31 matches
-
de costoroabe bun, / Cela la toacă am să-l pun.” Pe când vorbea în acest fel, / Iaca, apare lângă el Un drac, cari tocmai a ieșit / Din iazu-n care și-a zvârlit Dănilă Prepeleac, toporul. / Dracul, văzând că muritorul Acela singur dondănește, / În fața lui se proțăpește Și îl întreabă: „Hei, ce faci? De ce faci semne pe copaci?” „Păi tu nu vezi? Îți dau de știre / Că vreau să fac o mănăstire, În locu-aista minunat” - / Zise Dănilă-nfuriat De insistența dracului. Dracul îi zise
DĂNILĂ PREPELEAC de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1799 din 04 decembrie 2015 by http://confluente.ro/ioan_ciorca_1449202252.html [Corola-blog/BlogPost/343155_a_344484]
-
unde a fost admis după ce ―două merte de orz și două de ovăz a dat tata cui i se cuvine-. Cele mai hazlii amintiri sunt cele legate de studiul gramaticii, ale cărei reguli trebuiau învățate pe de rost, încât ―unii dondăneau ca nebunii, până îi apuca amețeala-. Dintre figurile evocate trebuie amintite îndeosebi cele ale lui Trăsnea, Oșlobanu sau Mogorogea ăcolegi de școala cu Nică) dar și figura aparte a lui moș Bodrangă care rămâne alături de ei până când se desființează școala
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
ți era frică să înnoptezi cu dânsa în casă-; b) prin nume sau porecle comice: Torcălău, Trăsnea, Chiorpec, popa Duhu, Gâtlan; c) prin prezentarea unor oameni și scene care stărnesc hazul, cum ar fi scena cu dascălii de la Fălticeni care ―dondăneau ca nebunii-, învățând gramatica lui Măcărescu; d) autoironia, adică scriitorul întoarce gluma asupra lui: ―am fost și eu în lumea asta un boț cu ochi-. Limbajul Dintre cuvintele folosite de Creangă, cele mai multe sunt de origine populară sau au aspect fonetic
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
era un om voinic, cu o uitătură cam critică și cu barba zburlită. Îl ascultase cu luare-aminte pe spătar și ceruse un coș de ouă proaspete pentru că era Joimariul. Pe urmă pusese patrafirul pe capul lui Pampu și începuse să dondăne din cartea mare, legată în piele, pe care o moștenise de la tatăl lui. Spunea cuvinte pe care nici el nu le înțelegea, stâlcind-le, inventând sunete și gândindu-se ce ar putea să însemne fiecare. Pampu îl asculta fascinat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
intrat în neamul lor? A ajuns cumnată cu nepoata lui Goncea, de-asta tace? Preotul îi făcu semn să-și țină gura. Își trecu de câteva ori arătătorul peste buze, ca și cum s-ar fi șters de urmele cocoșlui. - Nu mai dondăni atâta, că te-aude Sorin! E cu ai lui în bucătăria aia. - S-audă! Ce, a ținut-o Goncea ăla pe Marinela la școală oare de dragul lui tac'su? Ori că-i plăcea cum îl medita să termine și el
Player cu papa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/8268_a_9593]
-
carte, de unde vine cuvântul ageamiu în limba română (prin turcă, de la colectivul aČam - "nearabi, străini, barbari, neștiutori" -, care era un contrar pentru ˙arab, "arabi"). Prozatorul al-(ahiz percepea vorbirea acestor aČam ca pe un mormăit (damdama - de aici, poate, a dondăni în limba română), sau ca pe un bâzâit (hamhama). Claritatea, logica, nu puteau fi despărțite de structurile arabei literare. Dacă despre miturile identitare (limba arabă și scrierea arabă, deșertul și oamenii săi, islamul și beduinii) sau despre cultura arabă clasică
Scriitori din lumea arabă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7210_a_8535]
-
mai pot face acuma? Îi prea târziu să-mi găsesc al prieten... Ești mai rău ca o soacră. Scoți sufletul din om, nu alta - a intrat în joc Petrache. Pe cai! a ordonat abia stăpânindu-și râsul Costăchel. Au plecat dondănind și nici n-au băgat de seamă când au ajuns la poarta învățătorului. Au intrat în curte. Bătând în ușă, Costăchel vorbea așa, ca pentru el, dar cu voce tare: „Să vezi că nașii nu-s acasă. Vorba ceea: „Vino
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
de flori de măr... Ia spune, ce plată vrei? Dacă ar fi pe plată, apoi n-ai scăpa tu nici dacă ți-ai vinde toată sărăcia. Da’ eu te iert și mă mulțămesc doar cu poveștile tale din Gromovnic. Au dondănit tot drumul. Aproape de târg, moș Dumitru și-a îndemnat armăsarul: Hai, tată, că Țâdulă aista mi-o făcut capul călindar și m-o amețit cu stelele lui... La poarta hanului, s-au despărțit. Măi Țâdulă, pe la prânzul cel mare să
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Tânjală!” Și-a dres caprariul glasul și... „Satul meu se cheamă Buhai. Așa îi zice și pace. Într-o zi, pe o căldură mare, la fântâna din marginea satului se hodineau două femei. Una mai bătrână și alta tinerică foc. Dondăneau la umbra răchiților... Dinspre târg tocmai trecea un gospodar. Le-a dat binețe, dar n-are ce face omul și întreabă: Unde ai fost, mătușă, pe o căldură ca asta?... Apoi... am fost cu nora mea la Buhai și amu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
o minută, că lumina o și intrat pe potecă. Am sărit în tufișurile din apropiere și ne-am făcut una cu pământul. Nici nu respiram... După câteva clipe, felinarul defila prin fața noastră... Erau doi militari, cu puștile în bandulieră. Mergeau dondănind ceva în rusește... „Ăștia-s grăniceri. Norocul nostru că nu au și un câine cu ei, cum li-i obiceiul... Eram pirduți!” - a grăit Filip, în timp ce eu abia mai respiram. Când s-au depărtat, am reușit să îngaim: „La multe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
de bucurie. Cu înfățișarea bătrâncioasă, copilul avea părul pe creștet ca o batistă neagră, cu colțul aproape de sprâncene. De fericire, pe frunte îi apărură, pronunțate, două vine, iar ochii negri scăpărau. Mătăhăind, doi ciobani beți își făceau loc prin mulțime, dondănind cu gura fleșcăită măscări. După ei se îndesa râzând un cârnaț înflorit de fete și flăcăi. - Cum dai puiul ? - Cincisprezece franci. - Cât ai spus ?!? - L-am lăsat la unsprezece, spuse repede femeia și-și strânse pungă, neprietenos, buzele. Mulțimea se
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
închinăciune vioaie care, când o ridica pe babă în picioare, când o ghemuia jos. Prin fereastră lumina mătura masa, desemnând pe podina de lut un pătrat de umbră. în raze jucau scânteietor vârteje de praf. Pe pereți prosoapele sclipeau. Bătrâna dondănea smiorcăită : - Iartă-mă, Doamne, că cu plecăciune vin la tine să depărtezi păcatul, în veci de veci, amin ; îți pup piciorușele șacușa torn și uleiuș în candelă. Doamne, fă-mi mie, păcătoasei, loc la sânul tău, că n-oi fi
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
mă gândesc la cele petrecute.“ Se gândește un căcat! Vaca aia proastă nu e în stare să gândească! Joacă teatru, se miorlăie, se extaziază povestind despre lipsurile ei și-și provoacă extaze de autocompătimire. Wilt parcă o auzea și acum dondănind despre afurisitul ăla de manager de bancă și despre cum ar fi trebuit să se mărite ea cu el în loc să se lege la cap cu un bărbat care nu era în stare să avanseze nici măcar la un colegiu tehnic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
alaltăieri, n-ai fi cutezat să-ți ridici glasul mai sus de unde-ți stătea capul. — Alte vremuri, alte glasuri, mărite Doamne! spuse spătarul. Degeaba înălțam eu glasul, dacă mneata nu plecai urechea. Urla prostimea afară și mneata n-o auzeai, dondăneai pe latinește. — De ce urlau, spătare? - se tângui cel gras. Le-am făcut școli, le-am adus tiparniță, le-am dat teatru. — Le-ai dat teatru să-l păzească pe dinafară, că nu intra unul, se temeau. Răzăși în teatru! Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
delfinii, obosiți să mai înoate în formă de semilună, începură să înoate în secere. Episodul 95 VINE-O VREME... — Vine-o vreme - continuă spătarul Vulture - când, draga mea, oasele nu te mai ascultă, carnea începe să se fleșcăie, buzele să dondăne, dinții să se clatine, gingiile să molfăie, genunchii să tremure, degetele să se facă covrig în cizme, nasul să-ți supure, urechile să se ceruiască, ochii să-ți lăcrimeze, spada ți-o uiți la scăldat, gâtul îți hârâie, burta îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gândul îți mai rămâne vârtos: așa văd eu momentul când trebuie să fii mazilit. Dar dumneata, spătare, departe ești de vremea aceea - grăi Cosette. Câteodată suntem maziliți preventiv, pe când suntem încă în putere, tocmai pentru ca de supărare buzele să ne dondăne, dinții să ni se clatine și celelalte. — Știi ce văd eu, spătare? Că ori despre ce și cu cine vorbești tot la treburile dumitale ți-e gândul. Da’ mai las-o-ncolo de putere și de mazilire, că doară acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tot duc Mănenii noștri la pește cum s-ar duce la coasă ori la cules via. Moș Iacob bombăne, Încearcă să facă ordine-n comună, cu cetățenii ei - n-are cu cine. Îl aud cum intră Înapoi, În ograda lui. Dondănind și suduind. Dă trei-patru ocoluri În ogradă, apoi Îl aud - are alt glas, dacă nu l-aș cunoaște bine, aș zice că-i al unui „cetățean” de adineauri. Așadar, Moș Iacob Împușcă chemarea: - Măi fimeì’! Domnică, un’e eș’? Ian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
starea de ființe rare, alese. Dacă toată lumea ar citi poezie, așa cum mănâncă pâine sau cartofi, s-ar banaliza ceea ce ar trebui să fie un lucru excepțional. Să ne mulțumim că suntem neînțeleși, cetiți doar de inițiați. Ce ar fi să dondăne toată lumea pe stradă, ca nebunii, continuu, pe limba poeziei? Și totuși, care ar fi portretul la minut al necititorului de poezie? Sodoma și Gomora ar fi fost salvate dacă ar mai fi existat un singur om curat. Așa și poezia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
privirea i se opri la fața Prințului Del Curtin. Ochii i se luminară cu un fel de apel mut. Prințul șovăi, apoi spuse: ― Maiestate, aceste ședințe de cabinet încep să intre într-un tipar. Toți tăcem în timp ce Maiestatea Voastră ne dondănește. În ultima vreme ați avut mereu tonul plîngăreț al unei neveste care, după ce a cheltuit toți banii soțului, îl ocărăște că nu are mai mulți. Împărăteasa nu înțelese imediat implicațiile acestor vorbe. Era atît de deprinsă ca vărul ei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
te mai îngăduie Săcălușul cela al tău în fundul bălții; eu ți-aș fi scurtat coada și ți-aș fi dat un brânci ca acela, să nu te mai văd în ochi, că faci de râs drăcărimea. CODÂRLIC: Haide, nu mai dondăni degeaba și chiuie acuma tu, să te văd. DĂNILĂ: Chiutul s-aude, nu se vede, măi Codârlic. Atâta lucru puteai să știi și tu! CODÂRLIC: Ei, să te-aud odată; chiuie dară. DĂNILĂ: Oi chiui eu, nu te teme. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
intrat în neamul lor? A ajuns cumnată cu nepoata lui Goncea, de-asta tace? Preotul îi făcu smn să-și țină gura. Își trecu de câteva ori arătătorul peste buze, ca și cum s-ar fi șters de urmele cocoșlui. - Nu mai dondăni atâta, că te-aude Sorin! E cu ai lui în bucătăria aia. - S-audă! Ce, a ținut-o Goncea ăla pe Marinela la școală oare de dragu lu tac’su? Ori că-i plăcea cum îl medita să termine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu mai are morcovi! Surda râdea ușurel, scoțând un fel de behăit, se uita drept în ochii văduvei cu mânie și făcea câțiva pași, rezemată în baston. - Să nu caut eu, auzi tu, Marghioalo, să nu caut!... Și cât se dondăneau, hop și Tinca, cea mai tânără dintre ele, care nici nu mai bătea la ușă, știind sorocul primăverii. - V-adunarăți? - Ne-adunarăm. - Cald afară! -Cald. Se foia ce se foia Tinca, și când nu mai putea, întreba: 346 ' - Coană Marghioalo
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și fără temperament, blonzi, bruneți sau cu bube... Ăsta-i balamuc, nu casă! Ăla cioplește pietroaiele ― se exersează pentru ocnă, bănuiesc ― Panaiteștii bat, mă rog, băteau de nebuni la mașină când îți era lumea mai dragă, Melania descântă motanul, Valerica dondăne la portretul Sfântului Anton ― patronul fecioarelor nemăritate. Vâlcu numai de femei și discuri știe! Ăsta cel puțin ne ucide, domnule! O ia din zori cu Carusso și termină la miezul nopții cu Șaliapin. ― Acum sînteți mai liniștit, constată maiorul. Contabilul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ca o pânză subțire de nori, în straturi de puf alb. Zarzării înmugurise și dădură în floare. Bătrânul Toma stătea la marginea patului, cu inima încrâncenată, urmărindu-i toate mișcările feciorului său, de parcă i le număra. De afară, pătrunse un dondănit de oameni, molcom, din care se desprinse o chemare: „Antoane..., măi Antoane..!“ El a sărit ca fript de pe laiță, parcă ar fi călcat pe cărbuni aprinși, cu piciorul gol. Erau câțiva oameni din Șuletea, leat cu el, cu care vorbise
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai departe, tainică și tăcută, ca întotdeauna... CAPITOLUL V Povestiri din război... Ceara, caldă. Luna răsărise de după creastă, devreme și se suise la vreo două sulițe pe cer. Era pe la 1881... în ajun de Sânt-Ilie... La casa pădurarului, în ceardac... dondănit molcom de oameni. Anton povestea întâmplări, din război, cutremurătoare și despre Anul mântuirii... Bătrânul Toma, cu barba sprijinită în pumn, pufăind rar tabac, asculta cu fața încremenită. Și Domnica, sora lui Anton, cu Anuca în poale, netezindu-i cu degetele
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]