115 matches
-
sfera de activitate a individului, indicând specificitatea domeniului. Nu întâmplător, aceste trăsături apar în concluziile lui Cox. Precum alte similitudini dintre cercetările lui Galton și Cox, motivația intrinsecă, descrisă anterior de Galton, este recunoscută drept „una dintre «calitățile intelectuale și dispoziționale» esențiale și acționează ca un stimul intrinsec” (Runco, 1993, p. 6). Validitatea concluziilor lui Cox este confirmată de dovezile și importanța actuală acordată perseverenței, motivației intrinsece și autonomiei (Albert și Runco, 1989; Amabile, în publicațiile din presă; MacKinnon, 1963, 1970
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
închis în sine); scăderea rezonanței afective (supărarea și veselia se sting mai repede); scăderea toleranței la frustrare (mai supărăcios și nerăbdător); scăderea forței de mobilizare emoțională și motivațională; scăderea cenzurii în ceea ce privește controlul emoțional, labilitate emoțională (mai schimbător în emoții, stări dispoziționale, mai capricios), se răsfrâng și asupra nepoților care sunt plini de vivacitate, îi caracterizează activismul continuu. Stilurile parentale aplicate sunt importante. Bunicii sunt înclinați către extreme: ori totul, ori nimic. Cercetările desfășurate în această direcție au scos în evidență că
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
la trăirea afectivă, emoțiile pe care le încearcă persoana atunci când se referă la propria persoană. Stima de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi înșine și care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziționale, personale sau colective). Cei mai mulți psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a valorii proprii în calitate de persoană. Este vorba de evaluarea pe care o persoana o face cu privire la propria să valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de mulțumire față de
Arta de a fi părinte by Georgiana Prepeliţă () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1394]
-
o fină întrepătrundere de experiențe socializante - dintre care modelele pozitive ale persoanelor semnificative au o importanță notabilă - și în strânsă conlucrare cu bagajul ereditar, fiecare dintre noi ajunge să dețină un anumit potențial empatic. Empatia nu este însă singurul factor dispozițional prosocial. Alături de ea, cercetările empirice au mai evidențiat (Baron și Byrne, 2000): nevoia de aprobare, în sensul că indivizii cu un înalt nivel al acestei nevoi sunt mult mai receptivi la aprecieri și stimă socială și, prin reîntărire, practică în
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
de pedagogie. Orice părinte ori profesor depășiți de situație, pot regăsi drumul de aducere spre lumină a celui ce pare că a devenit ineducabil. Cum procedează Michel, care e totuși un al treilea, mediatorul, asemeni psihologului? Se fixează pe coordonatele dispoziționale ale celui ce urmează a fi consiliat. Dacă tânărul are chef de ciomăgeală, mediatorul se plasează într-o poziție gata de pregătire pentru pugilistică. Însă îi arată că și dacă ar urma o partidă de înjurături, puștiul n-are șanse
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
grupului în cadrul discuției de grup este cu atât mai necesară cu cât fiecare participant dispune de niveluri diferite de cunoaștere (demonstrativă, operatorie, generală), de modalități personale de implicare în situație (ghidat - maniera în care pune problema, activ - ce face efectiv, dispozițional - în funcție de informațiile pe care le cunoaște), de moduri diferite de cercetare a problemelor (rațional sau afectiv) (Enriquez, 1970, pp. 219-224). Or, armonizarea tuturor acestor planuri și modalități comportamentale diferite nu se poate face decât prin intermediul discuțiilor, al confruntărilor de informații
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
există un ușor declin, din cauza concedierilor masive ale personalului managerial mijlociu și superior din organizații. Pentru a se stabili generalizări mai ferme cu privire la rolul diferiților factori de satisfacție/insatisfacției sunt necesare în continuare cercetări mai adâncite. Abordarea ambientală versus abordarea dispozițională a satisfacției Până prin anii ’60-’70 ai secolului trecut psihologia organizațional-managerială a recurs la abordarea ambientală a factorilor care generează satisfacția. Se considera că factorii din ambianța fizică și mai ales cei din ambianța socială a muncii (statutele și rolurile
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
muncii (statutele și rolurile angajaților, caracteristicile sarcinii și postului de muncă, relațiile cu colegii și superiorii, salarizarea, metodele de conducere etc.) contribuie direct la generarea satisfacției sau insatisfacției în muncă. Începând cu anii ’80, o nouă categorie de variabile, numite dispoziționale, pătrund tot mai mult în sfera de interes a cercetătorilor. Faptul că o serie de însușiri de personalitate ale angajaților influențează gradul de satisfacție a angajaților era de domeniul evidenței, așa încât el nu trebuia demonstrat în mod special. Mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
o serie de însușiri de personalitate ale angajaților influențează gradul de satisfacție a angajaților era de domeniul evidenței, așa încât el nu trebuia demonstrat în mod special. Mai puțin evident era însă un alt aspect, și anume rolul jucat de însușirile dispoziționale sau predispoziționale − mai exact, înnăscute − în satisfacție/insatisfacție. De aceea, cercetătorii au început să se întrebe dacă nu cumva există o anumită predispoziție înnăscută a oamenilor de a fi fericiți sau nefericiți, optimiști sau pesimiști. Cu timpul, ideea potrivit căreia
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
fapt într-o cercetare impresionantă, în care datele au fost culese prin trei studii longitudinale care au investigat participanții timp de aproximativ 50 de ani, cu o distanță între testări de aproximativ 10 ani. Care au fost reacțiile față de abordarea dispozițională a satisfacției? Extrem de contradictorii. Într-un plan general teoretic, reprezentații situaționalimului și interacționismului din psihologia personalității au ripostat prompt. Mischel (1968) postula ideea potrivit căreia condiții sociale diferite produc tipuri diferite de comportament, așa încât atribuirea comportamentelor unor trăsături și particularități
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
La fel de contradictorii au fost și constatările cercetărilor din mediile organizaționale. Unii autori au arătat că există o variație individuală motivațională în modul de percepere a ocupaților, chiar dacă fișa postului și sarcinile sunt relativ constante, ceea ce pledează pentru existența unei surse dispoziționale a satisfacției în muncă. Oldham și Hackman, creatorii modelului caracteristici acestor, au descoperit că schimbările caracteristicilor job-ului n-au avut efect pe termen lung asupra răspunsurilor atitudinale, ceea ce poate fi interpretat prin tendința oamenilor de a reveni la propriul
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ceea ce înseamnă că prevalența consistenței atitudinale asupra factorilor situaționali nu poate fi susținută. Disputa dintre „dispoziționaliști” și „situaționaliști”, analizată dintr-o perspectivă teoretică, poate fi continuată la nesfârșit. Interpretată însă dintr-o perspectivă practic-organizațională, ea capătă valențe noi, incitante. Abordarea dispozițională susține că factorii ereditari sau formați în copilăria timpurie determină satisfacția. Această idee ridică cel puțin două întrebări: Să însemne aceasta că factorii situaționali nu au nici o influență? Să însemne aceasta că încercarea organizației de a influența și a controla
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
timpurie determină satisfacția. Această idee ridică cel puțin două întrebări: Să însemne aceasta că factorii situaționali nu au nici o influență? Să însemne aceasta că încercarea organizației de a influența și a controla satisfacția este limitată sau chiar imposibilă? Din moment ce factorii dispoziționali, considerați ca imuabili, sunt purtați de fiecare persoană, sunt aduși de oameni în organizație, înseamnă că organizația este mai mult sau mai puțin neputincioasă în fața lor. Abordarea dispozițională a avut, după cum afirma Muchinsky, consecințe în planul selecției personalului. Cei care
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
influența și a controla satisfacția este limitată sau chiar imposibilă? Din moment ce factorii dispoziționali, considerați ca imuabili, sunt purtați de fiecare persoană, sunt aduși de oameni în organizație, înseamnă că organizația este mai mult sau mai puțin neputincioasă în fața lor. Abordarea dispozițională a avut, după cum afirma Muchinsky, consecințe în planul selecției personalului. Cei care lucreează în acest domeniu au început să-și pună diferite întrebări: Dacă selectăm oameni după aptitudini, de ce nu i-am selecta și după predispoziția lor de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
aptitudini, de ce nu i-am selecta și după predispoziția lor de a fi satisfăcuți sau nesatisfăcuți? N-am putea oare testa oamenii pentru a afla cât de mult posedă atributul de a fi satisfăcuți în muncă? După opinia noastră, abordarea dispozițională a satisfacției în muncă are cel puțin două limite. Mai întâi este discriminatorie, deoarece pornindu-se de la postulatele ei i se poate refuza unui om dreptul de a fi încadrat în muncă pe considerentul că are o predispoziție negativă, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
relației dintre stabil și dinamic în personalitate. Argumente pro sau contra recoltate și din mediile organizaționale n-ar fi decât benefice. Plus că psihologia organizațional-managerială ar putea prefigura propriile ei nedumeriri. De exemplu, faptul că satisfacția este influențată de factori dispoziționali nu trebuie pus la îndoială. Ne putem însă întreba dacă acești factori sunt într-adevăr stabili, invariabili sau dacă nu cumva suportă o serie de modificări ca urmare a modelarii socio-organizaționale? Oare nevrotismul, ca factor ereditar, rămâne același de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
a lungul vieții unui individ sau se restructurează sau modifică în funcție de mediul de viață al acestuia? Nevrotismul cuiva care lucreează într-un mediu stresant va avea oare aceleași efecte cu nevrotismul altcuiva care lucreează într-un mediu calm, liniștit? Abordarea dispozițională trebuie folosită nu ca argument pentru a încadra sau nu o persoană în organizație, ci, ca strategie practică − pornind de la cunoașterea trăsăturilor angajaților, chiar și a celor problematice, să se ajungă la ameliorarea sau folosirea lor în avantajul organizației. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
elaborate și teorii proprii, specifice satisfacției muncii. Landy (1989) prezintă teoriile formulate de Schaffer (1953), Lawler (1970), Locke (1976), Landy (1978). Judge et al. (2001) preferă să clasifice teoriile satisfacției în funcție de factorii generatori. El găsește trei categorii de teorii: situaționale, dispoziționale, interactive. Dintre teoriile mai specifice ale satisfacției, patru ne rețin în mod deosebit atenția: teoria bifactorială (Herzberg et al., 1959); teoria proceselor oponente (Landy, 1978); teoria comparării interpersonale (Weiss, Shaw, 1979); teoria comparării intrapersonale (McCormick, Ilgen, 1980). Teoria bifactorială A
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
mediului muncii, modelul consideră că satisfacția muncii este rezultatul unor însușiri de personalitate (temperament, caracter) sau al factorilor genetici; investigațiile efectuate pe perioade mari de timp, de la 2 la 50 de ani, au demonstrat existența acestei relații (vezi infra, abordarea dispozițională a satisfacției). Informații cu privire la modelele explicativ-interpretative ale satisfacției pot fi găsite în: Kreitner, Kinicki, 1998, pp. 206-207; Johns, 1998, pp. 130-133. Capitolul XV Motivație, satisfacție, performanță Unii psihologi, aș spune chiar marea lor majoritate, cred că motivația oamenilor pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
unor caracteristici personale ale persoanei care experimentează stresul. Persoanele apte, dotate cu deprinderi excepționale, cele cu o experiență anterioară bogată, experte într-un domeniu etc. vor fi performante chiar și în condițiile unui nivel înalt de stres. Sunt apoi trăsăturile dispoziționale ale persoanelor, îndeosebi cele temperamentale și caracteriale, care predispun spre anumite atitudini și comportamente ce vor favoriza sau împiedica apariția efectelor pozitive sau negative ale stresului asupra performanței. Toate acestea ne atenționează asupra prudenței cu care trebuie făcute generalizările referitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
trecerii timpului, în oboseala cronică ea poate dispărea după o perioadă de repaus. Un alt argument care susține diferența dintre burnout și oboseala cronică este și următorul: literatura medicală despre sindromul de oboseală cronică tinde să atribuie această stare factorilor dispoziționali din interiorul persoanei, pe când descoperirile științifice din ultimii 20 de ani au relevat puține corelații semnificative între personalitate (dispoziții individuale) și burnout. (Cooper, Dewe, O’Driscoll, 2001, p. 82). Toate cele de mai sus ne conduc la următoarea concluzie: burnout-ul
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale teoriei stabilirii obiectivelor / 102 4.6.2. Limite, critici, dezvoltări teoria stabilirii obiectivelor / 103 Capitolul V. Direcții actuale ale cercetării privind motivația în muncă / 107 5.1. Justiția organizațională / 108 5.2. Ciclul înaltei performanțe / 111 5.3. Factorii dispoziționali și conceptul de sine / 114 5.4. Studiile interculturale / 117 Capitolul VI. Evaluarea motivației în muncă a staff-ului managerial o aplicație practică / 119 6.1. Metode și tehnici utilizate pentru măsurarea motivației / 119 6.2. Un model operațional pentru
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
dintre "fericirea" angajatului și comportamentul acestuia în organizație: randament și performanță în muncă, atașament (commitment), absenteism, fluctuație, sabotaj, intenția de a demisiona și alte comportamente contra-productive. Vroom face o analiză a determinanților satisfacției, identificând atât factori situaționali, cât și factori dispoziționali: Utilizând metode variate, cercetătorii au încercat să stabilească natura efectelor asupra satisfacției în muncă a diferiților factori, precum sarcinile de muncă și natura supervizării, tipul grupului din care face parte angajatul, conținutul muncii, nivelul salariului, șansele de promovare, programul de
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
a factorilor situaționali, cât și a trăsăturilor de personalitate. (Vroom, 1964/1995, p. 202) În cercetarea cauzei/cauzelor satisfacției în muncă s-a înregistrat în ultimii treizeci de ani o schimbare a centrului de greutate de la factorii situaționali către cei dispoziționali. Tradiția măsurării satisfacției cuprinde variabilele organizaționale externe individului: condițiile fizice de muncă, varietatea și autonomia sarcinilor, recompensele, comunicarea organizațională, justiția procedurală. Dintre factorii intrinseci postului, munca în sine și mai ales perceperea muncii ca interesantă și provocatoare sunt variabilele care
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
a înregistrat o creștere continuă. Cu toate acestea, având în vedere previziunile privind dezvoltarea domeniului și gruparea tematică a articolelor științifice publicate după anul 2000, au fost identificate patru direcții dominante ale cercetării actuale: justiția organizațională, ciclul înaltei performanțe, factorii dispoziționali și studiile interculturale. Ambrose și Kulik (1999) fac o evaluare a studiilor despre motivația în muncă publicate în anii '90 și realizează o radiografie a stadiului cercetării din acest domeniu. Centrându-se pe studiile publicate între 1990-1997, care au avut
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]