13 matches
-
iureșul muncii, de aceea am toată prezența de spirit. Personajele kafkiene evadează din temporalitatea obișnuită, rectilinie însă nu plonjează nici în durata eternă, așa cum ar fi de așteptat în urma unor astfel de experințe peratologice, ci se afundă într-o temporalitate dolorică. Arestarea lui Josef K. coincide cu intrarea personajului principal în regimul unei abisalitați străine lui, unde evenimentele, deși par să urmeze logica unei firești deveniri, rămân încremenite într-un veritabil imobilism eleat. Avem aici pe Heraclit și Parmenide, angajați în
Franz Kafka: Procesul. Recenzie, de Mirela Teodorescu by http://revistaderecenzii.ro/franz-kafka-procesul-recenzie-de-mirela-teodorescu/ [Corola-blog/BlogPost/339517_a_340846]
-
către nemaiștiut” (Spre înserare). Toate acestea nu pot decît să mixeze aderența emoțională cu durerea unei separări ireversibile. Mediul rustic nu mai poate fi restaurat în datele sale inițiale, ci doar instaurat în efigie, grație viziunii autorului precum o actualitate dolorică în care „mușcăm (...) dintr-o pîine tîrzie/ neagră uscată și plînsă”. Deși aparent s-ar putea vorbi de atitudinea denumită peiorativ (de către Radu Stanca) „pășunism”, avem a face cu un limbaj adus la zi, care filtrează substanța afectivă primară, livrînd-o
Într-o nouă variantă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4146_a_5471]
-
Vasile Morar: o emotivitate ce culminează într-o clipocire neastîmpărată, dar o emotivitate care nu e patetică, țîșnind în gesturi expansive și îndrăznețe, ci melancolică, sfîrșind în tresăriri retractile și în mișcări sfioase. Ochii îi sunt încărcați de o sineală dolorică de căprioară rănită, aruncînd în afară privirile serafice ale unui călugăr care tocmai și-a încheiat șirul de mătănii, și de aceea, cînd îl întîlnești, ai impresia că abia s-a oprit din plîns, sub imperiul unei acalmii efemere, pentru
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
de stîrv a inimii // dinspre un miez nicicînd adumbrit? // doamne, între sămînța arborelui / și sămînța din fructul lui / cercul se închide" (și-o clipă, într-adevăr). E oarecum o situație-limită a expresiei poetice, dezgolită de artificii, redusă la o vibrație dolorică. Printr-o reacție, am zice instinctivă, a spiritului, Întregul pierdut e căutat în începuturile mitice, în primordiile pe care le conține ființa aidoma unei fatalități. E un morb sublim care aruncă în derizoriu „înnoirile" compromise de facticitate: „oare nu este
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
cafea/ dintr-o cofetărie din cluj/ decisă într-un tîrziu să vină/ să-mi acopere ochii cu palmele/ ca și cînd ar fi voit să mă lase fără amintiri” (Privesc în urmă). Ceea ce pentru subsemnatul ar putea fi o fantasmă dolorică, pentru Ion Cocora e o vitrină cu imagini aidoma unor păsări care cîntă de zor în colivie.
Poezia existenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2506_a_3831]
-
pe care o încearcă făptura umană. O colecție de cruzimi prezentate cu rea satisfacție se întemeiază tocmai pe conexiunile carnale cu ambientul, pe visceralitatea durerilor pe care le suportă omul și pe propagarea acestora în mediul anorganic. E un circuit doloric în beneficiul unei agonii în accepție nonspirituală: "oameni imaginari oameni reali / în balansul lepros și sterilitate vibrantă / așteptînd moartea ca o răsuflare din pieptul de bronz / să cadă peste ceilalți / cînd în lacrimă plîng viețuitoare necunoscute / și bufnițe ne privesc
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
ei stranie, nemaiavînd puterea unei disciplinări, nădăjduind a fi acceptată drept o confesiune specială. E o erupție a unei crize coincidente cu o beatitudine, a unei eliberări coincidente cu o servitute euforică. O frămîntare dinlăuntrul ființei care înalță fanionul unei dolorice armonii. Autorul Orei fantastice a întrupat relevant acea beție dezlănțuită, trecînd peste toate zăgazurile, vorbind despre cele „șapte zile” care „șerpuiau în alcoolul fără continente”. Autorul Luptei cu inerția, în schimb, a ținut mai strîns frîul inspirației ce-și lua
Poezia alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3967_a_5292]
-
o etapă ulterioară aprinderii sentimentale, desfășurărilor ingenuu patetice care fac posibile miezurile actualelor formule dense în aparenta lor sicitate ce nu reprezintă un început ci un final de ciclu sufletesc. Un bilanț formal al acestuia. Prezumatele afecte, sfîșieri, lamentări, ipostaze dolorice ale unei ființe care nu-și reneagă devenirea sunt absorbite în imagistica cerebrală în care, totuși, răzbat avînturile inițiale. Poza romantică e lucid asumată ca o concesie a conștiinței: "toată noaptea / bate-n perete / cu aripa-i neagră / de smoală
Un romantism ermetizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7756_a_9081]
-
acum, prin mijlocirea unui jurnal și a unei ample convorbiri, pe latura d-sale intimă. E o fericită completare a imaginii celebrei militante anticomuniste care coboară de pe piedestalul istoric, pășind cu un aer firesc printre noi, adoptînd vocea confesiunii, nostalgică, dolorică, revoltată, îmbărbătătoare după circumstanțe, umanizîndu-se ca pentru a-și justifica acțiunea prin invocarea unor rădăcini existențiale și evocarea unor note biografice puțin sau defel cunoscute. Fără a-și prejudicia coerența figurii, Doina Cornea distinge în sine două tipuri de existență
Mărturiile Doinei Cornea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7177_a_8502]
-
chiar ne simțim îndemnați a citi un poem în care formal e vorba de o femeie drept o adresare Poeziei. Muză capricioasă în inefabilul său, calină în imaterialitatea sa, Poezia se încarcă cu aspirația de posesiune a autorului, cu accent doloric, precum un triumf al irealizării: „Ea strălucește și nu știe că strălucește.// Ea vorbește întotdeauna despre altceva,/ din propria lumină se retrage.// N-ai s-o oprești cu privirea, cu cerul nu./ Lațul mîinii e fraged, cel al gîndului searbăd
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
sensibilizate, mai curînd speculative decît emoționale. Viziunea monocoloră a tenebrelor riscă la ora actuală a se înfățișa drept o făcătură. Mult mai favorabilă poeziei e plierea pe fireasca oscilație între extreme, pe o diversitate a momentelor sale ce evită încleștarea dolorică, scrîșnirea din dinți a unei singure opțiuni, a unei posturi ce eclipsează autenticitatea sufletească, eșuînd adesea în retorism. Spre lauda d-sale, Radu Ulmeanu evită o atare cale. Precum la paradigmaticul Arghezi, dialectica pămînt-cer cîștigă în substanță prin diversificarea traiectelor
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
măreața orînduire” pune-n cumpănă conștiința omului și fărădelegea perpetuă cu care se confruntă: „Pentru crima de-a fi iubit prea mult omul,/ nu mă veți spînzura mai sus decît pomul” (ibidem). Textura zgrunțuroasă, migălită totuși, de-o apreciabilă armonie dolorică, a versurilor lui George Dan îmi îndreaptă gîndul către un fachir care se întinde, aparent calm, pe patul său de cuie.
O restituție emoționantă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4014_a_5339]
-
volum de versuri al lui Petre Got dorește a se înscrie, pornind de la titlu, în magia blagiană, atît de învăluitoare pentru o bună parte din producția lirică transcarpatină care i-a succedat marelui poet-filosof. Se încheagă astfel o melodie rarefiat dolorică, ce se răspîndește într-un cadru silvestru, cu ușoare trimiteri spre transcendență: „Ca Domnul să intre în sufletul tău, / Se cere să ai în suflet lumină - / Clipa de har să se plimbe în voie prin tine / Asemenea astrului matinal prin
„Zbaterile, inclusiv pîlpîirile poemului” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6005_a_7330]