236 matches
-
ci complementar. Când privim pereții unor grote în care au stat strămoșii noștri, vedem animale pictate, nicidecum cartofi sau grâu. Omul a gravitat în jurul animalelor. E veganismul o treaptă superioară a evoluției? Pare mai degrabă un curent filosofic apropiat de epicurism. Renunțarea la unele lucruri te poate face mai fericit, dar în context pur alimentar, situația e sensibilă. Veganismul e o alegere extremă care poate naște serioase probleme, cum fac de regulă toate alegerile extreme. Veganii își fac burgeri vegetali, salam
Am fost vegan pentru o lună by https://republica.ro/am-fost-vegan-pentru-o-luna [Corola-blog/BlogPost/337896_a_339225]
-
adoptată o viață frugală, eliminate și „reprezentările iluzorii pe care și le fac oamenii”. Nu era luat în seamă, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoică ivită mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reacție împotriva epicurismului și având învățătura morală derivată din legile naturii, acceptând durerea și nefericirea, împăcând binele cu răul, viața cu moartea și recomandând iubirea față de oricare alte ființe, a putut fi considerată de creștinism ca o doctrină precursoare. Astfel mila, datoria față de
LĂCOMIA FĂRĂ DE SFIALĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 299 din 26 octombrie 2011 by http://confluente.ro/_lacomia_fara_de_sfiala.html [Corola-blog/BlogPost/356623_a_357952]
-
adoptată o viață frugală, eliminate și „reprezentările iluzorii pe care și le fac oamenii”. Nu era luat în seamă, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoică ivită mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reacție împotriva epicurismului și având învățătura morală derivată din legile naturii, acceptând durerea și nefericirea, împăcând binele cu răul, viața cu moartea și recomandând iubirea față de oricare alte ființe, a putut fi considerată de creștinism ca o doctrină precursoare. Astfel mila, datoria față de
LĂCOMIA FĂRĂ DE SFIALĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 299 din 26 octombrie 2011 by http://confluente.ro/_lacomia_fara_de_sfiala.html [Corola-blog/BlogPost/356623_a_357952]
-
gr.: portic zugrăvit), decorat de pictorul Polygnotos cu aspecte de la distrugerea Troiei, luptele Atenienilor cu Amazoanele și bătălia de la Marathon. Aici își ținea lecțiile Zenon și aveau loc discuțiile cu discipolii săi. ul s-a dezvoltat ca o reacție împotriva epicurismului, având originea în filosofia "cinică" fondată de Antisthene, un discipol al lui Socrate. Învățătura centrală a stoicismului este morala derivată din însăși legile naturii. Acceptarea acestei evidențe compensează durerea și nefericirea, împacă binele cu răul, viața cu moartea. O altă
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
rămâne până la moarte. Aici adună o comunitate de prieteni care trăiesc în jurul maestrului, îndepărtați de viața politică. Își deschide propria școală de filosofie care rivaliza cu Academia și Peripatos. Prin activitatea de la Atena, Epicur pune bazele unui nou curent filosofic - epicurismul - cu un puternic ecou până la sfârșitul lumii antice. Ca și în cazul lui Socrate, pe care îl aprecia, moartea lui Epicur a fost aceea a unui înțelept senin și perfect stăpân pe el. Diogenes Laertios menționează 40 de titluri din
Epicur () [Corola-website/Science/299228_a_300557]
-
a fost asasinat. La vremea aceea circulau diverse versiuni asupra morții lui Marlowe. Francis Meres spune că Marlowe a fost "înjunghiat mortal de către un servitor de la un bordel, un rival de-al său în iubirile sale desfrânate", drept pedeapsă pentru epicurismul și ateismul său. În 1917, în Dicționarul Biografiei Naționale, Sir Sidney Lee a scris că Marlowe a fost ucis într-o luptă cauzată de beție și acest fapt este și azi adesea luat ca și realitate. Faptele au ieșit la
Christopher Marlowe () [Corola-website/Science/308940_a_310269]
-
termenului, acesta referindu-se la neîncrederea în orice formă de divinitate. - Ateismul puternic: negare a existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități; concepție care se bazează pe această negare. - Ateismul "de facto": lipsa credinței în existența divinităților. În Grecia antică Epicurismul încorpora aspecte ale ateismului, dar a dispărut din tradiția filozofică pe măsura dezvoltării creștinismului. În timpul Renașterii conceptul de ateism a reapărut ca o acuză adusă celor ce puneau la îndoială starea de lucruri religioasă, însă acesta câștigă prestigiu în epoca
Ateism () [Corola-website/Science/298700_a_300029]
-
fi spus totuși Depravare! Lecția? Să refuzi închiderea în termenii alternativei, să recuzi obligația unei alegeri care exclude celălalt mod de existență, să vrei ambele vieți: trebuie să ni-l imaginăm pe Heracle bigam... MOMENTUL AL ȘASELEA Sub semnul purcelului: epicurismul greco-roman X EPICUR și „plăcerea supremă” -1- Fiziologia filosofiei. Cu mult înaintea lui Nietzsche, care experimentează și teoretizează această evidență în prefața la Știința voioasă, Epicur afirmă că filosofăm cu un trup și că nu devenim înțelepți plecând de la orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
te schimbi pe tine mai curând decât să schimbi ordinea lumii, ideea va deveni formulă sub pana lui Descartes: ea triumfă deja în proiectul epicurian. Când lumea se prăbușește, când cultura veche dispare, în ceas de crepuscul, zorile se vestesc: epicurismul înflorește într-o epocă de declin. Făurirea de sine ca singur și unic răspuns la dezintegrarea unei lumi, iată ceva ce ne face să ne gândim la alte perioade ale istoriei... Inventator al unor noi posibilități de existență, creator al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
născut încă din timpul vieții lui. Evident, stoicii pregătesc terenul, ei care contribuie la afânarea solului creștin, în așa măsură încât dolorismul lor intră în simbioză cu știuta religie a pulsiunii de moarte și o constituie. Patrologia stigmatizează până la exces epicurismul ca fiind o filosofie a plăcerii grosiere, bestiale, triviale, fără să țină seama de viața filosofului și de învățăturile lui, între care există o strânsă relație. Iată „faptele”: Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
încă practici epicuriene în secolul al II-lea după Isus Hristos în Asia Mică. Adică cinci sute de ani de practică neîntreruptă - iată ceva ce poate ispiti răutatea multor filosofi abonați la tezele firmelor concurente! Invidii omenești, prea omenești... A reduce epicurismul la o filosofie a pântecelui, mai exact a părții de jos a acestuia, ține mai mult de discursul lui Athenaios din Dipnosofiștii decât de realitate: în caz contrar, ce-i de făcut cu elogiile apăsate aduse de Epicur prudenței, cumpătării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
patronimului determină conținutul existenței... -, Epicur pornește la luptă împotriva a tot ceea ce generează frică, teamă, durere, suferință. Ansamblul operei sale decurge din această unică preocupare: eradicarea negativității și definirea pozitivității ca realizare a păcii sufletului și a trupului. Nimic altceva. Epicurismul declară război miturilor, credințelor, ficțiunilor, religiilor, dogmelor, locurilor comune, iluziilor și altor bovarisme prezente în orice epocă. Excelent în medicina preventivă, Epicur îngrijește conform preceptelor chineze, făcând ceea ce trebuie făcut pentru a evita apariția răului. A-ți păstra sănătatea, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lumi nevăzute, inaccesibile simțurilor și care pot fi doar concepute - în cel mai bun caz - de către suflet, partea nemuritoare și eternă a unui trup muritor: realitatea coincide foarte exact cu ceea ce vedem, simțim și percepem, cu ceea ce ne arată simțurile. Epicurismul combate aproximările teoretice care recurg la explicații mitologice. Nici în această privință nu ne putem împiedica să ne gândim la fabulațiile platoniciene: Prometeu și Epimeteu în Protagoras, androginul din discursul lui Aristofan sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
curând, într-o lume în care zeii sunt indiferenți la această problemă a oamenilor? Cu răul și variațiunile pe această temă: durerea, suferința, necazul, negativitatea, întristarea? De altfel, ce se ascunde sub acest termen la Epicur? Cuvântul nu apare niciodată, epicurismul nu este câtuși de puțin o filosofie prescriptivă care ar prezenta Binele și Răul, dezvoltând apoi un arsenal conceptual pentru a-i salva pe adepții primului și a-i afurisi pe complicii celui de-al doilea. Epicur nu gândește atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Danaidelor, faptl de a răspunde la aceste dorințe induce permanent reiterarea negativității. Nenaturale și nenecesare sunt vinurile scumpe, mesele bogate, casele costisitoare, hainele de lux, erotica elaborată, pasiunea amoroasă, rafinamentele senzuale, care țin de vârful culturii și al civilizației, în vreme ce epicurismul rămâne pe cât se poate un naturalism - de care Rousseau își va reaminti. Pentru că dorința legată de aceste obiecte inutile și găunoase alienează, îngrădește spiritul, stă în calea libertății, a autonomiei și a seninătății. Odată această taxinomie stabilită, putem efectua un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau de forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență importantă rămâne planul de imanență al epicurismului. în afara acestei chestiuni, etica ar putea fi impărțită: reducere a dorințelor, interpretare ascetică a plăcerii, practicarea blândeții și a cumpătării, exercițiul spiritual efectuat în comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
preferate unei plăceri imediate, dar care va provoca un neajuns viitor. Această preferință pentru răul care duce la bine nu este niciodată scoasă în evidență când e vorba de Epicur. Totuși, sublinierea acestui punct ar permite aprecierea adevăratei naturi a epicurismului: o forță considerabilă, o înțelege a situațiilor, o gândire proiectivă, iată niște calități care conturează o asceză riguroasă și dezvăluie o etică exigentă. Excesele la masă sau în pat, abuzurile de tot felul, pasiunile libidinale sunt tot atâtea mici plăceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
la periferia Atenei. Grădina lui Epicur este anti-Republica lui Platon. Căci Cetatea autorului dialogului Phaidon e perfectă pentru că este ideală și inexistentă, ea scânteiază, dar cu sclipirile bijuteriilor false, strălucește, dar precum decorurile de teatru, unde nu poate sta nimeni... Epicurismul creează real, fie el și modest, acolo unde platonismul fabrică ficțiune - și încă grandilocventă... Platon dorește ierarhie, ordine, supunerea producătorilor față de casta filosofului-rege, cele două comunități neîntreținând altă relație decât aceea mediată de ordinea războinică? Epicur realizează o comunitate egalitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
păstrat numele câtorva așa-zise filosoafe printre pitagoricieni - Theano, Perictione, Phintys, Melissa și Myia; ele străluceau ca sărăcie intelectuală, profesând supunerea față de soț, virtuțile tăcerii, perfecțiunea în ascultare, toleranța față de isprăvile soțului și alte asemenea prostii aferente domesticității conjugale. Istoria epicurismului păstrează numele unor Mammarion, Hedeia, Erotion și Nikidion, Leontion și Themisa, tot atâtea pretinse curtezane cu care, dacă e să-i credem pe adversarii săi, hedonistul Epicur chefuia, evident... Mai probabil, ele au filosofat absolut de la egal la egal cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
consacrate moralei concrete - viața, moartea, avuțiile, sănătatea, mânia, lingușeala, sinceritatea, stilurile de viață, politica -, esteticii - retorică, muzică, poezie -, logicii - despre semne și despre inducție -, teologiei - pioșenia, zeii, religiozitatea -, precum și istoriei ideilor și a filosofiei. Ansamblul ne oferă o variantă a epicurismului datată secolul I î.Hr. -2- Arhitectul, mecenatul și filosoful. Vila numită de atunci încolo „a Papirusurilor” se dovedește a fi plină de statui de monarhi din epoca elenistică, de busturi ale unor filosofi - trei ale lui Epicur, dar și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
trece drept una dintre cele mai somptuoase din întreaga lume latină. Structurile arhitecturale grandioase, decorațiunile magnifice, picturile prețioase, bibelourile de valoare, operele de artă de mare calitate, ieșite din cele mai pricepute mâini, semnifică un nou mod de a trăi epicurismul. Spiritul Grădinii, dar, probabil, nu și litera: o comunitate existențială de prieteni, desigur, dar fără austeritatea la care Magistrul îndemna cu severitate. Prin această casă excepțională, asistăm la un anumit mod de a trăi epicurismul. Ea povestește trecerea la act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nou mod de a trăi epicurismul. Spiritul Grădinii, dar, probabil, nu și litera: o comunitate existențială de prieteni, desigur, dar fără austeritatea la care Magistrul îndemna cu severitate. Prin această casă excepțională, asistăm la un anumit mod de a trăi epicurismul. Ea povestește trecerea la act filosofică și arată desăvârșirea geniului latin: preocuparea pentru real, pasiunea pentru concret, voința pragmatică. Ce ne spune această vilă? Trecerea de la cultura elenistică la civilizația romană. în această parte a Campaniei se vorbește și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. -3- Departe de Epicur, epicurismul. Comunitatea epicuriană constituită în jurul lui Piso și al lui Philodemos răspunde, poate, instalării altor microsocietăți filosofice în împrejurimi. în epocă, școlile concurente sunt antrenate într-o luptă fără cruțare unele contra altora. Polemicile livrești și teoretice stau mărturie în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fragmente din corpusul incriminat... Aceste polemici se desfășurau foarte posibil și pe alte terenuri, în special pe acela al societăților filosofice inspirate de modelele princeps: Academia platoniciană, Porticul stoic sau Grădina epicuriană... Arhitectura filosofică, sau războiul continuat cu alte mijloace! Epicurismul se răspândește foarte de timpuriu. încă din timpul vieții lui Epicur, comunitățile înfloresc mai peste tot: la Lampsakos, Mitilene, Apameea și Antiohia în Asia Mică, sau în Egipt, la Alexandria, găsim multe astfel de emanații ale Grădinii. De altfel, magistrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
din grupul de filosofi expulzați din capitala italiană în 173 î. Hr. pentru că autoritățile considerau că elogiul filosofic adus de ei plăcerii corupea tineretul și celebra moliciunea, o virtute situată la antipozii aspirațiilor societății romane în această perioadă... în bazinul mediteranean, epicurismul se bucură de un real succes. Philodemos vine din Gadara, un oraș din Siria, unde vede lumina zilei în 110 î. Hr. Maestrul său, Zenon din Sidon, îi inculcă principiile epicuriene la Atena. Biblioteca lui provine poate din orașul său natal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]