26 matches
-
așezați într-un loc aflat la confluența a două mari inventare de interese: interesul NATO, interesul transatlantic, și interesul Uniunii Europene. Amândouă se întâlnesc pe aceeași graniță geografică, ce desparte, la Vest, o filosofie integraționistă, iar la Est, o filosofie disolutivă. Această filosofie integraționistă, al cărei termen tare îl reprezentăm, prin intrarea noastră în NATO și prin viitoarea noastră identitate europeană, ne obligă la un alt fel de a face politică externă, mult mai ferm, mult mai clar, mai concis și
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
matricea vieții, deci cu o reînnoire și cu o renaștere mistică; b) în Asia centrală, acolo unde există structuri culturale budiste și tantrice, reducerea la starea de schelet are mai curând o valoare ascetică și metafizică, anticipându-se marea putere disolutivă a Timpului. viața este înțeleasă prin exercițiul gândirii așa cum este ea de fapt: iluzie și amăgire, un chip al neființei; c) în cadrul șamanismului nord-American, sursa puterilor neobișnuite nu este unică. Ea poate fi găsită în ființele divine, în sufletele strămoșilor
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
spuse de Leonida este mai ușor de recuperat în contextul expresiei „a intra la idei” ca expresie a instalării unei stări de anxietate. Pe de altă parte, Leonida nu este atât de departe de adevăr când se referă la potențialul disolutiv al ideilor, chiar și al celor primite. De la lectura ziarului se așteaptă generarea unor idei, speculațiile celor doi burghezi oricât de fanteziste se situează în zona for- mării opiniilor politice. Ceea ce Leonida recunoaște este ceea ce secolul introduce în ecuație prin
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
măsurate.” Lăsând la o parte inexactitatea - arhetipurile nu-i aparțin în exclusivitate lui Molière, tot despre o tipo- logie este vorba și acolo - criticul nu vede în Caragiale dramaturgul capabil să creeze „Avarul” sau „Mizantropul”, pentru că nu este constructiv, ci disolutiv prin caricatură, vervă, rizibil. Radu Stanca va încerca să demonteze tocmai această opinie, dialogul cu Ion Negoițescu relevând tensiu- nea ideatică care există între membrii Cercului. Întâlnirea lui Radu Stanca cu comedia lui Caragiale precum și considerațiile lui Ion Negoițescu privitoare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
motivul morții, tensiunea dramatică a confesiunii, dar și ironia trecută prin cuvintele lui Iov, „fresca” vizionară, dar și crochiul nervos, pastelul frumos decorat, acompaniat de luminiscență și agonic în subtext, dar și sonetul cu lumini glaciale, sentențios-didactic în premise și disolutiv în concluzii, turnând gnomicul în tipare senzoriale, ca în neoplatonismul renascentist. În ciuda unității de substanță, se pot decupa patru etape în evoluția poetei. Cea dintâi ar cuprinde volumele De pe pământ (1963), La ritmul naturii (1966) și, parțial, Norii (1968). A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
se pare exegetei literatura Hortensiei Papadat-Bengescu, și mai depărtată de a lui Sadoveanu, cu toate că, la fel ca Sadoveanu, H.P. Bengescu înfățișează procesul disoluției lumii vechi, patriarhale, și a valorilor ei. Sadoveanu pune compasiune și chiar patetism în evocarea acestui proces disolutiv, în timp ce autoarea Concertului din muzică de Bach îl privește rece, "cu un fel de cruzime ce înfioară". De altfel "răceala" ("ochiul rece al adevărului"), necruțarea, nemiloasa luciditate dusă până la cruzime sunt, după Eugenia Tudor-Anton, trăsăturile care o impun decisiv pe
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]
-
Pavel Șușară Corneliu Baba ar fi împlinit luna aceasta, în plină zodie a Scorpionului, 101 ani. Trăirile sale contradictorii, oscilația între lumină și întuneric, între vocația de constructor demiurgic, romantic și ultimativ, și somațiile voluptoase și disolutive ale materiei nu se regăsesc nicăieri mai puternice și mai convingătore decît în portrete și în autoportrete. Încă de foarte timpuriu, portretul devine pentru el vehiculul performanței și al conștiinței de sine. Referindu-se la un asemenea moment, la cel
Portretul și autoportretul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9087_a_10412]
-
îi încredințează nepotului testimoniul, Rebecca, persoană poliglotă și cultă, aspect specific evreilor, se gândește să-i pună un epigraf din Așa grăit-a Zarathustra - „Ceea ce nu mă doboară mă face mai puternic!”. Rămâne la latitudinea cititorului să distingă între elementele disolutive dintr-o existență ce a cunoscut luxuria, dar și infernul refugiatului, pe de o parte, și forța dobândibilă din experiențe extreme. Și, când rostim extreme, din perspectiva atuurilor feminității, nu ne vin în minte episoade din spectaculoasele Mata Hari sau
Persecutor și victime by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4600_a_5925]
-
unei expresivități particulare în care intră de pildă pantomima, dar și a unei poezii implicite pe care absența cuvântului o generează. Recuzând sonorul, Fondane încearcă să mențină filmul ca artă pură, ca un limbaj universal, sesizând sonorul ca un factor disolutiv care va naționaliza limbajul filmului, ceea ce s-a și petrecut. Criticul schițează chiar o estetică a filmului sonor în De la mut la vorbitor. Grandoarea și decăderea cinematografului. Dana Duma reface pentru noi acest traseu al devenirii lui Fondane ca cineast
Benjamin Fondane, cineastul uitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5625_a_6950]
-
care au obosit pe cîmpul de luptă își pierd și virulența romantică a ideologiei, fenomenul Cîntarea României se regăsește și evoluează mai curînd în cadrele unor filosofii revanșarde și compensatorii, de tipul corectitudinii politice americane, adică într-un anumit climat disolutiv și crepuscular, iar acest fapt subminează autoritatea culturii înalte, dar nu reprezintă, totuși, o amenințare directă, ca altădată, chiar la viața artiștilor. Pericolul major este acum mai curînd unul de ordin moral, iar conceptul care îl definește perfect este prostituția
Sculptura, de la natură la sens by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7112_a_8437]
-
sine însuși, dar pe care le va demonta de-a lungul întregii cărți, printr-o relativizare neobosită, ferită, în ultimă instanță, chiar și de propriile excese de zel: "La antipodul absolutismelor imobile, adeseori opuse între ele, nu profesez vreun relativism disolutiv." (p. 20). Se va referi, pe de altă parte, într-un mod indirect la sine, invocând o posibilă biografie a victimelor dispuse să se confeseze asupra istoriei trăite: "Miza aceasta îmi apare deosebit de împovărătoare tocmai în cazul unui om cu
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
și mai calm, Lydia, 1992, dar în descendența certă a impresionismului rodinian. Aceste două momente majore ale sculpturii europene, care încununează și închid un parcurs de două mii de ani, clasice, fără a fi conformiste, dar și moderne, fără a fi disolutive, reprezintă, în mod cert, vîrsta formală și stilistică a statuarului pe care Doina Lie o acceptă nu ca pe un episod istoric, ci ca pe o victorie permanentă a tridimensionalului. Cum tot în același registru poate fi așezat și interesul
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
servește strategiei sale de a o mobiliza pe Nina -, se insinuează demonicrevanș ard. Delirul se amplifică și la nivel senzitiv până în momentul în care Nina nu mai este capabilă să discearnă între realitate și fantasmă. Tensiunea spectacolului accelerează acest proces disolutiv și Nina se va sinucide în încercarea de a exorciza demonul pe care l-a trezit, demon care ia înfățișarea pe care o comandă propriile sale anxietăți. Darren Aronofski ne induce în eroare atunci când introduce în scenă un personaj nu
Ceaikovski, Doctor Jekyll și Mister Hyde by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5815_a_7140]
-
revoluțiile obosite pe cîmpul de luptă efectiv își pierd și virulența romantică a ideologiei, fenomenul Cântarea României se regăsește și evoluează mai curînd în cadrele unor filosofii revanșarde și compensatorii, de tipul corectitudinii politice americane, adică într-un anumit climat disolutiv și crepuscular, iar acest fapt subminează autoritatea culturii înalte, dar nu reprezintă, totuși, o amenințare directă, ca altădată, chiar la viața artiștilor. Pericolul major este acum mai curînd unul de ordin moral, iar conceptul care îl definește perfect este prostituția
Sculptura, de la materie la sens (I)(Maxim Dumitraș la 50 de ani) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7941_a_9266]
-
blegit de jalea generală, încât tot ce este-n firea lucrurilor să mi se pară străluci toare excepție? Sătul de cioranită, agasat de selecția exclusiv negativă a știrilor din mass-media, de excesul general de lehamite și miserupism, de bombăneala, acreala disolutivă și postularea nimicniciei naționale, Radu Paraschivescu ne pro voacă terapeutic, în Adevărul, la descoperirea și etalarea pozitivului. Dinlăuntrul meu, strig că are dreptate. Din afară, rânjetul sălbăticit al scepticismului valah mă copleșește. Noroc cu câte-o întâmplare ca asta. După ce
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Romei, răvășesc Spania, presează referedumul englez împotriva UE ș.a.m.d. Se visează o Europă socialistă, antiamericană și (deci) filorusă, pradă unor vechi și (demonstrat) falimentare utopii bolșevizante. Egalitarismul ucigaș de valori, relativismul alienant, anticreș tinismul pustiitor de suflete, laxismul disolutiv, fobia la ierarhie, tradiție și meritocrație, iconoclastia distrugătoare de patrimoniu, de specific etno geografic - toate acestea sufocă sulfuros sfera blogurilor. Mare parte din junimea inconștientă, căreia, ca-n Mai-ul parizian din 1968, i s-a urât cu binele, face
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Din lipsită de sens, ea devine nemijlocit absurdă.<ref id="122">Ibidem, p. 208.</ref> Este vorba aici toc mai despre natură și acele fenomene teribile ce pot avea loc. În cazul lor, se realizează paradoxul indiferenței pri mej dioase, disolutive. De regulă nu gândim în acest fel ceva indiferent, nul vedem activ sau amenințător. Expresia însăși pare lipsită de sens, un oximoron gratuit. Doar că, așa cum spune în lo cul respectiv Heidegger, ceea ce apare sub o asemenea indife rență poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și ne fascinează, precum o furtună în munți, nu cred că sar putea vorbi astfel. După cum am văzut deja, există și o altă semnificație a cuvântului „absurd“, pe care o întâlnim însă mai rar. Nu mai privește ceva opus sensului, disolutiv în orice privință. Nu poate fi redusă la ceea ce implică ideea de sens, așa cum sunt „lipsă de sens“ și „nonsens“. Cele absurde nu mai păstrează o formă implicită de apartenență la sfera de posibilitate a sensului. Dimpotrivă, această sferă e
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
venit din partea primelor companii de exploatare industrială a lemnului, societăți anonime cu capital străin. Contextul și impactul acestora, cronologic ulterior dizolvării nivelului confederal, vor fi discutate în ultima secțiune, rămânând deocam dată la primele categorii de presiuni. Evoluțiile din faza disolutivă a formei arhaice a confederației vrâncene - aruncările din perioada 1818-1840 și împărțirile ulterioare - sunt mult mai amplu documentate. În această secțiune, ele vor fi enumerate pe scurt, așa cum reies din sinteza lui H. Stahl privind rezultatele „aruncătorilor” succesive realizate: (Jalon
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
Din lipsită de sens, ea devine nemijlocit absurdă.<ref id="122">Ibidem, p. 208.</ref> Este vorba aici toc mai despre natură și acele fenomene teribile ce pot avea loc. În cazul lor, se realizează paradoxul indiferenței pri mej dioase, disolutive. De regulă nu gândim în acest fel ceva indiferent, nul vedem activ sau amenințător. Expresia însăși pare lipsită de sens, un oximoron gratuit. Doar că, așa cum spune în lo cul respectiv Heidegger, ceea ce apare sub o asemenea indife rență poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ne fascinează, precum o furtună în munți, nu cred că s-ar putea vorbi astfel. După cum am văzut deja, există și o altă semnificație a cuvântului „absurd“, pe care o întâlnim însă mai rar. Nu mai privește ceva opus sensului, disolutiv în orice privință. Nu poate fi redusă la ceea ce implică ideea de sens, așa cum sunt „lipsă de sens“ și „nonsens“. Cele absurde nu mai păstrează o formă implicită de apartenență la sfera de posibilitate a sensului. Dimpotrivă, această sferă e
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
echivalând cu latinescul proicio, de unde problemă ajunge să fie echivalentă cu proiect. Și cui anume îi este proiect problema? Acțiunii! Proiectul unui edificiu este un proiect de construcție. Iar o problemă presupune nu atât o soluție, în sens analitic sau disolutiv, cât o construcție, o creație. Se rezolvă făcând. Sau, folosind alți termeni, un proiect se rezolvă într-un traiect, o problemă într-o metablemă, într-o schimbare. Și doar cu ajutorul acțiunii se rezolvă problemele. Acțiune care este contemplativă, după cum contemplația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și în cazul lui Zeus sau a Atenei. Apariția (1876) se organizează astfel dialectic, oferind, pe de o parte, o posibilă soluție de coeziune, de recentrare a câmpului vizual, și, pe de altă parte, fiind punctul de articulație a subversiunii disolutive a detaliului, așa cum remarcă și John Reed. "Pentru cele mai multe, Moreau a utilizat modalități tradiționale de a organiza tablourile sale, dar organizarea este adesea insidios subminată de detalii simbolice puternice care au devenit centre independente de energie. [...] Picturile lui Moreau par
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sexualitatea și seducția au o valoare pozitivă, reinvestite la nivelul unui discurs politic și cultural. Pentru Viena fin-de-siècle, Viena somațiilor tragice, cultura este pusă în serviciul statului ca liant capabil să transceandă ingerințele de ordin politic și să stopeze mișcarea disolutivă care va conduce la căderea imperiului. Cultura Vienei fin-de-siècle ilustrează din plin decadența imperiului, iar femininul își face apariția într-o formulă virtual punitivă, sub chipul zeiței Palas Athena, care nu mai consfințește așezarea imperiului sub scutul rațiunii, ci prezidează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
figura femeii fatale și pe transa erotic-ucigașă. În acest fel, mitul păcatului originar este resemnificat; nu terțul demonic de aspect ofidian este cel care provoacă ruptura definitivă de divinitate și alungarea din climatul edenic, ci femeia care este asimilată agentului disolutiv, încarnare a răului originar. Femeia constituie sursa privilegiată a răului întruchipat de sexualitatea ei, de aceea șarpele din simbol, asociat păcatului, devine un element integrat corporalității feminine. Între 1891-1893 și 1906 (1912?), Franz von Stück pictează o serie de variațiuni
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]