36 matches
-
ne onorează peste veacuri și milenii, datorită generalizării încărcate de învățătură, de pilde. Sunt zeci de direcții ale vieții, ale culturii, ale spiritului uman - nu numai din România - emanate de fiecare cugetare în parte. Selecția noastră este aleatorie. Și totuși... Dubitația propusă de reflexivul se pare identifică o stare de autoevaluare, cu atât mai mult, cu cât substantivul gânduri nu definește decât o posibilitate de cugetare. Numai că superlativul cele mai bune oricând este o emanație a unei gândiri pozitive, fie
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_45]
-
intersecția a două tendințe: una a gestului exploziv, a expresiei seduse de propria ei vitalitate și de conștiința proaspătă a libertății - a cărei consecință era un expresionism lirico-abstract - și una a rigorii în construcția imaginii, a definirii formale și a dubitațiilor morale, de regăsit într-un figurativism bizar și ușor halucinat. într-una din lucrările care aparțin acestei perioade, cele două tentații formale sînt chiar exprimate simultan: în registrul de sus al imaginii, în zona ei aeriană și celestă, dacă ar
Marin Gherasim () [Corola-website/Science/316858_a_318187]
-
și cel al straniului, în care faptele aparent supranaturale sunt acceptate ca fiind absolut normale. Spre deosebire de aceste două situatii, în fantastic eroul, dar și cititorul are reacția de a refuza faptele supranaturale. Această reacție de refuz poate fi însoțită de dubitație, respingere sau chiar teamă. ul este adesea legat de o atmosfera specială, de un fel de crispare la întâlnirea cu imposibilul. Frica este si ea adesea prezentă, fie în câmpul eroului, fie din dorința autorului de a provoca angoasa cititorilor
Fantastic () [Corola-website/Science/299033_a_300362]
-
presă afirmă răspicat ceea ce are de spus. „S-ar părea” nu este un bun început pentru o informație certă. Din fuga condeiului, putem nuanța (adeseori, inutil): oarecum, cumva, în bună măsură, cred, se poate spune etc. Mai bine evităm, chiar dacă dubitația poate fi câteodată un procedeu retoric, menit să preîntâmpine unele obiecții la adresa ziaristului. Scriind sub presiunea timpului, în condiții nu tocmai ideale (zgomot, agitație, stres), ziaristul este pândit de greșeli la tot pasul - unele dintre ele, greu de acceptat. Să
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
unei cunoștințe sigure: cogito. Iar Întreaga expunere a transformării calităților bucății de ceară nu este altceva decât o replică, pe versantul exterior al realității, dată procesului de dovedire a netemeiniciei și Îndoielniciei de care sunt marcate cunoștințele noastre, nesupuse Încă dubitației. Așa cum, În cazul cercetării ideilor și faptelor de conștiință, acestea se schimbau și se transformau, Înaintând și urcând către o cunoștință tot mai sigură și tot mai abstractă, conduse de principiul Îndoielii, tot astfel, condus de principiul cogito-ului, spiritul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Apoi, dincolo de formulări colocvial-retorice, prin care autorul menține viu contactul cu cititorul, ca, de pildă: "Iată-i", "Ei bine", " Câtă mai vorbărie, tată", fie că acestea apar în calitate de conectori argumentativi sau exprimări familiare exclamatorii sau interogatorii (aici se înscriu, evident, dubitația și subjecția), dialogismul autentic al polemicii argheziene se naște din intervenția regizată și dinamică a vocilor convocate magistral în discurs. Pentru ilustrarea acestui aspect, am selectat unul din textele reprezentative ale polemicii antiiorghiste, și anume: "Un răspuns"293, din câteva
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
epoca modernă în ansamblu nu ar mai prezenta anumite continuități. În sprijinul acestei afirmații vine, spre exemplu, următoarea sistematizare categorială realizată de L. Vlăsceanu (v. Tabelul 2). Se arată astfel faptul că interogațiile fundamentale ale societății contemporane sunt constituite pe dubitația privind căutarea de cale și autodefinirea. Pe de o parte, societatea se dezvoltă pe căi nebănuite, iar pe de altă parte, modernitatea devine reflexivă, la nivel meta-teoretic, de interpretare a fenomenelor aflate în desfășurare liberă și incontrolabilă. Instanțe constitutive ale
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
elemente ale mitologiei grecești într-un stil de o indiscutabilă maturitate stilistică. A. străbate astfel, într-o obsesie a originarului, o cale multimilenară a poeziei, până dincolo de cuvântul înșelător împerecheat în metafora care deformează realul, căutând viziunea, revelația profetică. Veșnica dubitație existențială argheziană între credință și tăgadă este reluată într-un mod precreștin, în sensul înțelegerii pastorale a cosmosului, prefigurând astfel o cale de ieșire din infern: „Iov trecea în lumea cealaltă fără pic de regret, / fără pic de știință, / așa cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
apar ca efect al imaginației, raționamentului sau al dezvoltării: prin imaginație (prosopopeea, fabulația, rectificarea), prin raționament (ocupația, deliberația, comunicația, concesia, sustentația), prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la Eminescu la Emil Botta, cu străpungeri spre generațiile lui Nichita Stănescu și Mircea Cărtărescu. Sunt propuse mai multe clasificări posibile ale interogației poetice, în final autorul operând cu triada zetetic (întrebarea „căutătoare” de adevăr), ephektic (interogația „suspensivă”) și aporetic (dubitația totală). Un paragraf are ca obiect polaritatea Eminescu-Caragiale, înțeleasă ca pereche arhetipală a spiritului românesc, exprimând, pe de-o parte, himericul, nocturnul, metafizicul și (cu un concept blagian) „timpul cascadă”, iar de cealaltă parte, realismul sarcastic, diurnul, antimetafizicul și „timpul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
scrisori sau pantofi. Cele două cuvinte aveau concentrația de sens a unui nucleu de bombă atomică. Se ivea și ocazia să explodeze, însă, până una alta, nu erau decât două vorbe care începeau, încheiau, fracționau și rotunjeau fiecare părere, întrebare, dubitație, bombăneală, supărare, împăcare și criză existențială de-a lui Dinu. Nici acum nu-mi e tocmai clar ce vroia să spună Dinu cu ele. Totuși, deși nu-mi e clar, îi dau tot mai des dreptate. Cele două vorbe erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ceea ce mă contraria la înfățișarea celor câțiva cerșetori întâlniți ici-colo, prin locuri mai puțin circulate, ca să nu-i ia trecătorii la rost că li se bagă în suflet: toți aveau pantofii dați recent cu cremă și bine lustruiți. Bifurcația cu dubitații E tare neplăcut să fii prost. Nu că ar fi un handicap. Dovadă că atâta lume o duce bine fără să exceleze cu duhul. Dar când ai gripă, tușești; când - Doamne ferește! - te căptușești cu un sifilis, îl rezolvi la doctor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fascismul de Armata Roșie, mintea locotenentului educator suferea brusc o bifurcație. Probabil că așa ar și trebui să i se spună prostiei de acest gen: bifurcația la literă. Întâi i se bifurca mintea la o literă și, automat, apărea prima dubitație: oare cine fusese înfrânt de ai noștri: fascismul sau fascistul? Profesorul meu de „ai noștri și ai lor“ era, prin urmare, lovit de o bifurcație dubitativă repetitivă. De ce repetitivă am să vă luminez imediat. Prima dubitație, în loc să fie urmată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și, automat, apărea prima dubitație: oare cine fusese înfrânt de ai noștri: fascismul sau fascistul? Profesorul meu de „ai noștri și ai lor“ era, prin urmare, lovit de o bifurcație dubitativă repetitivă. De ce repetitivă am să vă luminez imediat. Prima dubitație, în loc să fie urmată de o clarificare, era trifurcată de o meditație. „Unde fusese, în definitiv, fascismul sau poate fascistul - se întreba gândind intens locotenentul -, în propria lui vizuină sau în propria lui viziune?“ Două bifurcații, hai, mai merge, însă treaba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o construcție a personalității Într-un mod coerent și ascendent. Valorile pe care le proclamă nu se supun problematizării și vulnerabilității prin care trec celelalte valori (ale cunoașterii, tehnicii, socialului etc.). A-i livra elevului, la această vârstă, nu numai dubitații, ci și certitudini constituie o obligație a demersului formativ. Educația este o operație nu numai de deschidere și permeabilitate nemăsurată, ci și de punere În formă, conturare coerentă În limitele unui dat spiritual. Când nu mai ești sigur de nimic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
fi apărut. Un exemplu în acest sens este reflecția iezuitului Baltasar Gracián (El oráculo manual y arte de prudencia, 1647). Ca manifest al libertății politice, eseul este un agent subversiv în regimurile totalitare. Pentru ideologiile încolonării și ale marșului forțat, dubitația echivalează cu sabotajul. Când este protejat de patologiile admirației de sine sau ale megalomaniei, eseul construiește punți între discipline și ridică în chip fericit semne de întrebare tocmai acolo unde spațiul public suferă de inflația certitudinilor. Aparent facil, eseul e
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cauza Partidului, Înainte!”. La liceu, multe, prea multe ore cu profesori ratați, dar fericiți să urgisească orice „vlăstar” tânjind după oxigen moral. Etica resentimentului și a prostiei galopante se năpustea asupra oricărui ins mai răsărit, care avea - auzi tu? - îndrăzneala dubitației. Filozofic, asta se taxa drept idealism subversiv la adresa bunei orânduiri socialiste; politic, chestia te-ar fi putut costa cel puțin câteva anotimpuri pe marile șantiere de lucru ale patriei. Cei cu mari ambiții profesionale în facultăți știau că, dacă, la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să dea neapărat explicații, iar mâna modelează forme fără să știe neapărat cum. Ieșită din timp și din istorie, o „fizică ortodoxă” n-ar ști cum să formuleze legea gravitației, deși interpreții săi se impun prin sobrietate. Specializată în subtilitățile dubitației logice și ale suspiciunii hermeneutice, conștiința omului modern va înțelege foarte puțin din această experiență holistă a revelației. Dumnezeu se ivește nu ca sens ori semnificație, ci ca viață teologică în biologia trupului nostru - „singura viață pe care merită cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
glorificat pe Pistis. Cele două dimensiuni ale spiritului „funcționau” total diferit, urmând principii opuse. Aflarea Adevărului Revelat urma o regulă simplă și comodă: „Crede și nu cerceta!”. În schimb, aflarea Adevărului Cercetat reclama principiul dificil și nesigur al neîncrederii. Regula dubitației nu a putut fi formulată, explicit, decât târziu, când Descartes a îndrăznit să proclame vestita lui mărturisire: Dubito ergo cogito! Nu are rost să evocăm erorile - adesea odioase - ale acestei lungi letargii impuse de Biserică spiritului omenesc, mereu frământat de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mâine acestui viitor amețitor constituie o problemă curriculară năucitoare, pe care numai o gândire pedagogică nouă o poate soluționa. Este gândirea pedagogică postmodernă aptă să răspundă acestei interogații fără precedent? Credem că nu. Vom arăta în paginile următoare temeiurile acestei dubitații. Sesizăm aici doar un impediment esențial. Schimbarea a survenit repede, prea repede, aproape intempestiv, surprinzând total cel puțin două generații. Confuzia este caracteristică mai ales celor născuți în anii ’60-’70. Sunt generațiile perioadei moderne, pregătite să-și consume viața
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
În anii ’70, numeroși intelectuali au „resuscitat” și au folosit cultura retorică pentru a iniția dezbateri ideologice, politice, teologice. A fost un fel de „eră a certurilor și discuțiilor în contradictoriu”; în răstimpul acestei noi scholastica controversia se părea că dubitația carteziană și raționalismul inductiv baconian au fost abandonate. Tot ce părea motiv de dispută stârnea controversia retorică. Bridges amintea că Iluminismul a debutat ca o reacție împotriva concepțiilor retorice. Or, atât multiculturalismul anilor ’70, cât și postmodernismul din anii ’80
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în sine”, noumenul, va rămâne etern inaccesibil omului și cunoașterii sale raționale sau empirice. Ca și „taina pitagoreică”, agnosticismul kantian deschidea o poartă către imperiul iraționalității. c) Viziunea postmodernă a lumii. Postmodernismul pare a-și avea originea epistemologică în această dubitație kantiană. El încearcă să depășească limitele cunoașterii raționale impuse de fenomen, căutând căi de acces către „lucrul în sine” printr-o cunoaștere mai profundă. Dar postmodernismul nu se mulțumește cu soluționarea acestei probleme epistemologice, ci are ambiții mult mai mari
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
N-o avea si el vreo lucrare, vreo sustă?" "Nu să duce, mă, nu să duce, soto! Dacă-ți zic. Sunt a'solut precisă! Ce, naiba, bă, am io față de proastă?" Numitul Vijulie rânjește cu un farmec știrb în fața acestei dubitații a coanei Cateluța, dar are generozitatea neașteptată întrucâtva de a nu-i da un răspuns franc. Coana mare intră cu o mutră încruntată în dormitorul meu. Dă din cap meditativ, ca un detectiv din filmele polițiste americane: "Mă, băiatule, ceva
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
al românilor. Tentativa de a instaura rima în italiană îl induce pe traducător și deci și pe cititor la inexactități, adaosuri și căderi de tensiune riscante prin prozaismul lor. Extensia inacceptabilă dată unor versuri dedramatizează unele versuri, cum ar fi dubitația implorantă din "De nu m-ai uita încalte, / Sufletul vieții mele" ceea ce în italiană devine Io temo che poi mi dimentichi / tu vita, tu anima mia. Textele lungi, epice, patetice, declamatorii, aflate sub regimul unei concentrări extensive cum spune Edgar
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
o rea-voință inexplicabilă, fie o continuare a escrocheriei mediatice pe care acestea au dovedit-o de fiecare dată cînd a venit vorba despre fenomenul artistic și despre piața de artă. Dacă mai punem la socoteală și un alt aspect al dubitațiilor de presă, rudimentar ca formulă de gîndire și dizgrațios ca modalitate de expresie, acela de a echivala o anumită investiție cu o deturnare de fonduri din zonele defavorizate ale inepuizabilei noastre tranziții, adică de a socoti aceste sume în cantități
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]