85 matches
-
99% - de fapt, fracția mergea spre infinit, încât pe țară, finalmente, un singur vot s-ar fi înregistrat împotrivă - al unui scelerat. Acum, că dispunem de lecția prezidențială, cu convingerea că marea corupție poate fi teșită la capete, cea mijlocie domolită, cea măruntă potolită, cugetul ni se curăță de impurități. Care sunt standardele unei corupții acceptabile, care să nu mai scoată în față România, urmează să se stabilească pe măsură ce vom ști mai multe despre om și prezența sa în cosmos. Plecând
Dacă dorim dulce durată by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12692_a_14017]
-
O floare de măr) Întreaga sfera afectivă a poetei se concentrează liric în versuri dominate de sensibilitate și candoare în care poți desluși o fire retrasă, învăluită în pudoare, cu o timiditate parcă ascunsă sub valuri. “Am ars discret, jăratec domolit,/ Ne-am spus minciuni și ne-am ghicit în palmă,/ Tăceri ocrotitoare ne-au vegheat/ Din frescele de-o măreție calmă” (Hanul) Peste ani, poeta își trăiește viața sub semnul întâiului legământ de iubire, de o feminitate și candoare dezarmante
MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380693_a_382022]
-
simplu complet uitat chiar de ei înșiși. Tema e banală: emigrantul captiv într-o lume străină, pe care nu vrea să o părăsească pentru cea odinioară familiară, căci nu poate, dar în care greu izbutese să trăiască, întrucît nostalgii greu domolite îl subminează din interior. Firește, la Nabokov fermecător este stilul, acea unică pecete a universului lui românesc. Povestirea e simplă și totodată solemnă, mini-tragediile vieții protagoniștilor au totodată un umor isteric, de care ei înșiși sînt conștienți. Prefață semnată de
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]
-
că ați scuipat pe China!" Trebuia musai să plătim o amendă, nu era ca la București... Că sînt un străin... Că n-am știut... Că nu mai fac... mă rog. Tălmaciul îmi pusese o pilă. Femeia mă privea ceva mai domolită. Cu traducătorul meu, băiat simpatic, vorbeam deseori între noi în argoul bucureștean. Așa făcuse și în ziua aceia după ce ne reluaserăm mersul și constatase filosofic: Nasol! - ce-i plăcea lui mai mult.
Spre China by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16596_a_17921]
-
anotimpurilor. Și-un cer în tonuri de cenușiu... Omul de-aici, întrupat dintr-un deșert ce i-a dat arămiul și-asprimea feței, uimește ca pustiul-matcă: scund la stat, dar înalt în simțire; iute în fapte ca vântul uscat, dar domolit când ridică spre Cer un cânt. Mereu în mișcare, păstor de capre și cai, vânând pentru trai ori apărare, își adăpostește odihna și slăbiciunile vârstei în iurta cea albă, rotundă, ciuperca uriașă din zăbrele și pâslă, sigur ancorată-n pământ
ÎNSEMNE CULTURALE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382148_a_383477]
-
inelele de creștere ale sufletului, repetînd, în ani, aceleași drumuri interioare, între cine ești și cel care erai. Pudrată de melancolii, amintirea e a teatrului, cum este perspectiva a picturii. Sînt energii care voalează fotografia și evită reportofonul. Dar cad, domolite, în mrejele prieteniei, în dulcile capcane ale răbdării curioase, ale solidarității recunoscătoare. Acelea pe care le întinde Silvia Kerim, scoțînd, de la patruzeci și doi de oameni ai scenei, într-un fel sau altul, tot atîtea spectacole. Festivalul lor se cheamă
Gesturi largi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8407_a_9732]
-
din preajma orașului, cu șesurile înșelătoare, părelnice luciri de ape, colinele lin ondulate, râpele și umeri dealurilor împingându-se în piepturile altor dealuri până dincolo de șeaua de argint izbită de muchia cerului încărcat de strălucirile lui metalice după care, pământurile, respirând domolite, prin fânețele, grâiele, făgașele de ape secate, ogoarele de trifoi, floarea-soarelui și cartofi, arzând ninse sub lună, curgeau, înecate-n lunci grase, pe malul Siretului. Totul mișuna de exodul mărunt al lighioanelor și vietăților adunate în turme nesfârșite să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
involuntar, de gate-keepers. De formatori de opinie. Care, emancipați de teroarea științifică a profesionistului, de rigoarea impenetrabilă a expertului, sunt aureolați de o credibilitate înnăscută. Așa s-a întâmplat, dacă stăm să urmărim, cu memorialistul tenebros Sașa Pană ori cu domolitul intervievat Geo Bogza. Avangarda, așa cum o știm astăzi, e în mai mare măsură produsul unor carismatici agenți infiltrați decât al exegeților cuprinși de morbul teritoriilor neexplorate. Inexistentă în afara unei mitologii a gesturilor extreme - mă gândesc la manifestele futuriste, la improvizațiile
Avangarda și complexele criticii literare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8806_a_10131]
-
lipsește eticheta care să ne indice prețul. Lucrul se poate, desigur, explica prin vechea convenție a criticii de întâmpinare, mai mereu tatonantă când vine vorba de autori aflați la prima carte. Entuziasmele gratuite sunt - laolaltă cu malițiile sau nemulțumirile - temperate domolite, retrase în teacă. Traseul unui scriitor nu se poate aproxima din prima carte publicată, iar surprizele sunt, îndeobște, mai așteptate chiar decât confirmările seci ale verdictelor. Pe de altă parte, o lectură atentă și dispusă să înțeleagă, o privire reconstitutivă
Cumințenia pământului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8835_a_10160]
-
tot mai iminentă. Începe să-l doară spatele de când stă nemișcat în scaunul cu spătar, privind când spre ușă, când spre balcon. Dinspre ușă se aud pașii tot mai obosiți ai lui Patrick. Dinspre balcon, se aude rumoarea tot mai domolită a străzii. În plus, lămâiul pare gata să moară odată cu el. Gérard începe să fie neliniștit pentru ratingul emisiunii. E ora 19.15. Mai încordat decât Lionel nu e decât Anghel de la consulat: se vede deja mutat în Burundi. Are
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mamei lui, ștergându-și lacrimile care nu-și mai opreau izvorul, i se adresă acesteia: Mămico, mămică, repetă el, vreau să-ți spun ceva... și-și înghiți alt șuvoi de lacrimi care-i năpădiseră fața. Spune puiule, replică Simona oarecum domolită, îmbunată, spune: Mămico, făcu o pauză, apoi reluă: mămico, să știi, să știi... că-mi pare foarte rău că te-am cunoscut! O țintui apoi cu o privire în care se citea o dezamăgire greu de exprimat față de cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
stupidă. 3. Myatt urmărea cu privirea cum se lungește scrumul țigării și se gândea. Acestea erau momentele pe care le savura: când se simțea singur cu sine, nu se simțea amenințat de nici o critică, trupul Îi era satisfăcut și emoțiile domolite. Noaptea trecută Încercase zadarnic să lucreze. Chipul fetei se strecurase Între el și coloanele de cifre. Acum era pusă În locul unde trebuia să stea. Și, pe măsură ce noaptea se apropia, se putea să aibă nevoie de ea și ea va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
interogativă și exclamativă, îmblânzită de o mieroasă undă elegiacă. Privirea țintește mai intens spre real, nu atât constatativ, cât invocând și pulsând în căutare de esențe și de sensuri. Tonalitatea înaltă își asociază "vibrări în lumină", percepția scrâșnetelor, pocnetelor, hohotelor, domolite acum de spiritualitatea vederii și de puterile imaginarului: "}ipătul / Încercând să se-agațe cu unghiile / Și lunecând mereu înapoi / Pe pereții de sticlă, / Încercând să urce / Rupt în bucăți / Clădite una peste alta, / Echilibru nesigur, / Până la dinții/ Încleștați cu sălbăticie
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
iar Ozzie, care stătea la un cot distanță de el, smulse receptorul și-l înăbuși, ținîndu-l la piept. Cînd aprindea maică-sa lumînări, Ozzie simțea că nu trebuie să se audă nici un zgomot ; pînă și respirația, dacă se putea, trebuia domolită. Cu telefonul lipit de piept, Ozzie se uita cum mama lui trăgea ce-avea ea de tras, simțind cum și ochii lui încep să devină sticloși. Maică-sa era un pinguin de femeie, rotundă, ostenită și cu părul sur, a
La revedere, Columbus by Philip Roth () [Corola-journal/Journalistic/4614_a_5939]
-
resentimentară și maniacală. Vezi proza lui Anton Holban, ca variantă autoscopică blocând propria existență sub lentila insistentă și sâcâitoare a analizei, dar și, parțial, Fetița lui Mihai Zamfir. Personajul unui Radu Petrescu se autodemolează susceptiv, dar cu o patimă mai domolită, abulică, plutitoare, ca la Ion Vinea sau Gib Mihăescu. O variantă ar fi susceptiv-conceptivii. Vezi, la Ana Blandiana, multipla punere în abis sub bănuiala existenței unei ficțiuni cosmice, a unui „complot universal”. Se trimite la structura labirintică a lumii, dar
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
în toată această agitație mă simt îngrozitor de singură. Fie că unii vor să se confeseze ei, fie alții mă provoacă la confesii, trebuie să-mi păstrez mereu singurătatea ca pe o armură a demnității. Până când? Anxietățile din ultima vreme păreau domolite [...] îmbătrânesc vertiginos pentru că mă sacrific în fiecare clipă. Numai ravagii a făcut această iubire când prea cerebrală, când prea senzuală. Aș vrea să-mi regăsesc sufletul de altădată, sufletul liber, încrezător în sine. [...] La picioarele mele doarme Red încolăcit. Ce
Dana Dumitriu în posteritate - Jurnal inedit din ianuarie 1985 by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Memoirs/9210_a_10535]
-
ad-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască! - spuse spătarul. Dintr-o săritură pe cal, Cosette fu în brațele spătarului. Calul icni scurt, clătinând din cap; Broanteș se cațără și el pe iapa lui. Stai bine, drăguță? - întrebă spătarul — îhî - făcu Cosette, domolită. — Atunci, spre Moldova! - spuse spătarul, dând bice tustrei cailor. Episodul 71 IASSY ET SES HABITANTS VĂ LEATO ȘAPTE MII ȘI CEVA Dacă neobositului călător îi șade bine cu drumul, molcomului „povestitor îi șade bine cu șezutul. Ca atare, nu vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chemând corbul. De cum veni și i se așeză în poală, corbul începu să croncăne de mama focului, arătând spre răsărit. Papa prinse a râde, apoi scoase de sub sutană o bucată de cașcaval. Corbul o luă în cioc, croncăni ceva mai domolit și zbură cu cașcaval cu tot spre apus. încă zâmbind, papa se lăsă relaxat pe spătarul băncii, fluieră într-un anumit fel și doi sticleți apărură imediat în zbor, așezându-i-se pe umeri, de-o parte și de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chiorâș, și-i spuse: — Țin să-ți atrag atenția c-au mai rămas trei portocale și echipajul mârâie. N-a mâncat de două zile. — Și tu ce te bagi? - zise căpitanul. Mănânc cât vreau, sunt portocalele mele. Apoi făcu mai domolit: împarte-le echipajului. Grecul cel nemulțumit se-ntoarse pe călcâie și plecă. Abia acum băgă de seamă că omul era numai în ciorapi. — E frate-miu - zise căpitanul, observând privirea compătimitoare a călugărului. Oaia neagră a familiei. Un puturos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atentă cuvintele lui, nu s-ar spune după ce povesteați zilele trecute la masă. Mi s-a părut că aveți parte de activitate și, de ce să nu recunosc, adrenalină din belșug. Domnișoară, să nu confundăm! Am spus mai molcomi, adică mai domoliți nu mai înceți. Vorbim mai lin, suntem mai calmi... deși, la calm, voi, ardelenii, ne bateți de departe. Da, se vede. Aveți un pic de accent. N-am ce face, așa vorbim noi. Eu credeam că nu se simte. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
frumoase, eu eram cel mai tânăr și aveam doar cabinuța mea cu geam către crematoriul din curte. Răducu Ițcuș, un actor împăcat cu sine și cu o anume medriocritate luminoasă și suficientă, Ovidiu Moldovan, Cocoșelul, un fel de tânăr furios, domolit repejor la cârciumă în preajma lui Rauțchi și Cozorici, și mai ales Nic Sufleurul, acum bătrân și abia trăgându-și zilele. Ne adunam toți într-o sală la televizor și, când ne vedea Nic pe mine și pe Ițcuș, se enerva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
proza dumneavoastră are poezie. Mi-ar plăcea să încadrez romanul ,, Tema pentru acasă” ca fiind cel mai bun volum de poeme al dumneavoastră. Nicolae DABIJA: Trecerea de la poezie la proză mi se arată ca o respirație încetinită, în sens de domolită, după o cursă la distanță: sângele își regăsește cursul normal, ritmul competiției devine altul, mușchii se relaxează și mintea mai degrabă consemnează decât imaginează, lucrurile se reașază la locul lor și ție nu-ți rămâne decât să le observi. În
„POEZIA E UN GEST DE PROTEST CONTRA DEZORDINII LUMII” de LILI BOBU în ediţia nr. 1267 din 20 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349035_a_350364]
-
și infinite, închideam ochii și așteptam Să aud vocea dulce și suavă, erau prea multe Promisiuni, zi și noapte le auzeam, dorința Mă consuma și nimic nu mai făceam, numai Așteptam; zile lungi și albe nopți repede treceau În timp ce eu domolită eram și acasă încet mă Consumam, el umbla și împărtășea aceleași Speranțe și vise, poate și mai multe; așteptam Și mă ofileam, nu am realizat și nu am acceptat Că eram numai una în mii, o floare suavă pentru o
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/351814_a_353143]
-
promisiuni mici,Mari și infinite, închideam ochii și așteptamSă aud vocea dulce și suavă, erau prea multePromisiuni, zi și noapte le auzeam, dorințaMă consuma și nimic nu mai făceam, numaiAșteptam; zile lungi și albe nopți repede treceauîn timp ce eu domolită eram și acasă încet măConsumam, el umbla și împărtășea aceleașiSperanțe și vise, poate și mai multe; așteptamși mă ofileam, nu am realizat și nu am acceptatCă eram numai una în mii, o floare suavă pentru oAlbină întru-un parc, o
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/351814_a_353143]
-
Și m-am strecurat ușor printre vulcani, Privind fericită cum sufletu-ți triumfă, Fiind în mijlocul mulțimilor de fani... M-am bucurat, privind seninătatea Când pășești prin mijlocul naturii, Printre migdali, îți uiți singurătatea Și o clasezi, dând frâu liber culturii... Domolit-am, stingând focul pasiunii, Oprind delirul în care mă găseam, Am relaxat momentul rațiunii Și-n prieteni de suflet renășteam... Referință Bibliografică: PRIETEN DE SUFLET / Marilena Dumitrescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1740, Anul V, 06 octombrie 2015. Drepturi
PRIETEN DE SUFLET de MARILENA DUMITRESCU în ediţia nr. 1740 din 06 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352572_a_353901]