176 matches
-
Barbu, critica lui Mircea Scarlat impune prin exactitate, siguranță și pertinența formulelor "pregnante"; iată doar trei dintre acestea: "Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apărîndu-ne drept un simbolism "ruinat", ros de nostalgia eminescianismului"; Sentimentul bacovian definitoriu este nesiguranța"; "George Bacovia este cel mai mare poet tragic român".
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
la rîndul lor, scorii epocale. "Aventurierul" Nae Ionescu, interesant în definitiv și pe această cale, apt a sfida tiparele cumințeniei, uzanțele platitudinii, nici nu e un caz cu totul izolat, un excentric fără nici o legătură cu contextul marilor valori autohtone. Eminescianismul unora din tezele sale e bătător la ochi. Dacă nu ne revoltăm împotriva ziaristicii Luceafărului, de ce ne-am revolta împotriva celei a profesorului de metafizică? Aruncînd peste bord publicistica lui Nae Ionescu, n-ar trebui, din consecvență, să procedăm la
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15219_a_16544]
-
inepte, chiar dacă a făcut-o cu dezgust. Dar... Poemul lasă să se străvadă, undeva, foarte departe, ceva din frumusețea parcă ireală a creației eminesciene. Constituit ca un puzzle al prostiei omenesti, textul lui Mihail Gălățanu evocă totusi, indirect, fulgurant, si eminescianismul. La sfârsitul lecturii, ne simțim asfixiați de stupiditatea lumii si ne gândim cu groază cum ar fi dacă poezia lui Eminescu n-ar exista. Eminescu? A rămas nerecuperat Cu onoarea nereperată, frate. Bietul eminescu, fîrtate! Că degeaba i se mai
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
rotunjesc alți 155 de la naștere. Despre Eminescu se cuvine dar a vorbi, oricît de temerar pare demersul (T. Vianu observă o "timiditate" în abordarea scrisului eminescian, o "încordare înspăimîntată de sine"). Ideea ar fi să determinăm măcar un semn de "eminescianism" la ceilalți nouă, mai ales că și cronologia o permite. S-ar dovedi astfel valabilă intuiția lui Maiorescu din Critice: "Pe cît se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui". Pentru
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
fabulos mijloc de tracțiune, opera sa a avut generozitatea de a-i aduce în raza vederii noastre. Dar nu putem contesta nici o acțiune - oricît de puțin însemnată, de difuză și de greu omologabilă - în sens invers. Așa cum remarca un comentator, eminescianismul era o stare de spirit, o tendință care plutea în aer încă înainte de Eminescu. Deschizînd, prin resurse proprii, un "orizont nemărginit", autorul Scrisorilor a catalizat, totodată, un romantism pîclos, o dispoziție melancolică, o înclinație depresivă care preexistau. În absența sa
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
unei influențe care a încetat sau, măcar, s-a restrîns considerabil în România, spre-a persista, în virtutea unor circumstanțe diferențiale, în așa-zisa Republică Moldova. Pe de altă parte, antologia consemnează - lucru deosebit de important - cristalizarea unei conștiințe critice în raport cu un eminescianism de multe ori spontan, amorf, deci anacronic. E o dovadă că poetul nu mai e receptat epigonic, ci așezat la treapta analizei, prins în cadrele unei lucidități actualizate. O detașare de o înrîurire care cată a trece în rafturile istoriei
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
argumente Liviu Antonesei. Mircea Scarlat a avut, în urmă cu douăzeci de ani, ideea de a explica istoria poeziei românești prin reluarea, în diverse epoci și în diferite forme, a modelului eminescian; bacovianismul era, pentru el, o formă, prima, de eminescianism, cum, la fel, Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu. E timpul să ne întrebăm, odată cu Liviu Antonesei, dacă nu cumva întreaga cultură se supune acestui ciclu "fatal" și dacă nu cumva "grila" lovinesciană a generațiilor maioresciene în critica literară se repetă într-
Ultimul criterionist by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17301_a_18626]
-
un copil/ care vine revine să rupă cu gura decorul/ zeul sevei miroase la fel" (zeul sevei). La mijlocul drumului dintre eu și non-eu, se plasează stările de subconștiență: somnul, moartea, beatitudine. Ele aduc o aluviune romantică, mai exact spus un eminescianism corectiv al prezentului greu de îndurat, ca o magică plonjare într-o regiune ideală. În anii regimului opresiv, astfel de stihuri purtau o impenitentă încărcătură opoziționistă: "colb alb de penet/ gușă plină de vînt/ copil al cuvintelor mele/ în taină
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
rădăcinilor", întorcîndu-se către modernism, recuperînd o paradigmă literară și de sensibilitate foarte actuală, "urmele" cum spune inspirat în poemul Un ceas de hîrtie. În volumele O sălbatică floare, dar, mai ales, în Strada care urcă la cer e un fin eminescianism distilat prin filtre bacoviene; iată, de pildă, Exordiu, unde aceste conexiuni se deslușesc limpede, unde Dominic Stanca e poet cu adevărat, inventînd, dacă se poate spune așa, un alt Bacovia lîngă vechiul, cunoscutul Bacovia, recuperînd astfel esențele eminesciene ale liricii
Un ceas de hârtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16930_a_18255]
-
p. 44 2. E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, București, 1972, p. 146 3. A. de Tocqueville, Despre democrație în America, Vol. I, p. 49 4. Al. Zub, Eminescu. Glose istorico-literare, Chișinău, 1994, p. 32 5. V. Nemoianu, Despărțirea de eminescianism, Astra, 7/1990, p. 8 6. Șt. Teodorescu, Eminescu și noul umanism, Mișcarea, anul II, ian. 1993, nr. 1 7. L. Blaga, Vederi și istorie, Galați, 1992, p. 42 8. Din scrierile lui I.C. Brătianu, I, p. 358 9. M.
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
a generat Renașterea, pentru că a dat strălucire puterii, a văzut lumea drept teatru, drept carte[15], drept cântec, iar pe Dumnezeu ca pe Marele Demiurg[16]. Prin urmare, s-a spus pe bună dreptate că medievalismul se întâlnește organic cu eminescianismul[17]. Aceasta nu înseamnă că formele nu sunt respectate. Decorul celor mai multe poezii - dincolo de mesajul lor diferit - amintește de ambientul medieval, cu atmosfera sa tainică. Nopți argintate de lună, castele boltite (și cu gratii ruginite), aproape în ruină, ferestre cu arcade
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
de la “să stăm de vorbă cu Hortensia Papadat-Bengescu”, ajungem la “lecția de înțelepciune” dată de Theodor Codreanu, ne întâlnim cu Nicolae Dabija, “poetul pentru totdeauna”, ne delectam sufletul cu poetul Grigore Codrescu, contemplam personalitatea renascentista a scriitorului Dimitrie Cantemir, savuram eminescianismul poeților Grigore Vieru și Cezar Ivănescu. Totul este pus sub cupola “eternei fascinații eminesciene”. Lista e lungă, dar am gasit numitorul comun: respectul, un respect uriaș pentru tradiție, pentru valorile sacre. Ne îngăduim să răspundem la salut mâinii pe care
ECOURI PE GOLGOTA DINTRE INIMĂ ŞI GÂND de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1742 din 08 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381806_a_383135]
-
Nicolae Dabija). Liantul care leagă cele două emisfere ale cărții, pentru poetul distins cu premiul “Mihai Eminescu”, pentru profesorul numit în breslă “dascăl de Eminescu”, al cărui model este strălucitul eminescolog Theodor Codreanu, este - nici nu se putea altfel! - chiar eminescianismul care îl definește. Petruș Andrei este eminescolog nu doar pentru că studiază opera poetului nepereche - să nu uităm să citim capitolul “Hermeneutica eminesciana” la pagina 61 - ci pentru că simte și gândește “eminește” - vă rog să îmi permiteți să vă fac părtași
ECOURI PE GOLGOTA DINTRE INIMĂ ŞI GÂND de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1742 din 08 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381806_a_383135]
-
unor asemenea ”multe și mărunte”, așteaptă cu nedisimulată înfumurare cuvenitele laude confraterne, venite din partea caimacului elitist, ghedesionat, entuziasmat și de un plesnitor dispreț față de tot ce nu se prosternează extaziat în fața acestor ”nimicuri chinuite” (difficiles nugae). Pentru unii autori, demonizarea eminescianismului, în plan literar, considerat un reziduu retrograd, pernicios și remanent, o stavilă în calea modernizării discursului liric, reprezintă un țel suprem, semnătură de patrician al spiritului, în timp ce, pentru alții, exorcizarea gândirii eminesciene, în plan politic, considerată o paradigmă a luptei
O nouă ipoteza privind cauzele morții lui Eminescu- tratamentul cu morfină ! [Corola-blog/BlogPost/93467_a_94759]
-
cu imagini / Strai de purpur???i aur peste ?? rană cea grea"), iar a doua, „esen?ial?", se refer? Ia dimensiunea orfic? a poeziei, „ca expresie a unei muzicalit??i interioare, profunde, o muzic? inconfundabil?, care devine semnul de identitate al eminescianismului” (E. Simion). ??zute din perspectiv? mitic?, elementele ce compun acest „cosmos viu" al universului poetic eminescian, I?i dep??esc limită impus? de sensul originar, devenind „topos-uri magice", „topos uri sacre" sau, pur ?i simplu „mituri" (cum sunt numite
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
poet național". Tot atunci, în publicația vieneză "Romänische Revue", Corneliu Diaconovici anunță moartea celui pe care îl numește "der rumänische Nationaldichter"7. Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea marchează un fenomen sesizat de Nicolae Iorga în "Lupta" din 1892: "eminescianismul a trecut prin perioada școlii pentru a deveni religie"8. Într-adevăr, la mormîntul poetului au loc pelerinaje necontenite, atestate de presa vremii, care însă înregistrează din ce în ce mai rar formula de "poet național". Nu-i mai este atribuită nici lui Alecsandri
Ce (mai) înseamnă "poet național"? by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/8818_a_10143]
-
Arghezi s-au clasicizat îndeajuns, însă nu strică amintirea lor de la sursă. La firul ierbii - să ne gîndim cît de proaspăt era, la vremea acestei cărți, debutul lui Arghezi - e primul să-i constate unitatea, și deopotrivă jocul de contrarii. Eminescianismul dizolvat în originalitate tare. Volumașul ăsta cu portrete îl consacră pe Bacovia de monocord, vorbind despre "dezagregarea individualității umane" - într-adevăr, despre ce altceva? Și portretele continuă, trăgînd o fîșie peste toată prima linie - cronologică - a interbelicului românesc. În galantarul
Tristeți și bucurii de breaslă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9066_a_10391]
-
paradigme critice de lectură: "Versurile lui Dan Laurențiu constituie, probabil, întâiul efect notabil în lirica românească de după al Doilea Război al acelui Eminescu plutonic pe care I. Negoițescu l-a dezgropat din postume. Se poate vorbi, în acest sens, de eminescianism în legătură cu toate culegerile poetului, de la aceea de debut din 1967 (Poziția aștrilor) și până la cele din urmă, dar îndeosebi în legătură cu Imnuri către amurg din 1970, pline de imaginile somnului și morții Plutoniei eminesciene. Întrebându-se ce este poezia, Dan Laurențiu
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
niciodată în literatura română. Miracolul a continuat și pe altă latură: imediat ce ajunge poet antologic, adică după anul 1890, Macedonski devine singurul scriitor român al momentului care propune un tip de inspirație și de vers opuse celor lui Eminescu. Refuzînd eminescianismul, Macedonski imaginează atunci o lume poetică, fără legături cu romantismul și întoarsă în mod decis spre viitor. Configurația generală a literaturii române din ultimele decenii ale secolului ne obligă să îi examinăm pe Macedonski și pe Eminescu sub aspectul a
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
istoria conceptului de poezie o anume evoluție, de la semnificant, la semnificat și la semn, de la versificație la lirism, de la începuturile poetice în slavonă, latină sau greacă până la cele dintâi forme ale lirismului în limba română. Curentele și orientările literare (clasicismul, eminescianismul, macedonskianismul, simbolismul) nu sunt considerate ca ipostaze dihotomice, cât, mai ales, ca avataruri plurale și multiple ale poeticității. Nu se poate discuta despre un singur simbolism, de pildă, tocmai datorită modalităților cu totul diverse și eterogene în care s-a
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
cu aceea a lui Eminescu. Aserțiunile critice sunt pertinente, argumentate și pregnante, nu lipsite de o anume plasticitate. „Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apă-rându-ne drept un simbol «ruinat», ros de nostalgia eminescianismului"; Sentimentul bacovian definitoriu este nesiguranța"; „George Bacovia este cel mai tragic poet român" -sunt doar trei dintre formulările memorabile din această carte. Ipostaza spațială dominantă la Bacovia este pustiul, ipostază a nedeterminării și disoluției reperelor, a abolirii oricărei modalități de
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
poate avea efect de bumerang". Definiția bacovianismului, pe care ne-o oferă Mircea Scarlat este deplin creditabilă: „Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apărându-ne drept un simbolism «ruinat», ros de nostalgia eminescianismului". De altfel, și originalitatea poetului e subliniată în raport direct proporțional cu experiența receptării operei sale: „Autorul Plumbului a devenit cu adevărat el însuși abia atunci când publicul și criticii i-au considerat încheiată opera poetică. Ipostazele bacoviene ale tradiționalismului romantic
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
și esoterico-metafizice, aspirînd evident spre lumea glacială și pură a nordului, spre acea lumină incoruporibilă a Walhalei. Solitudinea brâncușiană însăși, cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și ea unui anumit eminescianism generic și unei utopii romantice împinse pînă la limita hipostazierii. Aparent, aceste similitudini, asociate și cu enorma capacitate civilizatoare, prometeică, aceea de a redimensiona lumea prin reconstrucția limbajului, sunt fatalități ale geniului pe care nimeni nu le poate contesta. Și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
din moment ce a condus la apariția "curentului eminescian", prin excelență pesimist etc. În studii ulterioare celui din 1887, Eminescu apare pus pe același plan cu O. Carp, Ronetti-Roman, Al. Vlahuță ori N. Nicoleanu, într-o devălmășie pesimistă nivelatoare a oricăror valori. Eminescianismul nu denumește o orientare literară, ci un reflex pur social: "E clar acum de ce Eminescu a avut, are și va avea încă multă vreme o mare influență asupra vieții literare. El a exprimat gîndirile, durerile, dorințele, pasiunile, nemulțumirile ce s-
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
departe de "uniformă"). Nu este de înțeles, teoretic vorbind, de ce era nevoie să fie netezit scrisul lui Eminescu - pentru ca nea "cutare" să știe să facă cerere de intrare în colectivă? A fost, ca să rezonăm în cheia unui comentator actual al eminescianismului, o sacrificare a poetului - și nu numai a lui: a întregii poezii românești. Pauzele în scris, aceste blancuri din jurul apostrofurilor, dau relief textului, sunt ca diezii și bemolii poeziei, arată intenția. Desființarea lor duce la un text șters, la un
Forme cu aprostrof în poezia eminesciană by N. Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/15398_a_16723]