128 matches
-
80. Iar ceea ce scriați la 25 de ani (la vremea când tinerii viraseră cu convingere și zel uneori riscant spre formule altele decât ale poeților șaizeciști cu care vă asemănați) astăzi poate să apară desuet, și chiar este suav desuet, epigonic, oricât ar fi de frumoase versurile: "i se dau luminii întâile măsuri/ și ape se despart de apă/ cuvântul naște-n juru-i guri/ iar noaptea cu femei e luminată// la stâni vin stelele-n lătrat de câini/ pan le desmiardă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14152_a_15477]
-
De cînd trebuie să descrie acțiunile sale ca prim ministru, dl Năstase a trecut la remanieri stilistice ale discursului său. Ultima remaniere e că premierul a descoperit virtuțile stilului miștocăresc, o certă inovație în politica autohtonă la vîrf, dar soluție epigonică, în comparație cu miștocăreala populistă exploatată de un CVTudor sau de un Traian Băsescu pentru a-și asigura locuri de frunte în simpatiile alegătorilor. După părerea mea dl Năstase a intrat într-o confuzie ajungînd să exploateze virtuțile acestui stil. Un premier
Stilurile premierului Năstase by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15162_a_16487]
-
din avale pe cer amonte/Încântătoare clocitoare" sau "Fă un cuib cu trepte drepte! / Fă cosciug coclit în verde/Fă o lună putrezită, prăfuită, preacurvită" ne readuc în lumea unui joc secund recitit printr-o poetică "în-cânt-tătoare". Această tendință, deloc epigonică, de scrutare și dezmembrare semantică (regăsibilă în registrul sculptural) este un mod de forțare a cunoașterii pe care poetul începe să o organizeze evenimențial. Insist asupra termenului "evenimențial" pentru că în românește a fost tradus prin "ritual", ceea ce nu prea corespunde
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
nu poate sau nu vrea să le recunoască. Drept exemple servesc neo-tradiționalismul și, într-o oarecare, măsura minimalismul. 5. Postmodernitatea decăzuta: aceasta ar putea reprezenta expresia stării amorfe, a proximității față de starea de “rebut”, de amatorism și șarlatanie. 6. Postmodernitatea epigonica: aceasta ar putea reprezenta o nouă fațetă a practicii musicale - care nu ar fi esențialmente polistilistică sau ironică, dar realizată pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unor circumstanțe diferențiale, în așa-zisa Republică Moldova. Pe de altă parte, antologia consemnează - lucru deosebit de important - cristalizarea unei conștiințe critice în raport cu un eminescianism de multe ori spontan, amorf, deci anacronic. E o dovadă că poetul nu mai e receptat epigonic, ci așezat la treapta analizei, prins în cadrele unei lucidități actualizate. O detașare de o înrîurire care cată a trece în rafturile istoriei literare. Comentariile d-lui Eugen Lungu sînt exemplare prin inconformismul lor decent, prin pigmentul critic ce subminează
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
un fundal internațional, menționat în relație cu poezia lui Daniel Corbu, cît viziunile indigene ale unor Dimitrie Stelaru, Emil Botta, Constant Tonegaru, Ion Caraion. Posedînd aceeași grupa de sînge liric cu aceștia, desi cu o vigoare personală, fără nici un tic epigonic, autorul Duminicii fără sfîrșit adopta un ton sfidător, uneori ușor licențios, de artizan arțăgos, emițînd meșteșugite sudalme: "Zi de zi am lucrat la corabia cu șapte pînze/ că la o mare construcție./ I-am așezat cu grijă prova teuga babordul
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
Cum arata super-productiile vremurilor noastre? Două, trei staruri, uneori nici atît. Subiect plasat cît mai în viitor sau cît mai în trecut a de la caz la caz. Iar în locul costumelor și decorurilor a efecte speciale cît cuprinde. Unele izbutite, altele epigonice, în funcție de posibilități. Fără urmă de îndoială, filmele cu cel mai mare succes de casă sînt cele din această categorie. O dovedesc din plin premierele acestui an: Matrix, Mumia și, nu în ultimul rînd, mult așteptatul Războiul stelelor: episodul unu. Primul
Super-productiile timpurilor noastre by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/17612_a_18937]
-
dînd prevalență istoricului locului, decît evocării sale. Prin amplele citate la care apelează, este, totuși, un scriitor romantic. Un larg capitol consacră Vianu prozatorilor Junimii, acordînd locul dintîi chiar lui Titu Maiorescu. Rețin observația că Beția de cuvinte este forma epigonică și degenerată a retoricii, utilizînd, în exemplele citate, la procedeul amplificării, punctul principal în tehnica stilistică a retoricii. Lui i se datorează umilirea totală a retorismului pașoptist. Și, evident, a relevat că în atelierul marii oratorii maioresciene se găsesc mijloacele
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
personală potrivită condițiilor noi de viață artistică". Cuvinte pe care le-am putea repeta și noi, cei ce ne socotim lovinescieni, admiratori ai celui care a fost mentorul prodigios al Sburătorului, care ne inspiră nu în felul sterp al actelor epigonice, ci în reacțiile pe cît cu putință personalizate, în raport cu circumstanțele schimbate mereu ale vieții literare, cu obiectul primenit pe care ni-l oferă ea. Nu e vorba de mimetism, de o subordonare searbădă, lipsită de orizont, față de o mare personalitate
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
straniu amestec de enormități, prejudecăți neverosimile, fanatism, fals profetism bombastic". Nu i se admite nici cel mai vag merit. După cum: "Organicismul elogiat de Nae Ionescu, apoi de E. M. Cioran (ce urcă pînă la M. Eminescu), nu este decît o reminiscență epigonică a gîndirii romantice" (în alte locuri, Cioran e respins mult mai drastic). Sau despre Lucian Blaga: "După cum la fel de falsă este și teoria conform căreia "veșnicia s-a născut la sat". Deși doar despre un oraș, Roma, s-a spus, și
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
și "interpreți" ai esteticii acestuia, faptul dă măsura atît a substratului fertil pe care estetica weimariană, alături de idealismul filosofic romantic, l-a reprezentat pentru întreaga producție intelectuală a secolului al XIX-lea în Germania și Austria, ca și a valului epigonic și inerent simplificator pînă la falsificator pe care ea l-a susținut pînă tîrziu, pînă, de ce nu?, în era "realismului critic" și a "realismului socialist". Este interesant faptul că termenul de "Typus" nu apare în nici una din scrierile dedicate de
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
de nații unde după dînsul misiunea civilizatoare a Occidentului, de fapt a germanilor, s-ar afla abia la început. Dincolo de stîngăciile debutantului într-ale scrisului, Franzos ilustrează însă la modul cel mai eclatant degradarea și trivializarea esteticii clasice în faza epigonică a realismului minor de după jumătatea secolului al XIX-lea. Confuzia dintre superficiala relatare jurnalistică și ceea ce "părinții fondatori" numeau "einfache Nachahmung der Natur", dintre sentințele grăbite și pătimașe și cumpănita sondare a adevărului se revelă din capul locului - meschina răzbunare
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
opere și în sacrificiul propriei lor vieți, ei ne-au dezvăluit ceva de neînlocuit.”; Heidegger în Sfârșitul filosofiei și sarcina gândirii: „Filosofia a ajuns la sfârșitul ei. Orice tentativă de a mai gândi filosofic nu dă naștere decât la renașteri epigonice cu diferite variațiuni”, respectiv: „Sarcina gândirii ar fi atunci aceasta: abandonarea gândirii de până acum, în vederea determinării lucrului ce trebuie gândit - a mizei pe care gândirea o poate avea”. În paranteză fie spus, compatriotul nostru Emil Cioran, „acest sceptic de
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
carele cu boi. Să ne amintim că Tudor Vianu și G. Că-li-nescu vedeau în balcanismul poetului Ion Barbu, al cărui volum apărea în 1927, adică în plină epocă de glorie a școlii de pictură de la Balcic, o replică la tradiționalismul epigonic. Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, Balcicul nu a putut evita să devină o atracție pentru turismul artistic. Nu puțin a contribuit la succesul monden al micii localități de pe malul Mării Negre și Regina Maria care-și construise aici
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
mine, cu zvîcniri ingenue, de călăreți galopînd juvenil, ieșiseră, ași fi jurat, din primăvara eternă a unui tablou bine știut de Gauguin. Etern sacrala putere a ficțiunii - aceea plastică, de astădată -, corectînd orice prezumpție, de scepticism blazat și de răceală epigonică!
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
Humboldt, un gînditor pe care pînă și impozanta Istorie a filozofiei a lui Johannes Hirschberger îl pomenește o singură dată, alături de frații Grimm și frații Schlegel, într-o enumerare menită a-i indica succint pe urmașii piperniciți, purtători de stigmat epigonic, ai celui pe care nemții îl numesc der Alleszerbilder (atoatedistrugătorul). Se înțelege, e vorba de Kant. În schimb, dacă citim eseul domnului Vâlcu, ceea ce sare în ochi nu este atît epigonismul lui Humboldt, cît mai curînd ingratitudinea memoriei noastre culturale
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
lui Alecsandri în Europa sau în Africa". Sentințele sînt exact formulate și, după toate probabilitățile, fără drept de apel. Și acum o constatare picantă. Acuzat în tinerețea d-sale, evident într-un mod tendențios, de "călinescianism", în înțeles de subordonare epigonică, N. Manolescu are onestitatea de-a admite fără echivoc însemnătatea, nesleită în actualitate, a Divinului critic, al cărui merit, "în raport cu stadiul la care el a găsit istoriografia noastră literară în 1941 a fost enorm". Credem că orice om avizat, de
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
profesorul și criticul clujean analizează nu numai mărcile și curentul generației '60, care a scos din scenă realismul socialist, ci și contestațiile pe care mai mulți reprezentanți ai "optzecismului" le-au formulat la adresa estetismului "șaizecist". Neomodernismul nu e însă nici epigonic (în raport cu modernismul interbelic), nici laș, cu carențe civice. Pe lângă exemplele concrete extrase din versurile unor Nicolae Labiș, Ion Gheorghe, Ana Blandiana, Adrian Păunescu (cel din primele volume), Ioan Alexandru (la fel), Ileana Mălăncioiu și Marin Sorescu, criticul aduce în discuție
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9622_a_10947]
-
el însuși abia atunci când publicul și criticii i-au considerat încheiată opera poetică. Ipostazele bacoviene ale tradiționalismului romantic, ale decadentismului și ale simbolismului sunt realizări artistice care au precedat bacovianismul. Fiind rezultatul unor circumstanțe particulare, independente de voința autorului (mediul epigonic în care s-a ivit, criza limbajului artistic, experiența bolii), bacovianismul este expresia unei practici literare irepetabile. El s-a conturat deplin când poetul părea a-și fi dat măsura talentului; până atunci, interpretase aceeași melodie în game diferite. Pendularea
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
figurînd simbolic cele două Regate, exclamația concretă răsărind acolo, în vîrful efigiei, ar veghea, fără non sens, imensitatea nudă a deșertului... * Istoria, ca energie morală, se lipsește de auxiliul convențiilor celebrative, monumentele spre care ne îndreaptă ea, să nu rămînă epigonic confortabile, prea lesnicios legate de lucrurile omenești! Un asemenea legămînt din partea sculptorului, apt să răsfrîngă crezul auster al lui Vasile Pârvan, știe să coincidă cu opțiunea definind major cugetarea istoricului: „Nu biruința e frumoasă, nu biruința e sublimă, ci drumul
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
decadente au configurat, în timp, un soi de forma mentis imposibil de ignorat, ba chiar simptomatică pentru ilustrarea unor idei precum Zeitgeist sau vicoliana corsi e ricorsi. Conotat prepondernt peiorativ și considerat, îndeobște, nu un dat estetic, ci un derivat epigonic, fenomenul cu pricina nu a încetat, totuși, să fascineze, măcar din motivul general psihologic, ușor asimilabil pentru omul-caființă- căzută, că orice formă de delectatio morosa intrigă, eventual produce revoltă, dar sigur stârnește curiozitate. Despre toate aceste aspecte, cu niște contraforți
Crize cu rezolvări estetice by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4727_a_6052]
-
celălalt la iertarea păcatelor. Învățatul născut în Samos în 570 î. H. nu a scris cu mîna lui nimic, fidel convingerii că literele dăunează memoriei, și toate gîndurile pe care ne-am obișnuit să i le atribuim vin pe filieră epigonică, de la adepții care s-au înmulțit copios după moarte, spre a se grupa, în final, în două curente. Primul e cel al „acusmaticilor”, un soi de sihaștri mizantropi punînd accent pe asceză, potrivit credinței că viața e o pedeapsă pe
Arheul numeric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3761_a_5086]
-
sunt firi pătimașe, nestăpânite în dragoste și în beție). Peste Strigoii și Faraonii plutește, la o lectură actuală, umbra lui Vasile Voiculescu. Ultima mare nuvelă, cu pagini memorabile, Jandarmul, din 1941, nu mai poate modifica impresia generală asupra unei opere epigonice care pare să aparțină definitiv începutului de secol XX.
Ion Agârbiceanu, 50 de ani de la moarte by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2958_a_4283]
-
scrise, practic, oricând. Anticipând sau, dimpotrivă, potențând o mișcare literară aflată pe atunci în ecloziune. Acestea fiind doar amănunte de parcurs, e cazul să constatăm că în întregul ei poezia lui Ion Monoran respiră un aer optzecist fără a fi epigonică. Aparent paradoxală, afirmația mea acoperă o realitate: destui dintre autorii raliați mai devreme sau mai târziu acestui val sunt, în fapt, simpli emuli ai congenerilor lor... Nu și Monoran, iată, care ajunge pe cont propriu (și pe un cu totul
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
în realitate, ele poartă sarcini axiologice eterogene. Pe cînd cea dintîi (atunci cînd e aplicată corect!) este vădit expresia unei insuficiențe, a unei vocații lirice atît de firave încît se lasă copleșită de abstracțiunea cogitativă și de aerul de ,făcătură" epigonică, a doua poate fi omologată în întrariparea-i specifică, în maniera sa imaginativ-metaforizantă. Dar nu e... obligatoriu ca un poet să scrie mereu ca un poet, iar un critic să scrie mereu ca un critic! Există destule cazuri în care
Un exemplu de obiectivitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11117_a_12442]