26 matches
-
întări curajul, că ziua de 10 noiembrie, pe care domnia ta, iubite domnule Odobescu, ai ales-o în 1895 ca să părăsești această lume, este totodată aceea care, în 1932, mi-a servit mie pentru a pătrunde în ea. Astrologii ar putea diserta îndelung asupra unei atari suprapuneri. Nu am, din păcate, priceperea necesară, dar faptul în sine mă tulbură, dîndu-mi senzația unei punți inefabile, unei tainice și subtile învecinări. S-a întîmplat apoi, ca student al Facultății de Filologie din București, să
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
nu se plivește... Oare cîți din candidații la bacalaureat vor fi simțit parfumul arhaic din slova cronicarilor noștri, ca o livănțică moartă între chilimuri bătrînești?... La filosofie, iarăși, definiții, formule și clasificări în vid. Un candidat sau o candidată poate diserta mulțumitor despre judecăți sau sentimentul estetic, dar dacă-i ceri să le aplice la un text ce-l are sub ochi, tace ori răspunde cu anul și locul unde s'a născut autorul... La latinește, lucrul merge tot așa greu
Profesorilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10003_a_11328]
-
sub zero, în loc de a le marca prin numere fracționare: 1/2, 1/3, 1/n. Și această observație o fac ca pedagog, pentru a nu se crede că atitudinea mea față de pedagogie se datorează ignoranței științifice. Pentru care renunț să disertez, acum și aici, asupra greutății vidului, care sigur este cel ce ne apasă cel mai mult." Amor y pedagogía, Espasa Calpe, 2007, p. 57. 15 Omne vivum es ovo = Tot ce este viu (vine) dintr-un ou, Orice ființă vie
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
ansamblu narativ. Scenetele intră compozițional în genul dramatic, însă, prin sens, dramatismul lor intrinsec disimulat converge cu cel din "povestiri". "Povestirile" narează, dar și descriu, compun priveliști, unele vrednice de pictura impresionistă și expresionistă; ele analizează stări sufletești, proiectează viziuni, disertează. Conțin, astfel, alături de epic (sau chiar, uneori, în absența lui), fantezie, lirism, tensiune dramatică și, mai ales, reflecție. Două dintre textele cuprinse în volum, Considerații generate de sublimarea fericirii și Ultima dilemă a visătorului visat, sunt de-a dreptul eseuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fascinantă pe care o cunosc"), Dan Ciachir își înfățișează impresiile în cuprinsul unui volum mic, expeditiv, lipsit de pretenția unei cuprinderi monografice. Motivația autorului descinde direct din logica lui Nae Ionescu: „O perspectivă «obiectivă» monografică nu mă atrage. Nu poți «diserta» despre ceea ce te fascinează și iubești, mai ales atunci cînd ești conștient că o asemenea întreprindere sfîrșește, pînă la urmă, într-un coeficient de fals - un soi de scenariu ori de canava. Pe de altă parte, a scrie despre un
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde efectiv enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea digresiuni asupra intervalelor și a gradelor între aceste ocurențe dualiste, atâtea disertații indigeste asupra cauzei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce ar trebui lăsate plăcerii într-o viață de reflecție și viceversa; ar diserta despre plăcerile care împiedică reflecția, despre cele care se nasc din conversație, din cercetare și din efortul inteligenței; n-ar opune ca Socrate plăcerile bune, în relație cu sufletul, cu infinitul și nelimitatul, celor rele, asociate cu trupul, cu ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
trupului sau bogățiilor - viața contemplativă, viața de plăceri și viața activă -, pentru a pune în opoziție în cele din urmă o existență închinată gândirii, reflecției, și o alta orientată spre acțiune - teoreticul și practicul. Ca ecou la aceste clasificări, filosofii disertează despre „Y”-ul ionian î„Y” corespunde literei epsilon din greaca continentală în Asia Mică) pentru ceea ce reprezintă el ca simbol: două brațe, două posibilități, o alegere, o ramificare, o bifurcare. Litera propune un simbol, un mijloc mnemotehnic, un memento
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
politică externă, impresii de călătorie (Impressions de Turquie, 1910), precum și o clarvăzătoare luare de poziție privind „doctrina și tactica socialistă”. În teatru, D., care e departe de a fi un virtuoz al tehnicii specifice, dă adesea curs înclinației de a diserta pe teme care îl preocupă, de la artă la politică și economie. De aici, o anume răceală a pieselor, cărora cerebralitatea dramaturgului le infuzează o bună doză de abstract. Personajele devin, în acest fel, agenții unei demonstrații, ceea ce le condiționează strict
DIAMANDY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde efectiv enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea digresiuni asupra intervalelor și a gradelor între aceste ocurențe dualiste, atâtea disertații indigeste asupra cauzei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce ar trebui lăsate plăcerii într-o viață de reflecție și viceversa; ar diserta despre plăcerile care împiedică reflecția, despre cele care se nasc din conversație, din cercetare și din efortul inteligenței; n-ar opune ca Socrate plăcerile bune, în relație cu sufletul, cu infinitul și nelimitatul, celor rele, asociate cu trupul, cu ceea ce
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trupului sau bogățiilor - viața contemplativă, viața de plăceri și viața activă -, pentru a pune în opoziție în cele din urmă o existență închinată gândirii, reflecției, și o alta orientată spre acțiune - teoreticul și practicul. Ca ecou la aceste clasificări, filosofii disertează despre „Y”-ul ionian î„Y” corespunde literei epsilon din greaca continentală în Asia Mică) pentru ceea ce reprezintă el ca simbol: două brațe, două posibilități, o alegere, o ramificare, o bifurcare. Litera propune un simbol, un mijloc mnemotehnic, un memento
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Mihai Eminescu (lucrare prezentată de studentul Gh. Popovici în iunie 1883). În atenția membrilor societății au stat și alți scriitori români, între care Anton Naum, St. O. Iosif, Jean Bart, Duiliu Zamfirescu, Al. Vlahuță, G. Coșbuc (despre care a disertat Aspazia Luția, în 1906). Nu puține au fost ședințele pe teme folclorice, istorice sau cele în care s-a citit literatură originală (scrierile lui L. Vicol, V. Vasilovschi, I. Ieșan). Societatea a avut și o secție muzicală, „Armonia”, precum și o
SOCIETATEA JUNIMEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289757_a_291086]
-
decât îngerii” - mitropolitul Theodosie Veștemeanu, 1680), dar în lumea sensibilă („simțitoare”, zicea Antim Ivireanul în Psaltirea din 1694), calitatea lui, mereu ameliorabilă trupește și sufletește, este supremă, și statutul său nu poate fi decât acela de „stăpân”. Antim Ivireanul (care disertase aplicat asupra dublei naturi a ființei umane: „Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu și are și bunătăți îndoite: sufletești și trupești”) găsește din nou o formulare potrivită: „Iar mai vârtos de
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
într-o notă gravă, singulară ca intensitate în opera poetului. Influența elegiilor duineze ale lui Rilke e evidentă în ton, în atmosfera sufletească. Idealul estetic al lui P. - precizat pe deplin în deceniul al patrulea - este poezia pură, asupra căreia disertează în mai multe rânduri - Valéry, Rilke și poezia pură, în Portrete lirice (1936), Poezia pură, în „Viața românească” (1938). Rezultatul ultim în planul propriei creații este poemul într-un vers. Ideea de a scrie asemenea poeme i-a venit la
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
asta vrei să știi? Păi, suvenir, pusi-pusi. Dar și pentru stabilirea rasei. Atâtea cazuri disputabile, oho! Rasismul la câini e cumplit, doctore, să vezi la ei apartheid, oho! Dar să revenim. Bibicul era în stare, în introvertita sa tinerețe, să diserteze despre orice, de acord? Era în stare, să zicem, să vorbească despre iconografia monstrului tricefal! Despre Poussin, Tizian, ceilalți, toți ceilalți, era, spune, era? — Nu știu, lasă-mă în pace! Am plecat, gata, am plecat. Ești într-o zi proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui. Doar nu pretinde s-o dirijeze la Carnegie Hall...” „Așadar, o să faci experimente de vocalize scrise ca să descoperi că nu trebuie să scrii.” „Ar fi o alegere onestă.” „Crezi dumneata?” Diotallevi și Belbo erau amândoi de origine piemonteză și disertau adesea despre capacitatea aceea pe care o au piemontezii sadea, de a te asculta politicos, a te privi În ochi și a zice „crezi dumneata?” pe un ton care pare de un interes educat, dar care În realitate te face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și literare românești, ed. cit: „înrudirea cinematografului cu magia” și „esența suprarealistă a filmului” sînt - trebuie precizat - idei comune atît la Contimporanul (v. articolele despre film ale lui Filip Corsa), cît și la unu (unde Sașa Pană și Geo Bogza disertează pasionat despre caracterul suprarealist al unor filme ca Un chien andalou de Luis Buñuel sau despre „magia” desenelor animate ale lui Walt Disney, salutînd totodată cinematografia lui Eisenstein și Pudovkin). Preocupările cele mai articulate privind estetica cinematografică le întîlnim, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
meu! Atunci Pomponescu, foarte amabil, sistă descarnificarea și luând un șervețel de hârtie depuse cu grijă osul pe el. Madam Farfara se grăbi și ea să ofere câteva bucăți pe care le socoti agreabile pentru un câine. Mai mult, Pomponescu disertă asupra fidelității rasei canine, evocă iarăși viața sa în raport cu acest subiect, descrise amănunțit o cățelușă pe care i-o dăruise la Londra un amic englez, adăugă chiar cu ironie bonomă că aceasta fusese singura ființă cu adevărat fidelă pe care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
teamă să nu pierd totuși sensibilitatea pentru sexul frumos. Noi înșine, bărbații, suntem la fel: nu vrem să fim trădați, nu ne supărăm însă dacă femeia noastră e remarcată. E un certificat de bună alegere. Lui Pomponescu, posibilitatea de a diserta despre chestiuni subtile îi făcea mult bine sufletesc. Îi dădea impresia de a trăi o altă existență. Demonstra că nu e un simplu "ministeriabil" sau un profesor de beton armat. Ioana în calitate de auditoriu îi convenea, fiindcă asculta interesată, cuminte, cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
maladivă pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea digresiuni asupra intervalelor și a gradelor între aceste ocurențe dualiste, atâtea disertații indigeste asupra cauzei
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce ar trebui lăsate plăcerii într-o viață de reflecție și viceversa; ar diserta despre plăcerile care împiedică reflecția, despre cele care se nasc din conversație, din cercetare și din efortul inteligenței; n-ar opune, ca Socrate, plăcerile bune, în relație cu sufletul, cu infinitul și nelimitatul, celor rele, asociate cu trupul, cu ceea ce
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trupului sau bogățiilor - viața contemplativă, viața de plăceri și viața activă -, pentru a pune în opoziție în cele din urmă o existență închinată gândirii, reflecției, și o alta orientată spre acțiune - teoreticul și practicul. Ca ecou la aceste clasificări, filosofii disertează despre „Y”-ul ionian („Y” corespunde literei epsilon din greaca continentală în Asia Mică) pentru ceea ce reprezintă el ca simbol: două brațe, două posibilități, o alegere, o ramificare, o bifurcare. Litera propune un simbol, un mijloc mnemotehnic, un memento, un
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
apare ediția comentată de Maggi, în 1561, cea a lui Scaliger, în 1570, cea a lui Castelvetro. De-abia în 1671 este publicată prima traducere franceză. Anterior, Aristotel nu este cunoscut în Franța decât prin comentariile acestor umaniști italieni, care disertează în mod savant atât din punct de vedere filologic, cât și filosofic, dar care ignoră totul în ceea ce privește exigențele scenei, ceea ce Corneille va regreta primul. În Premier Discours (Primul Discurs) al său, din 1660, întrebându-se asupra interpretării ce-ar trebui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea, ea, ea, și nu alta este femeia de care am nevoie! — Da, domnule Pérez - declamă anarhistul -, asta e femeia viitorului! — Și eu? - protestă doña Ermelinda. — Tu? A trecutului! Asta e, repet, femeia viitorului. Evident, nu degeaba m-a auzit disertând zi de zi despre societatea viitoare și femeia de mâine; nu degeaba i-am băgat în cap doctrinele emancipatoare ale anarhismului... fără bombe! Păi eu una cred - zise mătușa indispusă - că fetița asta e în stare să arunce și bombe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]