136 matches
-
o creangă spre vârf ultima gutuie. Și, mai cu seamă, rezumativ, emblematic: Darul cel mai frumos primit vreodată - singurătatea. La un asemenea nivel, și într-o asemenea interferență de impulsuri lăuntrice, contemplare nu mai înseamnă o investigare vizuală simplă, eventual durativa și îngândurata, a suprafețelor. Ci, hrănita de răbdarea nesfârșita a singurătății, desprinsa de contingențe printr-un îndelung exercițiu meditativ și introspectiv, ea străbate învelișul lucrurilor (fără a-l ignoră, insă), progresând, pas cu pas, înspre esență. Și fiecare pas, fiecare
DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 293 din 20 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Eugen_dorcescu_singuratatea_starea_de_gratie_a_contemplarii_recenzie_la_cartea_strajer_peste_suflete_poezie_grafi.html [Corola-blog/BlogPost/354360_a_355689]
-
iau un sandvici pentru la serviciu. Deși există o minimă explicație semantică, exprimarea e bizară, fiind, de fapt, suficientă prepoziția „pentru”: E un penar pentru școală. Nevoia vorbitorilor de a întări cuvântul „pentru” prin completarea cu un „la” resimțit ca durativ (timpul petrecut la țară, la munte etc) este nejustificată. E drept că exprimarea „pentru la” se extinde vertiginos și poate că ea va fi vreodată admisă de norme, la presiunea uzului. „Perioadă de timp” este pleonasm. Și în matematică se
De ce nu este recomandat să corectăm exprimarea celorlalți by https://republica.ro/de-ce-nu-este-recomandat-sa-corectam-exprimarea-celorlalti [Corola-blog/BlogPost/338489_a_339818]
-
al poemului Avatar este chiar luna. „Raza lunii” desemnează lumina ce pătrunde în noaptea succesivă tranșării crunte a conflictului cu gnomul. Ca și fulgerul, raza face legătura dintre cer și pământ. Dar, spre deosebire de fulger, care este momentan, raza are caracter durativ, contribuind la atenuarea întunericului și consfințind victoria asupra răului, prin aducerea la iveală a colților însângerați, care păstrează urmele cruzimii, ale sângelui vărsat într-o luptă fără menajamente. Supraviețuitorii se odihnesc, „pe marginea genunii”. Aceasta poate fi oriunde, inclusiv „la
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1452778962.html [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
omul, natura ca urme ale lor! Maestrul Radu Beligan, unul dintre titanii actori români este fundație, este, zid, este oștean în creneluri, este istorie în act, față de care mișcarea timpului e lentă pentru că timpul îl urmează, nu maestrul urmează timpul! Durativă fără a fi iterativă, vasta activitate artistică a maestrului azi nonagenar, e operă unică și solară! De bună seamă că multe, multe pleiade de actori români vor face peste timp recurență de amintire, exemplu și omagii la răscrucea veacurilor și
LAMIA BELIGAN. ARTISTĂ LÂNGĂ TATĂ ŞI STEJAR de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1550 din 30 martie 2015 by http://confluente.ro/aurel_v_zgheran_1427692811.html [Corola-blog/BlogPost/341008_a_342337]
-
acestea din urmă distingând aspectele de modurile de acțiune. Lingvistul sârb Ivan Klajn (Klajn 2005) și "Gramatika crnogorskoga jezika" „Gramatica limbii muntenegrene” (Čirgić 2010) consideră că există două aspecte: Klajn 2005 include în noțiunea de imperfectiv și pe cea de durativ, menționând că mai toate verbele imperfective pot fi și iterative: "Učenici pišu zadatak" „Elevii își scriu tema / scriu o temă” vs. "Pisaću ti svakog dana" „Îți voi scrie în fiecare zi”. Čirgić 2010 include printre cele terminativo-perfective și verbe care
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
szobából" „Numai Péter iese din cameră”, "Péter ritkán megy ki a szobájából" „Péter iese rar din camera lui”. De obicei verbul cu prefix exprimă aspectul perfectiv, dar poate exprima și aspectul imperfectiv, de exemplu atunci când este vorba de o acțiune durativă în raport cu altă acțiune, momentană: "Péter éppen ment ki a szobából, amikor megpillantotta Évát" „Péter tocmai ieșea din cameră când a văzut-o pe Éva”. În acest caz prefixul se plasează după verbul care exprimă acțiunea durativă. În propozițiile subordonate cu
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
vorba de o acțiune durativă în raport cu altă acțiune, momentană: "Péter éppen ment ki a szobából, amikor megpillantotta Évát" „Péter tocmai ieșea din cameră când a văzut-o pe Éva”. În acest caz prefixul se plasează după verbul care exprimă acțiunea durativă. În propozițiile subordonate cu predicatul la imperativ, predicatul precede prefixul dacă verbul regent exprimă un îndemn, un sfat, o cerere, o propunere etc.: "Arra biztat, hogy vállaljam el a feladatot" „Mă îndeamnă să accept sarcina”, "Azt tanácsolja, hogy utazzam el
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
este marcat în acest fel, cum sunt de exemplu limbile romanice, și ale căror gramatici tradiționale nici nu tratează această categorie gramaticală, aspectele sunt totuși exprimate tocmai prin anumite forme temporale. Astfel, în limba română se poate vorbi de timpuri durative, cum este imperfectul, și de timpuri momentane, cum este perfectul simplu și perfectul compus. Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ are următoarele valori: Prezentul conjunctiv poate exprima: Prezentul condițional-optativ exprimă: Prezentul prezumtiv: Prezentul infinitiv are valori temporale diferite după funcțiile sale sintactice: Imperfectul exprimă cel mai adesea o acțiune trecută durativă, simultană cu altă acțiune trecută. Această valoare poate fi: Altă valoare absolută, frecventă, este cea de a exprima acțiuni repetate în trecut (imperfect iterativ): "Se certau mereu". O valoare relativă este exprimarea unei acțiuni posterioare față de o acțiune trecută: "Avusese
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
folosită în adresarea politicoasă, desinența este "-ík" în loc de "-en": "ne mennyík el!" vs. "ne menjen el!" „nu plecați!”, "vegyík!" vs. "vegyen!" „luați!” O altă particularitate în această regiune este folosirea cuvântului "elfele" (în traducere literală „spre altundeva”) pentru exprimarea caracterului durativ al acțiunii: "az öregek beszélték ezt elfele" „bătrânii vorbeau asta”. Fac parte din această regiune grupurile de dialecte din centrul Câmpiei Transilvaniei, din valea Arieșului, din valea Mureșului și din valea Târnavei. Caracteristici fonetice: Și aici, ca în regiunea paloților
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
definită ca „un sens care se transformă”, descrierea reprezintă momentul în care narațiunea se oprește pentru ca sensul să poată fi stocat. Descrierea este memoria narațiunii [...] Formele sunt acelea care au tendința să antropomorfizeze obiectele de descriere. Așa sunt formele verbale durative, cum ar fi gerunziul și imperfectul („camioanele defilau”), ca și întoarcerea la formele pronominale („cortegiului i s-au alăturat siderurgiștii germani”). Mai există și altele care par să asigure o legătură subtilă - sunt cele care ajung la o „contaminare” a
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
că, în cazul lui Chaucer, descrierea are mai mult valoare explicativă, simbolică: portetul fizic, îmbrăcămintea, ocupația relevează psihologia personajelor, sunt cauze sau embleme ale acesteia. Imperfectul introduce personajul feminin în operă, este un timp al irealului și al potențialului 256, durativ în același timp: „Era și-o târgoveață de la Bath”257. Personajul feminin prinde contur prin procedeul „listei”, al enumerării: „Nițel cam tare de urechi, păcat!”258 - este o remarcă hazlie a naratorului focalizator, denotând vârsta femeii, trecută se pare de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
coexistă cu altele de câte șaptesprezece. Aceasta e, așadar, nuanța imperfecțiunilor în cauză. În context românesc general, sonetele Carolinei Ilinca se înscriu într-un continuum liric nostalgic, tandru, amintitor de Eminescu, insistând pe magic și grație. Cu accente păstrând dimensiunea durativă a vocilor de altădată, autoarea Sonetelor imperfecte se instalează imaginar într-un trecut-prezent: timp transparentizat! Că poeta și-a rotunjit dintru început o mitologie personală, se observă de la primele pagini; dedându-se cu voluptate auscultării înaintașilor ("auscultare" în modul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de mozaic, fără relieful cu mai multe etaje al unei sintaxe. În fine, imaginea ignoră mărcile timpului. Nu poți să-i fii decât contemporan. Nici în avans, nici în întârziere. Durata? O succesiune lineară de momente prezente echivalente între ele. Durativul ("Ani de-a rândul, m-am culcat devreme"), optativul ("Dezlănțuiți-vă îndată, furtuni mult-dorite..."), frecventativul ("Mi se întâmpla adesea să..."), viitorul anterior sau perfectul compus nu au echivalent vizual direct (cel puțin fără ajutorul unei voci din off). Aceste patru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
-și da seama.” (M. Eminescu) etc. Spre deosebire de verb, locuțiunile verbale pot reprezenta, în structura lor semantică, valori aspectuale, indiferent de forma temporală sub care se prezintă. Locuțiunea a da în clocot, de exemplu, exprimă aspectul incoativ în raport cu a clocoti, verb durativ. B. CLASE SEMANTICETC "B. CLASE SEMANTICE" Component al vocabularului, condiționat - în diferite grade - în funcționarea sa în sistemul gramatical de poziția în sistemul lexical al limbii, verbul este înscris, prin însuși conținutul semantic-ontologic al termenilor, în diferite clase semantice (a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
c.p.) aspectul imperfectiv -tema de imperfect cobora-:- cobor-a-m, ved-ea-m La prezent, opoziția perfectiv-imperfectiv se neutralizează, în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul semantic al verbelor, în funcție de înscrierea conținutului lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă. La viitor, opoziția aspectuală se suprapune opoziției temporale viitorul I - imperfectiv/viitor II (anterior) - perfectiv: Voi cânta/Voi fi cântat. Celelalte moduri, datorită conținutului lor semantic, rămân înafara opoziției aspectuale. Opoziția perfectiv-imperfectiv stă în legătură și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viitor, opoziția aspectuală se suprapune opoziției temporale viitorul I - imperfectiv/viitor II (anterior) - perfectiv: Voi cânta/Voi fi cântat. Celelalte moduri, datorită conținutului lor semantic, rămân înafara opoziției aspectuale. Opoziția perfectiv-imperfectiv stă în legătură și cu alte opoziții, precum momentan - durativ, iterativ (frecventativ), incoativ - continuativ - terminativ etc. interpretate, direct, mai ales în studii de lingvistică generală sau indirect, prin categoria verbelor (semiauxiliare, auxiliare) de aspect, tot ca manifestări ale categoriei aspectului, deși aceste opoziții au fost înscrise și într-o altă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între momentul acțiunii verbului la prezent și momentul acțiunii verbului regent, ca timp relativ. Din perspectiva aspectului verbal, prezentul nu se situează în mod hotărât la un pol sau altul al opozițiilor aspectuale. În funcție de sensul lexical verbului, prezentul poate fi durativ sau momentan, iterativ sau noniterativ etc. Notele aspectuale care se pot manifesta în planul semantic al prezentului pot, însă, determina devoltarea unor valori particulare ca timp verbal. Când se manifestă ca timp absolut, prezentul situează acțiunea verbală în relație de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concret al verbului: „Cu perdelele lăsate / Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, / Iară eu pe gânduri cad.” (M. Eminescu) Prezentând acțiunea verbală ca desfășurându-se în momentul vorbirii, prezentul absolut este în primul rând un timp durativ și imperfectiv; acțiunea este văzută în desfășurare prezentă,fără precizări referitoare la începutul sau sfârșitul ei: „Dar eu umblu lângă ape cântătoare și cu fața-ngropată în palme - mă apăr eu nu! Amin.” (L. Blaga) Simultaneitatea dintre prezentul verbal și prezentul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp trecut. Caracterul de timp relativ are mai mult o determinare sintactică, decât morfologică: „Când vedea drumeț... întindea dreapta și se milogea tânguios...” (I.L. Caragiale) Întrebuințat ca timp absolut, imperfectul poate prezenta acțiunea: • fie, din perspectiva opoziției aspectuale durativ-momentan, ca durativă: „Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii.” (M. Eminescu) • fie, din perspectiva opoziției iterativ-noniterativ, ca iterativă: „Și peste arbori răsfirați / Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați, / Șoptindu-ne-mpreună.” (M. Eminescu) • fie, concomitent, din amândouă perspectivele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator periodicitatea; între adverb și verb, este,ân acest sens, o relație de influențare reciprocă. Același verb a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]