87 matches
-
probabil cel mai recurent reproș adus atunci lui Mircea Cărtărescu a fost ,autismul" politic. Deși România trecuse în acei ani prin evenimente și schimbări politice majore, faptul că ele nu apăreau consemnate în jurnal era interpretat ca un semn de egotism și aroganță supreme. Scriitorul spunea, într-un interviu, că neimplicarea sa în spațiul public nu înseamnă însă indiferență civică. Cert este că, anul trecut, cînd Mircea Cărtărescu a apărut printre editorialiștii relansatului Jurnal Național, această nouă postură a stîrnit interes
Bunul-simț ca ideologie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11303_a_12628]
-
să rămână așa) perioada cea mai romanescă pe care am traversat-o; faptul că memoria mea, slabă, foarte imprecisă, a transformat de mult timp amintirile într-o cvasi-ficțiune, în povești, în roman; faptul, de asemenea, că simțeam nevoia, înconjurat de egotismul și de cinismul contemporan, să vorbesc despre o perioadă care avea ridicolul ei, dar care era totuși dominată de un anume idealism, un anume altruism; cu atât mai mult cu cât mi se părea că epoca aceea, nu chiar foarte
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
au publicat primele manifeste avangardiste spaniole și faimosul cerc literar de la Cafeneaua Pombo. Adept al "artei pentru artă", Ramón, cum îl numesc pînă și cele mai sobre dicționare literare spaniole, este adeptul unei formule extrem de personale, amestec de autobiografic, chiar egotism și viziune nihilistă, de extravaganțe narative, fragmentarism și viziune absurd-haotică asupra lumii. Este inițiatorul unei specii literare numite "greguería", definite ca "metaforă plus umor" și ca "esența a tot ce rămîne, tot ce trăiește, tot ce rezistă între decădere, aciditate
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
sub unghiul spectacolului baroc ce ni-l oferă personalitatea d-sale, îl măsurăm prin lentila fumurie a difidenței critice care șterge efectul sclipirilor sprințare, sperăm a ajunge la o concluzie rezonabilă. Confratele Mincu e unul din criticii însemnați ai momentului. Egotismul teatral ce i se impută cu amuzament sau iritare e considerabil redus inclusiv prin atenția constantă, exemplar generoasă, pe care o acordă tinerilor autori.
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
excesiv, se desubstanțiază. Asistăm "pe de o parte, la cerebralizarea excesivă a scrisului, care despică firu-n patru, deci la întoarcerea spre eroul fără suflet, cobai al examenului interminabil, iar pe de altă parte la reașezarea în centrul atenției a unui egotism de creator-tehnolog, pentru care problemele facerii operei literare devin chiar substanța și rațiunea ei". O subtilă remarcă indică deturnarea, sub imperiul convenției în vogă, "a rosturilor și specificului unui gen", în direcția unei mode a... inconfortului, astfel cum am zice
Un inconformist: Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12233_a_13558]
-
fie mai comodă decît la noi. La noi se iartă pe toată linia. La noi se uită". Nu în ultimul rînd sîntem îndemnați a semnala actualtiatea unor linii ale poetului ce vituperează apatia și lîncezirea conștiințelor, retorica sterilă a parlamentarilor, egotismul lacom, parazitar al noilor privilegiați, pe fondul unei degringolade axiologice: Spiritul curent arată semne de slăbiciune vădită, este o răsturnare a valorilor care ne-a dat criza principiului de autoritate atît de necesar într-o muncă de consolidare, este o
Cazul Goga (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12776_a_14101]
-
imediat de acei băștinași/ ce rînjesc". Exasperat de rafinament, poetul coboară înapoi scara antropologică, dar, hélas, postura sa nu e decît o altă față, sofisticată, a rafinamentului. Sub faldurile masive ale delirului eroticesc, Mihail Gălățanu ascunde o egolatrie sfioasă, un egotism incredul care devine simpatic chiar prin această fragilitate a sa pe care o dau în vileag enormitățile. Poetul cochetează cu propria-i identitate, proiectată la o scară uriaș-derizorie, donquijotescă, prezentată, din prudență, în două variante. Una este cea a expansiunii
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
onorabile. Dimpotrivă, mult șugubățul autor e, potrivit opiniei noastre, unul central, rostitor de adevăruri de mare interes în tăietura lor insolită, totdeauna miezos și fermecător în limbajul d-sale extrem de personalizat. Cu atît mai convingător cu cît refuză emfaza, redundanțele, egotismele sforăitoare: "Cu toții ne dăm seama că lumea și împrejurimile ei le contemplăm de pe înălțimea clopotniței din satul ori cartierul natal, ceea ce nu ne împiedică să fantasmăm, fie și numai uneori, în ceasuri de blegeală și cu luciditatea coborîndu-ne vertiginos către
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
spune "nu mă simt obligat să merg cu ea". Iată un fragment dintr-un eseu al lui, care, deși nu se referă în mod expres la problemă, spune mult despre atitudinea sa față de însăși ideea de avangardă (o etichetă!), față de egotismul pe care-l presupune ea uneori, față de vanitatea previziunilor ei și care adesea o și ghidează: În trecut, ziua de azi era un moment în marea trecere; avea de cele mai multe ori o modestie... Azi, ziua de azi vrea mult mai
80 de ani de la nașterea lui Anatol Vieru - Tatăl meu by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/10546_a_11871]
-
momentul consacrării oficiale. Așa merg lucrurile în lumea literară și se pare că fără asta nu se poate. E drept că unora dintre aceste autentice personalități e mult mai bine să le citești doar cărțile, fără să le cunoști nemijlocit egotismul exacerbat, trufia, susceptibilitățile, lipsa de măsură, nevrozele, răutatea - fertile în opera dar neplăcute în relațiile cotidiene. * Printre tinerii afirmați în ultimul deceniu, unul ni se pare uimitor prin înfăptuiri și altruism: Nicolae Tone. Punîndu-si, cu o inepuizabila energie, priceperea, cultura
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17838_a_19163]
-
cu acel el-tu, ce, întrupînd factorul impersonalizării, face posibilă delimitarea personalizării. Prin însuși caracterul său de act comunicativ, poezia nu poate face abstracție de adresantul său, nu se poate izola, oricît de aprofundată în propria-i viziune, într-un egotism sublim, care să-l ignore. Celălalt, izvorul sartrian al Răului, e privit aci ca un martor, ca un garant pururi prezent. Ca, pînă la urmă, un alter-ego: "el tu arzi de viu/ mie nu mi-este dat/ înmărmuresc în revărsarea
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
literară, în vreme ce eu o urmăresc pe a lui ca pe oricare alta, fără să-mi fie absolut necesară prezența omului. Îl ascult, îl apreciez în atîtea privințe, dar între noi se interpune mereu peretele de sticlă al orgoliului său, al egotismului său artistic. Ne vedem prin acest perete dar pentru că nu ne putem atinge nu putem să ne transmitem nici căldura". Rînduri pilduitoare asupra probității autorului lor. De unde rezultă conștiința de sine veritabilă a "poetului leneș", trucată pînă la un punct
Jurnalul lui Victor Felea (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16781_a_18106]
-
privire / pămîntul transparent / te cuprinde fără să te atingă / cineva mai puternic decît frigul / te leagănă într-un cer de țipete" (cercul de frig te cuprinde fără să te atingă). Și nu mai puțin, prin amoralismul său, artificiul stimulează un egotism împins pînă la trufia paradoxală a unei depersonalizări (formă a spleen-ului), pînă la mînuirea imponderabilelor de către o făptură hibridă, "omul simbiotic" al lui Joel de Rosnay cyborgul: "clipești și îmi spui că doi oameni care fac dragoste / se scufundă
Între natură și artificiu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7199_a_8524]
-
o asemenea adîncire a ființei încît punțile curente spre lume sînt aparent suspendate, pe de alta, în calitatea estetică spre care aspiră, se cuvine a se deschide către fenomenologia mundanului, a face uz de materia acestuia. Marea ei abstractizare (un egotism sublim) amenință concretețea obligatorie a limbajului ce-i dă trup și-n care se află sămînța unei dăruiri specifice, vizînd o infinitate a recepției. "Unindu-se moral în rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, scrie Vladimir Soloviov, omul nu se unește cu
O poezie religioasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9705_a_11030]
-
îmbinare sentimentală. Îl ascult și nu-l ascult, cu mîna lipită de fierul uvrajat al ușii. Ana, eu te știu pentru că, vrei nu vrei, vîrstele ni se îmbrățișează. Te cultiv în dumbrava mea. Fac exerciții de slavă. A ta. Nici egotismul vecin cu perversiunea, nici tonul patristic nu-mi plac. Slavă! Și ce sintagmă! "Exerciții de slavă!" S-o fi aruncat întru propășirea planetei mele, din leat în leat. Te pomenești că-ți îndumnezeiesc dumbrava din Dorobanț. Asta ca să rimeze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la exces de Dumitru Crudu. El face din conștiința personală nu doar supratema, dar și infrastructura completă a literaturii pe care o pro-duce. Nu e vorba de algoritmul mecanicist al autore-ferinței, ci de, mai degrabă, imanență, manifestată pe spații mici. Egotismul nu se înstrăinează nici o clipă pentru a reveni apoi, triumfător, la sine, ci rămâne, relaxat, în sistemul în care i-a dat formă. Legăturile cu exteriorul sunt, în realitate, simple legații diplomatice. Spre netă deosebire de Iulian Ciocan, cel din
Cruzimi în Georgia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7590_a_8915]
-
peste zi e cum nu se poate mai bine// noi numai noaptea când mara a adormit în sfârșit// atunci ne strecurăm iute sub plapu-mă/ și în tăcere ne izbim iute unul de altul/ ca două pulpe de pui." (pag. 46) Egotismul rugos și fluiditatea minimală sunt trăsăturile distinctive ale celui dintâi. În schimb, în cel de-al doilea, altera pars se face simțită și e ascultată cu sfințenie. Nu e singurul loc în care Mara deține cheia mecanismului discursiv. Un foarte
Exiguum Etimologicum by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7173_a_8498]
-
dezabuzat", ci, mai presus, o personalitate extrem de vie, adăpată din belșug la diversitatea izvoarelor cărturăriei occidentale, adesea înflăcărat de generozitate, la colosală distanță de comportarea autistă. Traseul său biografic frînt atît de dureros emană o mare autenticitate a spiritului, în contrast cu egotismul sec al ultimei generații, care, prin modă, n-ar putea depăși condiția unui produs artificial, precum un cercel în nas, în limbă sau chiar în condei. E de așteptat dezmeticirea acesteia.
Predecesori și autiști by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6621_a_7946]
-
o sforțare compensatoare a „originalității” cu orice preț, acompaniind extravaganțele ce se țin lanț în mass media? De o depersonalizare, de o reducție a ființei lăuntrice în favoarea unor prestații uscate, mașinale? De o depreciere a valorilor „înalte”, ducînd la un egotism cinic? Greu să mă opresc la una singură din asemenea cauze, la urma urmei verosimile, ori la altele ce s-ar mai putea dibui. Prefer a socoti că e o criză de creștere pe care, ce e drept, noi am
Recepția trecutului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5620_a_6945]
-
amestec de realitate și ficțiune, însă asta nu are nici un impact negativ asupra valorii ei. Miza cărții nu este neapărat una de ordin istoric, de redare a unei realități trăite, cât portretizarea unui individ cu un destin neobișnuit, de un egotism desăvârșit, reverberațiile acestui portret fiind de natură filozofică. Relația lui Miller cu Moricand debutează pe fondul unei empatii prin partea primului pentru condiția de falit rătăcitor, pe care el însuși o trăise, empatie pe care Moricand o speculează la maximum
„Diavolul“ și binefăcătorul său by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3252_a_4577]
-
mai simplă decât s-ar aștepta cititorul din partea unor personaje ca ei, dar asta până când Ama dispare, ucis într-o confruntare, iar Rui nu poate decât să exclame: ,De ce? De ce m-a lăsat singură?", orbită, încă o dată, de egoism și egotism. Conflictul personajelor lui Kanehara, aflate în evidentă derivă, nu are o rezolvare în finalul romanului. Criza identitară se prelungește sine die, durerea provocată de tatuaje și de modificări corporale fiind singurul mod (superficial) care li se pare că le oferă
Literatura tânără în Japonia - Între comerț și artă by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/11124_a_12449]
-
fel de regret, nicidecum cu nostalgie, pe măsură ce este imaginată cu pathos. Nostalgia romantică eminesciană nu intră în programul naturistic macedonskian, pentru că poetul o percepe aproape ca un modern, fiind un om prezent al peisajului, nu un absent al romantismului nostalgic. Egotismul macedonskian se reflectă în mare parte din opera sa ca un semn al oglinzii, de aceeași nevoie de strălucire intensă, de megaviglia ostentativă, care are la bază supradimensionarea egotist-narcisiacă a spiritului baroc. Aceasta este o obsesie a efectului, a unei
COMPLEMERITATEA OGLINZILOR PARALELE EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361478_a_362807]
-
viață, nici unul nu ar mai fi ieșit viu. DACĂ ÎȚI PIERZI NĂDEJDEA, UȘOR ÎȚI PIERZI ȘI VIAȚA”. Ce părere aveți despre ORTODOXIE (mă refer, aici, nu la cea “bătută cu pumnul în piept”, din ignoranță, prostie și/sau din luciferism/egotism/egolatrie!), ci la aceea ADEVĂRATĂ, practicată, CA MOD DE A EXISTA SENIN/ÎNTRU ATARAXIE ȘI DOR DE MÂNTUIRE/ ÎNVIERE, în multe dintre mânăstirile României, ca și la SFÂNTUL MUNTE ATHOS, de la care o parte din monahismul românesc a luat, mereu
INTERVIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 683 din 13 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351305_a_352634]
-
fel de regret, nicidecum cu nostalgie, pe măsură ce este imaginată cu pathos. Nostalgia romantică eminesciană nu intră în programul naturistic macedonskian, pentru că poetul o percepe aproape ca un modern, fiind un om prezent al peisajului, nu un absent al romantismului nostalgic. Egotismul macedonskian se reflectă în mare parte din opera sa ca un semn al oglinzii, de aceeași nevoie de strălucire intensă, de megaviglia ostentativă, care are la bază supradimensionarea egotist-narcisiacă a spiritului baroc. Aceasta este o obsesie a efectului, a unei
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359532_a_360861]
-
a personajului care și-a încheiat ziua. Episodul 18. Penelopa. Ultimul episod este consacrat gândurilor și amintirilor confuze ale doamnei Molly Bloom, care, și ea în felul ei, a avut o zi plină. Cruditatea de exprimări a personajului, amoralismul și egotismul său categoric, i-au făcut pe unii comentatori să se întrebe dacă viziunea scriitorului, care a încredințat finalul cărtii sale acestei figuri, nu e la urma urmelor, de condamnare și mai aspră nu numai a tarelor morale ale contemporanilor săi
James Joyce – Ulise. Recenzie de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339466_a_340795]