373 matches
-
când o arie trivială populară se termină abrupt într-un marș funerar solemn. Aria banală își schimbă caracterul, trecând la un cor brucknerian pe care Mahler îl folosește pentru a da semnificație speranței de soluționare a conflictelor. Mahler însuși recunoștea eclectismul lucrărilor sale, numind Scherzoul din a Treia Simfonie „cea mai ridicolă și în același timp, cea mai tragică compoziție care a existat vreodată ... Este ca și cum toată natura s-ar strâmba și și-ar scoate limba.” După cum menționa Cooke, gama stărilor
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
de acționari și un capital de 400000 lei. La 23 septembrie același an, s-a pus piatra fundamentală a construcției acestui „templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. Clădirea, după planul arhitectului Grigore Cerchez, în stilul eclectismului de școală franceză, se compară prin proporții și bogăție a ornamentației cu Teatrul Național din Iași. A fost inaugurată oficial în seara zilei de 21 decembrie 1914, cu piesa „Lorica noastră” a Naționalului bucureștean. De asemeni elevii liceelor din localitate
Teatrul Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/314120_a_315449]
-
dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist și în România. Astfel în arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, eclectismul sau linia națională sunt curente ce aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai plăcută. Pot fi amintiți arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce elemente noi
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
fost construită în stil "neoclasic" ca și Hotelul Bulevard de primul arhitect român important, Alexandru Orăscu, acesta terminându-și studiile în Germania. Primele cursuri de arhitectură, vor fi predate la Iași și la București. Numeroși arhitecți francezi, formați în spiritul eclectismului au realizat în București un număr mare de construcții, ce aveau un aer parizian, de aici provenind și supranumele lui de „micul Paris”. Exemple de arhitectură eclectică pot fi: Palatul Băncii Naționale, 1885 (arhitect C. Bernard și A. Galleron), Atheneul
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
este azi căruntă / și ziua a uitat că are zori... // Ne-o-ncape, nu ne-o-ncape arca/ noi vom citi, Maria, din Petrarca.” C. este unul dintre poeții semnificativi ai generației ’70, ce s-a impus fără zgomot, cultivând eclectismul estetic, cu o propensiune irezistibilă spre înnoire. A mai scris versuri pentru copii: Călătoriile lui Bogdan Năzdrăvan (1978), Cine l-a văzut pe Zdreanță (1991) ș.a. SCRIERI: Adierea tărâmului, București, 1972; Ramura de veșnicie, București, 1974; Numărătoare de aștri, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286448_a_287777]
-
minimaliza însă meritele: La Ricoeur, ca și la Frye, mimesis-ul produce totalități semnificante pornind de la evenimente disparate. Este reabilitat, cu alte cuvinte, în virtutea valorii sale cognitive, publice și comunitare, în contrast cu scepticismul și solipsismul postulate de teoria structuralistă (...) Cu toate acestea, eclectismul lui Frye, ca și ecumenismul lui Ricoeur, conduc la sinteze - adeseori slabe, oricum foarte elastice - între poetică și etică, mai ales atunci când identifică, fără ezitare, recunoașterea internă cu cea externă 89. Oricum ar fi, meritul cel mai însemnat al tezei
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de bas-étage a fost, în mare măsură, neutralizată, substituindu-i-se o disponibilitate fără margini. În așa-zisa epocă postmodernă, cuvântul de ordine pare a fi impuritatea, după cunoscuta formulă a lui Guy Scarpetta. În acest spațiu al hibridizării, al eclectismului nelimitat, unde formele istoricizate ale trecutului intră în combinații surprinzătoare și neașteptate, înclinația către narativitate - sesizabilă inclusiv în „regatul” poeziei, până nu demult izolat în atmosfera rarefiată a esențelor atemporale - demonstrează că, într-un fel sau altul, perioada pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
montalian -/ pe pârleazul grijii de azi: bani puteri japonezi (orbiți de amurgul occidentului)/ chinezi peșin la kilogram” (Magna Impuritas). Critica lui P. atestă o predilecție similară pentru textualismul de sorginte italiană, coroborat cu alte achiziții din teoria literară contemporană. Acest eclectism metodologic se observă îndeosebi în Tensiunea esențială (1997), probabil cea mai bună carte a autorului. Conceput ca un studiu al operei lui Lucian Blaga, volumul identifică nucleul gândirii acestuia în „tensiunea esențială” dintre metaforă - înțeleasă nu ca simplu trop, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288932_a_290261]
-
1964, partea a doua cuprinzând studii despre scriitori grupați pe „ambianțe”: Ambianța „Sămănătorului” și a „Vieții românești”, Ambianța socialistă, Ambianța simbolistă. Obiectivul pare să fi fost examinarea ideologiilor literare, a curentelor, a mișcărilor coagulate în jurul unor reviste. Analiza, pertinentă, demonstrează eclectismul diverselor mișcări, faptul că programul ideologic influențează în mică măsură producția literară, factorul „creație” primând asupra teoriei. În 1965 M. publică, împreună cu Nicolae Manolescu, o concentrată „panoramă” a literaturii postbelice, Literatura română de azi. 1944-1964. O prezentare a aceluiași domeniu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
rânduri, M. se lansează în cercetare fără prejudecăți, recurge masiv la analiza de text și împărtășește cititorului întreaga dinamică a raționamentelor și emoțiilor estetice pe care își întemeiază concluziile, extrem de nuanțate, de o fermitate prudentă, evitând tranșanța simplificatoare. Sunt semnalate eclectismul, confluențele și convergențele poeților aparținători, în principiu, unor „curente” diferite, inclusiv tradiționalismului. Autorul precizează că și-a limitat aria la poezia de expresie modernă, dar explică și că termenii „modern”, „modernism”, „modernitate” au fost întrebuințați largo sensu, în înțelesul lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
identitatea instituțiilor internaționale precum ONU, NATO, UE, FMI, rolul rețelelor transnaționale militante în constituirea lumii internaționale contemporane ș.a. Se cuvine poate, aici, să aducem și o nuanțare legată de metodologie. Deși una dintre cele mai viguroase critici la adresa constructivismului este eclectismul lui metodologic care include metode cantiative, calitative, pozitiviste, postpozitiviste sau combinarea lor sui generis , în planul manierei de tratare a subiectelor, constructivismul accentuează rolul teoriilor constitutive ca fundamental distincte de teoriile cauzale și caracterul central al interpretării ca instrument de
RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1515]
-
pentru că este diferită, în anumite aspecte, de convingerile și asumpțiile lor elementare. Din acest punct de vedere, într-un mod radical, constructivismul poate fi atacat ca neaparținând nici uneia dintre abordările clar conturate în Relațiile Internaționale și contestat ca atare din cauza eclectismului său. Pentru un adept al premiselor și viziunii constructiviste despre lumea internațională, constructivismul reușește să constituie, în mod coerent și promițător pentru viitorul disciplinei, al treilea pol teoretic în Relațiile Internaționale. O altă critică, amintită succint anterior, este diversitatea metodologică
RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1515]
-
în cele ce sunt. Cu cât se diminuează această rezervă, a celor ce sunt în afara cunoașterii utile, cu atât crește vina. Nu pe altă logică se sprijină predicile cumpătării. Ai tot ce-ți trebuie este o formă de astâmpăr. Dincolo de eclectismul simbolurilor, bătând în multe zări, e felul cel mai esențial în care Oul dogmatic recuperează mesajul creștin. Folosul lucrurilor nu se confundă cu folosința, iar rostul pentru care sunt făcute nu-i același cu îndreptarea pe care le-o dăm
Despre astâmpăr by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5618_a_6943]
-
e de la sine înțeles că sunt posibile și chiar se recomandă disocieri teoretice și un comparatism pretutindeni înțelept. Cercetarea apăsă destul pe chestiunile de metodă și nu se poate să nu se admire aici spiritul de integrare și un anume eclectism (care este recurs la multidisciplinar) fără prejudecăți. Ceea ce în intenție este propunere eminescologică de metodă (întărită de acumulări recente) ar fi putut să fie o investigație tulburătoare și de principii asupra clasificării omului literar român (pe care poate Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
numită ontologică, tinzând către o metodologie totalizantă, fără a fi o preluare a idealului de critică totală vizat de G. Ibrăileanu sau G. Călinescu (...). Critica ontologică absoarbe elemente ale tuturor formelor critice cunoscute, supunându-se totodată principiului interdisciplinarității, evitând, însă, eclectismul. Principiul unificator, în poetica oglinzii, îl constituie abordarea hermeneutică a mitului despre Narcis și Echo, dintr-un unghi de vedere nemaiîncercat până astăzi. Mitul grec devine la fel de important ca mitul lui Oedip pentru psihanaliză. Dar critica ontologică este altceva decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
precedent, de a resuscita întregul acumulărilor umanității”; eliberat de obsesia originalității și a frondei care a bântuit avangarda artistică până în anii ’60, postmodernismul îmbrățișează, fără deosebire, toate epocile culturale. Impresia generală este, în termenii eseistului, aceea de „proteism” și „paradoxal eclectism”, iar artiștii emblematici sunt Borges, T. S. Eliot și Picasso. Spirit clasic, H. reduce paradoxul la o simplă sinteză și proteismul la o privire integratoare: „dezarticularea” postmodernă a elementelor nu conduce la diseminare, la o proliferare infinită, ci la „o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
sunt Borges, T. S. Eliot și Picasso. Spirit clasic, H. reduce paradoxul la o simplă sinteză și proteismul la o privire integratoare: „dezarticularea” postmodernă a elementelor nu conduce la diseminare, la o proliferare infinită, ci la „o nouă sinteză”, iar eclectismul nu este semnul unei „gândiri slabe”, în sensul consacrat mai târziu de Vattimo, ci al unei „puteri noi”, al unei „alianțe vaste cu istoria”. Dincolo de structura sa teoretică, cartea apare ca un complex memorial de călătorie, în care peisajul, de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
de zi cu zi, de problemele semnificative ale lumii reale. Atât evoluțiile epistemologiei, cât și cele înregistrate în plan social au în comun, în diverse ipostaze și obiectivări, procesele de integrare. Tiparele gândirii și vieții sociale se modifică, promovând flexibilitatea, eclectismul, complexitatea, abordările din mai multe perspective. Considerăm că, dinspre ambele domenii, investigate aici pe scurt, se pot desprinde argumente consistente pentru ceea ce am numit abordarea integrată a curriculumului. Am urmărit să arătăm prin această succintă argumentare că integrarea curriculară nu
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
cultural - sau, altfel spus, că ar trebui să existe o mai atentă supraveghere a modalității În care ideologicul motivează Încrederea intelectualilor În abordarea moștenirii culturale, fie În reiterarea unei linii tradiționaliste, fie În deconstruirea ei. De aceea, cu toată rezerva eclectismului pluridisciplinar ce caracterizează abordarea imaginarului, Înclin să cred că investigarea culturală propusă de hermeneutica imaginarului poate da seama cu acuratețe de tranziția culturală, În sensul de a urmări morfologiile culturale și politice În schimbările lor. Termenul morfologie poate trimite la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mai generoase sub raportul corelării realității românești cu comprehensiunea schimbării În Europa acelui moment, față de ideologiile radicale, naționaliste, de mare putere. Cele două variante ale românului „generic”, aș spune cea mitică și cea relativizantă, se acordă În fond cu un eclectism cultural al modelului autohton, modul sintezei fiind pus pe seama spațiului la Blaga, iar cel al negocierii și al adaptării, pe seama „firii” sceptice și negociatoare a românului. Ele par a fi, dacă mi-aș permite o caracterizare, „modele ale rezistenței” În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cu observații de bun-simț, dar și cu un ușor ton encomiastic, publicistica lui C. Dobrogeanu-Gherea, se prezintă cărți recent apărute (Statui de Mihai Codreanu) sau reviste („Cronica” lui Tudor Arghezi, „Noua revistă română”, „Flacăra”). Poeziile din sumar pun în evidență eclectismul publicației: G. Bacovia (Pastel, semnată V. G. Bacovia), G. Topîrceanu (Cântec), Mihai Codreanu (Somnul rozelor), B. Fundoianu (Iarnă, „Charme dangereux”), Enric Furtună (De pe stâncă), Al. Dumbravă, I. Davidescu (Cântec), Al. Vâjâianu, C. R. Ghiulea, B. Lăzăreanu, Dinu B. Arbore, Mihai I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290711_a_292040]
-
Ovid Densusianu - A. Philippide, ca și în jurul unor acuzații de plagiat. Un spațiu generos au la dispoziție folcloriștii și etnografii Simion Florea Marian, T. Duțescu-Duțu, Th. D. Speranția, Sofia Nădejde, ca și G. Coșbuc. Și în ce privește literatura, N.r.r. manifestă eclectism. Proză publică, alături de mulți diletanți, Paul Bujor, Jean Bart, Em. Grigorovitza, Vasile Cosmovici, Victor Crăsescu, Artur Gorovei, Izabela Sadoveanu, Ion Pop-Reteganul, acesta din urmă părând să fie preferatul redacției. G. Coșbuc dă o singură poezie (nu mai colaborează, de altfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288482_a_289811]
-
privind redarea în forma versificată va duce în final la o superioritate a expresiei mult mai mult apreciată.134 Toate aceste aspecte ale gândirii critice ale lui Voltaire duc la supraviețuirea doctrinei clasice în plin secol al XVIII-lea, demonstrând eclectismul acelei epoci care nu se desprinsese total de principiile veacului trecut, nu numai pentru că nu era pregătită, dar și pentru că încă nu voia să o facă. În loc de concluzie vom reproduce afirmația lui René Wellek despre scriitorul francez: "Nici impresionist, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu trebuie privit drept o ideologie în sensul strict al cuvântului, ci drept "o îmbinare de ideologii care nu a dobândit organicitatea unui sistem." De aceeași părere este și Nicolae Manolescu, sugerând că inexistența radicalismului ideologic duce în final la eclectism 193 noțiune ce definește cel mai bine nu numai atmosfera culturală a acelei epoci, cât și cea socială, economică etc. Cine erau însă creatorii acestor ideologii, acești pașoptiști care au revoluționat maniera de a gândi și a trăi? N. Manolescu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Revoluției din 1848 și al Unirii, a avut merite fundamentale în răspândirea culturii, contribuind major la introducerea limbii române în școală. Alăturată celorlalți pașoptiști, personalitatea lui Gh. Asachi, subsumată în mod paradoxal unui vizionarism de factură conservatoare, ilustrează noțiunea de eclectism specificată anterior, aspectul caleidoscopic al culturii și societății românești în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Occidentalizarea rapidă a Țărilor Române prin trecerea aproape bruscă de la stilul de viață grecesc la cel francez a dus la un amestec amețitor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]