65 matches
-
ce se simte pururi un exilat din sinele său. O asemenea "perspectivă bivalentă, estetică, pe de o parte, culturală și etică, pe de altă parte", e ilustrată, între altele, grație unor texte, precum Melodramaticul Bérenger pe urmele lui Ruy Blas, Donquijotismul unui postromantic, Teatrul neogotic și «fantomele» sale. Punctul de pornire biografic îl alcătuiesc cele două etnii "interioare", "concurente", ale scriitorului, română și franceză, cărora le corespund două categorii de spiritualitate religioasă, ortodoxă și catolică, la care putem adăuga - deși niciodată
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
am impresia, și defectul meu de a avea proaste relații cu realitatea, nefiind dotat pentru o comunicare spontană și activă cu lumea din jur, și vanitatea de a semăna cuiva, deja, celebru. Azi, consimt că am cochetat excesiv cu ideea "donquijotismului". N-am făcut prea multe progrese în privința groazei de ridicol. Și azi mă crispează teama că mă pot face de râs, deși bătrânețea mi-a dat o altă perspectivă asupra vanităților. Nu cred nici că sunt capabil de "mari" gesturi
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
nici că sunt capabil de "mari" gesturi donquijotești. Adevărul e că toată viața mi-a fost mai ușor să "nu vreau" decât "să vreau ceva". N-am vocație de aventurier. Mi-a devenit, însă, din ce în ce mai limpede diferența dintre Don Quijote și "donquijotism". Așa că, azi, pot să spun liniștit că în postura de emul al lui Don Quijote (cum m-am socotit) n-am cum să fiu decât un impostor. N-am iluzii atât de puternice, atât de sincere, încât să le pot opune
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
atât de puternice, atât de sincere, încât să le pot opune realității. Nu văd grădini în locul gunoaielor din București sau castele pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza. Mă regăsesc, în schimb, ușor în ipostaza de individ care "donquijotizează". După părerea mea, "donquijotismul" a existat înainte de Don Quijote. N-a fost inventat de Cervantes. Doar că nu avea un nume și nu era dus la limita superioară. În fapt, "donquijotismul" se oprește la jumătatea drumului dintre realitate și iluzii. Nu e capabil de un
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
Mă regăsesc, în schimb, ușor în ipostaza de individ care "donquijotizează". După părerea mea, "donquijotismul" a existat înainte de Don Quijote. N-a fost inventat de Cervantes. Doar că nu avea un nume și nu era dus la limita superioară. În fapt, "donquijotismul" se oprește la jumătatea drumului dintre realitate și iluzii. Nu e capabil de un realism decis și nud, dar nici nu reușește să dea iluziilor o mai mare importanță decât realității. Și mai e ceva. Îmi citați, pe drept cuvânt
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
cine-l are!) de a dori, de a visa, de a iubi "fără măsură". "Nebunește", adică, dar asta n-are legătură cu psihiatria. Eu nu m-aș putea lăuda că am făcut ceva "nebunesc". Mă aflu, însă, printre purtătorii de "donquijotism" care se strecoară cum pot în lumea noastră pragmatică, unde unica valoare certă e banul. O dovedesc și prin seriozitatea cu care "conferențiez" moliilor, deși am depășit demult vârsta lui Don Quijote; cea la care bătrânii pot fi ridicoli cu riscuri
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
întoarcă acolo. O minimă regulă organizatorică cere ca la microfonul unui Tîrg de carte să citească oameni...citiți. M-au impresionat lansările la care s-a întîmplat să asist: deși condițiile erau improprii (zgomot mare, spațiu mic, vînzoleală), cu un donquijotism care se transmite de la Bookarest la Gaudeamus și din primăvară pînă-n toamnă, publicul a avut parte de discursuri bine articulate și spumoase ca o sticlă de șampanie lovită de nava lansată la apă. Cum de reușesc criticii, cititorii, editorii și
Tîrgul de Carte Gaudeamus – Noiembrie 2004 by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12264_a_13589]
-
și spumoase ca o sticlă de șampanie lovită de nava lansată la apă. Cum de reușesc criticii, cititorii, editorii și mai ales cititorii să-și păstreze entuziasmul, să nu obosească, nu încerc să aflu. Și, pentru că a venit vorba de donquijotism: unul din evenimentele Tîrgului a fost apariția versiunii românești a romanului lui Cervantes în traducerea lui Sorin Mărculescu (Editura Paralela 45). M-au obosit lipsa de aer, baloanele, suprapunerile sonore, muzica de fond stridentă și inadecvată. La Tîrgul de Carte
Tîrgul de Carte Gaudeamus – Noiembrie 2004 by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12264_a_13589]
-
că lasă în urma lui patru sau cinci compoziții perfecte, smulse definitiv tăcerii. Pînă la sfîrșitul vieții sale, chiar și după ce a mai renunțat să se explice, sau chiar și să scrie, poetul are aerul că se scuză. Nimic nu întrece donquijotismul tragicomic al posturii și chiar al profilului social pe care și le rezervă sieși cetățeanul poet. Nu știm de ce poeții insistă să se afirme, cînd cititorii lor sînd ca și inexistenți. Dar nimeni nu poate explica vivacitatea cu care se
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
o criză a ambianței - corelație întruchipată cum nu se poate mai bine de Cavalerul Tristei Figuri, nu de florile mărului invocat. Oare nu orice creator animat de o "revoltă metafizică" poartă o notă mai mult ori mai puțin fățișă de donquijotism?
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
o criză a ambianței - corelație întruchipată cum nu se poate mai bine de Cavalerul Tristei Figuri, nu de florile mărului invocat. Oare nu orice creator animat de o "revoltă metafizică" poartă o notă mai mult ori mai puțin fățișă de donquijotism?
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
a face de unul singur procesul comunismului, sub o ploaie de insulte, râsete batjocoritoare și amenințări este mai evidentă în Tigrul de hîrtie». Remarcile sînt flatante. Am adoptat poziția «ereticului neîmblînzit» și am fost alături de iconoclaștii și revoltații solitari. Vremea donquijotismului a fost depășită, este nevoie de «revolta maselor» cum era de părere José Ortega Y Grasset. Rezistența și revolta intelectualilor disidenți pînă în 1990 a fost individuală și nu s-a întîlnit cu revolta muncitorilor din Valea Jiului sau de la Brașov
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
scrisă de Andrei Șerban însuși. Diferite ca structură și ca intenții, ele vorbesc, în adâncul lor, despre una și aceeași obsesie a marelui regizor: căutarea sinelui. Într-o lume a masificării, a standardizării și a anulării identității, demersul seamănă a donquijotism de cea mai pură extracție. În realitate, e vorba de tulburătoare experiențe existențiale, de urmărirea obstinată a unei vocații și de asumarea unui destin. Scrisă la modul reportericesc, asemeni unui documentar pentru televiziune, evocarea Taniei Radu a ceea ce s-a
Bagheta lui Ariel by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10568_a_11893]
-
găsite în cărțile sale par să indice incapacitatea cronică a autorului de a focaliză realul. O oarecare insensibilitate față de datele exterioare ale vieții, cuplata cu o obsesiva "viețuire intru idee", pare să ateste la Noica existența unei forme ușoare de donquijotism. Stă mărturie pentru această fișa clinică pe care Noica însuși, în dublă calitate de medic și pacient, o atașează cărții sale Șase maladii ale spiritului contemporan. Să nu ne lăsăm înșelați! Singură maladie spirituală pe care Noica și-o recunoaște
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
-și construi întreaga viață pe acumulările experienței trăite, pe narcoza acțiunii oarbe. Totuși viziunea idilica a ahoreticului cu privire la adversitatea lumii, capacitatea să de a găsi o împlinire acolo unde viața vine cu înfrîngerile și golul ei, spun ceva despre acest donquijotism nerecunoscut al lui Noica. Așa de pildă, așezarea marginala în viață și în cultura universală - marginalitate care pe Cioran avea să-l urmărească mereu că o umilință și o sursă de inflamare a eului - devine la Noica un "straniu interludiu
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
numele, să-l individualizeze, să-l știe. Există răul și în el; dar intra, nu știu cum, în altă compoziție"9. Să vedem cum explică această "înrămare" conștientă în ideal și care sînt consecințele sale teoretice. Vom spune de la bun început că donquijotismul lui Noica își face apariția o dată cu refuzul lumii date. Lumea "gata dată" aparține celor "neînrămați", realiștilor care înțeleg că lumea le preexista, că ea are o ordine pe care conștiința umană trebuie s-o descopere pas cu pas. Realistul știe
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
în ordine practică și teoretică: "...dacă lumea e organizată dinainte de ivirea noastră, nu numai că ea ne copleșește ca obiect de cunoaștere, dar ne și stăpînește că existența"10. În fața unei lumi care amenință să ne confiște în statistică ei, donquijotismul apare ca unică soluție acceptabilă. El este, la Noica, o formă de rezistență împotriva istoriei, a curgerii, a tot ce ne preia. Luciditatea păgubitoare a realistului trebuie combătuta. Idealismul capătă din acest moment drept de cetate: "...experiența lui Don Quijote e
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
lipsită de consistentă, după ahoreticul Noica), iar în spatele ei se află altă, nu așa cum este ea, ci "așa cum o facem noi să fie"15. Polii magnetici se inversează: ceea ce era fantasma pentru omul obișnuit devine realitate pentru cel afectat de donquijotism. În aceste condiții, termenii în care se pune problema realității se schimbă fundamental: realul nu mai este statistică indiferență a obiectelor lumii, ci ia naște din întîlnirea spiritului cu lucrurile. Nu mai avem de-a face, în concepția lui Noica
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
așa regasești nu obiectul - căci de el te poti lipsi întotdeauna - , ci lumea, lumea aceea de care nu te poți lipsi defel pentru că o ai ăsubstantă cu substanță în tine"16. De aici și ridicolul care însoțește această formă de donquijotism: "E cea mai înaltă înțelegere a vietii istorice, poate, sa simti tot ridicolul ei, tot ridicolul culturii, să te simți tu însuți ridicol, tu care încerci să te faci, care trebuie să încerci singur facerea ta - cînd tot restul este
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
încerci să te faci, care trebuie să încerci singur facerea ta - cînd tot restul este" 17. Dar această modalitate de a rezista în fața curgerii, a vietii oarbe care te destrăma aglomerînd în tine conținuturi întîmplătoare, nu este singura formă de donquijotism prezența la Noica. Să vedem cum și-l reprezintă filozoful însuși pe Don Quijote. Omul de format mare, explică Noica, devenit conștient de prezență necesară a "legii și a rînduielii generale în tot ce tinde să capete ființă" își asumă cu
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
formelor pure și a geometrizării, a prevalentei posibilului asupra realului, avea să-și găsească în ochii lui Nicolae Steinhardt expresia caricaturala sub forma "filozofiei non-mîncării". Să-l ascultăm pe acesta din urmă vorbind în genul lui Noica și îngrosîndu-i rizibil donquijotismul: "Să ne contopim ideile la masa comună a purismului unificator. Ce vom mînca? Veți zice ghiveci sau vițel cu fasole? Sau peste maioneza? Vă întreb: de ce? De ce acestea cînd șunt atîtea posibilități în lumea pură a lui Herman Cohen? Nu
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
care tipărise „injurioasa” expresie un protest energic: „M.F. își bate joc de tatăl meu. Să nu știe că încă din anii 1940 Pierre Emmanuel refuza acest apelativ ca să se distingă de Paul Claudel?” Și încă: „De ce să-l acuzi de «donquijotism» pe Pierre Emmanuel?” Protestul ne reconfortează: la noi, nivelul limbajului critic n-a atins deocamdată astfel de culmi de vehemență verbală! Ioan Alexandru s-ar răsuci în mormânt dacă ar afla că e „poet ortodox”. Iar Adrian Marino sau Marin
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2643_a_3968]
-
existența. De aici, corolarul: punerea ei între paranteze, cum se pare că se petrece acum, face din fenomenul cultural unul de nișă, frecventabil de puțini oameni, a căror înstrăinare e reală și căreia ei înșiși îi caută definiția în alegația donquijotismului practicat ca resemnare. Vom recunoaște, totuși, că actul de consum cultural își are dificultățile sale, se impune prin el însuși ca selectiv la extrem în captare, departe de ceea ce, nu cu mulți ani în urmă, se considera ca avînd o
Refuzul „postmodern“ al lecturii – un simptom? by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/2773_a_4098]
-
sale naturale, astfel că aceasta se dezechilibrează, se răstoarnă. Poate nu e chiar o pierdere catastrofală a "normalității", o "monstruozitate", "o criză de epilepsie", ci un excedent de trăire, revolta unui intelectual claustrat în condiția sa împotriva servituților acesteia. Un donquijotism ofensiv agita ființa exaltată a junelui Noica, ducîndu-l la suprapunerea teoriei și realului, printr-o delirantă revărsare a reveriei interioare în faptă. E de bună seamă o compensație a pasivității benedictinului, o deschidere violentă, răzbunătoare, a spațiului vieții interioare înspre
Noica între extreme (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8513_a_9838]
-
scrisoare prin care îi făceam cunoscut că Cioran Emil se adresa în parte către mine și i-am cerut să vină la Câmpulung Muscel, în scopul de a-i arăta scrisorile din trecut și prezent ale acestuia." Scrupul filologic? Inconștiență? Donquijotism? Onoare? Plăcere de a se juca cu focul, știind exact ce riscă: ani grei de temniță? Greu de spus. Dar lucrurile nu se opresc aici. O lună mai târziu, pentru a întări autodenunțul, Noica face o scrisoare de răspuns, trimisă
V-ați autodenunțat vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8568_a_9893]