433 matches
-
remarcat fiind de către aceștia și faptul că multe personaje ale marilor lui romane și nuvele deși credincioase, ele nu sunt însă și neaparat ortodoxe în credințele lor, deși nu trebuie scăpată din vedere nici constatarea, deja veche, că tehnica narativă dostoievskiană (considerată înnoitoare și unică de anumiți cercetători), se pretează cu greu la analize din care să poată fi desprinsă cu precizie opinia sau poziția scriitorului: deși respinsă de marxiștii sovietici atunci când a fost emisă, în plină epocă stalinistă, teza lui
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
a influențat de asemenea pe Nietzsche, care afirmă: Dostoievski este singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat: este una din cele mai fericite întâmplări ale vieții mele, mai mare chiar decât descoperirea lui Stendhal.». James Joyce elogiază proza dostoievskiană: « [...] el, mai mult ca oricare altul, a fost creatorul prozei moderne și a elevat-o până la intensitatea ei actuală. Forța lui este cea care a spulberat romanul victorian, cu fecioarele lui fandosite și locurie lui banale și bine îngrijite; cărți
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
tipologia personajelor), considerate efecte narative facile. Vladimir Nabokov afirmă că « Dostoievski nu este un scriitor mare, ci mai degrabă unul mediocru - cu sclipiri de umor excelente, dar, vai, cu deșerturi de platitudini literare între ele. ». Nabokov critică galeria de personaje dostoievskiene, formată « în mod exclusiv din nevrotici și lunatici », ale căror personalități nu evoluează deloc de-a lungul romanului. « Le primim pe toate gata făcute la începutul poveștii », scrie Nabokov, « și ele rămân astfel fără transformări semnificative, chiar dacă împrejurimile lor se
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
află strada Kaznaceiskaia ("Казначейская улица"), unde Dostoievski a locuit o perioadă (la diferite numere: 1,7 sau 9). Pe străzile și aleile acestei zone, în "Piața cu fân" sau de-a lungul canalului Ekaterinski, se desfășoară acțiunea unor importante lucrări dostoievskiene, ca "Idiotul" sau "Crimă și pedeapsă". În casele din « Zona Dostoievski » au fost plasate personaje precum Raskolnikov, Sonia Marmeladova, generalul Epancin, Rogojin etc. Dostoievski nu avea încredere în adaptări teatrale de orice gen, deoarece, conform lui, « fiecare artă corespunde unei
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Nicolae Breban, Splendidul travaliu al adorației, în Cultura, 21 iulie 2011; - Marian Victor Buciu, Posibila carte a vieții, în Cultura, 16 februarie 2012; - Maria-Ana Tupan, Moarte și transfigurare, în Contemporanul, nr. 2, februarie 2012; - Constantin Cubleșan, O mistică de halou dostoievskian, în Contemporanul, An.XXII, Nr. 3 (720), martie 2012; - Constantina Raveca Buleu, Nevoia de Nietzsche, în Contemporanul, nr. 4, aprilie, 2012; - Irina Petraș, „Golul de-plin” al frigului, în România literară, nr. 24, 2012 ; - Theodor Codreanu, „Polen eretic”, poezia, în
Aura Christi () [Corola-website/Science/307701_a_309030]
-
autobigrafic. După ce a debutat ca poet, Mircea Cărtărescu se dovedește a fi foarte preocupat și de proză. O proză atât realistă, cât și onirică, descriptivă și halucinantă. În proza lui Cărtărescu găsim numeroase reverberații ale literaturii sud-americane, dar și influențe dostoievskiene, sau kafkiene, care la Cărtărescu se prelungesc în postmodernism. Astfel romanul este de un subiectivism sincer, populat de personaje și de obiecte fascinante, care ne atrag într-un labirint psihanalitic luminat de splendide curcubee baroce. Un metaroman al citirii și
Orbitor (roman) () [Corola-website/Science/330586_a_331915]
-
ca an de producție. Majoritatea criticilor au primit acest film cu elogii. Criticii de la ziarul britanic "The Guardian" au afirmat că "Katalin Varga" este unul dintre cele mai bune filme de debut din 2009, „o poveste lentă, insistentă și profund dostoievskiană despre violență și răzbunare filmată într-un sat românesc”. Ei au lăudat drama cu accente horror, peisajele idilice și interpretările actorilor. Jonathan Romney afirma în "The Independent" că filmul lui Peter Strickland este „un film puternic, neliniștitor”, cu accente gotice
Katalin Varga (film din 2009) () [Corola-website/Science/323741_a_325070]
-
și conștiința națională de român (adică sentimentul apartenenței la națiunea română) sau, după cum l-a denumit Ov. S. Crohmălniceanu, „un caz de conștiință trăit sub presiunea fatalităților istorice”. Potrivit criticului Alexandru Piru, procesul psihologic descris de autor este „dramatic, sentențios, dostoievskian și ibsenian”. Conflictul psihologic din "Pădurea spânzuraților" este generat de război, el fiind dependent de evenimentele exterioare și de atmosfera în care trăiește eroul, adică este un conflict care evoluează de la exterior spre interior, spre deosebire de conflictul psihologic din "Ciuleandra" care
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
prins de patrula condusă de locotenentul Varga. I se oferă o încercare de scăpare, dar o respinge resemnat, considerând că o viață smulsă prin minciună nu ar mai avea nicio valoare. Finalul romanului este de o esență mistică de tip dostoievskian, acceptarea senină a morții transmițând o concepție pesimistă cu privire la destinul tragic al omului. Întreaga evoluție sufletească a lui Bologa poate fi împărțită în trei etape, așa cum își notase autorul într-un caiet de creație, fiecare dintre ele corespunzând unui principiu
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
epocii sau din scrisori scrise de fratele scriitorului, care a servit ca prototip al personajului Apostol Bologa. Destinele individuale ale oamenilor sunt integrate de autor unei viziuni plastice a existenței umane. Realismul romanului "Pădurea spânzuraților" conține asemănări cu realismul tragic dostoievskian. Analiza psihologică întreprinsă de Rebreanu descoperă trăirile sufletești ale personajului în cele mai mici detalii. „În Apostol Bologa surprindem toate fazele de îmbolnăvire ale sufletului printr'o imagine, privim mecanica independentă a psihologiei obsesiilor”, considera Vladimir Streinu. Apostol Bologa este
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
spânzuraților" a fost asemănat cu scrierile marilor romancieri ruși prin zugrăvirea fără patetism a războiului ca o „acumulare de mizerabile eroisme și lașități necunoscute, monotone” (ca în volumul „Povestiri din Sevastopol” al lui Lev Tolstoi), prin misticismul bolnăvicios de esență dostoievskiană al personajului principal, generator precipitat al unei „psihoze spre disoluție”, și prin „alternarea a două elemente etice opuse, în sufletul unui erou”. Asemănarea cea mai des vehiculată a fost cu romanul "Crimă și pedeapsă" (1866) al lui Dostoievski, în care
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
evoluția spirituală a lui Apostol Bologa este golită de orice influență religioasă, concediul ofițerului la Parva și povestea de dragoste cu Ilona sunt mult scurtate etc. Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, realizatorii au transformat, prin aceste modificări, „romanul profund religios, creștin, dostoievskian, străbătut de fiorul credinței” al lui Liviu Rebreanu într-o „operă artistic valabilă, dar laică”, despre patriotism și dragoste de oameni. Filmul a fost realizat pe o peliculă alb/negru (4531 de metri), în format cinemascop. Echipa tehnică a fost
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
mai poate percepe corect. Apărut în perioada când în Europa făceau vogă romanele existențialiste, Templul de aur propune un destin apropiat de cel al eroilor unor scriitori ca Jean Paul Sartre sau Albert Camus, eroi tragici, dar și destine exemplare, dostoievskiene, din lumea celor umiliți și obidiți. Cruzimea viziunii rămâne în continuare trăsătura cea mai importantă a stilului romancierului japonez. Scena arderii Templului a fost interpretată de unii critici ca expresia cea mai înaltă a revoltei împotriva unei religii prea oficiale
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
fost publicate în revistele "Cadran", "Litere și arte", "Jurnalul literar", "Gândirea", "Lumea", "Viața Românească", "Limbă și literatură", "Studii și cercetări de istorie literară și folclor", "Revista de folclor" etc. Cei care l-au cunoscut îl descriau ca pe „un personaj dostoievskian, un mizantrop sociabil, un timid cu mari candori de sentiment”. A debutat ca poet în anii '30 în revista "Gândirea", scriind poezii într-un stil post-baudelairian-rimbaudian. Două antologii din creația sa poetică au fost publicate postum: "Fiul lunii" (1969), sub
Valeriu Ciobanu () [Corola-website/Science/336981_a_338310]
-
și noroaie. Mitologia lui nu e abordabilă antropologic, scoțând eventual la lumină scenarii coerente și reiterabile, ci e una fantasmagorică, abisală, tâșnită din cotloanele subconștientului individual și colectiv, proiectată apoi în realitate ca o cosmologie. Există printre personaje estropiați aproape dostoievskieni, pândind pe după garduri și menind a rău. Iată un exemplu: "făptura vânzătorului, o corcitură slinoasă, cu tălpile negre și crăpate, cu gura știrbă și rânjet hidos, fructul unei împerecheri nefericite, rămas singur pe lume de la vârsta de trei ani". Există
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
e un fanatic nici al ideii de divinitate, nici al vreunei alte idei și că n-avea rost să-mi pierd vremea cu el. "Bine, părinte", i-am răspuns și am ieșit rânjind... În loc să fiu neliniștit, turmentat ca un erou dostoievskian că dacă Dumnezeu nu există totul ne este permis, dimpotrivă, simțeam o jubilațiune liniștită că sânt liber de credință și nici un imbold de a săvârși ceva nepermis nu mă ispitea. Mai târziu, citind filozofi care aveau trufia de a demonstra
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
există orgolioși care nu ascund decât un vid, în timp ce..." Urma să spună că la mine ascundea nu știu ce comori sufletești. Devenea penibil și îl întrerupsei cu un nou hohot de râs, izbindu-l puternic pe umăr, să-l trezesc din narcoza dostoievskiană în care căzuse și la care ar fi vrut să iau și eu parte, eu, el și Matilda, bineînțeles de la ea îi venea starea aceasta. "Petrică, zisei, Matilda n-are cumva sânge rusesc?" Ba are, după tată, ca fată o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care o iubim. Măi creștinilor! așa se exprimase Matilda, adică mă punea pe același picior de egalitate cu bărbatul ei. Devenisem "creștin". Și ne lua de sus, ironizîndu-ne pentru calitatea discuției noastre. Arbitra! Ne cerea să ne împăcăm, în stil dostoievskian, eventual să plângem și să ne îmbrățișăm: Victor Petro-vici, să exclame el cu glas gâtuit, unde am ajuns, ce trepte ale josniciei am coborât, Piotr Nicolaevici, să-i răspund și eu strangulat de emoție, o iubim, o iubim amândoi, să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și de la care învață rugăciunea inimii. Această ortodoxie fundamentală e complicată livresc de lecturile preferate: Swedenborg, Strindberg, Epictet, Spinoza. Amintirea obsedantă a sinuciderii tatălui și felul cum înțelege s-o privească combină o feminitate debordantă cu încrîncenările unui eu aproape dostoievskian: Cînd scriu acest jurnal viața mea s-a schimbat radical, dar gîndul la sinuciderea tatălui meu mă urmărește oriunde m-aș duce. E ceva eroic să refuzi viața cînd ea te silește la degradare, să putrezești de viu și să
Un jurnal fabulatoriu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16483_a_17808]
-
și Caligrafului - că Biblia așa cum o propovăduiește biserica e adevăratul fals și că în spatele creștinismului se află o conspirație latino-iudaică. Mentorul se sinucide în final pentru ca gemenii - care se pretindeau Isuși - să fie crucificați de oamenii din Granada (evidente rezonanțe dostoievskiene), convinși de impostura lor din cauza incapacității de a-și învia tatăl. Partea mai slabă a cărții e cea - mai extinsă - care se referă la viața scriitorului, prins în beții și în discuții de tot soiul cu amicul Hardtmut, Preotul (corupt
O nouă script-ură by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14670_a_15995]
-
apărut revista, situația era aceasta : Sus o elită socială care nu cetea decît franțuzește. Jos un popor care nu cetea nimic". Convinși de necesitatea unei culturi care să-i includă și pe "umiliții și ofensații vieții" (formulă sadoveniană cu iz dostoievskian), întemeietorii Vieții românești recurg la "poporanism", un termen cu înțeles mai mult progresist decît estetic. Cu aerul său de "diletant superior" care aspiră la a scrie pe înțelesul cît mai multor cititori, Topîrceanu va fi considerat un colaborator de prima
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10755_a_12080]
-
într-un mod oarecum atipic, comparativ cu scrierile ulterioare, în sensul în care narațiunea se apropie de o proză de atmosferă, cu accente proustiene. În centru se află o poveste polițistă, o crimă ambiguă și un fascinant personaj feminin, decadent, dostoievskian și bovaric, doamna Rujinski. Protagonista este plasată într-o „casă a morților”, vizitată de un poștaș, Petran, care înlesnește împlinirea unei justiții imanente, dar departe de a coincide cu justiția umană sau socială. Petran provoacă adevărul, face ca doamna Rujinski
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
Julien Green, o conștiință tragică ocolește capcanele simplului istorism sau pe acelea ale unui biografism destinat publicului amator de anecdotic, pentru a oferi o apropriere coerentă și cu multiple posibilități de înțelegere a prozei unui autor socotit „moștenitor al spiritului dostoievskian”. Literatura „confesivă” a scriitorului francez de origine americană și aceea „ficțională” sunt interpretate în spațiul unei lecturi „duble”, plecând de la ideea lui Serge Doubrovski despre „reciprocitatea subiectivă”, care face posibilă pătrunderea sensurilor textului, laolaltă cu punerea în lumină cât mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289706_a_291035]
-
bunăvoie și nesilit de nimeni" a declarat Fălticenii "locul copilăriei mele". E și în acest act de falsitate, un gest de dreptate târzie, voalată, blândă, fiindcă Basarabia sa natală, reinvadată de hoardele Imperiului Roșu, devenea o temniță grea, un infern dostoievskian, care-l urmărea ca un vis urât, de care se temea și fugea cât putea, refugiindu-se în universul fălticenean. De aceea, cu forța spirituală pe care o descoperea în anii de temniță grea, bădia își prelungea, ca printr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu dreptate între marii romancieri europeni: "Din alchimia "obiectivității" de formulă balzaciană cu pluralitatea polifonică dostoievskiană s-a născut un nou tip de obiectivitate, pe care am numi-o totală și pe care doar câțiva au știut s-o dobândească în proza europeană modernă, fiecare cu originalitatea sa. Un Th. Mann. Și mai aproape de lumea lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]