20 matches
-
pozitivă, adică caracterul de Stat”. Dialectician suplu, În filosofia Dreptului, Giorgio del Vecchio relevă cu pregnanță că: „la lumina experienței, natura specială a conceptului de Stat, care trebuie să fie, În mod propriu, Înțeles ca un proces, mai curând decât dogmatizat și convertit În ceva material, static sau «corporal», cum Îl consideră, de regulă, cele mai multe Școli ale dreptului”. Cu o fină analiză istorică, Giorgio del Vecchio tratează apariția - Încă din societatea medievală - a asociațiilor de apărare a intereselor particulare: „corporații”, „consorterii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
blamarea originalității. Se vorbea în termeni peiorativi despre „meteahna noastră, a românilor, de a fi originali când nu este cazul”: expresia „așa-zisa democrație a noastră originală” devenise o etichetă pusă pe orice idee care s-ar abate de la modelul dogmatizat al noii societăți. Spaima de originalitate este greu de explicat într-o epocă a inovării și descoperirii. La baza ei stă ceea ce eu numesc o epistemologie a problemelor cu soluție unică. Nu există decât o singură cale istorică (tranziția) și
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
intră în arena literaturii cu o siguranță de sine în parte mimată, în parte autentică, aruncând mănușa confraților contemporani sau celor din timpuri trecute. Într-un poem, Neo-epigon, revolta se îndreaptă chiar împotriva mitului eminescian, de fapt împotriva unui cult dogmatizat și exclusiv, ceea ce pare o ireverențiozitate stupefiantă fiind un refuz al anchilozării în prejudecăți. Și în alte artes poeticae, directe sau implicite, V. țintește polemic excesul stilistic, „metafora și tropii”, care „te împiedică de miezul/ Cugetării să te-apropii”. Deși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
stăpânită de ideea răspândirii culturii În masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile Începe a pierde din ce În ce mai mult teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii Înțelepciunii dogmatizate Încep să recunoască neputința lor de a crea altceva decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială Începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
nuanțe naționale, care ții cont de temperamentele specifice. Răspîndirea barocului Barocul apare în Italia ca o prelungire a artei Renașterii, trecînd prin reflectarea manierismului. Operele tîrzii ale artiștilor de la sfîrșitul secoldui al XVI-lea îmbină maniera artistică cu dorința de dogmatizate, de punere în scenă și de spectaculos. Judecata de Apoi (Capela Sixtină) a lui Michelangelo ilustrează perfect această revoluție. Continuînd activitatea papilor din timpul Renașterii, cei din epoca Contrareformei fac din Roma capitala artei baroce. Terminată în 1612 de Carlo
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
Rațiunea trebuie să guverneze, nu să fie guvernată; ea trebuie să controleze, nu să fie controlată; să conducă, nu să fie condusă”. Această poziție contrastează cu scolastica europeană, care a domnit până către 1400, care subordona raționamentul propriu autorității clasicilor dogmatizați. Deși Rhazes se considera un discipol al lui Galen, nu se ferește a-i aduce critici pertinente, în lucrarea sa „Dubii asupra lui Galen”. Îndoiala conduce la adevăr. Căci „cel care studiază înaintașii, câștigă experiența muncii lor, ca și cum ar fi
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
pronunța în favoarea unui tradiționalism identificat cu ortodoxia, „element pivot al etnicității în artă” și unică sursă de specificitate. În concepția înfocatului apologet al ortodoxismului, viața neamului românesc poate fi împărțită în „ere creatoare”: epoca primilor voievozi, urmată de „vârsta ortodoxiei dogmatizate” (secolele XVII-XVIII). Bunăoară, Mărturisirea ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă ar constitui un act reformator ortodox de valoare egală cu doctrinele lui Calvin sau Luther. Corespondentul în literatura populară al acestui act de dogmatizare ar fi Miorița, iar „spiritul mioritic” și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286851_a_288180]
-
efectuat-o terenul regimului luminos al comunismului ce va să vină peste un secol", ar fi declamat cu un glas ieșind stentorial, bubuitor din plămânii alcătuiți dintr-un oțel inoxidabil precum, în credința lor, comunismul. Diferența dintre declarativismul isteric și dogmatizat al unei asemenea declarații politico-"erotice" precum cea de tipul prezumat mai sus (unele dintre textele din Steaua nefiind, în fond, chiar foarte departe de un asemenea ton) și delicatețea (calitate excepțional de rară în literatura vremii) declarației de iubire
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (În acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul Încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, Întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră, din nou, În rezonanță cu lumea și cu istoria lumii noastre, deschizându-se, În același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care, până atunci, le tratase cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
înainte de 1989, dar publicată post-mortem, în 1998, dizidentul Milovan Djilas analiza tocmai acest conflict între idei și ideologii. Ideile (inclusiv cele despre legitimitatea regimurile comuniste n.n.) duc, în opinia sa, la întărirea libertății de exprimare, în timp ce ideologiile tind să devină "dogmatizate", "osificate", transformate în instrumente și aparate de manipulare și opresiune 200. Aflat sub semnul ideologiei, comunismul nu a însemnat nimic altceva decât lupta pentru putere: aceasta a fost principala concluzie la care a ajuns Milovan Djilas la capătul unei vieți
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
Juan) ș.a. Preponderent e filonul comic, prin care piesele și-au câștigat popularitate. Cu înclinație de moralist și ingeniozitate în compoziție și tipologie, scriitorul denunță impostura, fariseismul, parvenitismul, oportunismul, incompetența, abuzul de putere, traficul de influență, birocratismul, mistificarea, corupția, gândirea dogmatizată și exprimarea în clișee, logoreea pretențioasă, demagogică etc. Apelează nu o dată la grotesc, caricatură, parodie, după cum deseori în spatele umorului se află implicații existențiale grave. Astfel, piesele sunt, în esență, pledoarii pentru adevăr, pentru autenticitatea ființei umane, noblețe spirituală și etică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288948_a_290277]
-
educația ce o fac tinerelor "cadre de comsomoli", de a fi "ucis viitorul". Într-o anumită măsură, el se comportă, cum observa și Suvarin, ca un "anarhist", refuzând "camaraderia impusă" și condamnând explicit înregimentarea în numele unui program strict, rigid, repede dogmatizat, insensibil la aspectele umane, la viața concretă: "Nu din cauza Doctrinei se datoresc toate nenorocirile operei socialiste?" - se întreabă el retoric, ironizându-i pe cei care și-au luat de "nevastă, Doctrina" (Op.cit., p. 82). Dacă am vorbi în termenii lui
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
el forțând zăvoarele morții! ― Da, da... Așa vorbiți de două mii de ani! murmură locotenentul de pionieri, iar disprețuitor. Mereu cu iubirea în gură și cu sabia în mînă! Mereu ipocrizia... Și nu ipocrizia ocazională și temporară a luptătorului, ci ipocrizia dogmatizată, devenită instinctivă și inconștientă! Plimbîndu-se de ici-colo, prin odăița strâmtă, Gross se uita din când în când la Bologa, parc-ar fi șovăit să-i dezvăluie toare gândurile. Apoi se opri hotărât. Ochii lui mici scăpărau, iar glasul i se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (în acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră din nou în rezonanță cu lumea și cu istoria lumii noastre, deschizându-se, în același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care până atunci le tratase cu un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pune altă Întrebare. Procesul său Îi confruntă din nou pe Apolo și Marsyas. Și mă Întreb dacă peste optsprezece secole judecătorii lui Socrate n-ar fi fost personaje de Renaștere, În măsura În care Renașterea și-a făcut un ideal dintr-o antichitate dogmatizată, recompusă din arta grecilor, nu din istoria lor. Dar justificarea Renașterii trebuie căutată nu În recapitularea antichității, ci În faptul că a descoperit, cum spunea Jules Michelet, o nouă credință. Ulise Însuși, cîtă vreme e fascinat de aventuri necunoscute, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Căci America înseamnă și Whitman și Poe! Și singura Constituție în care e înscris "dreptul la fericire"! Ea le-a oferit multor imigranți șansa de a reuși și, probabil, nicăieri altundeva nu se poate înțelege mai bine "dreptul la diferență". Dogmatizat, antiamericanismul devine un fel de sucursală a retoricii lui Castro sau a unui " eurocentrism" vanitos și miop, care judecă otova, fără nuanțe. Despre care Americă e vorba? A metropolelor în care te simți ca în burta unei balene (senzație pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
puțin decît conștientă. Această descriere a funcționării deliberante este instructivă, dar încă insuficientă pentra a scoate în evidență întreaga amploare a responsabilității individuale a omului. Justiția este imanentă pentru că valorile etice sînt imanente. Dacă le-am înțelege textual, conform simbolisticii dogmatizate, valorile etice ar fi străine naturii umane și impuse omului de divinitate. Dacă divinitățile sînt simboluri, inclusiv Dumnezeul unic, atunci și impunerea transcendentă a valorilor este un simbol. Pentru teologie, valoarea supremă este credința necondiționată în existența personală a Dumnezeului-Judecător
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
evreilor este presărată cu episoade simbolice și însoțită de-a lungul celor două testamente de cea simbolică a "alianței", numită "mîntuire" în Noul Testament, unde alianța nu se mai referă la poporul "surd și orb", prizonier al unei credințe moarte și dogmatizate, ci la individul capabil să audă chemarea la reînnoirea alianței, mesajul de bucurie: ÎN MIJLOCUL DECADENȚEI POPOARELOR ȘI A MORȚII CULTURILOR, INDIVIZII POT RENAȘTE LA ADEVĂRUL ETERN (la alianța cu Cel Veșnic). Din mijlocul poporului lui Israel, care rupsese această alianță
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
cu atît mai mult nevoia unui ideal liniștitor. Neputîndu-l crea, el l-a împrumutat unui alt ciclu de culturi, dar transformînd forța sublimantă, adică drajostea, într-un sentimentalism plat, contra-ideal pervers al combativității brutale. Excesul de suavitate face inacceptabil idealul dogmatizat și în loc să neutralizeze excesul de agresivitate, sfîrșește prin a-l stimula. Banalitatea ridicată la rangul de ideal oferă un pretext devalorizării bruște a oricărui efot de sublimare, imposibilă în absența forței combative a acceptării și respinsă de confuzia cu manifestarea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
nu poate exista fără cunoaștere, fără o doctrină și un program de guvernare. Însă această cunoaștere este pe lângă sferele creativității umane. Regele și consilierul sunt doar pentru activitatea unei puteri politice. Ele compun doctrina și dogmatica politică. Această "cunoaștere", odată dogmatizată, osificată, preluată drept adevăr media, devine intolerantă și represivă la adresa formelor posibile de exprimare, de gândire și de cunoaștere diferențiată. Băieții din sistem guvernează cu o serie de învățături (de multe ori teziste și false!) care pot fi oricând descalificate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]