28 matches
-
Roma. Această răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât în limba greacă, cât și în limba latină. În primele trei secole ale erei creștine (e.c.), în pofida apariției crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus la apariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în imperiu, cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
a degradat pe Fiul la nivelul unei creaturi." Separat de lume ca principiu al creației, Logosul încă este în ea ca principiu călăuzitor. Astfel, o viață naturală este o viață în conformitate cu voința Logosului. De asemenea, Clement a fost acuzat de docetism în învățăturile sale despre Întrupare. După spusele sale, trupul lui Hristos nu avea nevoi omenești, așa cum reiese din următoarele pasaje din "Stromateis", care îi refuză în mod clar lui Hristos umanitatea deplin: În schimb, Hristosul lui Clement este un doctor
Clement al Alexandriei () [Corola-website/Science/318199_a_319528]
-
care credeau în 2, 12, 36 sau 365 de Dumnezei; - nevoia de a explica, în consens cu Biblia și cu tradiția, adevărurile de credință contestate sau rău formulate de unii creștini (eretici) sau de necreștini; printre primele erezii, se află docetismul, care nega întruparea reală, istorică a Fiului lui Dumnezeu și gnosticismul, care nega cunoașterea revelației și tradiția publică; - nevoia de a fundamenta hotărârile Sinoadelor ecumenice cu referire la ereziile trinitare și hristologice: în această privință, un rol important l-au
Teologie dogmatică () [Corola-website/Science/325525_a_326854]
-
În terminologia creștină docetismul, din limba greacă "dokeĩn" (a părea) /"dókēsis" (apariție, fantomă), este definit în sens restrictiv, conform lui Norbert Brox, ca „doctrina conform căreia fenomenul Hristos, existența sa istorică și trupească, deci, în special, forma de om a lui Isus, era o
Docetism () [Corola-website/Science/323049_a_324378]
-
în Europa. Această răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât în limba greacă, cât și în cea latină. În primele trei secole ale erei creștine, în pofida apariției crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul, marcionismul, maniheismul, docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus la apariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în Imperiul Roman, cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
o discuție despre Hristos cu Trypho, cei mai mulți cercetători sunt de acord că Trypho este un personaj fictiv inventat de Iustin în scopurile sale literare apologetice. În timp ce existau deosebiri teologice între creștinii primari cu privire la natura lui Isus (de exemplu monofizism, miafizism, docetism, nestorianism, etc.), ele erau dezbateri de teologie creștină, nu despre existența istorică a lui Isus. Un număr extrem de redus de cercetători moderni afirmă că Isus n-ar fi existat, el fiind un punct de vedere minoritar și aproape toți cercetătorii
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
ultima suflare în locul celui crezut mort pentru a răscumpăra păcatele oamenilor, Isus rânjește liniștit spre cerul regăsit în timp ce clona lui metafizică urca spre locul răstignirii... Sau cum poate fi cineva dezolat de apologetica creștină! Vasilide este inițiatorul unei erezii numită docetism. Pentru adepții acestei opțiuni - care justifică strania prezență a lui Simon din Cirene lângă Răstignit - Isus s-a născut, a murit și a înviat numai în aparență. îVasilide afirmă că numele Fiului lui Dumnezeu în timpul acestei mistificări este Caulacau). Docetul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
-l privește pe Valla Epicurism ataraxie, bucurie, creștin, goliarzi, Grădină și asceză, apă, Edenului, lui Epicur, și inițiere, paradisului, și picătură, personaj conceptual, transcedentală, opus creștinismului persistență, plăcere în acord cu natura călăuză a virtuților, ca bine suveran, Erezii. bibliografie, docetism, și credință, hedoniste, texte păstrate, Estetică arhitectură, muzică, pictură, poezie, Carmina Burana, Catul, Properțiu, Ronsard, sofisticată, Tibul, Femei egale cu bărbații, erotică feministă, folosința femeilor, Montaigne și femeile, prima teză feministă, de rând, rol major, ca obiect al urii, Filosofi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pildă - anticosmismul, adică ideea că lumea e rea, antisomatismul, adică ideea că trupul e rău, encratismul, adică ascetismul Împins pînă la condamnarea căsătoriei și procreației. Se distingeau adesea la aceste mișcări și alte trăsături, chiar dacă nu universale, cum ar fi: docetismul (credința că patimile și moartea pe cruce a lui Cristos fuseseră iluzorii, după cum iluzoriu fusese și trupul său, deși rămîneau negociabile dimensiunile iluziei și ale scenariului după care aceasta se manifesta) și vegetarianismul complet sau parțial. De asemenea, din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
decît o prelungire extremistă a creștinismului. O atare soluție, avansată de repetate ori și cu argumente diferite, este, fără Îndoială, tentantă. Cu toate acestea, ne vedem siliți să recunoaștem că, Începînd cu succesorii imediați ai Apostolilor, Părinții Bisericii au condamnat docetismul. Pe la jumătatea secolului al II-lea s-a făcut auzită, cu Iustin Martirul (mort În jur de 165) prima condamnare argumentată a gnosticismului (și a lui Marcion, considerat gnostic, ceea ce nu e adevărat). În jurul anilor 180-185, cînd și-a scris
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sub numele de „ebionism” și o denunță 26. Din ea s-a dezvoltat soluția „adopționistă”, potrivit căreia Isus s-a născut ființă umană și a fost adoptat ca fiu al lui Dumnezeu la botez. Cariera cristologiei „Înalte”, cu tendință spre docetism, este mai susținută În cadrul școlii teologice din Alexandria, În vreme ce cristologia „joasă”, deși devenise de acum o cristologie a Logosului cu drepturi depline, se dezvoltă În Antiohia. În decursul Îndîrjitelor controverse asupra credinței din secolele al IV-lea și al V
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
la această Înțelepciune Fiul este numit Înțelepciune și Cuvînt”36. Începînd cu Ignațiu din Antohia, Biserica oficială va combate atît cristologia „joasă”, care face din Isus Cristos o simplă ființă umană, cît și cristologia excesiv platonizantă, cunoscută sub numele de docetism (de la grecescul dokesis, „aparență”), care tinde să-i considere trupul o simplă fantasmă alcătuită din substanța viselor (numele acestui curent În forma lui extremă este fantaziasm). Calea de mijloc se află indicată În multe formule de credință creștine, care subliniază
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În Întregime. Toate celelalte cristologii se situează Între acestea două. Să recapitulăm acum, Într-o formă sistematică, dihotomiile pe care le-am detectat anterior În dezbaterea cristologică. Cea mai importantă este opoziția uman-versus-divin. Extremele ei par a fi psilantropismul și docetismul fantaziastic, care ar corespunde specificărilor de exclusiv uman versus exclusiv divin. Restul punctelor de controversă par a se situa Într-o zonă În care nu se neagă nici umanitatea, nici divinitatea lui Cristos (acesta nefiind considerat a fi numai uman
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vedere potrivit căruia Cristos era de un tertium genus, Între uman și divin, afirmînd că ipostazele erau unite, Însă nu și amestecate. Direcțiile de-a lungul cărora sistemul se dezvoltă infailibil sînt următoarele: divin (1) vs. uman (2) numai divin (docetism) (1.1) vs. nu numai divin (1.2) nu numai uman (2.1) vs. numai uman (psilantropism) (2.2) mai mult divin decît uman (1.2.1) vs. În mod egal divin și uman (1/2) vs. mai mult uman
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a avut loc prin natură (1/ 2.1.2 Însă, după alții, 2.1.1.1.2). Acestea sînt cîteva dihotomii relevante pe baza cărora funcționează sistemul. Ar fi mai ușor să trasăm opozițiile binare pe un tabel: Numai divin (DOCETISM) Era de tertium genus Divin Nu avea suflet uman Mai mult divin decît uman Avea suflet uman Nu era de tertium genus Nu numai divin Deopotrivă divin și uman Nu numai uman Unirea a avut loc prin natură Unirea n-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cît și principiul antropic. Cel mai asiduu dintre partizanii metodologiei invarianților este, fără Îndoială, Învățatul italian Ugo Bianchi. El a atribuit un număr de trăsături distinctive Întregului sistem al dualismului occidental, de la gnosticism la catharism: anticosmism, antisomatism, metensomatoză (reîncarnare), encratism, docetism, de multe ori și vegetarianism. Analiza efectuată În profunzime ne arată că aceste trăsături pot, Într-adevăr, caracteriza unele dintre orientările Occidentului, nu Însă și pe altele. Încercarea lui Bianchi de a formula o ipoteză genetică bazată pe un număr
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
urmă. Vom explora acest paradox aparent În ultimul capitol al cărții de față. Atunci cînd se analizează curentele dualiste după metoda trăsăturilor distinctive rezultă de obicei că ele au În comun o interpretare aparte a existenței lui Isus Cristos, numită docetism, de la cuvîntul grecesc dokesis, „apariție, fantomă”251. În realitate, docetismul apare În multe variante pur și simplu pentru că dispune de un număr de potențialități de ordin logic. Unii specialiști au propus recent să se renunțe cu totul la eticheta de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cărții de față. Atunci cînd se analizează curentele dualiste după metoda trăsăturilor distinctive rezultă de obicei că ele au În comun o interpretare aparte a existenței lui Isus Cristos, numită docetism, de la cuvîntul grecesc dokesis, „apariție, fantomă”251. În realitate, docetismul apare În multe variante pur și simplu pentru că dispune de un număr de potențialități de ordin logic. Unii specialiști au propus recent să se renunțe cu totul la eticheta de docetism, bazîndu-se tocmai pe existența unor asemenea variante, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de la cuvîntul grecesc dokesis, „apariție, fantomă”251. În realitate, docetismul apare În multe variante pur și simplu pentru că dispune de un număr de potențialități de ordin logic. Unii specialiști au propus recent să se renunțe cu totul la eticheta de docetism, bazîndu-se tocmai pe existența unor asemenea variante, pe care n-au reușit să le Înțeleagă ca fiind „cărămizi” legate Între ele prin logica cea mai simplă. Fie că Îl păstrăm În uz, fie că nu, cuvîntul docetism desemnează eforturile logice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
la eticheta de docetism, bazîndu-se tocmai pe existența unor asemenea variante, pe care n-au reușit să le Înțeleagă ca fiind „cărămizi” legate Între ele prin logica cea mai simplă. Fie că Îl păstrăm În uz, fie că nu, cuvîntul docetism desemnează eforturile logice ale creștinilor (gnostici sau nu) de a Înțelege descumpănitoarea apariție a Logosului divin În lumea de aici și, lucru și mai scandalos, Într-un trup omenesc. Ajunși aici, Îl trimitem pe cititor la Introducerea acestei cărți, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui Proclus este suspectă. Chiar dacă ea a ieșit, ca să spunem așa, pe urechea ortodoxiei și n-a fost condamnată la vremea ei (a fost Însă mai tîrziu), s-ar fi cuvenit să fie condamnată, căci e limpede că duce la docetism: un Isus născut pe ureche n-ar putea avea un trup ca toți oamenii. (Același lucru este valabil și pentru ideea, pe care o menționează Michel Tardieu, cu privire la nașterea lui Isus „printr-o coastă” a Mariei, din pricina analogiei evidente cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
primordial. 6. Antropologie și etică Ar fi cu neputință să examinăm aici mai mult de cîteva dintre subtilitățile antropologiei maniheiste și consecințele lor de ordin etic. Maniheismul prezintă lista completă de „trăsături distinctive” asociate dualismului: anticosmism, antisomatism, encratism, vegetarianism și docetism. Din acest motiv, specialiștii l-au ales drept reprezentant al tipului ideal al oricărui dualism sau pesimism. Inutil s-o mai spunem, maniheismul nu e decît În foarte mică măsură pesimist. Teoria dublei naturi a omenirii și a Cosmosului poate
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o preferință marcată față de parabola celor doi arbori din Evanghelia lui Luca 6:43 (și Matei 7:18), cu care se Începe expunerea doctrinei maniheiste, după Faptele lui Archelaus 133: Dumnezeu nu putea fi creatorul lui Satan. În mod similar, docetismul maniheist, care afirmă nașterea lui Cristos din sînul Tatălui (Ioan 1:18) și nu din „sîngele, carnea și alte murdării ale unei femei” (ex sanguine et carne ac reliquis mulierum spurcitiis)134, poartă amprenta lui Marcion pînă și În alegerea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
maniheenilor numiți și paulicieni, redactată În anii 870-871 de către un scriitor bizantin altminteri necunoscut, Petru din Sicilia 1; această scriere este urmată de trei Predici ale aceluiași autor, scopul lor fiind să combată cele trei teze principale ale paulicienilor: dualismul, docetismul și negarea transsubstanțierii. Predicile nu adaugă nimic semnificativ la datele furnizate deja de Istorie. Petru din Sicilia a scris el Însuși o versiune prescurtată a Istoriei sale, În anii 871-872, În majoritatea manuscriselor acesteia figurînd drept autor Petru Egumenul 2
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care s-au scos epistolele lui Petru, cel pe care Marcion Îl considera un fals apostol 19. Dualismul paulician reprezintă o regresie a dualismului marcionit la elementele sale primare: cele două divinități. Toate atitudinile distinctive ale paulicienilor - tendința lor antiiudaică, docetismul, respingerea sacramentelor și a crucii - derivă din această premisă simplă, care le furnizează un infailibil principiu de exegeză biblică. 3. Ipoteza armeană Numele de „paulicieni”* trimite la o persoană - fondatorul sectei sau un conducător important al ei - pe nume Pavel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]