81 matches
-
concepția lui Irineu asupra importanței umanității lui Hristos a fost mai bine și mai radical înțeleasă de Atanasie decât de Ipolit, a cărui ecleziologie era în multe puncte de vedere, separată de hristologia sa”66. Sudarea soteriologiei, hristologiei și gândirii eleniste într-o structură coerentă urma a constitui cea mai mare realizare a tradiției alexandrine 67. 63 Despre Antihrist, 3.4 la Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie ..., p. 67. 64 Philosophumena, 10.33, în vol. cit., p. 110. 65
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei. In: Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
concepția lui Irineu asupra importanței umanității lui Hristos a fost mai bine și mai radical înțeleasă de Atanasie decât de Ipolit, a cărui ecleziologie era în multe puncte de vedere, separată de hristologia sa”66. Sudarea soteriologiei, hristologiei și gândirii eleniste într-o structură coerentă urma a constitui cea mai mare realizare a tradiției alexandrine 67. 63 Despre Antihrist, 3.4 la Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie ..., p. 67. 64 Philosophumena, 10.33, în vol. cit., p. 110. 65
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
preferințe în materie de gust, de ideal estetic, care nu au, în fond, vreo legătură cauzală, nici formală explicită cu un curent artistic, în accepția comună a denumirii. Dacă o luăm etimologic și istoric, moderni erau în Antichitate reprezentanții orientării eleniste față de cei ai orientării elene. După cum, mai târziu, în mersul muzicii, fiii lui Bach se considerau moderni față de tatăl lor (pe care îl gratulau cu apelativul „perucă bătrână”), și contrapuneau „noul stil” clasic, cu „vechiul stil” baroc. Distincția „stil modern
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
Stewart, Working the Earth of the Earth, Oxford, 1991, Stuart Burns, Divine Ecstasy in Gregory of Nyssa and Pseudo-Macarius: Flight and Intoxication ..., p. 323. footnote>. Conotația nesacramentală, după cum poate fi ea regăsită la Sfântul Macarie, nu figurează în literatura creștină elenistă dinainte de 350 d. H., cu excepția Sfântului Grigorie de Nyssa. Sfântul Grigorie al Nyssei și Sfântul Macarie instilează interpretarea lumii ca și comuniune supremă cu Divinitatea în psyche-ul creștinismului, și o fac astfel încât devine asociată cu primirea harului Duhului Sfânt. În privința
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
de la criteriile Copenhaga, valorile europene determinante, pe care orice stat care aderă la UE trebuie să le respecte, nu exclude, ba chiar face obligatorie cunoașterea diferitelor culturi europene. Despre acestea putem citi într-o antologie*** coordonată de Elena Lazăr, cunoscuta elenistă, amănunte legate nu numai de istoria, limbile, administrația, realațiile etc. statelor Uniunii Europene, ci și capitole separate despre obiecivele incluse în patrimoniu UNESCO. Chiar și numai aceste capitole, citite la rând, creează sentimentul apartenenței la o elită spirituală - o Europă
Personalități românești, spirit european by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/6994_a_8319]
-
Pentru prodigioasa activitate de istoric, mai ales în studierea și stabilirea locului istoric unde a avut loc” Bătălia de la Posada”, Ciobotea Dinică, cunoscut nu numai în Craiova, ci și în întreaga Oltenie și în țară, Paula Șalcău -, istoric al culturii eleniste”, iar ultimul, Răzvan Stroe, mărturisea:” Sunt geograf profesionist activ”. Episcopia Severinului și Strehaiei a avut premiant în persoana părintelui Nicolae Jinga de la Orșova. Domeniul medical în cadrul galei a fost reprezentat de medicii: Elena Melencu -” În calitate de conducător al Direcției Sanitare Județene
Drobeta Turnu Severin – miracolul de la porţile de fier ale Dunării [Corola-blog/BlogPost/92487_a_93779]
-
sau dogma despre persoana lui Hristos nu ar fi fost păzită, Creștinismul ar fi recurs la o dogmă filosofică (cum s-a întâmplat în Apus, după 1054, n.a.) și s-ar fi pierdut adevărul de credință. Nu numai lumea medievală elenistă dorea să sprijine partea cea mai importantă a existenței acestuia, dar și întreaga civilizație urma să respingă atacurile cele mai puternice ale vrășmașului, după 1500 de ani, când au avut loc primele Sinoade Ecumenice ținute de Constantin cel Mare și
CEL MAI MARE MONARH AL PĂMÂNTULUI (2) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1237 din 21 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/370181_a_371510]
-
Orient roman. Să ne reamintim că în Imperiul Roman de Răsărit, fărîmițat de invazii, nu a existat o soluție de continuitate între "Antichitate" și "Evul Mediu". Primii teologi organizatori ai Bisericii au fost anatemizați, excomunicați și reabilitați cu instrumentele filosofiei eleniste. Este interesant de remarcat că Occidentul creștin ai cărui apărători patentați au memoria scurtă a elaborat materialele sale de bază în Asia Mică și în Africa, fiindcă aici au fost cizelate de către Părinți cuvintele acestui profet oriental Iisus din Nazaret
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
plăcerea cataleptică. Hedonismul a fost definit pentru prima dată în Grecia antică (cu semne anterioare manifeste în alte zone: Mesopotamia, China, Egipt); aceste manifestări erau rezultatul unei dorințe firești de a trăi în liniște, simplitate, seninătate și plăceri. Înflorirea epocii eleniste se exercita prin democrație, arte, căutarea frumosului, omul fiind în centrul acestor preocupări. La întrebarea lui Socrate "ce este bine?" s-a dat și răspunsul care vedea plăcerea (hedone) ca semnificație a binelui. Gândirea grecilor a fost însușită de romani
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
informatizată și transformată în „sat global”; o societate care tinde să înlocuiască realitatea cu hiperrealitatea; o societate în care nu se poate supraviețui decât prin învățare și creativitate; o lume pentru „cetățeanul mondial”, adică pentru acel kosmopolites din „noile vremuri eleniste”, reînviate uluitor de savanții truditori ai bibliotecilor alexandrine din veacul XX. Așadar, o lume primejdioasă în care nu poate supraviețui decât acest nou kosmopolites - care nu se naște, ca și cel antic, cu genele necesare pentru a supraviețui în acest
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și, poate, a tuturor timpurilor - în orice caz, și a vremurilor noastre, când, în întreg spațiul euroatlantic se redescoperă, cu uimire și speranță reînnoită, virtuțile „educației circulare”, „de toate zilele”, „de-a lungul întregii vieți”. Este soluția așa-numitei perioade eleniste. Dar nu este o creație exclusivă a acesteia - se decantase în frământatele veacuri anterioare ale civilizației grecești. Mai ales în acele poleis democratice precum Atena sau Milet. Grecii veneau cu prejudecăți paideutice, întreținute de o mitologie deschisă ideii de desăvârșire
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
operelor clasice: poezia lui Hesiod și Pindar, tragediile lui Sophocle și Euripide, textele mitografilor și istoricilor. Retorica era predată de rhetor (r(hvtwr), iar dialectica - de sophist (sofisthvs). Acești „profesori de specialitate” își împărțeau de regulă munca. Dar în perioada elenistă s-a întâmplat deseori ca paideutes să fie un erudit, capabil să predea toate cele trei discipline ale trivium-ului. Un asemenea „dascăl universal” a fost Aristodemus din Nisa care, în secolul I î.Hr., strălucea la marea Școală din Rhodos
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
trebuiau să concilieze Dreptatea (Dike) cu Binele (Agáthon) în cazuri suspecte. La fel pățeau și sophiștii care aveau de împăcat Adevărul (Alétheia) cu moralitatea și dreptatea în pofida evidențelor prea adesea opuse. Aceasta se datora, fără îndoială, faptului că în epoca elenistă stoicismul devenise filosofia dominantă. Vremurile erau prea tulburi și violente pentru a mai permite exhibițiile libertine practicate de cirenaici. Anomia care s-a abătut asupra societății după dezmembrarea Imperiului Macedonean reclama acut revenirea la ordine și legalitate; în aceste condiții
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Educația elenistică superioară nu forma specialiști dezumanizați, savanți nebuni. Educația elenistică a îmbinat „știința cu conștiința”, nu le-a separat. Această separație a început abia în Renaștere și s-a transformat în schizofrenie culturală în Iluminism și Modernism. În epoca elenistă nu a existat acea „prăpastie culturală” semnalată de Ch. Snow în anii ’50 ai secolului XX și care s-a căscat vertiginos în următoarele cinci decenii, devenind „genunea culturală” care ne-a caricaturizat în semidocți și „experți”. În epoca elenistă
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
elenistă nu a existat acea „prăpastie culturală” semnalată de Ch. Snow în anii ’50 ai secolului XX și care s-a căscat vertiginos în următoarele cinci decenii, devenind „genunea culturală” care ne-a caricaturizat în semidocți și „experți”. În epoca elenistă, quadrivium continua armonios trivium și se întregea prin filosofie într-o simfonie cosmică, de tip pitagoreic, care se sfârșea prin formarea „omului desăvârșit”, cel care prin moarte recâștiga athanasia, ba chiar și creșterea continuă a personalității în postumitate. Că acesta
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și aristocratica Sparta. Dar archaia paideia, diaspora paideutică pitagoreică, înțelepciunea căutată de philosophoi, credința în posibilitatea athanasiei și virtuțile principiului meléte thanatou, dar mai ales marea sinteză enkyklios paideia au fost îmbrățișate de toate cetățile în mod unitar. Unitatea culturală elenistă a devenit aproape „globală” din moment ce ea era semnul distinctiv al lui kosmopolites. Am văzut însă ce s-a întâmplat cu această unitate culturală în veacurile care au urmat. Intrată în simbioză cu religia creștină, paideia elenistică a continuat să furnizeze
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
unei soluții, în condiții de incertitudine, este ilustrat de cazul citat mai înainte al selectării creștinismului, acumaproape 2000 de ani, ca o religie cu o circulație universală. Este adesea exprimată ideea că din mulțimea religiilor aflate în competiție în perioada elenistă, creștinismul a câștigat pentru că era o religie cu un pronunțat caracter universalist, spre deosebire de celelalte religii concurente, care aveau un pronunțat caracter național-local. Afirmația ar fi corectă doar în condițiile în care, în momentul inițial al alegerii, creștinismul ar fi fost
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
proclamă universalitatea lui Dumnezeu indiferent de limitele etnice și religioase. De asemenea, începe să se profileze la orizont certitudinea că universul nu este veșnic: Dumnezeu pregătea sfârșitul „ultimelor zile” și prin aceasta finalul istoriei (Ioel, Deutero-Zaharia). g) Ajungem la epoca elenistă, despre care ne vorbesc cărțile deuterocanonice: Macabei, Înțelepciunea lui Solomon, tratatul sapiențial al lui Isus fiul lui Sirah și altele. Această perioadă se caracterizează prin luptele macabeilor pentru apărarea libertății religioase și a ortodoxiei credinței. Tot acum pare să fi
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
patrôos, „Dumnezeul părinților” sau „patriarhal”, un nume care îi însoțea pe propriii credincioși în migrațiile lor și era independent fie de sanctuarele locale, fie de ciclurile anotimpurilor. Alt dispunea de paralelisme recente despre acest fel de pietate, doar din epoca elenistă, dar între timp au fost descoperite o serie de exemple orientale antice, de la textele antice asiriene din secolul al XIX-lea î.C. până în epoca nabateilor. 4.2. Lipsa izvoarelor plauzibile până în epoca preexilică târzie Din cele afirmate până acum
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
conchide, se poate afirma că, cel puțin în prima parte, monoteismul nu excludea legitimitatea cultului adus de celelalte popoare propriilor divinități; despre credința în existența altor zei există urme chiar în Biblia Ebraică. Monoteismul va deveni absolut abia în epoca elenistă când ceilalți zei vor fi echivalați cu îngerii care fac parte din curtea lui Yhwh, la fel ca în partea a doua a Cărții lui Daniel. 5.4. Referințe non-biblice Alte informații le primim de la alte texte decât Biblia. a
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
sus în (5.4.d) cu privire la textele de la Elefantina, sunt stabilite deja două dintre elementele fundamentale ale credinței lui Israel. 7.3. Misiunea între păgâni Din aceste elemente derivă un sector nou al religiei iudaice: misiunea între păgâni în epoca elenistă. a) În legătură cu acest fapt, Isus le adresa fariseilor un reproș, de altfel, ambiguu: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor ipocriți, voi străbateți marea și uscatul ca să faceți chiar și numai un prozelit și, când l-ați găsit, îl sortiți iadului, de
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
Mt 23,15). Învinuirea lui Isus este neclară deoarece nu știm dacă se referea la misiunea între păgâni (cum se interpretează deseori) sau doar la recrutarea de noi adepți pentru respectivele grupuri. În general se acceptă ideea că în epoca elenistă misiunea între păgâni constituia o preocupare, în special în mediul din Alexandria, după cum confirmă și Noul Testament, mai ales Faptele Apostolilor care atestă existența unei vaste rețele de comunități ebraice formate în mare parte din prozeliți. b) În orice caz, n-
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
î.C., în care aceștia sunt îndemnați să celebreze sărbătoarea conform unei alte scrisori (pierdute), datând din anul 143 î.C. f) Până acum nu s-au găsit elemente sigure pentru a lega sărbătoarea Consacrării de alte celebrări din lumea elenistă din acea perioadă; o altă problemă este încercarea de suprapune data de 25 Kislew din calendarul lunar cu 25 decembrie din calendarul solar, data sărbătorii sol invictus. e) Fragmentele citate din 1-2Mac ne furnizează unele informații despre modul cum era
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
constituie momentul în care pământul își rezervă singur odihna necesară ce nu i-a fost acordată; analog, al doilea fragment apreciază exilul ca un fel de compensație pentru anii sabatici care nu au fost celebrați! 15.6. Referințele din epoca elenistă După cazul controversat din Neh 10,32, abia începând cu epoca elenistă găsim referințe mai mult sau mai puțin explicite la practica anului sabatic. a) J. Flavius, în Ant XI 343; XV 7, menționează un episod în care povestește că
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
i-a fost acordată; analog, al doilea fragment apreciază exilul ca un fel de compensație pentru anii sabatici care nu au fost celebrați! 15.6. Referințele din epoca elenistă După cazul controversat din Neh 10,32, abia începând cu epoca elenistă găsim referințe mai mult sau mai puțin explicite la practica anului sabatic. a) J. Flavius, în Ant XI 343; XV 7, menționează un episod în care povestește că Alexandru cel Mare, cucerind Palestina, ar fi renunțat să ceară tribut lui
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]