11 matches
-
cu care argumentează ipotezele, contradicțiile, decelările, subiectelor filozofice în convorbirile cu Borges, în fapt, o eseistică excepțională, critică, la multe din scrierile sale. O critică pavoazată de dialog, o critică la rîndul ei literatură și filozofie, poetizată prin metaforă metafizică, epicizată prin fascinanta întâlnire, scriitor-critic. Este o carte complexă, caleidoscopică, multi artistică, în același timp, didactică reușită, un experiment de succes, premieră care poate schimba mentalitatea asupra criticii literare și o va recomanda pe viitor accesibilă lectorilor. Pare imposibil să treci
CONVORBIRI IMAGINARE CU JORGE LUIS BORGES- PROF. PETRE ISACHI de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 by http://confluente.ro/cristina_stefan_1455431760.html [Corola-blog/BlogPost/373715_a_375044]
-
Romanele lui A. urmează o poetică serialistă, Parinior (1982) și Upansonhind continuând, și ca etos, esotericul Eres (1970), iar tetralogia Apokalipsa indiană (Maica Medeea la Paris, Buddha și Colonelul, Furnici albe, Frica de Orient), din care au apărut diferite fragmente, epicizează autobiografic personaje și drame „indo-europene”. În eseu, A. insistă asupra propriului concept de „indo-eminescologie” și practică, printre altele, ficțiunea critică. SCRIERI: Invocații, București, 1968; Eres, București, 1970; Poemele părinților, București, 1976; De rerum Aryae, Delhi, 1982; Mantre, Delhi, 1982; Pancinci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285345_a_286674]
-
multiple interferențe (lingvistică și teorie literară)”, dar și trăsături care îl individualizează pe autor. Comentariul devine prilejul unei meditații la „strategia lecturii”, care în esență pretinde „un mod de a situa opera, de a stabili elemente disjunctive (necesare), de a epiciza textul, autorul sau, mai exact, de a privi dintr-un unghi epic toți factorii angajați în procesul de creație și în actul interpretării”. În alt caz, oferit de volumul Între viață și cărți al lui N. Steinhardt, criticul semnalează întâlnirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
din Cluj-Napoca în 1974. Lucrează la Săuca, Tășnad, la Spitalul Județean Satu Mare, iar din 1991 la Policlinica Județeană Satu Mare. Debutează în 1967, în „Luceafărul”, cu schița Fuga. În 1974 obține Premiul de proză al Festivalului național studențesc de la Oradea. B. epicizează fapte cotidiene într-o narațiune realistă, urmând tradiția prozei ardelenești, adesea într-un limbaj colorat. Nu este un stilist, dar are o bună observație a caracterelor, realizând personaje vii, autentice. Experiența medicală îl stimulează și oferă substanță cărților sale. Astfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285809_a_287138]
-
seamăn,/ de-a trăi cîndva-ntr-o casă...". Ultimul poem este și cel mai reușit din volum: Geneză sau Cele douăsprezece poeme ale gigantului ou. Aici Gheorghe Pituț își asumă decorativismul și manierismul imaginilor, iar oul dogmatic din obsesiile noastre moderne se epicizează și se colorează eminescian. Mitul genezei pe care îl dezvoltă aici poetul nu mai este valorizat ca posedînd sensurile ultime ale cunoașterii, ci devine o poveste între altele, ba chiar de același tip cu povestirile fantastice din relatările de călătorie
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
Spune Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel, îl concurează. Un text secund revendicându-și nu doar egalitatea, ci, mai mult, întâietatea în fața textului scenic. " (p. 35) Prozatorul epicizează textul dramatic ratând deopotrivă și teatrul (prin transcriere improprie literaturizând faptul scenic viu) și proza (prin forma neadecvată). Abordarea statistică a ponderii didascaliilor dovedește perfect neîncrederea mărturisită a autorului în posibilitățile teatrului. O serie de grafice și tabele ne arată
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
numele sunt relevante: Gopo, Blainșteineru, Carbon, Bibiloi, Pichi, Cliti ș.a.). Văzută ca orizontalitate obositoare a nuanțelor cenușiului, această lume capătă un sens prin apariția antipodică a doi outsideri, Tehur și Eli, foști colegi în facultate, întâlnindu-se acum pentru „a epiciza”. Prin chestionarea propriei identități în raport cu universul concentraționar comunist, eminamente nivelator, Pădurea lui Noe se metamorfozează, sub imperativul unei nevoi fundamentale - libertatea - în Biblioteca lui Noe. Sensul acestei schimbări este vehiculat, cam tezist câteodată, în discuțiile lor de-a lungul întregului
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
unghiuri de privire, mai multe chei simbolice; cartea suferă fără îndoială și din acest motiv. Este însă imposibil de integrat într-un singur corp o cantitate atît de mare de împrumuturi culturale, preluate fie ca simple detalii de efect, fie epicizate în episoade cu o adresă în general străină trunchiului principal al romanului, de la mituri naționale precum Miorița la anecdote precum cea cu măcelarul pe firma căruia scrie "Matache Măcelaru" (aici "Daniel") sau chiar la folosirea unor soluții din filme celebre
Povestea lui Prithvi by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/15177_a_16502]
-
lui Dosoftei 5. Poezia acestei perioade, deși lirică prin excelență, își uneori sensibilitatea pe osatura baladei 6, realizând false balade, balade de atmosferă: un exemplu ar fi marele "maestru Ahoe/ de care nici măcar nu e nevoie" (Tudor George). Poemul se epicizează, devine balada unor întâmplări cotidiene pe un schelet epic, la Mircea Ivănescu. Sau există poeme care trăiesc prin imaginile rafinate, generatoare de beții vizuale și olfactive în descendență macedonskiană, cu asimilarea lui Ilarie Voronca și prezența deschisă a emulilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
parte atracția către istoria mitică a acestui spațiu, așa cum o cunoaștem din cronici, legende, povești și balade naționale. Poetul își trăiește cu sinceritate rolul de martor și reporter implicat în evenimentele istoriei într-un lung monolog. El liricizează epicul și epicizează liricul. Scrie poeme epice, balade lirice și reportaj liric. Critica s-a manifestat cu destulă reținere în fața acestei poezii ostentativ folclorice, de expresie ciudată, suprarealistă, ezoterică, într-o muzică nepământeană, sau de joc absurd, dar și într-o incantație severă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Bistrița, 1983) și al Concursului Național de Proză „Pavel Dan” (Cluj-Napoca, 1987), i se acordă în 1996 un premiu la Salonul Național de Carte din Cluj-Napoca. P. scrie o proză realistă, cu subiecte din actualitatea imediată, dezvăluind plăcerea de a epiciza faptele mărunte. Personajele sunt oameni simpli, portretizați într-o lumină aspră, cu linii colțuroase, ca și cum ar fi tăiați în lemn. Autorul este un continuator al liniei narative pe care a ilustrat-o Pavel Dan, înaintașul care îi este consătean. Mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288858_a_290187]