4,691 matches
-
la digresiunile în zona flecuștețelor mondene. Dar a existat un perfect cadru pentru orice fel de întrebare, ca de la profesionist la profesionist. Evident că pentru scriitorul român astfel de situații sunt ambarasante: cum să coboare el, ditamai romancierul, eseistul, poetul, dramaturgul, la postura de anonim masat într-o sală, alături de studenți sau simpli admiratori ai peruanului? Pentru că, nu-i așa, fiecare ,aleargă pe culoarul lui", cum frumos se spune despre arta singuratică a scrisului. Perfect adevărat. Numai că, în prea multe
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
Iulia Popovici Tocmai a apărut la Editura Humanitas ediția a II-a a Notelor și contranotelor lui Eugen Ionescu, publicată pentru prima dată, în franceză, acum exact 40 de ani, în 1962, moment în care dramaturgul Ionesco, autor al Cîntăreței chele, al Scaunelor, Lecției, Rinocerilor, era deja apreciat și contestat concomitent - începea deci să fie considerat un mare creator de teatru. Volumul cuprinde scrieri dintre cele mai diferite, avînd însă în comun tema teatrului; se găsesc
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
spune Ionescu în primul din cele două eseuri despre avangardă, însă într-un moment și un loc nu foarte propice libertății în felul în care o înțelegea Ionescu. Note și contranote e o carte extrem de interesantă nu doar pentru exegeții dramaturgului, dar și pentru dezbaterea de idei din Europa occidentală a perioadei imediat următoare celui de-al doilea război mondial. Eugen Ionescu e un înotător împotriva curentului, care curent e stîngist, populist, sociologizant, ideologizat. Autorul lui Macbett nu numai că refuză
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
și pe cea a familiei, moștenire pervertită din dramele shakespeariene: Măscăriciul, proaspăt descoperitul fiu adevărat al Bucătăresei și al răposatului rege, e un Macol, fiul lui Duncan născut de o gazelă, și amîndoi au vocația autentică a tiraniei fără milă. Dramaturgul Valentin Nicolau are un simț al umorului înrudit cu cel al unui Teodor Mazilu cel cu "Sînt iubit și subnutrit..." care face din Măscăriciul primelor scene un personaj memorabil ("Ce-au pățit, au leșinat?!/ Definitiv. I-a apucat leșinul tocmai
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
Constantinescu Parcă ar fi un titlu al unei piese de Matei Vișniec. Aș vrea eu! Pentru asta îți trebuie talent, timp, experiență. Eu nu am făcut decît să prelucrez o replică dintr-o piesă a lui Dumitru Solomon, unul dintre dramaturgii "clasici" cei mai consistenți, jucat și înainte de '89, și după. Dumitru Solomon a furnizat materie primă multor regizori. Semnificativ este faptul că tinerii reprezentanți ai mișcării teatrale se simt provocați de alcătuirea dramaturgică a textelor lui Dumitru Solomon și astăzi
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
ea? Pentru că acum trebuia să o fac, pentru că acum era timpul favorabil descifrării înțelesurilor ei. Deși unele texte publicate aici au fost tipărite și în alte volume, iar cu altele am făcut cunoștință direct sub forma (atît de dorită de dramaturgi!) spectacolului. Pus în scenă la Teatrul Național din Iași ( Cine ajunge sus, la fix) sau la Studioul Casandra (de mers în pustiu). Felul în care este alcătuit volumul, etapele pe care le parcurgi tu, cititorul, dar și el, dramaturgul, te
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
de dramaturgi!) spectacolului. Pus în scenă la Teatrul Național din Iași ( Cine ajunge sus, la fix) sau la Studioul Casandra (de mers în pustiu). Felul în care este alcătuit volumul, etapele pe care le parcurgi tu, cititorul, dar și el, dramaturgul, te implică pe drumul unui destin literar, teatral, uman. Sînt tonuri și inflexiuni în "vocea" lui Dumitru Solomon pe care le-am "auzit" abia acum. Dincolo de poante și giumbușlucurile conținute de o replică sau de o succesiune de replici, de
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
de problematici contextual românești, de nume, de mentalități, de istorii autohtone, provinciale. Există o respirație, fie ea și amară, universală, care îl poate plasa pe Dumitru Solomon în orice spațiu teatral european. De la spectacolul-lectură, pînă la complexe montări scenice, piesele dramaturgului oferă suport. Abstract, concret, palpabil, în deșert sau la Polul Nord, în sanatoriu sau în lagăr, dialogurile au suplețe, au nerv, au firescul acela care lipsește, de cele mai multe ori, dintr-un text dramatic. Tragism și metafizică, comic de situație sau de
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
cele mai multe ori, dintr-un text dramatic. Tragism și metafizică, comic de situație sau de limbaj, filosofie în doze homeopatice, condamnarea pe viață a unor destine sînt cîteva dintre elementele care traversează piesele, care le unesc, în ciuda etapelor diferite pe care dramaturgul însuși și stilul său le-au parcurs din 1989 și pînă în 2001. Poate și de asta antologia de teatru Solomon de la Hasefer are o vibrație emoțională pentru că autorul se livrează, se pune la dispoziția cititorului într-un "demers" lung
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
de hârtie conturat de didascalii are mult mai multă forță decât personajul în carne și oase al replicilor ș" ț Criteriile de prioritate sunt inversate. Spectacolul va avea mai puțină forță decât piesa tipărită. O înfrângere necondiționată a teoreticianului și dramaturgului." (pp. 168-169) Cu alte cuvinte, didascalia subminează serios textul dramatic atâta timp cât autorul nu stabilește un singur sistem de referință la care să (se) raporteze didascalia, confundând receptorul - interpret și receptorul - cititor și neadecvând stilul sau procedeele narative la cerințele și
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
să (se) raporteze didascalia, confundând receptorul - interpret și receptorul - cititor și neadecvând stilul sau procedeele narative la cerințele și exigențele textului dramatic. Expresie a neîncrederii scriitorului în teatru ("avem de-a face cel mult cu romancieri ratați, dar nu cu dramaturgi") și mai ales în practicienii de teatru, didascaliile nu pot să nu vicieze impactul dramatic al textelor. Studiul Ciprianei Petre este, măcar prin singularitatea lui, de referință și - ne place sau nu - ne obligă să citim de acum încolo altfel
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
mult". Și asta, aș adăuga eu, pentru că în piesa lui Caragiale rămâne nerezolvată ecuația mască-chip, nerezolvare în care se află însăși "esența stilului", din care ia naștere ritmul ce animă parada măștilor care-l preocupa în chip fundamental pe marele dramaturg. Spectacolul nu atinge însă tocmai acest centru nucleic al piesei, nu-i explorează și nu-i exploatează ambiguitatea, minimalizează raportul dintre aparență și esență în jurul căruia se organizează de fapt neîntrerupta goană a personajelor unul după altul, goană ce reprezintă
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
a două universuri - cel real și cel moftologic - interferență ce nu poate fi detectată în spectacol. Și, neîndoielnic, nu ar fi stricat ca veselia să fie contrapunctată de acea tristețe infuză specifică personajelor lui Caragiale, respectivul aliaj făcând din marele dramaturg un ilustru precursor al teatrului secolului al XX-lea. Montarea nu prilejuiește evoluții actoricești ieșite din comun. Singurul actor care mi-a plăcut cu adevărat, de la un capăt la celălalt al spectacolului, e Petre Ghimbășan, interpretul lui Mache Răzăchescu. Mirat
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
nu avem sinteze critice recente consacrată ei, iar ierarhiile și analizele existente datează în mare parte de dinainte de Revoluție. Volumul de micromonografii critice al lui Romulus Diaconescu nu ne oferă însă o revizuire, ci o recapitulare a operelor unora din dramaturgii cotați ca cei mai importanți din perioada postbelică. Deși miza afirmată a cărții este semnalarea cîtorva dramaturgi de valoare, "a căror operă (nu în totalitate) rezistă la proba timpului", grila lui azi e prea puțin utilizată în aceste lecturi, singurele
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
dinainte de Revoluție. Volumul de micromonografii critice al lui Romulus Diaconescu nu ne oferă însă o revizuire, ci o recapitulare a operelor unora din dramaturgii cotați ca cei mai importanți din perioada postbelică. Deși miza afirmată a cărții este semnalarea cîtorva dramaturgi de valoare, "a căror operă (nu în totalitate) rezistă la proba timpului", grila lui azi e prea puțin utilizată în aceste lecturi, singurele semne ale unei alte perspective fiind observațiile despre încercările de păcălire a vigilenței cenzorilor sau despre conformările
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
sau despre conformările la tezismul epocii. Cei patru autori aleși, Horia Lovinescu, Teodor Mazilu, Marin Sorescu și D. R. Popescu, sînt diferiți, nu numai la nivelul formulelor dramatice utilizate, ci și la acela al impactului și al valorii. Dacă un dramaturg ca Horia Lovinescu, clasicizat de vechile manuale și ierarhii, cu greu s-ar mai putea juca azi, și în versiuni adaptate, Marin Sorescu sau chiar Teodor Mazilu sînt mai puțin marcați de epoca în care au scris și poate la
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
D. R. Popescu, despre teatrul căruia Romulus Diaconescu afirmă că "rămîne o secțiune importantă în literatura postbelică", este cu greu integrat în serie, aparținînd, dincolo de valoare, unui alt sistem de receptare, pe care criticul nu-l menționează. Dacă raportarea celorlalți dramaturgi la comenzile ideologice ale vremii rămîne marginală și ușor de explicat/ignorat într-o analiză, la D. R. Popescu, la fel ca în cazul romanului obsedantului deceniu la care dramaturgia sa se raportează, ideologia și problematica puterii sînt în centrul
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
apărut în 1972 la Cartea Româneasca ce aduna între coperte o largă serie de mici eseuri apărute în presa culturală. Volum care cu siguranță va atrage atenția, pe de o parte, pentru că e vorba de unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi români ai perioadei postbelice, pe de altă parte, pentru că această colecție de reflecții constituie un important "document de epocă", oferind cititorului șansa de a face o incursiune extrem de educativă printre obsesiile, sensibilitățile și pasiunile unui individ inteligent captiv al unei
Eseuri de Teodor Mazilu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14817_a_16142]
-
definitivă" din cinema; în viziunea unui actor cu un chinuitor (în context) exces de inteligență, cinema-ul e redus, de prea multe ori, la condiția de jucărie aducătoare de bani, de o superficialitate depășită doar de stupiditate. Dar, vorba unui dramaturg celebru, "Eu am lansat ideea, eu o bagatelizez!" Iată-l, acum, pe același Anthony Hopkins, declarînd că aceeași jucărie poate fi, la urma urmelor, și distractivă. Ideea de "distracție" revine în declarațiile făcute presei de marele actor, care a acceptat
Distracție cu CIA, la Praga by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14831_a_16156]
-
cultura românească n-au să aștepte decît dușmănie de la oamenii politici de azi!", scria L. Rebreanu în 1923. Actualele aprecieri le reia dl N. Gheran într-un articol care prezintă săptămînalul MIȘCAREA LITERARĂ scos de Rebreanu și de poetul și dramaturgul A. Dominic la București între noiembrie 1924 și decembrie 1925. Articolul dlui Gheran este prilejuit de apariția la Bistrița a unui lunar (bănuim) cu numele săptămînalului lui Rebreanu. Articolul e, de altfel, publicat în deschiderea noii reviste, după un editorial
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14942_a_16267]
-
au reflectat, inevitabil, pe cele din istoria societății franceze, peste o jumătate de secol. Astăzi, Avignon funcționează ca un veritabil pol european al teatrului, care își propune, printre altele, să lanseze și să impună noi figuri de regizori și de dramaturgi. În fiecare an, festivalul co-produce cîteva spectacole, concepute special pentru Avignon. Așa, de pildă, în Curtea de onoare, am văzut un spectacol de dans, "noBody", al coregrafei berlineze Sacha Waltz (n. 1963); corpul omenesc (dansatori din diverse rase, cu trupuri
Teatrul unor nopți de vară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14910_a_16235]
-
fost "supratitrarea" spectacolului; textul apărea scris în franceză, ca la cinema, proiectat pe un element de decor. Dar, la un text mai stufos, procedeul devine imposibil. Un spectacol omorît de o traducere greoaie a fost Planeta tînărului rus Evgheni Griskoviets (dramaturg, regizor, actor), cu un monolog plin de umor și de poezie, ca o continuă divagație născută la fața locului, despre ce vrei și ce nu vrei, de la singurătate pînă la dragoste și înapoi... Omul pentru care festivalul a însemnat consacrarea
Teatrul unor nopți de vară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14910_a_16235]
-
de umor și de poezie, ca o continuă divagație născută la fața locului, despre ce vrei și ce nu vrei, de la singurătate pînă la dragoste și înapoi... Omul pentru care festivalul a însemnat consacrarea internațională s-a numit Rodrigo Garcia. Dramaturg. Trei spectacole în "in", două în regie proprie. Are 38 de ani, e spaniol de origine argentiniană, e firav, cu o privire vie, are o pereche de teniși portocalii și are - scuze, dar cred că are! - geniu (cel puțin în
Teatrul unor nopți de vară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14910_a_16235]
-
Magdalena Boiangiu A fost nevoie ca patru oameni de teatru să muncească la textul lui Noel Coward ca să-l facă demn de exigențele Naționalului bucureștean, deși autorul avea reputația unui dramaturg îndemânatic, bun cunoscător al sforilor și regulilor scenei... dar, nu toate reputațiile rezistă când le iei la bani mărunți. Idee greu de acceptat când e vorba de propria carieră, dar atât de lesne de aplicat statuilor altora. în fine... A
Gloria de după glorie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14956_a_16281]
-
ei s-au format sau trăiesc în afara Ciprului: în Egipt, la Atena, ba chiar și la București (Epaminondas Frangoudis, 1825-1897, remarcat în România și ca elevat pedagog). Abia după constituirea Republicii Cipru în 1960, o pleiadă de prozatori, poeți și dramaturgi și-au legat numele exclusiv de istoria insulei (atât de frământată între 1955-1973). Cu atât mai binevenită ideea Editurii Meronia, care are în istoricul Horia C. Matei un avizat conducător, de a completa pata albă din peisajul literaturilor balcanice prin
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]