38 matches
-
după calapodul vremurilor, gramatica subiacentă tutoror acestor jargoane e una singură. E vorba de gramatica tradiției descinse din cuvîntul lui Dumnezeu, după cum chiar autorul scrie "Nimeni nu își poate face adevărata educație teologică fiind rupt de tradiția pneumatică, liturgică și doxologică a Bisericii care ne in-formează ochiul minții în exercițiul martiric al confesiunii lui Hristos." (p. 78) și pe aceeași pagină: "A înota în marele fluviu al tradiției Bisericii este mai important decît repetiția năucă a unor formule de credință, a
Demnitatea lui Mihail Neamțu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9636_a_10961]
-
împliniri pe larg descrise anual în raportul meu de activitate precum și altele nementioanate acum, toate reprezintă firul roșu al existenței noastre că minunată familie creștină și română, în New York, pe parcursul acestei frumoase perioade de 21 de ani. În aceste momente doxologice, gândul meu se îndreaptă în primul rând către Dumnezeu pentru a-I aduce adâncă mulțumire pentru toate darurile revărsate din belșug peste mine că persoana și că preot și peste noi toti că parohie și comunitate drept măritoare; cu aceeași
Prezentarea activitătilor religios-culturale de la Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi Capela “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” pe anii 2013 – 2014 [Corola-blog/BlogPost/92407_a_93699]
-
nu face altceva decât să anticipeze parousia Domnului. Teologic înțeleasă, Sfânta Liturghie este spațiul de manifestare al preoției lui Hristos, Cel care - în Duhul Sfânt - a dăruit slujitorilor Săi darul cunoașterii Dumnezeului celui adevărat: Tatăl. Sintaxa trinitară a acestui itinerar doxologic este sistematic reliefată de comentariile lui Andre Scrima, în această carte. Revelația are, într-un dublu sens, o natură dialogică. Convorbirea dintre Creator și creatură descoperă pe parcurs marile taine pogorâte din sfatul Treimii în istoria mântuirii, liturghia fiind capabilă
PARINTELE ANDRE SCRIMA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367335_a_368664]
-
despre Duhul Sfânt, spunând că nu se poate sătura vorbind despre un subiect ca acesta. Sfântul Vasile cel Mare alcătuiește un adevărat tratat despre teologia Duhului Sfânt pe baza textelor scripturistice, iar Sfântul Simeon Noul Teolog recurge la o terminologie doxologică și poetică proprie, vorbind despre simțirea prezenței Duhului Sfânt în viața creștinului.Vom limita această expunere la câteva aspecte principale ale învățăturii despre Duhul Sfânt în tradiția ortodoxă: Mai întâi, prezența și lucrarea Duhului Sfânt sunt situate în cadrul unei soteriologii
DESPRE SFANTUL DUH IN BISERICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366878_a_368207]
-
Prin căderea din starea sa primordială, o dată cu întunecarea Chipului lui Dumnezeu în el, și puterea creatoare a omului a scăzut și s-a pervertit spre o creație preponderent materială, pe când sensul creației umane trebuia să fie unul duhovnicesc, cu destinație doxologică. Prin întruparea Sa Domnul nostru Iisus Hristos restaurează chipul lui Dumnezeu din om, redându-i totodată puterea de-a înfăptui, și reactualizând sensul liturgic al creației umane. Sfântul Grigorie de Nazianz scria că “Slava Ta, o Hristoase, este omul pe
DESPRE LUME IN VIZUNE FILOCALICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366929_a_368258]
-
împărăție . 7. Despre consumarea sacramentală, euharistică a Cuvântului Cântarea trisaghionului, după cum o arată rugăciunea corespunzătoare, unește îngerii și oamenii în slăvirea lui Dumnezeu descoperindu-ne sfințenia lui Dumnezeu și pregătindu-ne pentru primirea Cuvântului Lui. Lecturile scripturistice plasate în contextul doxologic al trisaghionului arată „modul în care Cuvântul lui Dumnezeu ajunge în biserică venind nu pur și simplu din trecut, ca o carte sau un canon fixat ci, mai ales, din realitatea eshatologică a împărăției”. Părinții Bisericii (Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul
DESPRE IMPORTANTA SFINTEI LITURGHII... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366930_a_368259]
-
de Aur și Vasile cel Mare. Având structura unei cuvântări, a unei istorisiri publice despre slava lui Dumnezeu și opera Lui, anaforaua este, mai ales în cazul Sfântului Vasile cel Mare, o adevărată sinteză a teologiei ortodoxe exprimată în formă doxologică. Ea are o structură trinitară, în cinstea Sfintei Treimi, putând identifica în cadrul ei trei părți în care se face referire specială la lucrarea fiecărei Persoane treimice urmate de rugăciunea de mijlocire generală a Bisericii. 8. Despre Anaforaua liturgică - rugăciunea centrală
DESPRE IMPORTANTA SFINTEI LITURGHII... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366930_a_368259]
-
Mitpa, unde aducea sacrificii și judeca pricinile ce se iveau in sânul poporului (I Sam. cap. 7). Tot astfel proceda și în Rama, unde își avea domiciliul. Abia în timpul lui David cultul a dobândit o nouă dimensiune și anume cea doxologică. Acest rege priceput în cântatul la harfă (vezi I Sam. 16, 18-23; 18, 10; Amos 6, 5) și dăruit cu harul poeziei a introdus cântarea Psalmilor la Cortul Sfânt. Iată o informație clară în această privință: "Astfel au adus chivotul
CATEVA REFERINTE DESPRE CARTEA PSALMILOR IN SPIRITUALITATEA ORTODOXA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 84 din 25 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350503_a_351832]
-
Tale. Pentru aceasta Te-a binecuvântat Dumnezeu, în veac. Încinge-Te cu sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice! Cu frumusețea Ta și cu strălucirea Ta” (Ps. 44, 3-5). De asemenea, în Cântarea cântărilor, mireasa - prefigurare a Bisericii, preamărește în termeni doxologici frumusețea mistică a Mirelui Hristos: „Gura Lui este negrăit de dulce și totul în El este fermecător. Iată cum este al meu iubit, fiice ale Ierusalimului, iată cum este al meu Mire” (C. Cânt. 5, 16). Frumusețea Mântuitorului fiind chipul
DESPRE FRUMUSEŢEA LUI DUMNEZEU ÎN RAPORT CU FRUMUSEŢEA NOASTRĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350507_a_351836]
-
de bună voie pentru oile Sale cuvântătoare Frumusețea și slava dumnezeiască a lui Hristos au fost proorocite în Vechiul Testament, cum ar fi în Psalmul 44, mesianic prin excelență:De asemenea, în Cântarea cântărilor, mireasa - prefigurare a Bisericii, preamărește în termeni doxologici frumusețea mistică a Mirelui Hristos:Frumusețea Mântuitorului fiind chipul deoființial al Frumuseții pure și supreme a Tatălui, ea devine orbitoare atunci când Își arată strălucirea Dumnezeirii Sale, așa cum s-a arătat celor trei ucenici la Schimbarea la Față din Muntele Taborului: „Urcându-Se
DESPRE FRUMUSEŢEA LUI DUMNEZEU ÎN RAPORT CU FRUMUSEŢEA NOASTRĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350507_a_351836]
-
Prin căderea din starea sa primordială, o dată cu întunecarea Chipului lui Dumnezeu în el, și puterea creatoare a omului a scăzut și s-a pervertit spre o creație preponderent materială, pe când sensul creației umane trebuia să fie unul duhovnicesc, cu destinație doxologică. [94] „Biserica lui Hristos nu este un organism modelator-etic, ci trupul mântuirii, comuniunea îndumnezeirii” Prin întruparea Sa Domnul Hristos restaurează chipul lui Dumnezeu din om, redându-i totodată puterea de-a înfăptui, și reactualizând sensul liturgic al creației umane. Sfântul
DESPRE FRUMUSEŢEA LUI DUMNEZEU ÎN RAPORT CU FRUMUSEŢEA NOASTRĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350507_a_351836]
-
sacră, nu se spune însă nimic despre principiile și învățăturile dogmatice, liturgice, categehetice, scripturistice, pastorale și spirituale, care susțin, conturează și direcționează creațiile discutate. Nu se remarcă și nu se subliniază faptul că arta sacră are conținut, mesaj și caracter doxologic, simbolic și, mai ales, apologetic - misionar. Nu se reține faptul că ea este destinată să ofere un cadru adecvat pentru slujirea liturgică, sacramentală și euharistică. Nu se spune că fără referințe și referiri exacte, precise și numeroase la învățăturile dogmatice
PROF. UNIV. DR. MIHAIL DIACONESCU – LAINICI – CAPODOPERĂ A ARTEI ROMÂNEŞTI ŞI EUROPENE, EDITURA „EVANGHELISMOS”, BUCUREŞTI, 2011 ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 648 din 09 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359870_a_361199]
-
trei tropare scurte de către Simion Stâlpnicul, în urma cutremurului din 577; mai este cunoscut totodată cel intitulat Unul-Născut, compus de împăratul Justinian I (527-565) în 536, care e o parafrază în versuri a simbolului Crezului constantinopolitan la care se adaugă formule doxologice și o rugăciune pentru mântuire. În cursul secolului al patrulea sunt înlocuite aproape toate imnurile foarte vechi și, în același timp, se dezvoltă o bogată producție nouă, influențată, așa cum reiese din studiile cele mai recente, de producția de imnuri din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trei tropare scurte de către Simion Stîlpnicul, în urma cutremurului din 577; mai este cunoscut și cel intitulat Unul-născut, compus de împăratul Iustinian I (527-565) în 536, care e o parafrază în versuri a simbolului Crezului constantinopolitan la care se adaugă formule doxologice și o rugăciune pentru mîntuire. în cursul secolului al IV-lea sînt înlocuite aproape toate imnurile mai vechi și se dezvoltă o bogată producție nouă, influențată, așa cum reiese din studiile mai recente, de producția de imnuri din creștinismul siriac, scrise
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
propoziții axiomatice. Ca să nu ajungi eretic, totul este să înveți bine distincțiile dintre „ființă” și „energie” ori „esență” și „persoană” etc. Dogma Sfintei Treimi nu se mai deschide ca o fereastră prin care mintea se înalță spre cer, în chip doxologic, nici dogma Calcedonului nu-i o strungă prin care, întotdeauna, gândirea noastră s-ar cuveni să treacă pentru a recunoaște chipul veșnic al lui Hristos. Dogmele sunt niște formule abstracte, niciodată mai puțin plictisitoare decât ereziile (e.g., Filioque). Pe acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
era, așadar, necesar ca „Dumnezeul filozofilor” invocat de Blaise Pascal (1624-1662) să moară. Hermeneutica modernității are, prin urmare, un sens terapeutic. El consemnează disoluția unei subtile, dar foarte răspândite forme de idolatrie. Trecerea de la idolul conceptual al metafizicii la icoana doxologică a liturghiei nu este deloc facilă. „Moartea lui Dumnezeu” nu implică neapărat un militantism ateu, ci ascunde o secretă relație de conivență cu proclamația creștină. H.-R. Patapievici pare să adere la interpretarea teologică de mai sus atunci când afirmă că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice reprezentări sensibile ale dumnezeirii. Întâlnirea cu paradoxul divin destituie pretenția subiectului metafizic de a cunoaște, prin apelul la categoriile intelectului, orice idee sau esență de natură transcendentală. Teofania reclamă inomabilul. „Întunericul” sau „noaptea” își găsesc răspunsul adecvat în tăcerea doxologică. Vidul de reprezentări nu înseamnă, deci, absența donației: „Saturația intuitivă nu echivalează niciodată cu a da o mare (sau prea mare) cantitate de intuiție pentru a umple pur și simplu un concept spre a percepe mai bine în el un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de limbaj nu fac decât să exploateze diferența dintre intenție și expresie. Odată reîntregit spiritual, omul aflat sub puterea cuvintelor face trecerea de la usus la fruitio. În termenii lui Dionisie Areopagitul, limbajul capătă nu o funcție predicativă (kategorein), ci una doxologică (hymnein), proiectând infinitul intepretării orizontale pe axa apofatică a laudei. Epilogtc "Epilog" Eliminarea „înțelegerii greșite” nu presupune deci dispariția „neînțelegerii”, mai ales atunci când inima noastră este expusă unor iradierii supralumești. În rugăciune, care este „convorbirea minții cu Dumnezeu”, se ivește
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rugăciune, care este „convorbirea minții cu Dumnezeu”, se ivește bucuria solară a mirării „însoțită cu lauda” (Evagrie Ponticul). Aici, mirarea, prudentă, preparatorie și orientativă, nu poate da naștere unor „crampe mentale” (Wittgenstein), nici unei „temeri nedeterminate” (Heidegger). Mirarea însoțește în sfera doxologică bucuria unei ascensiuni liturgice. Pe parcursul acestei distanțe, obligatoriu infinită, etapele neînțelegerii sunt multiple; dar tot ce ne întrece de fiecare dată priceperea vine să făgăduiască, din adânc, tăcerea nefirească a unei veșnice recunoașteri. Înțelegerea acestei mirabile „neînțelegeri” trasează în sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poemul „îngerului silezian” nu păcătuiește prin artificialitate. Emancipat de religiozitatea pietistă, mustește de o sobră (deci euharistică) ebrietate. O mistică a luminii ce ne reamintește de Sf. Simeon Noul Teolog se împletește prin câteva sonore metafore nupțiale cu motivul depășirii doxologice a distanței dintre lumea creată și slava „dimprejurul” lui Dumnezeu (aici silezianul redând o imagine tipică pentru Grigorie de Nyssa, s. 234). Viziunea angelică a parcursului ascensional reverberează, măcar în parte, învățătura unui Dionisie Areopagitul. Ne vom reaminti aici că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai multor facultăți distincte (senzitivă, critică, abstractivă, reductivă, imaginativă, afectivă, intuitivă, perceptivă)”3. Această disjuncție facilă îl face pe Yannaras să afirme că „apofatismul esențialist” al lui Augustin sau Toma d’Aquino (1225-1274) nu ne adresează o invitație la poetica doxologică atât de specifică tradiției răsăritene. Asemenea judecăți generalizante sunt dublate de alte aprecieri riscante la adresa marilor mistici ai Occidentului: Bernard de Clairvaux, Gulliaume de Saint-Thierry, Tereza de Ávila sau Ioan al Crucii. Întreaga serie de sfinți ai Occidentului este blamată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24, 27-32). Entuziasmul cu care Yannaras îmbrățișează tezele lui Heidegger despre teologia creștină aruncă într-un con de umbră tocmai poetica doxologică a creației - o sarcină de care atât Părinții greci, cât și Părinții latini ai primului mileniu s-au achitat, fără excepție. Discreditând încercările oricărei „teologii naturale” de a capta reverberațiile cosmice prin care Dumnezeu Se face prezent în orizontul existențial
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
definițiile substanțialiste ale scolasticii este marca antropologiei creștine. Opera lui J.-L. Marion 1 comportă câteva importante similarități cu gândirea lui Yannaras. Ambii gânditori au relevat riscul folosirii corpusului areopagitic în sensul acreditării agnosticismului 2, subliniind natura iconică a limbajului doxologic 3, caracterul non-aristotelic (sau anti-metafizic) al cauzalității divine 4 și ireductibilitatea apofatismului la stadiul simplei predicații negative 5. Caracterul relațional al persoanei salvează apofatismul iconologic al Părinților de riscul agnosticismului. Mobilizată de iubire și purificată prin asceză, cunoașterea comportă acum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inițieze și să orga nizeze. „Voi sunteți băieți deștepți.Vedeți-vă de cultură, de cărțile voastre, și lăsați mizeria politică pentru cei educați să o practice.“ Când am vrut și eu, prin 1987, să-mi depășesc întru politichie marginile țarcului doxologic, urmare a unei oferte de bursă IREX în SUA, am fost pus imediat să optez pentru unul sau altul dintre rolurile meciului: antrenor, jucător, arbitru, sau spectator? Colaborați (rafinat) cu Institu ția, sau rămâneți la cratița profesională? Am ales să
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cheie tipologică. Toate întâmplările din viața lui Iisus converg, acum, către evenimentul pascal prin care noul Adam a biruit moartea, putând fi mărturisit, fără tăgadă, ca „Domn și Dumnezeu”. Recunoașterea retrospectivă a profețiilor scripturistice conduce teologia creștină în exercițiul liturgic, doxologic și euharistic al recunoștinței. Ca analogie pentru acest extraordinar efect hermeneutic ne putem gândi la felul în care învățăcelul aflat în uimire curată la picioarele maestrului își interpretează cursul întregii sale vieți - fără să despartă eșecurile de succese - ca pregătire
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]