148 matches
-
trebuie să le satisfacă o explicație pentru a fi considerată respectabilă din punct de vedere științific. O primă linie cu rădăcini adânci în istoria intelectuală a omului este numită aristotelică, iar cealaltă, de dată mai recentă, galileană. Filosofii de orientare empiristă, începând cu John Stuart Mill și Auguste Comte, susțin ideea conform căreia există o unitate a metodei științei și neagă existența unui specific metodologic, pe când exponenții hermeneuticii filosofice, Wilhelm Dilthey, Hans Georg Gadamer și alții afirmă specificitatea metodologică a științelor
LIMITELE EXPLICAŢIEI ŞI ÎNŢELEGERII ÎN COMUNICARE, DE BEATRICE SILVIA SORESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 401 din 05 februarie 2012 by http://confluente.ro/Limitele_explicatiei_si_intelegerii_al_florin_tene_1328453864.html [Corola-blog/BlogPost/346668_a_347997]
-
românesc”, vizând „o aprofundare teologică a iubirii divin-umane, care nu poate fi decât euharistică” (p. 5 și 8-9). Prima parte a cărții integrează metoda abordată de autor în studiul etnologiei contemporane. Sunt depășite rând pe rând orientările naturaliste, pozitiviste și empiriste, ca și cele idealiste, axiologice și voluntariste, pentru a fi promovată o viziune transcedentală în definirea etnicului. Relevantă este perspectiva spiritualității ortodoxe, cea care are în vedere viziunea dualistă asupra etnicității: pe de o parte, degradarea naturii etnicului prin căderea
PREOT ILIE MOLDOVAN, ÎN HRISTOS ŞI ÎN BISERICĂ: IUBIREA EUHARISTICĂ GENERATOARE DE VIAŢĂ ŞI DESTIN ROMÂNESC, COLECŢIA LOGOS ŞI SYMBOL, SERIA ETHNOS, EDITURA REÎNTREGIREA, ALBA I de STELIAN GOMBOŞ în e by http://confluente.ro/Recenzie_preot_ilie_moldovan_in_hris_stelian_gombos_1337939187.html [Corola-blog/BlogPost/361184_a_362513]
-
Bangul, sau ce a fost înainte de 10 la puterea minus 43 secunde după Big Bang? Sunt întrebări la care știința încă nu are un răspuns, validând astfel interpretarea metafizica. Argumentele cosmologic și teleologic au fost puternic criticate, în special de empiristul și scepticul David Hume, care consideră că fenomenele în discuție pot avea la fel de bine și alte explicații, precum accidentul, în special că argumentele nu sunt o demonstrație a unei ființe unice, perfecte, atotputernice, precum ideea de Dumnezeu, pe care argumentele
METAFIZICA (2) – „EX NIHILO” 70X70 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 550 din 03 iulie 2012 by http://confluente.ro/Constantin_popa_metafizica_2_constantin_popa_1341304112.html [Corola-blog/BlogPost/355049_a_356378]
-
i-au fost publicate lucrarile: "Autobiography", "Nature", "Utility of Religion" (1873); "Theism" (1874) și "Dissertations and Discussions", volumul IV (1875). Mill a fost o personalitate multilaterală: a scris tratate de economie și logică, a dezvoltat filosofia utilitaristă și filonul tradiției empiriste engleze și a fost cel mai important dintre liberalii secolului al XIX-lea. A fost un admirator înfocat al scrierilor lui Auguste Comte chiar înainte de a-l întâlni personal. A început prin a coresponda cu acesta pentru ca mai apoi, peste
John Stuart Mill () [Corola-website/Science/298814_a_300143]
-
proprietatea privată. Ca ieșire din impas, propune luminarea poporului, o educație mai bună pentru toți, iar formă de stat monarhia condusă de un monarh luminat. Dacă în Franța, sub influența lui Locke, Hume, Newton, filozofia luminilor a dobândit un caracter empirist, naturalist și social, în Germania, sub influența lui Leibniz, aceasta va avea un caracter raționalist, dar marcat de evaziuni mistico-religioase. Iluminismul german va genera ulterior mișcarea literară antifeudală "Furtună și avânt", condusă de Herder. Și contextul social-istoric era diferit în
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
Flew, expresiile au fost introduse pentru prima dată în perioada scolasticii târzii ca traduceri pentru doi termeni tehnici din teoria artistotelica a cunoașterii. Immanuel Kant, filosof german al secolului XVIII, a fost un susținător al combinării dintre teoria raționalistă și empiristă. Acesta afirmă că „daca orice cunoaștere a noastră începe cu experiența, aceasta nu înseamnă că ea provine întreagă din experienta”. Caracteriza cunoașterea a priori drept transcendentală, în timp ce cunoașterea empirică era bazată pe experiență.„Caci s-ar putea prea bine ca
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie. Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul spiritualității epocii moderne. În câmpul cunoașterii, el este întemeietorul empirismului. Fără a fi inițiat în gândirea empiristă modernă, asemenea lui Thomas Hobbes și Francis Bacon, intelectualul englez a devenit reprezentantul ei când este vorba de disputa empirism-raționalism. Istoria filosofiei se referă în primul rând la John Lock și René Descartes, personalități tutelare ale celor două curente antitetice
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
enciclopedic; Kant se interesează de tot: frumosul, știința, politica, Revoluția franceză, dreptul, cutremurul de la Lisabona și maladiile cerebrale. Va preda, de altfel, în aproape toate disciplinele. Așa cum o va spune în "Prolegomene", a fost deșteptat din "somnul dogmatic" de lectura empiristului Hume. Va analiza operele lui Newton, Hume și mai ales Rousseau, care, după propriile-i cuvinte, îl aduc pe "drumul drept" și îi provoacă o "revoluție în reflecție". Kant crezuse până atunci că sursele cunoașterii nu se află în experiență
Immanuel Kant () [Corola-website/Science/297893_a_299222]
-
Urmează critica teologică: contingențele realului sunt raportate la o ordine imuabilă a Creației, ordine În care, la fel ca În dreptul natural medieval, fiecare Își are locul său. Drepturile omului, din această perspectivă, sunt o mască a corupției. Cele două critici, empiristă și teologică, se unesc apoi pentru a da naștere unei critici sociale: „Orice ordine socială fiind În mod natural ierarhizată prin raportare la ordinea cosmico-teologică, abstracția este absolut inaplicabilă, iar imposibilul egalitarism al drepturilor omului nu poate conduce decât la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de pornire a cercetării în antropocentrismul tradiționalist, sprijinit pe: credință, naționalism, tradiție și idealuri înalt umaniste. Modernismul începe cu revoluțiile industriale care au condus la instaurarea capitalismului și care, prin dezvoltarea tehnicii au oferit încredere omului în forțele sale. Filosofia empiristă și iluministă au condus spre slăbirea credinței, ajungându-se la Nietsche care decretează moartea lui Dumnezeu. Omul începe să uzurpeze tronul divinității, națiile continuă să devină tot mai puternice, până pe la mijlocul secolului XX. Structura liricii moderne a fost foarte exact
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rațiunea caută conceptul a ceea ce este independent de orice altă condiție și îl găsește în condiția suficientă pentru orice altceva. Concluzionează că ființa supremă, ca principiu originar al tuturor lucrurilor, există în mod necesar 135. Putem aminti aici și poziția empiristă a lui Hume și critica acestuia la adresa argumentului ontologic, multe din ideile sale fiind considerate valide și de către Kant. Hume a considerat că se poate demonta argumentul ontologic dacă ne raportăm la prezența răului în lume și la măreția lui
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
baconiană. Toți aceștia încercau să pună ordine în mental și nu în științe, deoarece omul era considerat centrul universului, iar cunoașterea rațională ca fiind singura eficientă. Erau metode care țineau numai de rațiune, fără consecințe asupra științelor empirice. Nici încercările empiriste, consideră Bacon, nu au avut un real succes. El critică toate aceste direcții pentru ineficiență: "Căci empiricii, după exemplul furnicilor, adună doar faptele și nu se folosesc decât de experiența dobândită; raționaliștii, dimpotrivă, după exemplul păianjenilor, țes pânze după propria
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
metodică nu au rămas doar la stadiul de enunț teoretic, e însoțind multe dintre activitățile științific ale epoci. În cadrul celebrei Societăți Regale s-a încercat punerea în practică a metodologiei dezvoltate de filosoful englez. Științele naturii și în special direcția empiristă dezvoltată de școala engleză s-au dezvoltat sub impactul acestei metodologii. 3.4.2. Metoda carteziană și rolul matematicii în cadrul științelor Metoda dezvoltată de Descartes este opusă în anumite privințe de cea baconiană pentru că filosoful englez căuta relațiile directe cu
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
această analiză este cea care a susținut formularea analogiilor experienței, în particular a celei de-a doua analogii a experienței „principiul succesiunii în timp după legea cauzalității”. În lipsa ei, Kant nu ar fi putut trece dincolo de un punct de vedere empirist, ca cel al lui Hume, potrivit căruia experiența este „o simplă compunere empirică a percepțiilor”12. Lui Schipper i-a răspuns un cunoscut cercetător kantian german, Hansgeorg Hoppe. Acesta a contestat în mod explicit și categoric punctul de vedere potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
concluzie va fi împărtășită de acei autori care îi atribuie lui Kant o înțelegere „raționalistă” a științei newtoniene, punctul de vedere că principiile acesteia ar putea fi derivate drept consecințe din principii ale intelectului pur7. Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept „ultimul mare sistem al filosofiei raționaliste”. Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile fizicii newtoniene din rațiunea pură”. Scrierile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de sine a fizicii matematice, sau, dimpotrivă, expresia unei străduințe, care merită să fie salutată, de a discerne elemente raționale, a priori, în infrastructura conceptuală care susține edificiul acestei științe. Că orientarea gândirii lui Kant se distinge de orientarea mai „empiristă” a unor cercetători reprezentativi pentru noua tradiție științifică reiese deosebit de clar tocmai din afirmarea insistentă a caracterului a priori și, prin urmare, a certitudinii apodictice a legilor fundamentale ale mișcării. Referindu-se la legea egalității acțiunii și reacțiunii, Kant remarcă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
DOUĂ CONCEPTE ALE CUNOAȘTERII Într-o literatură cuprinzătoare, îndeosebi în scrieri ale unor autori de orientare antimetafizică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX, filosofia kantiană și filosofia cunoașterii de orientare empiristă sunt înfățișate drept poli care se opun și se exclud reciproc. Ernst Mach, de exemplu, îl asociază pe Kant și kantianismul în genere cu proiectele de întemeiere a priori a științei naturii, în particular ale mecanicii, pe care le respinge
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mecanicii 1. Sistemul lui Kant a fost perceput de empiriștii logici drept o construcție filosofică de factură raționalistă, chiar drept ultimul mare sistem de filosofie raționalistă. Atunci când filosofia kantiană este invocată drept fundal contrastant al prezentării și argumentării unei concepții empiriste asupra cunoașterii se are în vedere, în primul rând, teoria kantiană privitoare la posibilitatea unei cunoașteri independente de experiență, o cunoaștere care se exprimă în enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt sintetice și, totodată, a priori, care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care empirismul poate fi calificat drept acea orientare epistemologică care susține că nu există enunțuri sintetice a priori. „Acesta este in nuce întreg empirismul”2. Hans Reichenbach care, ca și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
logică arată că filosofia sinteticului a priori a lui Kant nu poate fi apărată.4 Cititorii care înregistrează asemenea luări de poziție pot ajunge ușor la concluzia că între conceptul kantian al cunoașterii și acel concept al cunoașterii de orientare empiristă care domină gândirea științifică contemporană nu ar exista puncte de convergență notabile. Această impresie este însă greșită. Pe un alt plan al analizei, lucrurile se înfățișează cu totul altfel. Este acel plan pe care coceptul kantian al cunoașterii și conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
intelectul divin. În al doilea rând, Kant neagă faptul că noi am putea obține cunoaștere prin intuițiile sensibile. Faptul că nu a realizat această imposibilitate, orientându-se spre deducția empirică a conceptelor intelectului, constituia, pentru Kant, păcatul capital al filosofiei empiriste a cunoașterii din epoca sa. O formulare pozitivă a conceptului kantian al cunoașterii ar putea fi următoarea: nu există vreo altă intuiție în afară de intuiția sensibilă; aceasta oferă doar materia cunoașterii; o cunoaștere despre realitate va lua naștere numai prin unirea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
senzoriale și construcțiile conceptuale. Relația nu este una de reflectare, de oglindire, și nici una de natură genetică. Ca și conceptul kantian al cunoașterii, acest concept metodologic al cunoașterii orientate spre formă a fost elaborat printr-o distanțare clară de ideea empiristă tradițională a derivării conceptelor din datele primare furnizate de organele de simț. Tema a căpătat un profil deosebit de pregnant în reflecțiile metodologice ale lui Albert Einstein. Einstein a formulat un punct de vedere clar articulat asupra relației dintre lumea impresiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
formă, un concept care a primit pentru prima dată contururi clare în filosofia transcendentală a lui Kant. Într-un al doilea pas, trebuie să se sublinieze, totodată, opoziția dintre rezultatele acestei reflecții, care s-a dezvoltat pe fundalul unei concepții empiriste asupra cunoașterii, și apriorismul kantian. Pentru Kant, cunoașterea este rezultatul reunirii intuițiilor și conceptelor pure ale intelectului. Pentru empirismul modern, cunoașterea reprezintă o coordonare univocă a unor experiențe senzoriale date și a unor concepte create în mod liber de mintea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unui verdict constrângător al observațiilor și experimentelor particulare. Din această perspectivă, o recuperare într-o formă relativizată a conceptului kantian de a priori va apărea pe deplin îndreptățită. S-a atras atenția, în acest sens, asupra faptului că un filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct al structurii conceptuale fundamentale în știința teoretică a naturii prin afirmarea unei distincții nete între cadrul conceptual sau
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
19 Am înfățișat mai pe larg această tentativă de a argumenta compatibilitatea principiilor teoriei morale a lui Kant cu cele ale utilitarismului și consecinționismului moral deoarece ea oferă un fundal contrastant pentru prezentarea criticii pe care o face Kant „filosofiei empiriste a moralei”. Există câteva temeiuri pe care se sprijină respingerea de către Kant a încercărilor de a întemeia îndatoririle morale în primul rând prin examinarea consecințelor acțiunilor noastre. Primul este acela că aceste principii trebuie să considere doar forma acțiunilor, și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]