19 matches
-
coală ar fi trebuit să urmeze una după alta sau trebuiau diseminate prin tot volumul. Nu mai știm cum se lucra în tipografii pe-atunci, dar ar fi și acesta un domeniu ajutător care ar trebui să intre în atenția editologiei.. Sunt convins însă că e puțin probabil ca Eminescu să nu-și fi însoțit „pachetul” (cum îi zice Perpessicius) pentru tipografie cu indicațiile pentru culegere și de o listă a cuprinsului final, care ar fi fost ca o „cheie”, în
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu by http://uzp.org.ro/cu-nicolae-georgescu-despre-reeditarea-antumelor-lui-eminescu/ [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
cu cenzura. Acest traseu accidentat pune, spuneam cu altă ocazie, probleme neprevăzute editorului de după 1989, căci, dacă în cazul scrierilor de sertar se pot aplica fără probleme principiile reproducerii textelor inedite, în cazul celor cenzurate apar aspecte pe care disciplina editologiei nu le-a prevăzut. Se mai respectă regula reproducerii ultimei ediții antume a unei cărți? Cum și unde se introduc eventualele diferențe între ultima ediție antumă și manuscrisele scriitorului? Monica Pillat și George Ardeleanu, care îngrijesc această a IV-a
Dinu Pillat, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2984_a_4309]
-
pentru că, spune N. Georgescu, ediția Perpessicius "este în egală măsură o enciclopedie eminesciană și un tom de colocvii cu cei care au alte păreri decât autorul". De aceea, spune comentatorul ediției, se poate vorbi, fără îndoială, de "un stil" în editologia eminesciană, impus de cercetătorul "pasionat, absorbit de manuscrise și de surse referitoare la viața și opera lui Eminescu, zăbovind ca un benedictin în jurul fiecărui amănunt". Panoramând principalele ediții de dinainte și de după, cea datorată lui Perpessicius, cu evidențierea discuțiilor pro
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
eminescologiei. Fie și pentru o (necesară) revigorare a întregii acestei opere prin reaprinderea nucleului care-i dă și-i întreține viața; altfel, lumina pare difuză, împărțită egal peste tot și nu se mai observă diferențele de căldură". Întreprinderea exegetică asupra editologiei eminesciene, având în centrul atenției monumentala construcție a lui Perpessicius, impune în Nicolae Georgescu un temeinic cunoscător al fenomenului, un posibil nou editor (cu o concepție mai nouă) care să continue începuturile perpessiciene și adaosul de fidelitate (totuși novator) al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
măsurii mecanice a lui I. Crețu. Șerban Cioculescu o acuză de provincialism și spirit arhaizant. Același critic demască lipsa de deontologie a ediției girate în 1937 de Mihail Dragomirescu, în ciuda strălucitelor note stilistice ale profesorului. Prima sinteză în materie de editologie eminesciană între direcțiile Ibrăileanu - Botez o dă G. Călinescu, acesta despărțindu-se sever de concepția arheologizantă a unui Torouțiu, aplicându-și grila sa estetică prin excelență. Refuză cronologia formală, susținând criteriul tematic de antologare, ca și cum și-ar construi propriul volum
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a lui Perpessicius, cel ce a reușit să standardizeze lecțiunea poeziei eminesciene, împăcând și unificând un Eminescu al Moldovei cu limba literară, făcând concesii judicioase nu doar idiomului local, ci mai ales unui spirit arhaic, organic Poetului. Perpessicius a sintetizat editologia eminesciană de până la 1939 prin ediția sa de antume apărută la Fundația Regală Carol I, ca apoi să devină expresia consensului tradițional și național postbelic prin ediția academică. Din "Anexa 1 Eminescu, azi", reținem însemnările laudative ale lui N. Georgescu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
unele cu îndreptări după manuscrise, altele cu greșeli scăpate la revizuiri; este un mic babilon poetico-lingvistic, dacă amintim și normele diferite de transcriere și lecțiunile diferite ale Aureliei Rusu, iarăși nesemnalate". Sub o judecată aspră ce veștejește inclusiv diletantismul în editologie se află experimentul Petru Creția, a cărui școală, îngăduindu-și emendații clandestine, inserții, plombe frizând calamburul și colajul, "face din poezia lui Eminescu un fel de text de consum, al ei propriu, iar din autor un cobai sub o lupă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
XIX și început de secol XX, pe care Radu Rosetti o întrebuințează în aceste memorii. Regulile actuale ale limbii literare au fost conciliate cu formele vechi de limbă, de o manieră care s-ar putea să suscite comentariile lingviștilor și editologilor, dar care, la lectură, dă rezultate mai mult decât acceptabile. Avem în fața ochilor un text care, renunțând la toate elementele învechite din limba lui Radu Rosetti - cum ar fi „u” mut final, reminiscență a latinismului cipariano-bărnuțian -, a păstrat caracteristicile graiului
Memoria premodernității noastre by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5258_a_6583]
-
restitutivă la care am observat că recurg tot mai des editorii, confruntați cu texte care, după ani de interdicții, au ieșit la lumină în forme asupra cărora cuvântul decisiv nu l-a avut niciodată cel care le-a scris. Chiar dacă editologia ortodoxă spune altceva, problema rămâne deschisă, mai ales în fața evidenței că 1) nici unul dintre scriitorii interziși în perioada stalinistă nu a revenit în literatură cu o reeditare fără intervenții, tale quale, a operei sale interbelice, și 2) nici una dintre modificările
Proza scurtă a lui Sașa Pană by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2876_a_4201]
-
poetului, etapele interioare ale creației și evoluția universului său liric. O atare ediție, firește, nu putea fi realizată decât după o cunoaștere aprofundată a structurilor operei dimoviene, ea neputând fi produsul unei simple adițiuni filologice, ci o împletire complexă a editologiei cu critica și istoria literară. Este ceea ce aceste prime două volume, ca început al ediției critice pe care poetul o merita, reușesc indubitabil să facă. Sumarul lor - alături de prefețele care deschid fiecare volum în parte - este el însuși un instrument
Leonid Dimov în ediție critică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5810_a_7135]
-
decât atunci când, omenește, nu se mai poate afla nimic, din cauza absenței dovezilor. Iar atunci, prob, editorul lansează ipoteza sa, însoțită însă și de dubiile ce-o înconjoară. Ediția C. Stere - Publicistica este, pentru cei interesați, și o școală aplicată de editologie. Aștept cu interes volumele următoare.
Publicistica lui Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5019_a_6344]
-
din volumul antologat de Nicolae Iorga. Așadar, avem de-a face cu un eșec editorial de proporții și cu o demonstrație practică despre cum nu se face o ediție. Cum am mai spus și cu alte ocazii, în materie de editologie nu e suficientă bună voința. E necesară și o particulară competență, în absența căreia bunele intenții ne duc direct în iad. În cazul Scrisorilor de femei, iadul se traduce printr-o drastică limitare a utilității ediției. Păcat, căci acest Iorga
Iorga, feminist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4878_a_6203]
-
Prefața lui Mircea Iorgulescu este, desigur, excelentă, dar nu suplinește niște referințe critice demne de o ediție de Opere. Cu atât mai mult cu cât nu se știe când aceste opere vor fi reeditate în ediții critice. În materie de editologie, mai ales pentru scriitorii contemporani, cred că trebuie să ne obișnuim să folosim la maximum ocaziile care ni se oferă, tocmai pentru că ni se oferă atât de rar. În rest, Cosașu e o desfătare.
Inconturnabilul Cosașu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5987_a_7312]
-
proporțiile minimale știute, infirmîndu-se și ipoteza că poetul i-a indicat sursele unor poezii din sumar. Despre ediția lui Xenopol din 1893, prima ediție antimaioresciană, reeditată de multe ori, este, cum apreciază dl N. Georgescu, azi "o curiozitate tipografică în editologia eminesciană datorită cronologiei arbitrare a poeziilor, sistemul ortografic folosit de editor, informațiilor cu neputință de verificat". Dar aceasta are meritul de a fi devenit ediția de masă a liricii eminesciene, editorii ieșeni frații Șaraga ajungînd să tipărească, în vreo 10
Edițiile Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16299_a_17624]
-
1849. A mai avut parte de două ediții, după care s-a risipit în neant. Din 1902, cînd lada de manuscrise eminesciene e predată de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei, se intră într-o nouă fază, deosebită, a, vorba autorului nostru, editologiei eminesciene. Funcționarii Bibliotecii Academiei Ion Scurtu și Ilarie Chendi o clasează, o cataloghează și o citesc. Cum epoca era dominată de sămănătorism naționalist, pentru a releva un antemergător afin, în 1904 Ion Scurtu publică o ediție din publicistica poetului, folosindu
Edițiile Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16299_a_17624]
-
asemenea, citatele la care recurge Steinhardt în limbile de origine beneficiază de traduceri realizate special pentru prezenta ediție sau preluate din traducerile canonice ale operelor respective. Nimic nu a fost, deci, lăsat la voia întâmplării, în această ediție, în care editologia se transformă, din seacă filologie, în artă. Impresia este subliniată și de referințele critice. Majoritatea îngrijitorilor de ediții înțeleg prin referințe o selecție a numelor de autoritate care s-au pronunțat despre autor, în general. Cam toți au grijă, dacă
Integrala N. Steinhardt, aproape de final by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4455_a_5780]
-
din perioada alungării din Blaj și a detenției (interesante în contextul literaturii carcerale și al evoluției tradiționalismului după război) scrisorile trimise de cărturar acasă, la Blaj, precum și documente din dosarul acestuia de la CNSAS. Inițiativa este, după știința mea, unică în editologia actuală și mă grăbesc să o salut: Liana Biriș și Voichița Ionescu nu s-au mulțumit să pună în rafturile librăriilor o carte de versuri a unui autor prigonit în perioada comunistă, ci au reușit să ilumineze circumstanțele sufletești și
Radu Brateș: poezie și suferință by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3207_a_4532]
-
Răzvan Voncu Nu e un secret pentru nimeni faptul că editologia a fost una dintre disciplinele filologice cele mai vitregite în timpul regimului comunist. Cu toții avem în biblioteci ediții critice al căror text este întrerupt, din loc în loc, de infame croșete. Ori, mai grav, din al căror sumar lipsesc anumite texte, fără ca
O recuperare exemplară by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5667_a_6992]
-
sufere, însă, și postum de pe urma cenzurii, a pușcăriei politice sau a anchetelor la Securitate. Se cunosc cazuri de manuscrise arestate și dispărute, dar și texte care, ridicate de Securitate, reapar misterios, după decenii, din arhivele predate acum unor instituții civile. Editologia, aflată oricum în criză din cauza conjuncturii economice și a dezinteresului public, se vede confruntată cu un fenomen necunoscut în Occident: cărți care ar trebui să se bucure de ediții critice, dar care de-abia acum văd lumina tiparului, adesea neterminate
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]