43 matches
-
balhoi’,’noroi’, etimologie: din rom. ’bahnă’ de origine nord slav., cu derivat verbal ’a bâhni, bâhli’,’a mirosi urât, a se strica - cu referire la ape’ din care s-a format apoi substantivul, sau poate adjectivul ’balhui’ similar fonetic altor entopice cu sensul ’baltă’ și anume ’bâlc’,’bâlhac’, alternanța ’lh’/’hl’ la fel ca în ’sihlă’/’silhă’ În general hidronimele cu sufixul ‘-ui’ sunt considerate de origine turcică.). Posibil ca, din cauza năvălirii repetate a popoarelor migratoare, așezarea să fi fost mult
Budăi, Iași () [Corola-website/Science/301263_a_302592]
-
Nae). Formarea antroponimelor de la toponime se realizează pe baza unui singur model: toponimul plus sufixul specializat (Craioveanu, Vălenaru, Cioroiașu). Numele de locuri provenite din apelative necesită cu precădere o investigație lingvistică și geografică, pe teren și în lexicoanele de termeni entopici, în timp ce geneza toponimelor care au la bază nume de persoane trebuie căutată în primul rînd în documente istorice (în care apar proprietarii, vînzarea și cumpărarea moșiilor, mișcările de populație etc.). Cu atît mai mult, cu cît nu puține dintre numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al microtoponimelor, care funcționează încă în multe cazuri și ca apelative sau antroponime, pe lîngă statutul specific dobîndit în sistemul de nume de locuri). Răspîndirea frecventă a unui toponim într-o zonă restrînsă poate fi indicele provenienței sale dintr-un entopic sau dintr-un antroponim regional ori din limba străină vorbită în teritoriul învecinat (bulgară în Muntenia și Oltenia, sîrbă în Oltenia și Banat, ucraineană în Maramureș și Moldova, turcă în Dobrogea). Un aspect cu multe implicații în stabilirea originii toponimelor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care fac parte (prin activarea unor relații „semantice“ și analogii structurale sui-generis). Atuurile care au determinat selectarea unei unități în vederea onimizării și combinarea, într un cuplu denominativ, cu topicul detașat din teritoriu ca reper denominabil (printre care forța descriptivă a entopicului: adîncitură, bold, alun, pîrîu etc.; pertinența expresiei în raport cu alte sinonime concurente: alunecare, coastă, fugitură, hoagă, lăsătură etc.) sunt ranforsate ulterior prin alte mijloace, între care susținerea calității de reper prin analogia cu unități toponimizate anterior: Afînar, Agurizar, Aluniș, Aninet, Arsiște
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
aceasta o formă de „moarte“ a toponimelor): dispariția proprietarului sau vînzarea satului către altul (pentru satele formate de la numele proprietarului); înlocuirea, în numele satului, a apelativului geografic care a stat la baza toponimului vechi cu numele proprietarului care deține satul; înlocuirea entopicelor cu nume de grupuri umane (Poiana înlocuit cu Poie nari); schimbarea naturii termenului (Groși devine Vînăta, după dispariția trunchiurilor rămase după defrișare, numite groși, poate și pentru a evita „poreclirea“ colectivă a locuito rilor); înlăturarea confuziilor omonimice (două localități omonime
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în toponimia minoră, iar criteriul de selectare a reperului topic identificator îl reprezintă, de regulă, relevanța naturală și socială, dar și forța descriptivă a cuvîntului care denumește acest reper și care este, de cele mai multe ori, un termen geografic popular sau entopic, cum îl numesc toponomaștii. Aceste cuvinte denumesc în mod obișnuit: forme de relief, ape curgătoare sau stătătoare, floră, faună, obiecte de interes socio-economic etc. Exemple: Albia, Alunu, Balta, Bășica, Boldu, Buduroiu, Bărăcina, Bostanele, Colnicul, Răscruci, Viezuri. Unele dintre apelativele originare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Colnicul, Răscruci, Viezuri. Unele dintre apelativele originare nu mai sunt cunoscute în graiul local, fiind identificate prin surse lexicografice sau prin documente istorice. Ele pot fi considerate, în consecință, consolidate onimic prin demotivare, ca urmare a dispariției din grai a entopicului originar. Exemple: Agest, Baba, Batiște, Bechet, Bent, Beuca, Bica, Bobu, Bord, Borcoș, Bucium, Buceci, Bunaru (formate prin conversiune de la entopicele: agest, „adunătură de vreascuri sau bine uscate, pietre, nămol“; babă, „ciot ascuțit de stîncă“; batiște, „loc unde a fost o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prin documente istorice. Ele pot fi considerate, în consecință, consolidate onimic prin demotivare, ca urmare a dispariției din grai a entopicului originar. Exemple: Agest, Baba, Batiște, Bechet, Bent, Beuca, Bica, Bobu, Bord, Borcoș, Bucium, Buceci, Bunaru (formate prin conversiune de la entopicele: agest, „adunătură de vreascuri sau bine uscate, pietre, nămol“; babă, „ciot ascuțit de stîncă“; batiște, „loc unde a fost o stînă“; bechet, „loc de pază, locuința pădurarului, pichet de grăniceri“; bent, „loc adînc în albia unui rîu, unde apa face
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pămînt după tăierea copacului“; buceac, „loc cu tufăriș și rădăcini“; bunar, „izvor amenajat pentru băut apă sau pentru adăpat vitele“). Devin toponime, prin conversiune, și unele cuvinte comune derivate la nivel apelativ (înainte, deci, de a deveni nume proprii) din entopice primare, cu sufixe diminutivale sau colective, ori din antroponime (nume de grupuri umane formate prin deonimizarea unui nume de persoană important în comunitatea respectivă): Aninelu, Băltița, Bujorelu, Afinet, Aluniș, Băltărie, Alexeni, Albulani, Andrășoi, Bricegari etc. Aceste apelative trecute deja prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lui Sibișel, derivat de la Sebeș (< magh. szebes, „repede“), sau al lui Căltăbășel, derivat de la Căltăbău (< germ. kalt, „rece“ + Bach, „pîrîu, gîrlă“). Unele „neconcordanțe“ gramaticale, care sunt de fapt deformări în timp ale structurii toponimelor impuse tacit de acordul subînțeles cu entopicul care denumea generic topicul respectiv, presupun parcurgerea de către numele respective a unor stagii îndelungi de „prelucrare“ fonetică și gramaticală și de „împietrire“ în formele onomastice deformate, coexistente cu formele apelative aliniate la normele gramaticale curente. Exemplele de astfel de situații
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
repere denominative proeminente geografic, „strategia“ lor fiind redusă la orizontul local), iar pe de altă parte pentru că toponimele minore, între care există cu siguranță nume moștenite din latină sau formate în romîna străveche, sunt greu de particularizat, prin diferențiere de entopicele geografice sau sociale, care, în majoritate, probabil că funcționează în paralel și ca apelative. Cum să demonstrezi că toponime ca Apa, Cîmpulungul, Muncelul, Muscelul, Săcelul, Valea etc. sunt străvechi, cînd ele sunt înțelese încă la nivel apelativ și puteau fi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
frecvent începînd cu secolul al XVI lea). Acesta poate fi un hipocoristic format cu sufixul (infixul) -cdin tema bîr(prezentă și în alte nume: Bîrcu, Bîrcea, Bîrga, Bîrlea, Bîrda, Bîrdea, Bîrsa, Bîrhotă etc.) sau poate fi un supranume provenit din entopicul bîrcă, bărcă (< bărc „loc cu hățișuri“, „luncă băltoasă“, „locuri mlăștinoase cu apă și nămol pe unde crește papură, trestie“, „pădure, dumbravă, tufăriș, loc cu vegetație multă și deasă în pădure“, „poiană, luminiș în pădure“, „gropi umplute cu apă stătătoare“, „mormane
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unde crește papură, trestie“, „pădure, dumbravă, tufăriș, loc cu vegetație multă și deasă în pădure“, „poiană, luminiș în pădure“, „gropi umplute cu apă stătătoare“, „mormane de pămînt ca semne de hotar între moșii“, „băltoaca din fața izvorului“, „loc cu izvor puternic“). Entopicul este întîlnit, cu sensuri asemănătoare, și în bulgară și sîrbă, de unde a fost împrumutat, probabil, apelativul romînesc. Opțiunea pentru una sau pentru alta dintre surse depinde de analiza lingvistică și de atestările fiecărui nume al nume roasei familii onomastice. De
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
alta dintre surse depinde de analiza lingvistică și de atestările fiecărui nume al nume roasei familii onomastice. De exemplu, Bărca Croavelor, Bărca Scorțarului, Bărcoasa, Bărca Dobreștilor, Bîrca Plaiului, Bîrca Sadovei, Bîrca Viezurinilor etc. au în componență pe prima poziție, probabil, entopicul, în timp ce Bărcanu, Bărcănești, Bărcești, Bîrcaciu, Bîrcani, Bîrceni etc. provin mai degrabă din antroponime. Sunt exemple de omonime topice cu etimoane diferite, nu întotdeauna ușor de precizat, fără documentare istorică, de teren și lingvistică. Bîrlad Toponimul desemnează în prezent un municipiu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
romînă, toponimul Dîmbovița ar fi trebuit să fie accentuat pe sufix (precum Craiovița, Dunărița etc.). Toponimele Dîmbu(l), Dîmbău, Dîmburele, Dîmbureni, Dîmburi, Dîmbloaca, Dîmba, care ar putea părea înrudite etimologic cu Dîmbovița, au o cu totul altă bază etimologică, anume entopicul romînesc dîmb sau variante ale acestuia, cu sensul „deal mic“, „delușor“, „colnic“, „mică ridicătură de pămînt“. Dîmbovița se integrează astfel unui cîmp toponimic, onomasiologic și lingvistic bogat: Lescovița (< sl. lĕska, „alun“), Ilfovăț (< bg. elchov, „de arini“), Cleanov (< bg. klĕn, „arțar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe cale administrativă, ca și în alte cazuri (vezi Ardealul), asupra întregului ținut stăpînit de turci. Pînă destul de aproape de vremurile noastre (secolul al XIX lea) , romînii din stînga Dunării o supranumeau Ținutul Turchii, Turchia, dar o desemnau și printr-un străvechi entopic, Decindea (< de - ecce - inde, „ținutul de dincolo“). Doftana Este numele unui rîu de 51 de kilometri (afluent de stînga al Pra hovei), al unui pîrîu de 14 km (afluent de stînga al rîului Tărlung) și al unui lac în Subcarpații
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
două sate în județul Bacău), Dornești (un pîrîu, afluent de stînga al pîrîului Romîni, un sat în județul Neamț și unul în județul Suceava), Dornișoara (un afluent de stînga al Dornei și un sat în județul Suceava). Baza o constituie entopicul romînesc de origine slavă (așa cum o indică sufixul -na), dornă, pentru care au fost consemnate sensurile „vîrtej de apă, bulboană, vîltoare“; „cădere de apă; un loc adîncit format din căderea apei“; „lac format artificial prin oprirea apei curgătoare“; „locul unde
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dintre omonime să se fi format de la sensul privind „piatra de hotar“, apropo de Dorna de piatră. În legătură cu acest sens, care poate veni din baza slavă a lui dornă (apelativul dor, „spărtură“, + sufixul -na), ne putem gîndi și la un entopic romînesc dispărut dor, rămas ca o fosilă în Dealul Dorului și Izvorul Dorului din județul Prahova, precum și în aparent ciudatul Vîrful cu Dor din Bucegi, în vecinătatea Sinaiei. Cîmpul semantic al locurilor cu apă este bine reprezentat în toponimia romînească
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
romînesc dispărut dor, rămas ca o fosilă în Dealul Dorului și Izvorul Dorului din județul Prahova, precum și în aparent ciudatul Vîrful cu Dor din Bucegi, în vecinătatea Sinaiei. Cîmpul semantic al locurilor cu apă este bine reprezentat în toponimia romînească, entopicele cu sensuri foarte asemănătoare avînd de obicei răspîndire regională și, de aceea, toponimele formate de la ele nefiind transparente etimologic: Bahna, Bahnița, Bărc, Bîrcana, Bîrcoasa, Bărăcea (< bară, barc, barcău, băracă, bărăcie), Bălc, Bîlcoiul (< bîlc), Blahnița, Călnaci, Călnău, Cîlnic (< cal), Ieruga, Mlaca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fost compus Városvize, care în limba maghiară înseamnă „apa orașului“ sau „apa cu oraș“, „rîul cu cetate“, și care traduce, probabil, un nume romînesc anterior Rîul Grădiștei. Microtoponimele Greute, Grohotele din apropierea fostei așezări dacice Ulpia Traiana Sarmizegetusa au la bază entopicele grohot (pluralul grohote), greută (greute), care înseamnă „piatră“, „mine de piatră“ (de la care s-a format grohotiș). După cum a arătat Mircea Homorodean, în zonă există și alte toponime din aceeași familie semantică, Muchea Cetății, Valea Cetății, Cioaca Grădiștii, Cetățuia, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nu lunca rîului sau rîul însuși, care nu puteau fi „aride“, „neroditoare“. Este, așadar, cazul unei mutații de tip metonimie, realizată în momentul genezei toponimului sau pe parcursul consolidării și „multiplicării“ sale onimice. Analizînd categoriile geografice denumite de urmașii toponimici ai entopicului slav jalov, Dragoș Moldoveanu observă că, pe un teritoriu larg (Romînia, Bulgaria, Cehia), acestea sunt dealuri, munți („sterpe“ sau unde pasc vitele „sterpe“), cîmpuri „sterpe“, unul singur (Ialovski potok în Slovenia) desemnînd o apă (sensul fiind, probabil, „pîrîul sterpelor“). Unele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu brazi“), mai ales pentru numele de munți și dealuri, care nu e potrivită însă și pentru rîul Ialomița, care are un tronson montan nesemnificativ (și care nu ținea de Sclavinia). Este adusă în discuție și o altă posibilă bază entopică veche slavă (ilú „lut“), reprezentată frecvent în toponimia slavă de pe un teritoriu larg, inclusiv din Romînia (Jilowa, „cu albia argiloasă“, Ilovlija, „cu sol moale“, Ilova, Ilica, Ilovinac, Ilovul, Ilovița, Ilovăț, Ilovince, Ilovica, Ihlau). Geografic, rîul Ialomița ar motiva această etimologie
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
feminine (mai ales că numele pîrîiașelor fluctuează între Latorița și Lotrița). Surprinzător este că cercetătorii nu s-au gîndit la posibilitatea moștenirii formei străvechi, traco-dacice, care ar fi putut fi adaptată de romîni sau de slavi după apelativele verosimile ca entopice (termeni geografici adecvați toponimizării), mai ales că și alte populații care au trăit în zonă foloseau apelative asemănătoare fonetic și semantic. Reflexul fonetic este, evident, slavo-romîn, cel puțin pentru varianta Lotru și derivatele sale. Ar fi încă un caz de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
poate arăta posesia, apartenența, dacă e atașat unui nume de persoane, sau caracteristica locului, dacă e atașat unui apelativ: glogova < glogov, „cu păducei“). O soluție foarte simplă este cea oferită de Iorgu Iordan, care crede că Moldova provine dintr un entopic slav neatestat molidova, „locul cu molizi“ (la fel cu Lipova, „locul cu tei“), care, prin elidarea (dispariția) lui i neaccentuat, a devenit moldova. Onomasiologic, soluția este plauzibilă, pentru că entopicul a putut să denumească întîi valea (care era acoperită de molizi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
oferită de Iorgu Iordan, care crede că Moldova provine dintr un entopic slav neatestat molidova, „locul cu molizi“ (la fel cu Lipova, „locul cu tei“), care, prin elidarea (dispariția) lui i neaccentuat, a devenit moldova. Onomasiologic, soluția este plauzibilă, pentru că entopicul a putut să denumească întîi valea (care era acoperită de molizi), apoi, prin metonimie, rîul care curgea prin ea. Fonetic, elidarea putea avea loc întrucît termenul slav, avînd mai mult de trei silabe, era accentuat pe sufix, deci i era
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]