128 matches
-
histrionic, anume prin mistagogia instinctului primar)... Va fi de recitit cum au conceptualizat, prin timp, acest tipic- atipic geniu..., și altfel spus, oprra-i, POEMUL ANIMAL, cum îl defini prietenul poet al “Cantonului părăsit”, Liviu Ioan Stoiciu; apropos, asta vine dinpre epigonicii lui EMINOVICI ( rebotezat la Budapesta, de Iosif Vulcan), EMINESCU, adică de la BACOVIA, LABIȘ, Ursachi, Geo Dumitrescu, Beniuc, A. E. Baconsky, Nichita Stănescu, Păunescu ș.c.l- ( că s-a făcut triaj”, vorba lui Marin Sorescu...). Ce are a face critica
DESPRE HISTRIONISM ŞI EFECTUL CATHARTIC REVIGORATOR de EUGEN EVU în ediţia nr. 1238 din 22 mai 2014 by http://confluente.ro/Eugen_evu_1400737060.html [Corola-blog/BlogPost/346887_a_348216]
-
cu asemenea savanterii și parascovenii ? Un caz tipic de suprasolicitare a rețelei prin abuz descriptivist îl prezintă Himere de Pharos : „acest exil cu gust amar de migdale/ în care mă îngrop ca un paing prin agora / adesea confundat cu leii epigonici / la citirea cărților sfinte / în timp ce buzele de calcar surîd, ele însele / vrăjite de steaua halebardă / singura care ne salvează din neant și rămîne / cu o glorie egală cu aceea a lui Leonardo / nu, nu vreau să-ți explic” etc. Și
HIMERE DE PHAROS de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 272 din 29 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Culesul_fructelor_de_dupa_mircea_micu.html [Corola-blog/BlogPost/355919_a_357248]
-
decenii de cînd își caută esența lăuntrică, fulgerată de melancolii. Poezia sa e una confesivă, deschisă, dornică de comunicare. Cred că poate fi considerată mezina generației optzeciste, preluînd mare parte din obsesiile acesteia și integrîndu-le unui altfel de discurs, nicidecum epigonic, ci confruntat cu neliniștile „noii lumi”, în care imaginarul nu mai este realul din real, nici realul fictiv, paralel realului, ci un real care proiectează eul poetic în culturi diferite, în spații și experiențe necunoscute. Memoria, fascinația cuvintelor, a poemului
CONFESIUNI LIRICE DE EXCEPŢIE ALE UNEI SUPRADOTATE SCRIITOARE de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 by http://confluente.ro/pompiliu_comsa_1409485409.html [Corola-blog/BlogPost/360098_a_361427]
-
opere și în sacrificiul propriei lor vieți, ei ne-au dezvăluit ceva de neînlocuit.”; Heidegger în Sfârșitul filosofiei și sarcina gândirii: „Filosofia a ajuns la sfârșitul ei. Orice tentativă de a mai gândi filosofic nu dă naștere decât la renașteri epigonice cu diferite variațiuni”, respectiv: „Sarcina gândirii ar fi atunci aceasta: abandonarea gândirii de până acum, în vederea determinării lucrului ce trebuie gândit - a mizei pe care gândirea o poate avea”. În paranteză fie spus, compatriotul nostru Emil Cioran, „acest sceptic de
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 by http://confluente.ro/george_petrovai_1423572471.html [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
a întâmplat și cu Nicolae Labiș după ce a publicat„Albatrosul ucis”, fiind expus „oprobiului public” și luat în colimatorul securității. La începuturi, îndrumat de Constantin Dobrogeanu Gherea și bucurându-se de aprecierile lui Caragiale cu care se laudă, poezia lui epigonica, alegându-și modele saturate din seva dragostei de viață, așa zisă „poezie proletara”, care cântă avântul clasei muncitoare, aducea o tonalitate nouă în lirica proletara. Pseudonimul literar de Alexandru Toma a fost ales chiar de Ion Luca Caragiale, în 1896
A.TOMA- SAU CUM A PĂTRUNS PROLETCULTISMUL ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1164 din 09 martie 2014 by http://confluente.ro/Atoma_sau_cum_a_patruns_pro_ion_ionescu_bucovu_1394351159.html [Corola-blog/BlogPost/353674_a_355003]
-
peste niște amazoane veterinare la o fermă, fără a face nimănui vreun rău ireversibil. Temistocle este un Monsieur Verdoux îmblânzit de spațiul mioritic, într-o satiră cam lipsită de vervă scrisă de I. Băieșu, model inspirator și pentru o comedie epigonică difuzată 20 de ani mai târziu: Adio, dragă Nela. Câteva dintre frumusețile timpului colorează tipologia variată a „logodnicelor”.”" Câteva cadre din "Astă seară dansăm în familie" (scena abordării lui Mimi de către Temistocle pe peronul gării din Poiana Țapului, cea a
Astă seară dansăm în familie () [Corola-website/Science/322530_a_323859]
-
causticitate era alimentată de aversiunea lui Topîrceanu pentru modernism, în special simbolismul, curentul decadent cel mai activ de la începutul secolului XX, dar - posibil - și de relațiile tensionate dintre Lovinescu și Ibrăileanu, care l-a sprijinit pe Topîrceanu. Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de un umor parodic, autoironie și ușoară melancolie, Topîrceanu este o voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda "modernistă", el cultivă cu fantezie tradiții mai vechi ale lirismului românesc, situându-se
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
cultură vastă, dar care este în același timp lipsită de originalitate prin imitarea unor modele literare cu care autorul luase contact în anii tinereții. Unii critici au evidențiat un ermetism de tip barbian, în timp ce alții, printre care Emil Manu, „nostalgia epigonică a unui suprarealism pierdut”. Criticul literar Gheorghe Grigurcu îl considera pe Liviu Călin drept „un genuin pudic, ce-și complică sensibilitatea prin estetizare, acoperindu-și obrazul cu măștile de hârtie japoneză ale metaforei. Ipostazele confesiunii sunt reprimate prin intermediul unei scriituri
Liviu Călin () [Corola-website/Science/337037_a_338366]
-
stil literar, poetic, academic, jurnalistic, științific, oral, colocvial, argotic. Termenul este în mod firesc predispus conectării cu un mare număr de determinative, atât în ce privește uzul său în limbajul comun, cât și în cel specializat: astfel stilul poate fi original, electic, epigonic, îngrijit, elegant, direct, concis, aforistic, laconic, împodobit, căutat, declamatoriu, emfatic, prețios, dar și semidoct, de mahala, etc. Nu trebuie neglijată nici extensia noțiunii de stil asupra particularităților caracteristice ale unei structuri, civilizații, epoci, activități, ș.a. De la stilul arhitectonic la stilurile
Stilistică muzicală () [Corola-website/Science/300949_a_302278]
-
participă activ la Rezistență). Breton se întoarce în Franța în 1946, încercând să reînvie un nou grup suprarealist, dar fără rezultate notabile. Se poate aprecia că o dată cu al doilea război mondial suprarealismul, chiar dacă a supraviețuit în unele forme și aspecte epigonice, nu a mai constituit o mișcare cum fusese în perioada interbelică. Experiența suprarealismului - din care Breton a făcut o adevărată cruciadă pentru "recuperarea totală a forței noastre psihice" - depășea literatura și urmărea, în fond o modificare a sentimentului vieții, prin
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
de clădirea "Unité d'Habitation" a lui Le Corbusier (vezi prima imagine), brutalismul a fost promovat ca o mișcare arhitecturală, dar și socială pozitivă, o soluție la probleme urbane și sociale ale mijlocului secolului 20. În realitate, multe din clădirile epigonice maestrului Corbusier erau mult mai simpliste decât teoretizase și realizase practic acesta. În locul intențiilor clar exprimate ale arhitectului elvețian, multe din clădirile brutaliste ulterioare au creat locuri tenebroase, claustrofobice și ademenitoare creării unei subculturi a violenței și a bandelor de
Brutalism () [Corola-website/Science/300188_a_301517]
-
comuniunea. Dar pentru a-i înțelege esență trebuie sa-i explorăm calificativul de mistica și dimensiunea ei profundă care este iubirea. Cu o astfel de stare a minții este scrisă această carte care, dinspre filosofie spre teologie, nu este nici epigonica, nici de îndepărtare și care culege în ea chipul limpede al persoanei, operei și vieții Părintelui Dumitru Stăniloae”. O modalitate de valorizare a operei lui Dumitru Stăniloae practicată de Sandu Frunză este alcătuirea a doua antologii de texte repezentative: "Iubirea
Sandu Frunză () [Corola-website/Science/307556_a_308885]
-
extracontinentale aparținând până astăzi statelor membre UE - deși, în mare, creștine datorită colonizării și reprezentate grafic pe hărțile, atlasele și bancnotele oficiale ale UE - sunt cu totul lăsate în afara definiției Europei și a chestiunii europenității. De la „inima Europei” la Europa epigonica În contextul atacurilor de pe 11 septembrie din Statele Unite și definirii amenințărilor teroriste că o „provocare islamică” adresată întregii lumi, occidentalizarea a devenit tot mai mult o chestiune a luării de poziție în ciocnirea civilizațiilor pe care politologul Samuel Huntington a
Mai multe Europe. De la mistica uniunii la (geo)politica diferențelor () [Corola-website/Science/296076_a_297405]
-
imaginarul hegemonic occidental, Europa de Est a trecut de la statutul de Lume a Doua din punct de vedere politic și economic la unul de Lume a Doua din punct de vedere cultural și, implicit, rasial, rămânând în același timp în cadrul unei Europe epigonice</spân><spân style="font-family: 'Times New Român', șerif;"><spân>. Fiind considerată (relativ) albă, creștină, și europeană din punct de vedere geografic, dar în același timp înapoiata, tradițională și în mare parte agrara, Europa epigonica își arogă din nou</spân></spân
Mai multe Europe. De la mistica uniunii la (geo)politica diferențelor () [Corola-website/Science/296076_a_297405]
-
în același timp în cadrul unei Europe epigonice</spân><spân style="font-family: 'Times New Român', șerif;"><spân>. Fiind considerată (relativ) albă, creștină, și europeană din punct de vedere geografic, dar în același timp înapoiata, tradițională și în mare parte agrara, Europa epigonica își arogă din nou</spân></spân><spân style="font-family: 'Times New Român', șerif;"><spân><i> identitatea</i></spân></spân><spân style="font-family: 'Times New Român', șerif;"><spân> de ego incomplet al Europei eroice, spre deosebire de Islam, definit și reprezentat că </spân
Mai multe Europe. De la mistica uniunii la (geo)politica diferențelor () [Corola-website/Science/296076_a_297405]
-
diferența imperiala și coloniala.</spân></spân></p> Faptul că accentul pus de candidații la europenitate în asemenea negocieri este pe latura religioasă, cultural-rasială sau economică este, ca atare, irelevant. Obiectivul primar în toate cazurile este același: ascensiunea de la o „Europa epigonica” la o „Europa eroica” - ale cărei prototipuri istorice au fost Anglia, Franța și Germania. Ascensiunea este împlinită în aceste cazuri doar prin detașarea de sau chiar negarea moștenirii lor islamice, orientale sau otomane. De accea, în fiecare caz, strategiile delimitării
Mai multe Europe. De la mistica uniunii la (geo)politica diferențelor () [Corola-website/Science/296076_a_297405]
-
font-family: 'Times New Român', șerif;"><spân> către alți proaspăt construiți „ceilalți” din regiune, reproducând astfel în mod caleidoscopic Orientalismul pe plan intern<a href="#sdfootnote4sym" name="sdfootnote4anc"><sup>4</sup></a>.</spân></spân></p> În mod evident, cu cat Europele epigonice pun mai mult accentul pe gradul lor de europenitate, cu atat pun de fapt accentul pe diferență față de Europa eroica și reinstituie hartă imperiala conform căreia conceptul de „europenitate” corespunde doar unui model occidental european. Astfel, procesele de producere a
Mai multe Europe. De la mistica uniunii la (geo)politica diferențelor () [Corola-website/Science/296076_a_297405]
-
doua cărți se completează în felul acesta una pe cealaltă: una descrie o limba unitară, iar cealaltă o limbă cu o diversitate de variante. Diferența constă mai mult în mai marea valoare culturală a textelor în iudeo-arabă, scrierile melkite fiind epigonice, în cea mai mare parte a lor traduceri din greacă și siriacă, și puține din ele fiind originale. În anul 1988 a apărut culegerea de articole ale lui Blau, purtând titlul "Studii ale Arabei Medii și ale variantei ei Iudeo-Arabe
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
Arte" (Dresda, 1884) și cursuri de artă dramatică la Berlin, însușindu-și astfel o impresionantă cultură. În anul 1885 se căsătorește cu Marie Thienemann. Se stabilește la Erkner, lângă Berlin, ia legătura cu cercul naturalist Friedrichshagen și după timpurii încercări epigonice scrie drama socială "Vor Sonnenaufgang" ("Înainte de răsăritul soarelui", 1887). Reprezentarea ei îl face celebru la vârsta de 27 de ani. Format la școala lui Zola, Ibsen și Tolstoi, Hauptmann realizase, datorită intuiției sale excepționale, dezideratele fraților Iulius și Heinrich Hart
Gerhart Hauptmann () [Corola-website/Science/298196_a_299525]
-
font-family: Arial, șerif;"> ne reamintește că a vorbi despre o singură Europa (Vestul) înseamnă a reproduce hegemonia epistemei occidentale conform căreia ar exista un nucleu tare (Anglia, Franța, Germania), așa-numita Europa eroica, restul regiunilor fiind reduse la diferite stadii epigonice. De aici, nevoia de a contracara pretenția hegemonica și de a vorbi în numele unei pluralități de identități în interiorul Europei.<a href="http://artapolitica.ro/?p=2702" target=" blank"> Amplă analiza efectuată</a> de </spân><spân style="font-family: Arial, șerif;"><b
Alianțe decoloniale: în loc de introducere () [Corola-website/Science/296085_a_297414]
-
tineri, în dorința de a se face remarcați, ,copiază", ,clonează" teme și stiluri pînă nu demult tabuizate, conform principiului ,totul este posibil, totul este permis" (cum sună refrenul unui cîntec din rebelul an 1968), practicînd astfel un epigonism aproape instantaneu. Epigonică pare, cel puțin la prima vedere, și scrierea unui autor german serios și bine cotat: Hans Josef Ortheil. Penultimul său roman intitulat Marea iubire s-a vîndut în peste 150 de mii de exemplare. Ultima lui carte, Orele secrete ale
Paseism, epigoni și clone by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11172_a_12497]
-
în "răspăr" cu critica curentă, cu argumente și precizări greu de combătut, ca-n diagnoza la poezia lui Ștefan Aug. Doinaș (la care scriitura se confundă cu etica) sau a Angelei Marinescu, și mă opresc aici cu exemplele. Între poeții epigonici ai absenței, care nu pun probleme, nu numai tolerați, chiar onorați de regim, și poeții prezenței (un exemplu este Dorin Tudoran), incomozii, descumpănitorii ce leagă poezia și adevărul, Virgil Ierunca va fi întotdeauna de partea acestora din urmă. Nu înțelege
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Ființei, nu prin împrumut sincronic. Formele particularizează, nu sunt universale: "Poziția lui Eminescu rezolvă cu suplețe relația dialectică de la național la universal. A rămâne în forme fără a fi pătruns de duhul veacului înseamnă a fi prizonierul unui specific național epigonic, cum vor risca sămănătoriștii minori. Criteriul rămâne cel al adevărului, în definirea naționalului. Nimic nu poate fi adevărat numai prin faptul ca e național". O spune Eminescu însuși: Neadevărul nu devine adevăr prin împrejurarea că-i național, după cum injustul, urâtul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a lui Kant, precum și susținătorul fervent al concepției schopenhaueriene privind lumea ca reprezentare individuală. Dar atunci când exegeții autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității, părerea acestuia contravenea celei schopenhaueriene, aceste opinii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu ochiul.) La rândul lor, gândurile sale îl reflectă, pe el în calitate de oglindă a macrocosmosului. Avem garanția ontologică a Adevărului în oricâte adevăruri "parțiale". Th. Codreanu e un eminescian. Dar unul atât de adânc și de firesc prin urmare ne-epigonic -, încât devine comparabil cu Blaga, Mircea Eliade, Cioran, Noica. Nu întâmplător a ajuns (și) un redutabil eminescolog. El "cade" în Eminescu aproape din toate direcțiile, însă, ca ultimii doi, îl "anexează" în special dinspre filozofie. Părintele lui Lamparia este un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]