102 matches
-
externă, reală sau imaginară, imediată sau de viitor, reprezintă unul dintre catalizatorii cei mai importanți ai oricărui proces de integrare. A treia formă de unificare a fost generată de amenințarea persană la adresa lumii grecești. Cea mai mare formă de unitate elenică s-a petrecut în anii 480-479, odată cu Termopile, Salamina și toate celelalte nume mari ale istoriei clasice și efortul depus de niște orașe dezbinate, odată unite, pentru a înfrânge un inamic mult mai bine utilat, mai numeros, dar nu la fel de
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
era numit "le seul poete vraiment parisien", ci poeziile lui simțite nemțește. Astfel Loreley, copil adevărat al romanticei germane, apoi versurile De mii de ani din Grecia, care rezumă încă o dată tot ce germanii spuseseră sau cântaseră asupra frumuseții lumii elenice de la Winkelmann încoace. Heine are chiar în limba sa, ca toți autorii cei mari, o ușoară nuanță de provincialism. Goethe e franc, Schiller suab, Lessing și Fichte, oricât de deosebiți îndealmitrelea, trădează originea lor din Saxa Superioară, Heine, unde e
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
fiind mai aproape de cea primitivă sau, mai bine zis, constând în fuziunea dintre două noțiuni: cea rituală și cea socratică 2. Procesul mimetic ar presupune așadar o liberă reelaborare a datelor realului, rămânând intim legat de cunoașterea lumii. Potrivit felului elenic de gândire, orice formă de cunoaștere e în funcție de natura pe care o reflectă și căreia tinde să i se conformeze. „Imitația nu poate fi (...) liberă creație a fanteziei, așa cum nu e lirică afirmare a unei personalități. Ca să-i realizăm înțelesul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
este considerată "o anomalie, outsider-ul ortodox din organizațiile occidentale" (1a, p. 148), din cauza numeroaselor ei atitudini duplicitare de la intrarea în UE până astăzi. Ca și Turcia, Grecia nu aparține civilizației occidentale. Grecia antică și coloniile sale au creat civilizația elenică, preluată de romani, care, la rându-le au transmis-o "barbarilor" deveniți treptat, făuritori ai civilizației occidentale. Din secolul al IX-lea, Turcia a încercat să introducă unitate în civilizația arabă, fiind împiedicată de Persia. (1b, p. 204) De la căderea
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Crișan Andreescu, crisan andreescu Procesul lui Socrate, care a avut loc în anul 399 î.e.n. a fost reluat în SUA cu ocazia unei ceremonii de strângere de fonduri pentru Muzeul Național Elenic din Chicago, fiind folosiți magistrați de renume din SUA. Socrate a fost condamnat la moarte de judecătorii atenieni pentru nerecunoașterea zeilor și coruperea tinerilor, dându-i-se să bea o fiertură otrăvitoare din cucută. Procesul a fost recreat acum în
Socrate, rejudecat după 2.400 de ani. Vezi ce au decis juraţii by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/65062_a_66387]
-
condamnat la moarte de judecătorii atenieni pentru nerecunoașterea zeilor și coruperea tinerilor, dându-i-se să bea o fiertură otrăvitoare din cucută. Procesul a fost recreat acum în SUA, cu ocazia unei ceremonii de strângere de fonduri pentru Muzeul Național Elenic din Chicago, fiind folosiți magistrați de renume din SUA. Procurorul a fost Patrick Fitzgerald, renumit în America pentru cazurile în care a trimis după gratii capi ai mafiei, dar și reprezentanți ai Casei Albe sau un guvernator. Avocatul lui Socrate
Socrate, rejudecat după 2.400 de ani. Vezi ce au decis juraţii by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/65062_a_66387]
-
noastre vechi, „Buletinul Institutului Pedagogic din Iași”, 1969; I.D. Lăudat, P.P. Panaitescu, „Introducere la istoria culturii românești”, CRC, 1970, 13; Pompiliu Teodor, Istorie și cultură, TR, 1971, 39; Ileana Corbea, Post-scriptum, MS, 1973, 3; Bucur, Istoriografia, 334-339; Mircea Muthu, „Vis elenic”și melancolie, TR, 1974, 32; Lucian Boia, Evoluția istoriografiei românești, București, 1976, 339-344; Encicl. istoriografiei rom., 250-251; Mircea Muthu, La marginea geometriei, Cluj-Napoca, 1979, 143-146; Ștefan S. Gorovei, Petre P. Panaitescu - coordonate ale unei evoluții, AIX, t. XIX, 1982; Ștefan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
o aplică la școala de la Golești în aceeași perioadă. • În 1861, Neofit Scriban publica o metodă pentru studiul limbii eline mai mult pentru uzul studenților Seminarului Teologic de la Socola și ai Facultății de Teologie din Iași (Metoda pentru studiul limbii elenice, Iași, 1861, vol. 1-2). Vezi Cornelia Papacostea-Danielopolu, Le cours de grec dans les écoles roumaines après 1821 (1821-1866), în RESEE, 9, 1971, nr. 1, p. 89. • Cornelia Papacostea-Danielopolu, Intelectualii români..., p. 52. • B.A.R., ms. gr. 1430, f. 1
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Romanis, 1802. • Kornemann, De civibus Romanis in provinciis imperii consistentibus, Berlin, 1892; Schulten, De conventibus civium Romanorum, Berlin, 1892; alte trimiteri la V. Pârvan, op. cit., p. 111-112. dedicate rezidenților italici din Delos 4 și „traficanților“ de aceeași origine din Orientul elenic 5. Între timp, literatura privitoare la „diaspora“ romană republicană (cu precădere) și imperială în bazinul egeo-mediteranean în general, a comercianților în special, s-a îmbogățit substanțial 6, ultima contribuție colectivă în domeniu apărând de curând sub egida Școlii franceze de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ideii că, prin contactele diverse, prin influențele exercitate și prin procesele de aculturație pe care le-au generat, grecii și celții - precum semiții și etruscii anterior 11 - au avut un important rol în stimularea evoluției neamurilor situate la periferia civilizațiilor elenică și La Tène, integrând societățile locale în dinamica raporturilor internaționale și economice ale epocii 12. Relațiile stabilite cu Republica romană, apoi cu Imperiul au dat un nou impuls acestor legături, extinderea teritorială a Romei, „imperialismul economic“ al acesteia 13 și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
legenda, este leagănul artei occidentale. Traducerea echivocă a lui technè prin "artă", semn de anexare modernistă, întreține neînțelegerea. Textele și faptele tind să dovedească mai degrabă că niciuna dintre opozițiile care subîntind universul nostru estetic nu are echivalent în mentalitatea elenică a epocii clasice, cum nici la moștenitoarea ei medievală. Această absență nu este un deficit, ci semnul unei subordonări a imageriei față de interese superioare. Rămânem tributari unor perspective înguste, informației trunchiate. Părinții fondatori ai Bisericii estetice a Occidentului au gândit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Există o epistemologie, dar nu și o estetică greacă. Așa cum nu există o estetică medievală. A scrie "la artă se spune în greacă technè", cum se face mereu, înseamnă, mai mult decât un anacronism, un delir recuperator. "Arta", în lumea elenică (altfel vor sta lucrurile în lumea elenistică), nu este un subiect în sine, susceptibil de o învățare teoretică, transmis prin academii, afectat altor locuri decât atelierele, slujit prin vocații glorioase. Ea este o expresie printre altele a cultului polisului. Expresia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tip artistic, ci filosofic. Frumusețea nu are sens prin ea însăși. Dacă acest ciclu al imaginilor grecești începe în secolul al VIII-lea, sfârșitul lui, în secolul I al erei noastre, aduce un nou avânt prin interesul roman pentru comorile elenice. Se naște atunci o cvasi-artă, secondată de o cvasi-istorie a artei. Roma începe să colecționeze prăzi de război, Pausanias și Filostrat descriu tablouri și statui, se dezvoltă o literatură specializată. Spre sfârșitul perioadei clasice, în secolul III î.Ch., practicieni
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
obiectivitate. Dorința de a vedea este dorința de adevăr, evidența este redresarea optică a aparențelor, theoria. Mergând din umbră spre lucru, privirea dezvăluie, face să apară aletheia, adevărul. Pentru idee și formă se folosește același cuvânt, eidos. Teatrul, altă invenție elenică, este locul de unde se poate vedea o acțiune. Ca și istoria, povestirea celui care cunoaște fiindcă a văzut. Iar Hadesul sau infernul, în sens invers, este locul invizibil unde oamenii rătăcesc orbi (A-ides). Grecia antică sau triumful ochiului, căruia Occidentul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
firească, întunecându-se in u, din sunetele mai mult deschise ale unei limbi mai apropiate de originile limbilor arice. Etimologia acestuia nume se află in radicala sanscrită pâr, zendic pĕrĕ, grecește 7ie(mtf -a trece, de unde indianul pâra-mal, persicul pĕrĕt-pod, elenicul 7fd(>o-drum, germanul furt-pîrău. La Constantin Porfirogenitul, împăratul Constantinopolei, care face către 952 o descriere a administrației imperiului bizantin pentru învățătura fiului său, se întâlnește forma contrasă Bqovtoc. Tiarantos al lui Herodot nu este altceva decât Siretiul. Acest râu
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
explică acest cuvânt prin ucigător de bărbați, căci in limba scitică cuvîntul oior ar înseamnă bărbat și pata, a ucide. Oior nu este decât sanscritul vira, latinul vir, goticul vair, litvanul wyras, celticul gwr, bărbat; iară pata este sanscritul bad, elenicul na-vânato, latinul batuere, slavicul biti, a bate, a ucide, Un topor de aramă cu două ascuțișuri se numea în limba scitică Sagara, ^ayaQiv. Acest cuvânt stă foarte aproape de latinul securis. Sciții fiind un popor de arcași, numele lor își găsește
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
col. 473-474. footnote>. Sfântul Ioan a trăit în zbucium fără să-i fie victimă, pentru că a putut să ia în orașul său natal lecții de la dascăli renumiți. Antiohia nu avea renumele Atenei, dar era totuși un bastion al înaltei culturi elenice<footnote Bruno H. Vanderberghe, Saint Jean Chrysostome et la Parole de Dieu, Les Editions de Cerf, 29, Paris, 1961, p. 12. footnote>. Dar Antiohia ne mai este evocată și de marea școală teologică de aici: școala exegetică al cărei cel
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
cuprinde scrieri pedagogice și o monografie consacrată lui Ștefan Zeletin (1935) - se axează pe lucrări privitoare la cultura și filosofia antică. Autorul dezvoltă în teza sa de doctorat ideile expuse în studiul Între divin și uman. O problemă a culturii elenice (1921), reluat ulterior sub titlul Evoluția gândirii la greci (I, 1927). Se urmăresc progresele spiritului omenesc în Antichitate, la egipteni, babilonieni, evrei și mai cu seamă la greci, considerați a marca un moment esențial în trecerea de la cugetarea teologică și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
la cultura și civilizația romană, alcătuiește o istorie antologică a literaturii latine pe bază de texte și îngrijește ediții selective din operele lui Cezar, Cicero, Ovidiu, Titus Livius, Lucian și Xenofon. SCRIERI: Între divin și uman. O problemă a culturii elenice, Iași, 1921; ed. (Evoluția gândirii la greci), I, București, 1927; Cercetări pedagogice și sociale, București, 1925; Filosofia antică în opera lui Eminescu, Iași, 1930; Platon. Viața, opera, filosofia, București, 1931; Sofiștii în Antichitatea greacă. Studiu însoțit de o traducere din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
clipa nu putea fi oprită în loc deși Faust pare că ajunsese la punctul suprem al înnobilării firii sale setoase de universalizare. Invocarea Elenei va limpezi semnificațiile Frumosului etern și va dura cât spiritul faustic se va clarifica. Prin urmare clipa „elenică” pregătea saltul faustic către un ideal. Veștmântul și vălul Elenei, rămase în brațele lui Faust sugereaza nimic altceva decât dobândirea impulsului regenerării sale în vederea parcurgerii altor spații. Mântuirea lui Faust Vorbind despre „clipa cea frumoasă”, să ne gândim acum la
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
despre spațiul public (scenografiile urbane ale puterii sau ceremonialurile imperiale). Bogata practică religioasă a antichității va influența încă de la început basilëìa, în bună măsură rezultat al întâlnirii dintre discursul politic roman, filosofia iudeo-creștină și mitologia locală a Bizanțului elenic. Imaginarul creștin, la rândul lui, va fi substanțial ajutat de spectacolele publice gestionate împreună de casa basileică și de biserică - instanțele decidente ale imperiului în legătură cu tiparele programelor iconografice, implicit cu dreptul de reprezentare și de a fi reprezentat în spațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
o capitală; o imagine în oglindă a Romei prin voința creatorului său, în cele din urmă, o concurentă și apoi o regină victorioasă între cetățile imperiului. O regină "bizantină". Constantinopolul este clădit nu doar pe un țesut urban de tradiție elenică, ci și cu participarea unei populații mult diferite de comunitatea Romei. El va fi, poate tocmai datorită acestor factori, etnic și spiritual, scena unei schimbări majore de mentalitate politică. Din economia reprezentărilor puterii, încadrate în ceremonialurile imperiale de sorginte romană
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a premers în calitate de "corp politic". Din ceea ce documentele lasă să se înțeleagă, se poate spune despre populația orașului că a acceptat rolul de civitas, asumându-și responsabilitățile guvernării și, de asemenea, ale coparticipării la decizia politică; a tolerat coabitarea spirituală elenică și romană și a asimilat decizia politică ce a dus în cele din urmă creștinismul la nivelul de unică religie a imperiului. Comunitatea însă nu a acceptat ceea ce niciun împărat roman și nici măcar miticul macedonean Alexandru nu îndrăzniseră să facă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
nostru este adânc Înrădăcinată credința În fatalitate, ca de altfel, la toate popoarele din Peninsula Balcanică. Expresiile așa i-a fost scris, așa i-a fost să fie se apropie de fatalismul oriental, dar concepția despre Ursitoare poartă amprenta Destinului elenic (putere oarbă, surdă, inexorabilă). În basmul românesc, ca și În unele versiuni paralele, elementul creștin s-a suprapus și a fost asimilat. Capitolele din Studii folclorice (Ielele sau Zânele Rele, Zilele Babei și Legenda Dochiei) sunt tot atâtea exemple de
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
este prin însăși natura sa capax Dei - o idee menită să-i scandalizeze pe adepții unei spiritualități gnostice, pledând în favoarea unui exil noetic în fața forței de atracție gravitaționale a materialității. Perspectiva lui Clement Alexandrinul 4 este mult mai apropiată platonismului elenic, ce vede în corporalitate o deficiență opacă, iar în contemplația intelectuală o formă directă de acces la unirea cu Dumnezeu. Într-un mod care-i va influența pe Părinții greci de mai târziu (de la Origen la Capadocieni), Clement subscrie nostalgic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]