai ales, prin Geo Dumitrescu sau Ion Caraion, procedase și ea la o demetaforizare a limbajului poetic, propunând o poezie în care concretețea, chiar discursivitatea epică luau locul conotației și lirismului.", Andrei Bodiu, Direcția optzeci în poezia română, op. cit., p. 31. 43 "În mare, diferența e dintre cele mai radicale (iar asta sugerează cum poate funcționa o generație cu mari divergențe interioare, o generație făcută
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
generației ’80, Ș. se manifestă liric discret, dar inconfundabil, cu „o mare forță de erupere în metaforele ei condensate până la temperatura critică” (Emilian Galaicu-Păun). Poeziile din reviste sau din placheta O săptămână de poeme nescrise păstrează tendința spre joc și discursivitate, dar însoțind-o de o deschidere spre comunicare și de un tușeu emotiv personal. Tot atât de individualizat este și demersul critic din Jocurile alterității (2002), unde Ș. asociază unor procedee actuale și la modă de abordare a textului - critica arhetipală, hermeneutica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289721_a_291050]
-
să definească asemenea semnificații: „Ne-am întors către noi pe alte căi./ Semnele trecerii se încrustau/ pe trunchiul arborilor-piatră de hotar” (No Man’s Land). Desigur, se află în Plângeri destule neîmpliniri expresive, o alcătuire zgrunțuroasă a metaforei, o oarecare discursivitate, alteori se regăsesc ecouri, tonalități din Radu Gyr (Tentație are ceva din pretextul baladelor acestuia), Dan Botta, Tudor Arghezi (cel din psalmi) sau Nichifor Crainic. Autenticitatea trăirii dă însă acestei poezii ce se crispează sub bătaia de aripă a neantului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]