19 matches
-
de vorbire propriu-zis, independent de instrumentele prin care se recepționează și se exprimă vorbirea și, de asemenea, independent de ansamblul persoanei (dar impietând secundar asupra întregului). Este o tulburare primitivă a limbajului, ducând la forme de retard sau alterare a elocuției și (sau) a recepției, cu răsunet asupra intelectului, afectivității, comportamentului". Așadar, pot exista cauze ereditare și cauze dobândite (unele dintre acestea pot să-și aibă originea deja din viața intrauterină). În altă ordine de idei, există: - cauze somatice; - cauze fiziologice
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
movere) și să placă sau să delecteze (delectare). Cicero a teoretizat cele cinci canoane ale retoricii: invenția (crearea argumentelor și dovezilor pentru susținerea unui punct de vede, a unei teze), dispoziția (aranjarea sau ordonarea argumentelor pentru obținerea unui efect maxim), elocuția (folosirea unui limbaj și a unor figuri de stil care să atragă sau să încânte), memoria (memorarea argumentelor și a ordinii în care vor fi prezentate) și acțiunea (rostirea propriu-zisă a discursului cu tot ceea ce ține de acest lucru). Din
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
zvâcniri de sensibilitate romantică, trimițând la poemele lui Al. A. Philippide: „Sălbaticele umbre - tăcerea de-nceput / Și le gonea năvalnic și-adânc prin anotimpuri, / Simțindu-se cum cerul în vastele răstimpuri / Foșnește stins de-a lungul taifunului de lut”. Invarianta elocuției lirice este însă hegemonia asupra afectivității și a stilului. Sensibilitatea se află, cum observă Constantin Ciopraga, „sub semnul aspirațiilor către «geometria» versurilor”. Elegiace, meditative, confesive, descriptive, patetice, satirice, poeziile sunt lucrate cu scrupul artizanal. Fascinat de muzică, Ț. năzuiește, uneori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
combinate și aranjate cuvintele în frază. Din această categorie fac parte: figurile de construcție prin inversare (inversiunea, imitația, enalega), figuri de construcție prin exces (apoziția, pleonasmul), figuri de construcție prin subînțeles (elipsa, sinteza, zeugma, anacolutul) și incidență; (5) figuri de elocuție: prin extensiune (epitetul, pronominația), prin deducție (repetiția, metabola, gradația), prin relație (adjuncția, conjuncția, disjuncția), prin consonanță (aliterația, paronomaza, antanaclaza, asonanța, derivația); (6) figuri de stil: prin emfază (perifraza, conglobația, suspensia, corecția), prin întorsura frazei (interogația, exclamația, apostrofa, întreruperea, subiecția, dialogismul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite și figuri de gîndire) și figurile microstructurale, a căror existență nu este nici evidentă, nici întotdeauna efectiv izolabilă: chiasmul, hiperbatul (figuri de dicție, figuri de construcție și figuri de sens sau tropi). Figurile intervin la nivelul elocuției și constituie esențialul retoricii, pentru că tot ceea ce se vede sau, mai degrabă, tot ceea ce se aude, în manifestarea discursului, depinde practic de elocuție. Grupul dispune figurile într-un tablou cu dublă intrare. Prima intrare distinge domeniile operatorii: figurile, numite generic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
hiperbatul (figuri de dicție, figuri de construcție și figuri de sens sau tropi). Figurile intervin la nivelul elocuției și constituie esențialul retoricii, pentru că tot ceea ce se vede sau, mai degrabă, tot ceea ce se aude, în manifestarea discursului, depinde practic de elocuție. Grupul dispune figurile într-un tablou cu dublă intrare. Prima intrare distinge domeniile operatorii: figurile, numite generic metabole, se împart în: (1) metaplasme (operații asupra morfologiei): metaplasmul este operația care alterează continuitatea fonică sau grafică a mesajului, adică forma expresiei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de acțiune oratorică, prin "performanță" și realizare a discursului. În cadrul acestui proces, se articulează părțile discursului - exordiul, narațiunea, argumentarea și concluzia- dintre care argumentarea este elementul central și cuprinde expunerea litigiului cu confirmarea poziției susținute și cu respingerea poziției adversarului. Elocuția este secțiunea retoricii pe terenul căreia s-a dezvoltat terminologia poeticii și gramaticii, fiindcă aici se are în vedere dimensiunea estetică a discursului și se urmărește o artă a stilului. Treptat, începînd cu Evul Mediu, trăsăturile ornante, legate de puterea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de relație inter-obiectuală, e omolog, În linii mari, celui aplicat „imaginilor” din exemplele de mai sus. Fenomenul e caracteristic Îndeosebi etapei mediane, de maximă explozie imagistică, a operei, adică poemelor cuprinse În Brățara nopților, Plante și animale, Incantații, unde „figurile elocuției prin legătură” (Îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sînt extrem de numeroase. Iată, de pildă, cîteva „adjoncțiuni”, constînd, cum se exprimă Pierre Fontanier, În „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat decît o dată”: „Și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
retrage din mesajul său scris și este cu totul absent din ceea ce, odată scris, se tipărește. Operatorul obiectivității raționale este, în sine, obiectivitate neutră. În schimb, vocea atacă, determină participarea. Impune un întreg context, pliază sensul pe circumstanțe, cuvîntul pe elocuție. Existențializează inteligibilul. Ne-am regăsit trupul. Trăim marea reîntoarcere a trupului în cultură, trupul redirecționează atenția culturii noastre; pentru că am regresat de la simbol la indiciu, cum bine ne explica Daniel Bougnoux, găsind sursele lui Peirce în Freud. Lumea nu se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
strada General Berthelot (pe atunci Nuferilor) - prin 1970. Îmi fusese descris fizic de nenumărate ori de câteva persoane care îl cunoscuseră înainte de război. Descrierile se confirmau una pe alta : cap mare, tuns foarte scurt (sau chel), „profil de senator roman” ; elocuție apăsată și rară, ton sentențios și epigramatic ; genul celui care debitează apoftegme și precepte. În plan intelectual : „un Socrate contemporan” (sau „Socrate român”) ; stăpânind în chip suveran toată filozofia, în primul rând greacă și germană ; economist redutabil (l-am auzit
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sufletului său de cabotin. *Locvacitatea e - se pare - una din caracteristicile criticilor de artă. Aproape toți cei pe care i-am ascultat (Ion Frunzetti, Dan Hăulică, Tudor Octavian, Adrian Silvan Ionescu, Valentin Ciucă) au fost niște „vorbă lungă”. Ultimul cu elocuție abundentă, auzit recent, e Virgil Mocanu, cronicarul plastic al „României literare”. Necunoscîndu-i pe autorii expoziției pe care o prezenta, a preferat ca, în locul aprecierilor despre unul sau altul, să vorbească despre tema ei comună: plein air-ul. Și a făcut-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de relație inter-obiectuală, e omolog, în linii mari, celui aplicat „imaginilor” din exemplele de mai sus. Fenomenul e caracteristic îndeosebi etapei mediane, de maximă explozie imagistică, a operei, adică poemelor cuprinse în Brățara nopților, Plante și animale, Incantații, unde „figurile elocuției prin legătură” (îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sunt extrem de numeroase. Iată, de pildă, câteva „adjoncțiuni”, constând, cum se exprimă Pierre Fontanier, în „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat decât o dată”: „Și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
oferi doar o mostră de funcționare a metodei și raționamentului autorului. Spațiul disciplinar în care gestul are o importanță stabilită teoretic și recunoscută direct este, evident, retorica clasică. În varianta latină, cele cinci părți constitutive ale retoricii sînt invențio, dispositio, elocuțio, memoria și actio (sau pronunciatio). Ultima se referă la postura oratorului în timpul susținerii discursului său, începînd cu intonația și inflexiunile glasului sau, și ajungînd pînă la gesturile pe care era recomandat să le facă, în funcție de tipul de discurs. Interesant este
Civilizatia gesturilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18043_a_19368]
-
câte un microfon. Foarte emoționat, am folosit prilejul spre a mulțumi postului de radio Europa Liberă pentru imensul serviciu pe care, cu fidelă continuitate ni-l făcuse, timp de decenii. Mi-am regăsit glasul, pe care l-am folosit cu elocuția coerenței, spre a observa, ca și colegii mei, la plecare, că vorbisem la un microfon mort, fără nici o legătură cu emițătoarele. Cum pe săli circula zvonul că sosesc teroriști să ne bubuie, am tulit-o, fără a ne mai lua
Adio, Olga! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8254_a_9579]
-
va predica (pentru ca Dumnezeu să facă astfel încât învățătura lui să nu fie în zadar). Regula augustiniană spune că totul trebuie sacrificat clarității, inclusiv, dacă e nevoie, față cu un catecumen de un fel anume, corectitudinea gramaticală. La ce bun o elocuție corectă dacă ascultătorul nu o înțelege? Doar că ascultătorul este totul! Dacă el nu este convins, în zadar toată munca sacerdotului. De aceea „adevărul argumentării (trebuie) să fie ca un fir de aur, care leagă un șir de perle, fără
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
E interesant nu doar pentru erudiție (sunt referințe la peste 200 de surse), ci și prin sistematizarea originală a problemelor de poetică, metrică și versificație, despre "natura poeziei" (lirică, epică, dramatică și subdiviziunile lor) și despre "forma poeziei" (limbă, stil, elocuție, prozodie etc.). Orientalistul Cipariu are considerații despre "versificare arăbească", iar exemplificările poeticianului se întind de la greci și latini la clasicii francezi, germani și italieni, de la poezia noastră populară și Dosoftei până la Gh. Asachi, Heliade, Alecsandri, Cârlova și Bolintineanu. Aș zice
Un savant de secol XIX by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10558_a_11883]
-
facă apoplexie, dacă, În sfârșit, unchiul dumitale continuă să se deplaseze Într-o cabrioletă, toate astea se datorează cu siguranță lipsei unei lucrări clasice despre MODĂ!... Onorabilul nostru prieten continuă să vorbească așa mult și bine, cu acea ușurătate a elocuției pe care invidioșii o numesc sporovăială; după care Încheie spunând: — Eleganța dramatizează viața... Ah! La auzul acestor vorbe, izbucniră urale. Ager la minte, E. de G. demonstră că drama nu putea defel să provină din uniformitatea impusă de eleganță moravurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
movere) și să placă sau să delecteze (delectare). Cicero a teoretizat cele cinci canoane ale retoricii: invenția (crearea argumentelor și dovezilor pentru susținerea unui punct de vede, a unei teze), dispoziția (aranjarea sau ordonarea argumentelor pentru obținerea unui efect maxim), elocuția (folosirea unui limbaj și a unor figuri de stil care să atragă sau să încânte), memoria (memorarea argumentelor și a ordinii în care vor fi prezentate) și acțiunea (rostirea propriu-zisă a discursului cu tot ceea ce ține de acest lucru). Din
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de alte imperfecțiuni care deteriorează fenomenul de limbaj (disfazia, dizartria, mutismul psihogen logonevrozele, dislexiile etc.). Se arată că deficitul de limbaj și vorbire formulat în întârzieri, concretizat în forme și intensiuni diferite duce la forme de retard sau alterare a elocuției și recepției, cu răsunet asupra intelectului, afectivității, comportamentului și personalității logopatului. Ambele aspecte ale întârzierilor, simple și grave, sunt privite etiologic, simptomatologic, prin prisma diagnosticului diferențiat între ele și față de tulburările distincte de limbaj, cât și din punct de vedere
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]