16 matches
-
pictorul alege o cale nouă în portret. Ochiul său, format în fața capodoperelor italienești, a captat la Siena enigma figurilor lui Sassetta sau Simone Martini. În Toscana s-a confruntat cu pictura în plein-air a pictorilor din curentul Macchiaioli și cu divizionismul inițiat de Giulio Cesare Vinzio. Dar adevărata măsură și-a dat-o la Paris. În acest focar de idei estetice noi, de anarhie și libertate, Modigliani descoperă jazz-ul proaspăt debarcat, baletele rusești, arta ținuturilor îndepărtate. Va căuta să surprindă
"Prințul din Montparnasse", Modigliani, la Palazzo Ducale by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105654_a_106946]
-
ul (în limba franceză: "Pointillisme" de la "point" = punct), denumit și Divizionism, este o tehnică introdusă în pictură la sfârșitul secolului al XIX-lea de artiștii neoimpresioniști francezi Georges Seurat, Paul Signac și alții, folosind - pentru a asigura efectul fuziunii culorilor pe retină - tonuri pure, juxtapuse, ca elementele unui mozaic, în suprafețe
Pointilism () [Corola-website/Science/299350_a_300679]
-
sfârșitul secolului al XIX-lea de artiștii neoimpresioniști francezi Georges Seurat, Paul Signac și alții, folosind - pentru a asigura efectul fuziunii culorilor pe retină - tonuri pure, juxtapuse, ca elementele unui mozaic, în suprafețe din ce în ce mai mici. Tehnica aceasta a tușelor divizate - "divizionism" - se va accentua până la obținerea unor puncte colorate, ceea ce a adus mișcării și numele de "pointillism". Din rețeaua de tușe divizate sau puncte, se încheagă formele obiectelor și ființelor reprezentate. Un principiu ordonator se află îndărătul ecranului luminos al pânzei
Pointilism () [Corola-website/Science/299350_a_300679]
-
lui Delacroix și a impresionismului, scopul fiind unul comun: "A da culorii cât mai multă strălucire posibilă". Pictorii neoimpresioniști folosesc, pentru a asigura efectul fuziunii culorilor pe retină, tonuri pure, juxtapuse, în suprafețe din ce în ce mai mici. Această tehnică a tușelor divizate - "divizionism" - se va accentua până la obținerea unor puncte colorate, ceea ce a adus mișcării și numele de pointillism (în limba franceză: "point" = punct). Din rețeaua de tușe divizate sau mozaicul de puncte, se încheagă formele obiectului sau ființelor reprezentate. Un principiu ordonator
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
Dubois-Pillet - formează, sub președinția lui Odilon Redon, "Societatea Artiștilor Independenți". Seurat lansează, succesiv, lucrări în care folosește "contrastele de tente", "contrastele de ton", "contrastele de linie". În jurul său se grupează Paul Signac și, pentru o vreme, bătrânul Camille Pissarro. Tehnica divizionismului sau pointillismului are la sfârșitul secolului al XIX-lea un deosebit ecou, fiind adoptată de francezii Henri Petitsean, Maximilian Luce, Lucie Cousturier, belgienii Henry va de Velde și Théo van Rysselberghe, italianul Giovanni Segantini, ș.a.m.d.. Este o tehnică
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
Anul 1904 reprezintă un punct de cotitură în creația lui Matisse. După prima expoziție pa care i-o organizeză Ambroise Vollard în galeria să din Paris, pictorul pleacă la Saint-Tropez, unde îl aștepta Paul Signac, care îl inițiază în stilistica divizionismului. Divizioniștii (neoimpresioniștii) se serveau de tehnica pointillista, care constă în pictarea cu trăsături scurte, distincte de pensula, care lasă puncte mici, regulate, multicolore și independente de culoare pură. ""Lux, calm și voluptate"" este o dovadă evidență a folosirii acestui stil
Henri Matisse () [Corola-website/Science/297979_a_299308]
-
în care trăiesc, constituindu-se în avangardă artistică, corespunzând avangardei tehnologice. Dacă unui observator neinițiat mecanismele, motoarele sau bicicletele i se par lipsite de poezie, pentru futurismul italian, dinamismul, forța, geometria mașinilor, viteza devin teme fundamentale. Creația futuriștilor datorează mult divizionismului ("„Pointilismului”") și cubismului, si a influențat, direct sau indirect, curentele artistice ale secolului al XX-lea, începând de la "cubofuturism" în Rusia (1910), până la reprezentanții artei "chinetice" în anii șaizeci. Muzee: Peggy Guggenheim Foundation, Veneția; Pinacoteca di Brera, Milano; Colecția G.
Futurism () [Corola-website/Science/297581_a_298910]
-
juxtapunerea direct pe pânză a micilor tușee de culoare în stare pură, lăsând privirii de la distanțâ recompunerea tonurilor dorite de artist. Signac se interesează de lucrarea lui Charles Henry, ""Introducere în estetica științifică"", și elaborează el însuși bazele teoretice ale divizionismului în lucrarea ""D'Eugène Delacroix au neo-impressionnisme"" ("De la Eugène Delacroix la neoimpresionism"), care va apărea în 1899. Termenul de neoimpresionism fusese creat de criticul de artă Félix Fénéon: ""Adevărul este că metoda "neoimpresionistă" impune o delicatețe excepțională a ochiului"" ("L
Paul Signac () [Corola-website/Science/299608_a_300937]
-
deasemenea elementul cromatic, totuși fără exuberanța lui Van Gogh. Pe baza unor studii teoretice asupra tehnicii picturale, conform cărora întrepătrunderea culorilor realizează un efect optic de o deosebită intensitate, el creează tablouri dintr-un mozaic de puncte colorate (Pointilism sau Divizionism). Bazându-se pe concepții diferite, uneori divergente, pictorii postimpresioniști au deschis calea artei moderne. Trăsătura lor comună constă în faptul de a fi renunțat la imitarea naturii și de a fi creat opere cu existență de sine stătătoare.
Postimpresionism () [Corola-website/Science/318898_a_320227]
-
învățând unul de la altul. Această colaborare a dat tonul unuia din cele mai importante capitole din istoria picturii secolului al XIX-lea. Sub influența lui Georges Seurat, Pissaro începe să aplice o altă tehnică în pictură, și anume pointilismul (sau "divizionismul"), pictura prin puncte, în care el vede o nouă etapă de dezvoltare logică a impresionismului. În timpul celei de-a opta și totodată ultimei expoziții a impresioniștilor din anul 1886, își prezintă pânzele într-o sală separată, alături de lucrările neoimpresioniștilor Seurat
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
asemenea, elementul cromatic, totuși, fără exuberanța lui Van Gogh. Pe baza unor studii teoretice asupra tehnicii picturale, conform cărora întrepătrunderea culorilor realizează un efect optic de o deosebită intensitate, el creează tablouri dintr-un mozaic de puncte colorate (Pointilism sau Divizionism). Bazându-se pe concepții diferite, uneori divergente, pictorii postimpresioniști au deschis calea artei moderne. Trăsătura lor comună constă în faptul de a fi renunțat la imitarea naturii și de a fi creat opere cu existență de sine stătătoare. În secolul
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
della Francesca, ceea ce îl obligă - după studii făcute în aer liber - să realizeze forma finală în atelier. În 1885, Seurat își petrece vara într-un mic port, la Grandcamp și începe să experimenteze o nouă tehnică, pe care o numește divizionism, a cărei esență constă în a picta pete de culoare regulate, din ce în ce mai mici, până la un punct realizat cu vârful pensulei. Toamna, se întâlnește cu Pissarro, care își însusește imediat această tehnică. Apoi, în mai-iunie 1886, Seurat își prezintă tabloul intitulat
Georges Seurat () [Corola-website/Science/299601_a_300930]
-
de galben cald, Adam Bălțatu dizolva culoarea, dar niciodată forma. El are un adevărat cult al formelor, păstrând silueta obiectelor, care nu-și pierd desenul interior. Marea bogăție de tonuri vorbește, ca și în cazul lui Jean Al. Steriadi, de "divizionismul complicat al culorilor, ce urmărește o agitare a concretului formal, nu o sugerare a informalului." Dacă la Lucian Grigorescu se poate vorbi de o volatilizare a materiei, de o desolidarizare a geometriei naturii, de dizolvarea ei în radiațiile luminoase, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
nu este străină de formula unui simbolism eteroclit, polimorf, pe care Paul Constantin îl pune sub "umbrela" Artei 1900, sintagmă care eufemizează întreaga arie estetică simbolistă. Rodolphe Rapetti construiește în acest mod conceptul, anexând sferei simboliste în artele plastice decadentismul, divizionismul, secesionismul etc. în ceea ce aceste curente au "simbolist", numai că definiția se lărgește printr-o analiză contextuală care duce în cele din urmă la precizarea unei summa de trăsături relevante în raport cu contextul. Am urmat această definire contextuală a simbolismului, pentru că
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chiar inversarea sensului prim a ceea ce constituia un alfabet iconografic și ideatic al Auflklärung-ului vienez. Potrivit lui Hans H. Hofstätter, simbolismul în pictură nu devine tributar unui singur stil, în cadrul său sunt permise o serie de inovații cu privire la tehnica picturală, sintetismul, divizionismul și pletora de stiluri noi, care însă nuanțează curentul în ansamblul său. Cu alte cuvinte, stilul nu devine o marcă simbolistă, nu există un "stil simbolist". "Simbolismul nu a fost limitat la un stil anume, și nici nu a generat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unui model la John Reed, este drept, pentru ceea ce el numește "stilul decadent" -, la imprecizia diversității de simbolisme pe care o propune Paul Constantin, avem un spațiu larg de manifestare a curentului. Criticul îl identifică la confluența cu impresionismul și divizionismul, fie prin hibridizarea sa cu Art Nouveau-ul sau stilul Secession, fie în relație cu literatura simbolistă, în special cu poezia simbolistă, fie printr-o mutație în cadrul picturii academice sau ca inserție, factor de metisaj într-un amalgam de formule. "Dar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]