25 matches
-
() este o serie de povestiri ale scriitorului rus Aleksandr Pușkin, scrise în 1830. Povestirile lui Belkin au fost scrise de Pușkin în toamna anului 1830, la Boldino. Prima dintre ele, „Dricarul”, poartă în manuscris data de 9 septembrie; urmează apoi „Capitanul de poștă” - 14 septembrie, „Domnișoara țărăncuță” - 20 septembrie, „Împușcătura” și „Viscolul” - octombrie. La 9 decembrie, Pușkin îi comunică „în mare secret” lui P. A. Pletniov că a scris în proză, cinci
Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin () [Corola-website/Science/334095_a_335424]
-
tinerețe; aceasta îi spune că îl aștepta de mult timp și îl invită să meargă cu ea. Cei doi ies din grădină "„fără să mai deschidă poarta”" și urcă într-o trăsură condusă de un birjar, ce fusese în tinerețe dricar. Gavrilescu constată că se întâmplă cu el ceva straniu, asemănător cu intrarea într-o stare de vis, iar Hildegard îi răspunde zâmbind: "„Toți visăm [...] Așa începe. Ca într‑un vis...”". Mircea Eliade este autorul primei traduceri în limba română a
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
Pe strada Mântuleasa..."”. Nuvela permite numeroase speculații și trimiteri mitologice, existente și în folclorul fabulos românesc. Astfel, Baba ar putea fi Cerberul care păzește intrarea în lume de dincolo și încasează obolul, după tradiție, fiind stăpână a timpului, în timp ce vizitiul dricar este luntrașul Charon care îi transportă pe cei proaspăt morți pe lumea cealaltă. Cele trei fete ar putea fi Ursitoarele sau Parcele care veghează Destinul, zâne provenite din mitologia unor civilizații străvechi sau cele trei Grații: Aglaea, Euphrosyne și Thalia
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
ceasul al 4-lea, iar la ceasul al 7-lea, el dobândește o tovarășă, adică se dedublează în Adam și Eva327. Lipsa individualizării prin nume a celor trei fete și a babei, a vizitiului care-l readuce la țigănci (fost dricar în tinerețe, deci conotând ideea de moarte, alături de animalul psihopomp, calul) sugerează nu numai lipsa funcției sociale a individualizării, dar și un spațiu în afara timpului sau timpul "tare" al originilor ("să știi că iar a stat ceasul"328), în care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
al toamnei prezintă o lume răsturnată, tema este comună, toamna se asociază morții, dar, pe lângă proiectarea în universul familiar ("am locuința lângă cimitir") a mortuarului, se observă și o deturnare a așteptărilor. Universul e modificat (se păstrează lumea de bâlci, "dricarii cu simbria neplătită/ la rișcă joacă în răspântii o dantură/ să cumpere cercei pentru iubită", în care hazardul își spune cuvântul, dar din care eroticul și thanatosul fac parte în mod firesc), dar se sugerează absența morții (căci în cimitir
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
redefinire a temelor asociate adeseori cu motivul toamnei, tema morții și cea a iubirii, ambele tratate în registru comic demitizant: Am locuința lângă cimitir/ (...) cât despre morți, ei nu mai vin aici de-un an/ și pierd calicii chilipir." sau "Dricarii cu simbria neplătită/ la rișcă joacă în răspântii o dantură/ să cumpere cercei pentru iubită!" E un poem care subliniază epuizarea unor structuri lirice prin prelucrarea lor la nesfârșit (textul face trimitere la poetica simbolistă, refuzată însă: "De-atuncea nici
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ai de-a face decât reacțiile (rău)aleșilor poporului față de limbuția presei. Un asemenea ales se arăta fals suprins: „Tocmai dumneata, care, într-o emisiune la PRO TV, aminteai că până și atât de luminatul Thomas Jefferson îi numea pe ziariști «dricari ai vieții publiceă?”. A trebuit să-i reamintesc preopinentului meu că uita contextul în care pomenisem izbucnirea de amărăciune a președintelui american. Ca să nu mai spun că se făcea a nu fi auzit și partea a doua a afirmației mele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
vedem că nu au ochi pentru Măria sa, Electoratul. 2004 putea fi un an istoric. S-a dovedit doar unul isteric. Și contribuția presei la acest eșec a fost esențială. Prea mulți jurnaliști s-au aruncat cu entuziasm sub incidența acelor „dricari ai vieții publice”, etichetă lipită pe fruntea gazetarilor vremii sale tocmai de cel care a apărat ca nimeni altul libertatea presei - Thomas Jefferson. (Jurnalul Național, 17 decembrie 2004) Turturică, mută-ți cuibu’ și te du... Trustul Ringier i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
încremenire; totul se afla sub puterea vrăjii, parcă, chiar natura se supune puterii Christinei, care vine dintro altă dimensiune, de acolo unde timpul nu are nicio valoare. Astfel, apariția ei va influența și lumea supusă legilor temporale. Birjarul este Caron, dricarul care face trecerea spre dincolo. Uzând de tehnica contrapunctului, autorul va crea acțiuni paralele, astfel în timp ce Nazarie este vrăjit: „privea, fără gânduri, fără voință“, la acea caleașcă, casa este în flăcări: „Casa ardea acum cu flăcări înalte... Câteva ciori trezite
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
conservatorului de muzică de la Iași. N-am avut parte de mama mea decît vreo șase ani, a murit foarte tînără. Nu-mi amintesc de ea, decît ceremonia înmormîntării, care era, pe vremuri, cu mare pompă. Parcă văd și acum acei dricari încălecați pe cai înveliți în stofe negre și cu pompoane, alb cu negru, pe cap, în jurul dricului; mulțimea de preoți în vestminte bisericești; muzica militară cîntînd marșuri funebre; destul ca să imprime în mintea mea de copil de șase ani, cea
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
scenă un membru al Comitetului Central, Ion Stoica, "un semidoct de nădejde, arogant și complexat social, ca unul nevoit să lichideze liceul în doi ani, înlocuind facultatea cu un curs ad hoc de diplomație", în acele zile "regele neîncoronat al dricarilor de marcă". Propunerea lui se confruntă cu cea a lui Alexandru Balaci și are cîștig de cauză, cu o motivație cazonă: "A ascultat și a hotărît pe loc: - Să se dea cu litere mari: A murit academicianul Tudor Arghezi. - Cum
O scriitură suculentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8378_a_9703]
-
le prăjește madam Stancu, croitoreasa. Jetul albastru al flăcării de benzină vâjâie și este decembrie. TU, stai pe acoperișul closetului. Privești În curtea vecină. Printre crengile oțetarilor. Desfrunziți. Gri și lucioși ca cimentul. E curtea În care stă domnul Țăpăligă dricarul, copiii pușcăriașului, Lenuța tebecista și nea Pahonțu, osătar la Restaurantul Grădina Bucegi de pe Șoseaua Iancului. Țăpăligă are dric și cai mascați. El duce la cimitir morții din cartier. În afară de ăia pe care Îi duc cu un camion Închiriat de la uzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cum vorbea lumea de câinii de la Berna și de câlți. E groaznic să-ți bage cineva câlți pe gât. Pe intrarea Baritonului nu este aprinsă nici o lumină. Lumină se vede doar la tanti care vinde borș. Acasă la el Țăpăligă dricarul doarme. E fericit că a tăiat porcul. În grajd, caii mascați dorm În picioare. A Început să fulguie ușor. Din hornurile caselor iese fumul subțire de iarnă. Trece un Îngeraș călare. Dăi Domnu’ Doamne. O hârtie galbenă de un leu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
câine rău. Aici stă colegul tău Demeșco Liviu. Mama lui lucrează la fabrica de marmeladă și tatăl lui este tătar. Are motocicletă IJ cu ataș. În ataș cară mălai, fasole și țuică. De la Topoloveni. Cum căra și cuscrul lui Țăpăligă dricarul. Ăla din Chitila. În buzunar ai o sticluță de penicilină plină cu pilitură de fier care ți-a rămas de la ora de Politehnizare. Te-a rugat Demeșco să-i aduci. El a rămas repetent și nu face Încă Politehnizarea. Pilitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
că ești tânăr și voinic”. Băiatul tace și vorbele mi se spulberă ca bătute cu prafornița. Când am văzut că nici așa nu ies la capăt, m-am gândit ca să-l fac de rușine în mahala, și am pornit la dricar. „Bună ziua, vecine”, i-am zis, dar sufletul îmi era chinuit și plin de cumplită amărăciune. „Nu fii supărat”, mă liniști dricarul, cu vorba lui de om așezat. „Știi doar că nu prea moare lumea în luna asta. Mai sunt cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
așa nu ies la capăt, m-am gândit ca să-l fac de rușine în mahala, și am pornit la dricar. „Bună ziua, vecine”, i-am zis, dar sufletul îmi era chinuit și plin de cumplită amărăciune. „Nu fii supărat”, mă liniști dricarul, cu vorba lui de om așezat. „Știi doar că nu prea moare lumea în luna asta. Mai sunt cinci săptămâni până la Paște, și dacă începe sezonul ofticoșilor, îți achit nota pentru coșciugele mari, și se prea poate să-ți plătesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
începe sezonul ofticoșilor, îți achit nota pentru coșciugele mari, și se prea poate să-ți plătesc o bună parte din cele de damă”. „Nu pentru asta sunt aici, vecine”, zisei cercetându-mi chipul deformat în oglinda unei racle de nichel. Dricarul începu să pară că pricepe rostul vizitei mele și începu să mă descoase, dacă răposatul îmi este neam de aproape, cum îl cheamă și unde stă... „Mi-a murit băiatul”, - plânsei liniștit. Și, la vreo două ceasuri după ce plecai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
între ei înțelegerea și se așezase dușmănia. Rim se opri lingă coloana de a'iară a bisericii, nedumerit și izo'lat. Atunci gemenii, ca două omizi desprinse, lunecară undeva spre trăsuri, spre-salvare. Buna Lina rămăsese înănntru singură cu preoții și dricarii. Plângând acum în voie, moșica Mari se apropie de ea, fără' să cuteze a-i vorbi. Lina n-o vedea. Cu glas asurzit, dar cârâitor, găsise ceva de cicălit cu personalul serviciului mortuar. Cosciugul, căruia i se mai pusese o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pe lângă celălalt bloc, din care am scos-o pe Bătrâna cu trabucul. Ca dintr-o clipire a unui ochi fotografic țâșnește în mine imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan și a început să lovească în scândura sicriului de la picioare, până a desprins-o. Așa a intrat bătrâna în coșciug, cu picioarele în afară, acoperite de pânza care spânzura. Așa i-au pus, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
volubilitate grotescă. Lumea acestuia, așezată între marginea tabacilor și maidanul lui "sperie-pește", este alcătuită din Papazu al lui Lache paracliserul de la biserica Slobozia, Tache-nasu, culegător la tipografia cărților bisericești, armonist la completul de la hănișor la văraru, în orele libere. Trică dricarul, Costea al Ghețulești, Costiclici, fabricant de prinzători de sticleți, Bontaș, băiatul zărăfoaiei, antreprenor la vicleimuri, Ghindă Chioru al lui Vruse, perceptor în Flămânda, și Vivi, țiganul luat de suflet de Marin Cărbunaru, cantaragiu la uzina de gaz, și alți asemenea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
înțelepciune sau nesăbuință? Dacă-i cu adevărat înțelept, are în tot cazul înfățișarea unui lucru nesăbuit; iar dacă e nesăbuit, are totuși și ceva înțelept într-însul. Dar ia uite-l pe moșul de pe Insula Man - trebuie să fi fost dricar, înainte de a porni pe mare. Se fîțîie prin fața dublonului, ia te uita! Acum dă ocol catargului - pe partea aia e bătută în cuie o potcoavă. Acu’ iar se-ntoarce. Dar ce-o fi însemnînd asta? Ia s-ascultăm ce spune
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vezi pe mare două dricuri: primul, făcut nu de-o mînă omenească, iar al doilea, făcut din lemnul unui copac din America. Ă Da, da! Ciudată priveliște, Fedallah! Un dric cu panaș plutind pe ocean, cu valurile în chip de dricari! Ha, ha.! N-o să vedem prea curînd o asemenea priveliște. Ă Și totuși, fie că mă crezi sau nu, bătrîne, nu vei putea să mori înainte de a o vedea. Ă Dar ce spuneai despre tine însuți? Ă Că te voi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
e ficatul, dacă nu e ficatul e plămânul, și dacă nu e plămânul să știi că e ulcer."68 Câteva pagini din romanul Cimitirul Buna Vestire satirizează același tip uman: doctorul inoculat în toate "comițiile" și ministerele, bun asociat al dricarului, căruia îi furnizează clienți după ce, de pe urma bolilor prost diagnosticate și prost tratate, își asigură luxul "meritat". Un astfel de urmaș al lui Hipocrate exclamă cinic: "Trăiască medicina și antrepriza de pompe funebre"69. Același comportament iresponsabil este perpetuat și în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prinde contur. Revenirea „la țigănci”, În ultimul episod, semnifică despărțirea de lumea care-l refuză, și intrarea Într-un teritoriu atemporal. Întâlnirea cu Hildegard și traversarea orașului Într-o noapte Încărcată de parfumul crinilor și al reginei nopții, cu birjarul dricar, conferă textului o valoare lirică mai rar Întâlnită În proza românească până atunci. Tehnica narativă, arta literară a lui Mircea Eliade este remarcabilă. Capacitatea de a ține trează coerența existenței eroului În cele două planuri ale nuvelei, este deosebită. Acțiunea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]