64 matches
-
negația. Amputării morale la care s-a supus i-a asociat idiomul negativ prin excelență care este ironia. Contestîndu-și ipostazele lăuntrice, și-a cîștigat dreptul de-a contesta orice, cu o demonie care e reversul malefic al sacrificiului. Replierii în empirie care constituie, incontestabil, un derapaj spiritual, i-a corespuns o tendință, expansionistă pe orizontală, a punerii în chestiune, a relativizării ansamblului. Istoria e luată peste picior printr-un procedeu acumulativ al datelor ei amestecate în așa chip încît să li
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
totdeauna - dincolo de gardul grădinii; copilul se cățăra pe scaun, cu dificultăți, foarte preocupat, cu spatele, încît nu știai cine este..." (CXXXIV). Obiectul e suveran, sfredelit nu atît de-o instanță analitică propriu-zisă, cît de simțuri, ducînd la o revelație a empiriei. E o obsesie a obiectului precum la Alain Robbe-Grillet: ,Acum vedem o pată lăptoasă înainte-i, lățindu-se între pleoape clipi des și reuși să ajungă cu privirea printre draperii, pînă la încîlceala de crengi din fața geamului, apoi și mai
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
nu fi deloc convinși de perenitatea "noii critici", a teoriilor literare și metodologiilor antitradiționale, adesea exclusiviste, călcîndu-se pe picioare nu o dată din intenția expresă de-a pune în paranteză sensibilitatea, gustul, stilul și, implicit, valoarea estetică, dar sîntem încredințați că "empiria" abordării operei sub chipul "trăirii" sale imanente va supraviețui. E în chestiune o rădăcină a comentariului literaturii, prin tăierea căreia acesta se veștejește. Ca și Thibaudet, autorul Aspectelor literare contemporane n-a fost un doctrinar, ci un practician. Așa cum se
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
trăirii dureroase. Refuzînd tentațiile meditației și analizei, ale evaluării "mature" a lucrurilor, poeta se livrează memoriei precum unei stihii reconstitutive, apte a conserva puritatea existențială ce implică blamarea cea mai de temut a falsului monstruos adus de "noua orînduire". O empirie frenetic-melancolică răsfrînge dramatismul exact al materiei, precum un nostalgic semn al normalității spulberate. Ritualurile cotidianului reprezintă disperate tentative de apărare, după cum concentrarea pe detaliul devenit obsesiv, absorbant, constituie o pavăză împotriva generalității malefice, a primejdiei omniprezente în articulațiile unei obști
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
care îl acoperă./ Contururi șterse ale obiectelor./ Gîndesc că aș putea fi încolțit de cuvînt.// Mîna destinsă./ Starea lichidă./ Nici un motiv de tăcere./ Un val de căldură face/ ca imaginea paharului să tremure" ( Imaginea paharului tremură). Neliniștită, nesatisfăcută cu sine, empiria se eliberează într-o direcție cogitativă: "Ne zvîrcolim, tîrzii și candizi, iubito,/ cînd pe canapeaua aceasta de purpură,/ desfundată ca un drum de țară primăvara,/ cînd pe gheața covorului de-ub alb calm, victorian/ discutînd marile absoluturi,/ urmărind integrarea noastră ca
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
o altă, instinctivă, și deci compensatoare, întoarcere spre origini. Iată cum frivolității negre i se pot dibui substraturi salutare! Nu doar creștinismul e abordat pe laturile sale arhaice, "erotice", iregulare, ci și ființa ca atare, reorientată spre elementaritățile ontologice, spre empirii. Senzațiile certifică în chipul cel mai apăsat alunecarea în anormalitate. "Dereglarea simțurilor" e mijlocul cel mai eficace al poeziei emanate de criza ființei: La miezul nopții am intrat pe ascuns în odaia lui Alois,/ gura mea mirosea a vinuri grele
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
unui lucru e îndeajuns să știi originea numelui său. Cu alte cuvinte, nomen est omen și în numele pe care îl poartă o ființă se dezvăluie rațiunea ei pe Pămînt. O astfel de cunoaștere strict nominală e opusul cunoașterii prin experiență, empiria fiind neglijată în favoarea sensului ancestral pe care un cuvînt îl poartă în măruntaie. Din acest motiv, spre deosebire de metoda unui dicționar explicativ, unde fiecare noțiune este definită circular prin invocarea unor sinonime sau prin plasarea ei întrun domeniu a cărui descriere
Filonul Etimologiilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2558_a_3883]
-
strategic, în funcție de disponibilitățile lirice, în succesiunea lor, ce ne oferă tablouri distincte. Mai întîi, poeta cultivă o stare de aparentă confuzie cu realul, o frenezie participativă la condiția acestuia, ca și cum (rețetă suprarealistă) ar dori să șteargă granița dintre ficțiune și empirie. Poezia însăși se prezintă definită ca o contopire cu ingenuitatea supremă a materiei obiective, extraumane: "Aș intra într-o picătură de ploaie/ în violența ei/ m-aș ascunde într-un bob de porumb/ rîvnit de porcul cel mai gras cel
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
iar nu biete "lecturi" alcătuiesc stafidele cozonacului ideatic cu care ne tratează, magnanim, dl Marino... Îl atrage cumva Noica? Așa ar fi fost normal, măcar pentru tehnica ideii pure, pentru visul unei abstracțiuni care să sancționeze odată pentru totdeauna impuritatea empiriei celei producătoare de atîtea neajunsuri, între care "literatura". Și totuși, asistăm la o nouă execuție: Faptul că peisajul ideologic românesc actual a fost ocupat de mitul Păltiniș mă nemulțumește. Nu fiindcă e Păltiniș, unde am fost și eu (sic!), ci
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
cuvinte, experiența individualului, cea care, prin comparație, stabilește asemănările și deosebirile dintre elemente, rămîne limitată la atît dacă lipsește cumva complementul ei dialectic, ideea unificatoare ce "domnește peste întreg" și care, pe cale genetică, dă conturul "imaginii generale" mai sus amintite. Empiria fără abilitatea generalizării, dar și generalizarea fără verificare empirică, inducția fără deducție, dar și deducția fără inducție, conduc doar la parțialitate și la incapacitatea de a atinge, prin puterea inerent limitată a subiectului, nelimitarea și certitudinea obiectului, care este natura
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
studiului, relație fundamentală, după cum se știe, pentru antici, numesc, de fapt, trei grade diferite ale "cunoașterii" naturii, atîta cît îi este dată artistului prin creație. Cea dintîi treaptă este proprie "talentului natural", "naiv", cum i-ar spune Schiller, sensibil față de empirie pînă la identificarea cu ea, dar inerent limitat în lipsa unei perspective a întregului, care nu poate veni decît prin reflecție. A doua, "maniera", constituie o cale de manifestare exclusivă a spiritului, un produs al "minții", complet rupt de contemplarea lumii
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
e una de autocaracterizare? Căci întregul d-sale demers are ca scop impunerea unui prototip metodologic (cîtuși de puțin limpede configurat, așa cum vom arăta și mai jos), care, bizuit pe ideea unui divorț al poeziei de sentiment, de toate aspectele empiriei, funcționează ca un principiu de valorizare. Creațiile poeticești nu mai sînt percepute ca organisme vii, ce se îmbie percepției și analizei ca atare, ci aidoma unor cadavre pe care nu s-ar putea efectua decît autopsii. Urmărită cu maniacală fervoare
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
de turistă care adulmecă timpul perceput ca un soi de justificare a spațiului în lăuntrica instanță. Concentratul de istorie pe care-l cuprinde un topos constituie un alibi al său. Uneori în așa măsură, încît timpul, element părelnic abstract, dizolvă empiria, îi ia locul, astfel precum un schelet ar fi mai plin de semnificație decît făptura ce-l conține. "Ruine, templele sînt mai frumoase. Dezbrăcate de ziduri, de carnea masivă a pereților, eliberate de greutatea acoperișelor, scuturate de încărcătura podoabelor, rămase
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
care medicul nu-l poate verifica direct, ci doar prin ricoșeu, analizînd mărturiile celor care, murind clinic, nu mor de tot, revenind pînă la urmă la viață. Aceasta e miza cărții lui Șam Parnia: să verifice veritas de fide cu ajutorul empiriei medicale. În acest scop autorul face trei lucruri: descrie mănunchiul de semne ale morții clinice (ce se întîmplă obiectiv cu creierul atunci cînd murim), apoi setul de simptome ale morții clinice (ce resimte subiectiv persoană aflată în colaps) și, în
În pragul morții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4384_a_5709]
-
care îl deținem este insuficient pentru obținerea unei perspective de acest fel. Ca niciun altul, secolul al XVIII-lea este caracterizat prin impulsul spre introspecție și confesiune. Acest impuls se hrănește în permanență din cele mai diferite surse. Înclinația spre empiria psihologică, spre „psihologia experimentală“ se unește cu impulsurile religioase ce provin din pietism și cu noul cult al sentimentului care-și are punctul de plecare în Rousseau. Kant este mișcat interior de toate aceste tendințe spirituale. Așa cum educația primită în
Ernst Cassirer Kant – viața și opera by Adriana Cînța () [Corola-journal/Journalistic/3676_a_5001]
-
Sorin Lavric Stephen Hawking, Leonard Mlodinow, Marele plan, trad. din engleză de Anca Vișinescu și Mihai Vișinescu, București, Editura Humanitas, 2012, 160 pag. Oricîtă fidelitate ar arăta un fizician față de experiență, sunt momente cînd încălcarea empiriei e condiț ia obligatorie a cunoașterii. Cine nu abdică de la regulile unui domeniu nu-l poate adînci. Abdicare însemnînd aici: acceptarea unor idei pe care experimentele nu numai că nu le sugerează, dar nici măcar nu le confirmă. În acest caz
Pia fraus by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4052_a_5377]
-
infirma, ea poate deveni un model de interpretare a realității, un fel de paradigmă la care teoreticienii consimt tacit, grație consensului din epocă. Cînd epoca se va schimba, consensul se va risipi și modelul de interpretare va fi abandonat, chiar dacă empiria nu a făcut nimic ca să respingă modelul explicativ. Pur și simplu uzura morală și-a spus cuvîntul, acoperind cu indiferență un set de scheme care la un moment dat păreau de-o valabilitate eternă. E totuna cu a spune că
Pia fraus by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4052_a_5377]
-
-mi cerul / cu întregul Tău nume! / Și... iartă, Doamne! copila sălbatică / ce uită numele Tău fără voie“. Prin structuri, tendințe , detalii și tonalități radiante, visele lirice ale Viorelei Codreanu Tiron, exprimate în discursuri raționale, poartă pecetea autenticității, înnobilând demnitatea expresiei. Empiria spațiului poetic este scânteietor locuită de autoritatea gnoseologică a cuvântului. Prof. N.N.Negulescu Referință Bibliografică: Autoritatea gnoseologică a cuvântului - Viorela Codreanu Tiron / Viorela Codreanu Tiron : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 219, Anul I, 07 august 2011. Drepturi de Autor
VIORELA CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360901_a_362230]
-
următoare, ne va oferi variantele lor, din ce în ce mai explicite; astfel, în Obiecte cosmice (din 1967), accentul cade, din nou, pe increat; în Oul și sfera (1967) predomină un lirism al antinomiilor; Laus Ptolemaei (1968) e o „laudă a neadevărului necesar“ al empiriei, un refuz al rațiunii uscate, geometrizante; Necuvintele (1969) reiau dialectica identității și alterității, a cuvântului și a ideii etc.; mereu mai adâncită în aceste volume, dar mai ales în ultimele - În dulcele stil clasic (1970) și Măreția frigului (1972) - apare
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
cu același nume al lui Eugen Ionescu și de aceea gândul sinuciderii, apărut dintr-un capriciu de a întrebuința revolverul „Makarov de 7,62”, nu e dus până la capăt. Singura rezistență la care e supus protagonistul o reprezintă monotonia propriei empirii. Și celelalte povestiri: Nebuna din Chaillot, Enigma Soniei și Plecarea Generalului se caracterizează printr-o narație atractivă. Constantin Mateescu aduce la suprafață zbuciumul unor vremuri apuse care au coincis cu anii lui cei mai frumoși. De aceea, felul în care
Constantin Mateescu: Altfel de proză*. Cronică, de Dan Ionescu () [Corola-blog/BlogPost/339365_a_340694]
-
n-au fost spuse la timp: „A murit în această toamnă, lăsând în urma ei o aventură cu accente grave, cu un lung șir de insinuări...”. Cu acest roman psihologic, scris într-un ritm alert, Mirel Brateș își exprimă convingerea că empiria unei pasiuni își găsește frâu în morala de a te bucura de ceea ai. Partajează asta: Facebook Email LinkedIn Listare Tumblr Reddit Pinterest Google Twitter
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339656_a_340985]
-
-mi cerul / cu întregul Tău nume! / Și... iartă, Doamne! copila sălbatică / ce uită numele Tău fără voie“. Prin structuri, tendințe , detalii și tonalități radiante, visele lirice ale Viorelei Codreanu Tiron, exprimate în discursuri raționale, poartă pecetea autenticității, înnobilând demnitatea expresiei. Empiria spațiului poetic este scânteietor locuită de autoritatea gnoseologică a cuvântului. Referință Bibliografică: Autoritatea gnoseologică a cuvântului în poezia Viorelei Codreanu Tiron / Viorela Codreanu Tiron : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 220, Anul I, 08 august 2011. Drepturi de Autor: Copyright
AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI ÎN POEZIA VIORELEI CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372640_a_373969]
-
fapte și fără ele nimic nu se poate construi, dar nici nu e recomandabil, dimpotrivă, să reduci totul la ele, adică să prezinți o materie brută drept finisată. De aceea, Alexandru Zub prețuia la David Prodan formula monografică „în care empiria se împletește fericit cu meditația sistematică”. Istoriografia este o prelungire a istoriei reale, este - notează Alexandru Zub - „emanație, parte componentă și conștiință de sine a acesteia”, ea „simte o nevoie sporită de a-și obiectiva devenirea în timp. Ea își
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
că e un om de nimica: când nu-și cunoaște nimicnicia sa... când nu va cunoaște cumcă tot ce zice se bazează pe axiome ce el nu le va rezolva neciodată... pentru că nu sunt rezolvabili... pentru că e credință și nu empirie... A[LECU] O, doctore! Și cu toate astea, când îmi închipuiesc că voi pierde-o, că se poate ca s-o pierd, mintea mi se turbură și nu știu de-aș putea da cont de ceea ce gândesc, de aceea ce-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
științifică, treapta mai naltă e adevărul și întemeiarea proprie a celei de mai nainte. adică aceste momente nu esistă însă știința le presupune, cum presupune fizica puteri, atome, molecule pentru a-și esplica fenomene a căror cauze zac dincolo de marginele empiriei (Lindner, Psychoiogie). (Toate sânt adică una - sufletul - presupunând în acelaș timp și reprezintarea de caracter numai rațiunea, spre-a-și esplica legile, până la un grad oarecare și pricepând din tonul fun-o desparte în diferite momente). După această privire precursorie să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]