89 matches
-
a ales un țel înalt, nu s-a lăsat distras de la propriul proiect pe care și l-a urmărit conștiincios, nu l-au interesat cîtuși de puțin ceilalți (despre asta vorbește, în fond, Jurnalul său adesea prost înțeles în cheia egolatriei), iar acum, la adăpostul propriei valori și al succesului internațional chiar, cînd majoritatea celorlalți se află la vîrsta frustrărilor culturale inventînd pseudo-confruntări ideologice, el și-a cîștigat dreptul de a fi au dessous de la męlée. Citiți-l pe Cărtărescu și
Bunul-simț ca ideologie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11303_a_12628]
-
lui Tagore, Rilke și din... propriile lui poeme. Cu alte cuvinte George Popa eseistul îl prețuiește atît de mult pe George Popa poetul, încît îl menționează, într-un studiu critic, alături de clasici ai literaturii universale". În strînsă relație cu caraghioasa egolatrie ni se înfățișează nefirescul căutat, artificiul strigător care trădează fuga după o "originalitate" cu orice preț. E o diversiune frecventă a mediocrității: "Ion Avram își închipuie, probabil, că așa se face literatura, recurgînd la un mod de exprimare cît mai
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
prietenoase. Textele, publicate la edituri obscure sau în cea din pivnița casei, sunt însoțite de prezentări ditirambice. O secțiune consistentă este aceea a referințelor, adunate gospodărește, încă de la primul țipăt liric; iar un CV alcătuit până în infinitul mic completează harta egolatriei și autopropulsiei. În loc să caute confruntarea cu reale autorități critice și să-și lase poemele singure să suporte verdictul acestora, folosește tot felul de cârje, dând telefoane, făcând invitații, asigurând reciprocități avantajoase. Dacă poetul autentic trece pe lângă tine fără să te
Degradarea poeziei by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10431_a_11756]
-
ar fi suferit de „păcatul auto-supraestimării”. Dimpotrivă, meritul discursului lor atît de rezonant era o remarcabilă supunere la obiect, o pliere pe factologia și pe starea umorală a momentului, de unde impactul acestuia cu conștiința publică, pe care orice manifestare de egolatrie ori vanitate l-ar fi prejudiciat. Adevărul are o autoritate ce se răsfrînge asupra purtătorilor săi. Devotat memoriei lui Tudor Vianu căruia îi sare mereu în apărare, Gelu Ionescu pare înclinat, în schimb, a-l subaprecia excesiv pe G. Călinescu
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
am cunoscut-o, și mai cuminte e să scriu despre fictiva madam Valsamaky, născută Farfara. De altfel, numai ea trăiește pentru mine" (p. 316-317). Reticența va fi învinsă (e adevărat), la insistențele colegilor, dar nu fără a mai penaliza o dată egolatria și a-și arăta preferința pentru sublimarea specifică marii creații. Opresc aici extrasele, considerând suficiente frazele de blamare a unei subiectivități colaterale operei de ficțiune. G. Călinescu merită recitit pentru acest avertisment oportun: "Va trebui o nouă educare a artistului
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
frazele de blamare a unei subiectivități colaterale operei de ficțiune. G. Călinescu merită recitit pentru acest avertisment oportun: "Va trebui o nouă educare a artistului în vederea obiectivității. Cu cât o operă cere mai multă sforțare materială, cu atât scade și egolatria. (...) Scriitorul însă te înșală, fiindcă scrisul e la îndemâna fiecărui om. El poate să nu fie deloc artist și să te mistifice prin această proză autoscopică. Nimic nu mi s-a părut mai sec decât un jurnal, iar când el este
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
și conjuncturale, dar și într-un provincialism al vanităților, incomunicabile (pentru că greu inteligibile) dincolo de limitele unor grupuri restrânse. Terapia indecentă a confesiunilor în regim public e mai recomandabil să fie convertită într-un efort de transfigurare și de sublimare. Politica egolatriilor inflamate și a dezvăluirilor de culise (specifică memoriilor și jurnalelor) trebuie înlocuită cu politica narațiunilor cu semnificații suprapersonale. Altfel literatura română actuală riscă să se complacă în contemplarea propriului ombilic. Cred că o astfel de etapă e pe cale de a
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
și cruce" (Fereastră). în cele din urmă, amenințînd materialele de construcție "cu bieții mei mușchi, cu oasele mele", își propune a le sili să stea "drepte și neclintite/ în rama și-n marginea mea", cu scopul unei supraviețuiri printr-o egolatrie magic-integraționistă: Ce se vede prin mine, prin mine se va vedea" (ibidem). Pe de altă parte, revolta poetului se manifestă prin tendința contrară, a lepădării de făptura carnală imperfectă și perisabilă ("mlaștină unde mi se-mpotmolesc zodiile"), incongruentă cu identitatea
De la "cumințenie" la necumințenie și înapoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12489_a_13814]
-
de poet. în chip caracteristic, observația pornește de la un subiect acut pentru a se răsfrînge asupra aceluiași subiect, justificat și nu o dată răsfățat prin consemnarea diverselor segmente ale realului ce i se oferă ca un omagiu. Poeta se scaldă în egolatrie ca-ntr-o inocență. Inocența lirismului care presupune o delimitare sacrificială, o ,rupere" de lume, o inevitabilă cultură a sinelui: , Poate ar trebui să vorbesc de frustrare, de mila sau de dragostea pentru altul, sau de interesul față de cineva sau
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
solidaritatea, afecțiunea. Un aliaj de un calibru neobișnuit va fi înălțat ca un model de alianță literară, el va dezminți colportajul că talentele nu se suportă între ele, că sunt mistuite de rivalități, că nu se pot defini decât prin egolatrie și narcisism. Să precizez încă o dată datele parteneriatului. Rezum, s-a înțeles, sper, faimoasa simbioză dintre Goethe și Schiller. Cu timpul, primul nu va mai fi privit de cei din jur ca un muritor de rând, la el se va
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
recunoscut și înconjurat imediat de acei băștinași/ ce rînjesc". Exasperat de rafinament, poetul coboară înapoi scara antropologică, dar, hélas, postura sa nu e decît o altă față, sofisticată, a rafinamentului. Sub faldurile masive ale delirului eroticesc, Mihail Gălățanu ascunde o egolatrie sfioasă, un egotism incredul care devine simpatic chiar prin această fragilitate a sa pe care o dau în vileag enormitățile. Poetul cochetează cu propria-i identitate, proiectată la o scară uriaș-derizorie, donquijotescă, prezentată, din prudență, în două variante. Una este
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
o figură topologică emblematică și pentru analiștii lacanieni: Banda lui Moebius (cu soluțiile ei de continuitate între interior și exterior, conștient și inconștient, masochism și sadism, Putere și Opoziție, fidelitate și dezerțiune, iubire și ură, activism și contemplativitate, altruism și egolatrie)???". Chiar atunci cînd devine mai inclement, condeiul eseistului se moaie în culori bogate (inclusiv starcorare), accentul căzînd pe modalitatea execuției, pe prețiozitatea care absoarbe (absolvă!) precum un burete impuritățile: "Antonesei, nepotul prin alianță al Maiorului Gavrilă, ni se părea, dintre
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
Cronicar Înainte de a o cunoaște personal pe Adriana Bittel, în redacția României literare, eram deja familiarizat cu scrisul ei, în dubla calitate a acestuia, epică și critică. Nu de puține ori, contactul cu eul social al scriitorului român (vanitos până la egolatrie, opac la critică și resentimentar față de cei ce nu îl laudă îndeajuns) reprezintă o experiență dezamăgitoare. Te întorci la paginile de literatură cu regretul că artistul inspirat care le-a scris are dimensiuni umane mici. Sunt destul de rari autorii capabili
Ada Bittel la aniversară () [Corola-journal/Imaginative/10578_a_11903]
-
abstractă a creatorului alcătuiește o față a demoniei sale, impenitentă aidoma unei desfășurări stihiale, solitudinea ființei umane răspunde într-un ethos. Impactul său cu mediul social e în măsură a genera un simțământ de culpă. Egoismul nu e totuna cu egolatria. De unde salutara deschidere a poetei, captivă, până la un punct, unei singurătăți structurale, către viața cetății. O deschidere cu atât mai demnă de stimă cu cât Ana Blandiana nu aparține câtuși de puțin speciei de poeți mesianici, purtători ai unei cauze
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
ce se puteau imagina: scînteietor de elocinta, cultivat, afabil și curtenitor, doldora de visuri creatoare, un ins înalt, de-o constituție de atlet, cu o mască în care trăsăturile energiei virile se îngînau cu un serafism al unei juneți privilegiate. Egolatria îi era încă amabil-colegială, mătăsoasa. Artiștii l-ar fi putut lua ca model pentru un Apollo. Cînd lua cuvîntul la întrunirile noastre literare - umile prilejuri de convorbiri gîtuite de indigentă spirituală a acelui răstimp apăsător - o rază aurie le înnobila
Despărtirea de Breban by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17779_a_19104]
-
nici omul lipsit de facultăți intelectuale. La el, prostia e mai degrabă spiritul critic infatuat. Chiar dau peste citate edificatoare, pe care la lectură le scăpasem din vedere, dar acum mă fac să tresar: „deprindere vicioasă, de natură să încurajeze egolatria, vanitatea, euforia deșteptăciunii proprii”, „o formă de infantilism mental”, „o râzgâiere a minții, ca formă de proastă creștere intelectuală”. De toate astea nu știu cât sunt de străin. La drept vorbind, m-aș mira să fiu. Alarmată de cât costă gazul, T
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
Ulise refuză un destin potențial țesut de Circe ori Calipso și preferă întoarcerea la situația sa inițială, certă, ca un adevăr verificat"". Alte trăsături moderne ale lui Odiseu. El nu așteaptă nimic de la Celălalt, întemeindu-se pe sine, într-o egolatrie dureroasă și concomitent victorioasă, care absolvă formele printr-o combinatorie personală: " Se construiește pe sine, se cîștigă pe sine mereu, în timp ce însoțitorii se pierd. Nu tinde niciodată spre desființarea formelor, ci spre ocuparea lor cu propria individualitate. Ar fi reușit
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
nu este academician, precum împotriva unei nedreptăți!): Mi s-a propus de trei ori să fiu membru al Academiei Române; am refuzat". Rezultă de aci un voluntarism picant, o autoapreciere tot timpul cabrată, care au fost puse uneori în relație cu egolatria macedonskiană (Adrian Marino însuși caracterizează macedonskianismul drept o "categorie morală"), însă ni se pare că nu întrutotul motivat. Căci, pe cînd bardul Nopții de mai era un himeric, nesatisfăcut de doza de idealitate a existenței, Adrian Marino ni se înfățișează
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
unui balcanism rafinat, cu Paul Zarifopol, G. Călinescu și contemporanul nostru Alexandru Paleologu, care n-a sărit ca ars atunci cînd l-am asemuit cu ...Divanul occidental-oriental al lui Goethe. Și, bineînțeles, cu adesea evocatul de d-sa Camil Petrescu (egolatria nervoasă a celui ce-a inspirat înjghebarea unei insolite "Asociații a prietenilor' săi e înrudită, deși în tonuri mai puțin spectaculoase, cu cele ale unor D'Annunzio și Malraux!). Să fie oare prea puțin pentru dl Alexandru George? Păcat că
"Supărarea" d-lui Alexandru George (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15604_a_16929]
-
aglomerate aleatoriu. De la modul de teleportare artizanală pînă la imaginea tremurîndă prin "hubloul" privirii indicînd intrarea în pielea vedetei brusc devenită "celălalt" și de la declicul memoriei maimuței traumatizate pînă la scena aiuritoare cînd însuși Malkovich se trezește contaminat de viciul egolatriei, într-o lume saturată de el însuși...
Plonjări în subconștientul colectiv by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16285_a_17610]
-
Liviu Dănceanu Să fii loial ! Retorica postmodernistă, se știe, e una la vedere, francă, manifestă. Chiar dacă își demonstrează egolatria, compozitorul exhibă, de multe ori cu voluptate, mecanismele elaborării opusului, după toate regulile unui material sonor animat de drame, conflicte și, eventual, rezolvări, fie dispuse într-o cursivitate logică, rațională, fie orânduite printr-o discursivitate onirică, iluzorie. Creația lui Tiberiu
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
care nu și le-a atribuit vreodată lui însuși, le află împlinite în ființa femeii iubite. Dar nu cumva se caută în calitățile ei, ca astfel să se iubească pe sine într-un mod mai puțin „vinovat”? Un fel de egolatrie mascată? (Mi se pare că aceasta e pură speculație - nota mea). Aș spune, completându-l pe P.H.L., că ipotetica „iubire de sine” ar putea fi mai curând ceva asemănător cu setea de completitudine din teoria bătrânului Platon: fiecare individ își
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
poezie clasică, a ordinei intelectuale aici pe pământ, eroismul Iliadei fiind o necesitate a ordinei sociale; apoi a apărut o poezie a inimii, romantică, a intimității, după ce omul Renașterii s-a despărțit de rest în eu și non-eu; iar acum egolatria, in nuce atunci, a coborât, în mare parte, de la creier și inimă, deci de la cele două călăuze, la dezordine și impuritate la antipoezie, "mlaștina" prevestită de Eminescu. Totul are loc cu perfectă logică internă a înlănțuirii fenomenelor în evoluția spiritualității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zvîcniri senzuale, de jenanta degradare fizică și, mai ales, de amărăciunea că soarta îl lipsise pe nedrept de ființele cele mai apropriate. Cu excepția mai tînărului prieten, Boccaccio, nimeni nu intuiește că renumele obținut prin trudă și talent, apărat cu lumească egolatrie, nu-i alină suferința. Deși istoriografia literară a oferit demult o imagine echilibrată, cu umbre, nu doar lumină, a "primului artist" (cum îl numea romanticul De Sanctis pe Francesco Petrarca, opunîndu-l "primului poet", adică lui Dante), personajul lui Santagata, neîmpăcat
De la exegeză la ficțiune by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/9928_a_11253]
-
și aprecierile pe care le face pe parcursul cărții sunt instrumente aflate în serviciul vanității autorului. Scriitorul nu se mulțumește să renunțe la orice pretenție de obiectivitate, ci supralicitează caracterul subiectiv al autobiografiei sale: "Șiretlicul autorului e de a-și ascunde egolatria sub vălul ludic postmodernist..." (p. 256). Cititorul este încurajat să se întrebe dacă întregul volum nu a fost un simplu joc, interpretare care permite personajului principal să-și păstreze aura de mister. Întrebarea cu care începuse cartea se regăsește, intactă
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]