72 matches
-
306 î.Chr., este axat pe căutarea fericirii și a înțelepciunii, având ca ultim scop atingerea "ataraxiei", o stare de liniște absolută a spiritului. Pentru a evita suferința, trebuie evitate sursele acelor plăceri, care nu sunt nici naturale, nici necesare. Epicureii nu preconizează căutarea cu orice preț a plăcerii, cum este de multe ori înțeles în mod eronat, ei văd în filosofie instrumentele esențiale pentru obținerea fericirii ("Tetrapharmakos"): Epicur își bazează gândirea sa pe trei principii: logica sau "canonica", fizica (atomismul
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
lor domestic și de amenajarea rafinată a locuinței, dau - sau se duc la - petreceri dansante, la care se bea neapărat whisky Black & White și se dansează după ultimele șlagăre ale momentului, unele au automobil propriu etc. E o lume de epicurei cam cinici unii dintre ei, chiar abjecți, alții, mai puțin reliefați, par „pozitivi” moralmente, în ultimă analiză. Nu se poate contesta însă o anumită validitate a reconstituirii consistenței trăitului, a cotidianului, detaliile percepției fiind convingător consemnate, fără „zboruri” majore. E
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285680_a_287009]
-
-și ducă existența modestă de profesor de liceu la Huși, un orășel de podgoreni din estul tării, mai aproape de Prut decât de Dunăre, mai aproape de ruși decât de turci. Dar cunoscut și prin nașterea aici a lui Mihai Ralea, filosoful epicureu, care a revenit la casa lui "din vie" și după ce trecuse dintr-o barcă în alta: de la țărăniști sau liberali, nu contează, la comuniști, devenind foarte curând intimul lui Gheorghiu-Dej, alături de care legenda zice că ar fi petrecut și câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cioran privitoare la melancolie: deopotrivă salvare estetică a suferinței, depășire a răului prin asumarea lui, iluminare prin durere. Melancolicul se salvează, masochist aproape, tocmai prin explorarea și perpetuarea stării de criză; un masochism al cinicului care se ascunde în orice epicureu. Tocmai de aceea, Cioran nu suferă de înstrăinare decât într-un fel exterior. Firește, Parisul e pentru el un infern, nostalgiile nu-i dau pace; e ca și cum am recunoaște că a trăi în prezent a devenit, și pentru Cioran, o
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
după modelul lui Dimitrie Cantemir, să prindă „începerea[...], creșterea, starea și urmările” acestei „stăpâniri”. Își regăsește familia în 1790; după pacea de la Șiștov se întoarce în București și la „trecerile de vreme cele veselitoare de suflet”, către care, rafinat și epicureu, nu era mai puțin înclinat. Venirea în scaunul Țării Românești a lui Alexandru Moruzi (1793) îl pune într-o înfruntare deschisă, acutizată și de dragostea ce îl lega de soția domnitorului, cu superbia și superficialitatea fanariotului, dar nu îl lipsește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
totuși prin a invoca exemplul oracolelor tămăduitoare al lui Mopsos și al lui Amphilochos, care erau de-a dreptul Înfloritoare. El Își susține ideea printr-o anecdotă menită să confirme credința mereu crescândă În oracol. E vorba despre convertirea unui epicureu. Și Pausanias afirmă că oracolul lui Mopsos era cel mai infailibil dintre toate 2. Acest entuziasm extraordinar pentru oracolele tămăduitoare, unde minunile dețin un loc Însemnat, nu era străin de nevoia de o divinitate eficientă și binefăcătoarepe care toată lumea o
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
lui Mopsos era cel mai infailibil dintre toate 2. Acest entuziasm extraordinar pentru oracolele tămăduitoare, unde minunile dețin un loc Însemnat, nu era străin de nevoia de o divinitate eficientă și binefăcătoarepe care toată lumea o resimțea la vremea respectivă, cu excepția epicureilor și stoicilor care, de fapt, nu reprezentau decât o minoritate. Curentul filosofic ce creează atmosfera epocii este și va rămâne pentru multă vreme platonismul. În vremea lui Plutarh, platonismul se suprapune În bună măsură cu neopitagorismul - de care a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
divinației. E de notat faptul că argumentele pro și contra n-au fost reînnoite și că ne regăsim Între cei doi poli clasici: stoicii, gata să folosească divinația ca pe o dovadă a existenței zeilor providențiali, și, la polul opus, epicureii, scepticii și cinicii. Aceste două poziții sunt de altminteri definite fără a fi numite În mod explicit, Într-un fragment din De Defectu..., 414 f: „Întrucât e greu de știut și de determinat cum și până la ce punct trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
numite În mod explicit, Într-un fragment din De Defectu..., 414 f: „Întrucât e greu de știut și de determinat cum și până la ce punct trebuie să facem să intervină providența, unii reduc de-a binelea rolul divinității la nimic (epicureii), În vreme ce alții văd În ea cauza tuturor lucrurilor fără excepție (stoicii), or, aceste două păreri se Îndepărtează deopotrivă de la dreapta și cumpănita măsură”. Astfel că acuzatorii și apărătorii divinației se confundă cu cei care resping sau acceptă Providența. Pentru cei
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sfătuia pe atenieni În timpul celei de a doua invazii persane să părăsească Atena și să se refugieze pe corăbii 1. Sunt probleme deja abordate de Plutarh, mai ales În dialogul De Pythiae Oraculis, unde critica oracolelor se incarnează În persoana epicureului Boethos. Dialogurile pythice constituie astfel o analiză foarte nuanțată a fenomenului divinației oraculare făcută din interior de un autor interesat de acest lucru prin chiar funcția sa de preot delfic, mânat Însă și de un profund interes pentru faptul religios
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o fabulație și o invenție gratuită” (mythos, plasma kenon), tocmai pentru că se află În contradicție cu practicile ritualice delfice. În sfârșit, reproșul din ultimul paragraf al intervenției lui Ammonios (435 d-435 e) pare să le fie adresat mai degrabă epicureilor decât lui Lamprias: „mi se pare ceva absurd - spune Ammonios - a nega unui zeu sau unei providențe originea și statornicirea acestor Întâmplări benefice, pentru a le atribui În schimb hazardului și norocului”2. Introducerea daimonilor În teoria lui Lamprias: necesitate
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mai mult sau mai puțin nuanțată a unui om credincios care se exprimă aici și care va tot repeta, așa cum am putut observa În paginile precedente, că esențial este a avea față de Zeu gânduri curate. Prezența În dialog a unui epicureu ca Boethos care, firește, respinge și oracolele, și prodigiile, considerându-le a fi lipsite de valoare, nu face decât să-i incite și mai mult pe interlocutori. Cât privește prodigiile, se remarcă la Plutarh un efort de a le tria
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
peplesthai panta theiotetos). Cuvintele lui Philinos au iscat multe comentarii care au văzut În ele expresia unui panteism de factură stoică. Faptul că această acuzație a căpătat o atât de mare forță se datorează poate și intervenției foarte prompte a epicureului Boethos. „Nu vă ajunge că-l Închideți pe zeu o dată pe lună Într-un trup muritor, acum Îl vom mai și amesteca În orice obiect de marmură și de bronz, ca și cum n-am avea În Soartă și În Întâmplare cauzele
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ale unor astfel de coincidențe!” (398 b). Replica e dată În termeni tipic epicureici (tyche, automaton), ceea ce Însă nu trebuie să ne facă să credem că În pasajul citat mai sus ar fi vorba despre o „confruntare” Între stoici și epicurei. Pentru a percepe adevăratul Înțeles al cuvintelor lui Philinos, vom recurge din nou la articolul lui P. Boyancé referitor la oracolele Pythiei 1 și, mai exact, la remarcabilul comentariu al primei părți a tratatului. Răspunsul oferit de Philinos 2 la
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
la articolul lui P. Boyancé referitor la oracolele Pythiei 1 și, mai exact, la remarcabilul comentariu al primei părți a tratatului. Răspunsul oferit de Philinos 2 la acuzațiile lui Boethos scoate În evidență două lucruri: 1. Faptul că pentru un epicureu divinitatea nu poate fi prezentă și nu poate acționa decât Încastrându-se material Într-un obiect sau Într-o ființă vie. 2. Dimpotrivă, zeul transmite ființelor mișcarea și sensibilitatea fără a se Încorpora În ele (exemplul lui Epicur care, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cu cea a lui Phaidros din Banchetul lui Platon. Este adesea denumit „oaspetele”. Sub Înfățișarea sobră a lui Theon se ascunde Însuși Plutarh, iar atenianul Sarapion, căruia Îi este dedicat dialogul precedent, este un poet renumit, de formație stoică. Boethos, epicureu convins, dovedește adesea În replicile sale un scepticism tăios. Spre deosebire de primul dialog delfic din această serie, discuțiile nu se mai poartă În cadrul unei ședințe, ci În timpul unei plimbări pe Calea Sacră, Începând cu intrarea În Sanctuar și ajungând până la marele
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
fi oare mai potrivit să le considerăm modele ale unei perfecțiuni desăvârșite, rectificând astfel părerea noastră critică greșit formată prin lecturi anterioare fără valoare?”. Iată Însă că Boethos, geometrul, luă cuvântul și spuse așa (cunoști persoana, care acum se declară epicureu): (E) „Auzit-ai tu zise el, ce-a făcut pictorul Pauson?2 Primind o comandă, după cât se pare, ca să picteze un cal care se rostogolea pe pământ, el l-a pictat alergând. Cum comanditarul s-a supărat, Pauson a Început
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
aceeași opinie exprimată de mine; În plus, din mulțimea de divinități, ei nu admit decât una singură, destructibilă și eternă. În privința celorlalte, sunt de părere că au avut un Început și că vor avea un sfârșit 1. (B) Cât despre epicurei, nu trebuie să ne temem de râsetele și de sarcasmele lor pe care Îndrăznesc să le Îndrepte până și Împotriva Providenței șPronoiaț, pe care o denumesc «poveste mitică». După părerea noastră, dimpotrivă, ceea ce este mit este infinitatea. Într-un număr
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
impregnată de Înalt spirit filosofic? Dacă o Înlăturăm Înseamnă să suprimăm multe dintre ideile admise, dar greu de demonstrat. Dacă o acceptăm, faptul nu atrage nici o consecință imposibilă sau fără temei. (D) Singura obiecție pe care i-am auzit pe epicurei că o aduc cu privire la demonii admiși de Empedocle este doar teza că, deși sunt răi și perverși, sunt totuși fericiți și au o viață lungă deoarece răutatea este orbită În mare măsură și dublată de tot ceea ce este pasibil să
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
la care am fost martor. Guvernatorul șromanț al Ciliciei nu avea o opinie clară În privința celor divine. Această lipsă de Încredere - de altfel, guvernatorul era un om trufaș și rău - se datora În mare parte relațiilor sale prietenești cu câțiva epicurei care, În baza unor argumente Întemeiate pe fizică, pe baza celor ce susțineau, n-aveau decât vorbe de dispreț pentru credințele În divinație. Atunci iată ce a făcut. A trimis la oracol pentru a spiona, ca și cum ar fi fost vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ne-a pus la grea Încercare, dar guvernatorul despre care este vorba, mut de uimire, se Înclină prosternându-se și, deschizând epistola, ne arătă Întrebarea ce-o pusese: «Trebuiesă sacrific un taur alb sau un taur negru?». șîn fața acestuirăspunsț epicureii au plecat capul. Guvernatorul aduse sacrificiulși de atunci nu Încetă (F) să-și manifeste pietatea față de Mopsos”. 46. După ce grăi aceste cuvinte, Demetrios tăcu. Cum eu mă pregăteam să Închei discuțiile, mi-am Întors privirea spre Filip și spre Ammonios
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
urmărește interesul personal și- i place să creadă că suferă din iubire. Personajul comediei și schiței caragialiene nu manifestă sensibilitate pentru transcendent și nu cunoaște alt plan ontologic În afara celui social. Cu simțurile acutizate, el trăiește clipa, organic, e un epicureu și exaltă norocul orb când Întrevede schimbări fericite În viața lui, ca Lefter Popescu din nuvela Două loturi: „Toți zeii! toți au murit! toți mor! numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el...” (s.n.). Dar
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
expresie a preocupărilor erotice, foarte asidue. Compunând cu înlesnire, în maniera anacreontică a lui Costache Conachi ori a Văcăreștilor, contaminat de poezia galantă a sfârșitului de secol XVIII, el dedică versurile femeii, pentru care nutrește un cult. Poetul e un epicureu - Ceasurile de mulțumire (1843) este titlul unicului său volum. În spiritul lui Béranger, izvodește un cântec ușor, sprințar, susținut de refrene, cu unele inflexiuni de satiră socială. Este o lirică simplă, de oarecare grație, uneori didactică, slăvind fericirea în mijlocul naturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
Tatăl și fiul (1995). Scris în maniera unei narațiuni în epistole, Chemarea țărmului... este o meditație - ale cărei teme sunt iubirea, puterea, prietenia, dar și destinul romanității, în speță, al celei răsăritene - pusă pe seama scepticului arhitect român Iulius Sextus Valens, epicureul autor al scrisorilor către prietenul Aetius, funcționar român în Dacia. Volumul de versuri Dealul Melcilor - Snail’s Hill (1998), editat în versiune română și engleză, e o surpriză prin vigoarea și delicatețea celor douăzeci și unu de poeme de dragoste, ce amintesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
adâncă a acestei poezii a abisului, îi rămâne un imitator conștiincios, dar superficial. Mai personal este în poezia de alură parnasiană, transpunere, în viziune clasicizant-mitologică, a unor frământări lăuntrice. Soldat roman „surprins pe Istru de sciți și sloi de gheață”, epicureu înălțând imnuri lui Joe ori „proscrisul” resemnat așteptând-o pe „funesta nimfă cu-mbrățișarea ei de fier”, poetul apare pe deplin integrat universului antic și un străin printre contemporani: „La Tibru m-ai trimis să gem/ Cu lut aprins de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]