273 matches
-
pe creangă în Marele Oraș. Doar corpul - marcă bună, „54 H” - Pornește dimineața din ce în ce mai greu. Deși îi port de grijă: jogging, fitness, masaj, Femei (doza prescrisă), fibre, ginseng (la greu)... E dragostea supremă - cea dintre Eu și Eu - A noii episteme: Textul fără Mesaj. De ce-aș visa? O treabă de luzări, prostovani Ce n-aveau avioane, video, celulare... Modele depășite, cu softuri de copii, Care-au trăit degeaba atîtea mii de ani. Care credeau în vise: simplă defragmentare A creierului
Sonete by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/5096_a_6421]
-
cît și prin faptul că, axată, în mod programatic, pe coordonatele tematologice sau, mai exact, motivice ("consonanta semnificațiilor"; clasificarea "axelor motivice a poemelor și expresiilor din proxomitatea lor"; "recuperarea valorilor adăpostite în trama lirico-epico-dramatică a paginilor de referință subscrise acestor episteme artistice"), exegeza are la bază o abordare sub aspectul poeticii, autoarea insistînd, pe tot parcursul analizelor întreprinse, pe astfel de elemente specifice ale literaturii romantice, cum sînt mitul, simbolul, oniricul, fantasticul, elemente ce nu doar dau culoare operelor scrise în cadrul
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
minimalist. Are această schemă o dimensiune diacronică? A spera că ea se poate limita la una strict sincronică e, firește, utopie curată. A-i limita dimensiunea diacronică în funcție de cea sincronică, altfel spus de un Zeitgeist cu ale sale frămîntări și episteme înseamnă a reasocia cultura cu știința, taman ceea ce y Gasset nu dorește. În principiu, mi se pare destul de de la sine înțeles că un profesionist, medic, ca să iau exemplul lui y Gasset, nu are de ce să-și bată capul cu dilemele
Întrebări complicate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17324_a_18649]
-
crez intelectual, al filozofului că un soi de pelerin spiritual, la început de secol 20, în plină modernitate (penru noi, postmodernii, căci pentru cei de atunci deja începuse "criză" spiritului modern, cum indică și subtitlul acestei cărți), deci în plină epistemă bîntuita atît de obsesiile raționalismului cît și de oroarea față de ele. Ambițiile sale sînt însă, clar, ale unui absolutist în sensul soft, care deși declară infinită diversitate a lumii, se știe capabil să o cuprindă cumva pe dedesubt, din interior
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
se prezintă preocuparea Mariei-Ana Tupan pentru modernismul românesc, a cărui evoluție e decelată și urmărită în planul celui european. Primul nostru modernist i se pare a fi însuși Eminescu, prin prisma a ceea ce d-sa numește "deconstrucția metafizicii", cunoașterea "în epistemă și paradigmă", practica "reinscripției și intertextualității". Trecînd, în mod ciudat, peste Macedonski, pe care-l etichetează, spre surpriza noastră, drept un "poet minor", cercetătoarea apreciază, pe bună dreptate că perioada "modernismului înalt" e marcată pe sol românesc de operele Hortensiei
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
critic in statu nascendi cunoaște, la începuturile lui o perioadă de ucenicie, în care „își face mâna” recenzând fugace cărți din actualitatea imediată. Indiferent dacă, mai departe, acesta va „naufragia” în istorie literară, în teorie sau în alte vecinătăți de epistemă, acest prim stagiu e, se înțelege, obligatoriu. Raționamentul e simplist și a înregistra meticulos excepțiile (tot atât de numeroase ca și cazurile-standard) devine inutil. Puțini sunt cei care și-au făcut din comentariul imediatului o vocație. Vianu a dezertat din pricini personale
Cronică literară and beyond by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2727_a_4052]
-
textele literaturii vechi sunt apreciate astăzi într-o modalitate care le desprinde de contextul lor istoric, de acel „sistem de cunoaștere specific unei anumite epoci”. În acest fel, textele respective, citite cu un ochi modern, sunt plasate într-o altă epistemă și rupte „de acumulările care le-au generat”. Comparându-se cu plastica medievală, cu iconografia respectivă de pildă, a cărei simbolistică nu poate fi înțeleasă dacă nu i s-au descifrat codurile și nu i s-au reconstituit regulile, nici
Modelul inorogului by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2786_a_4111]
-
care pot trezi interesul și chiar admirația unor cititori de peste veac - cam așa cum citea Nichita Stănescu pe Anton Pann, într-un alt registru, și găsea că el anticipează poezia modernă -, ci să adune și să structureze documente ale constituirii unei episteme, după expresia lui Foucault pe care o preia Bogdan Crețu, unui teren, unui pat germinativ care pregătește și, în același timp, anunță literatura care va să vină. Toate acestea sunt cadrul care face posibile micile preludii anunțând simfoniile viitorului: versuri
Modelul inorogului by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2786_a_4111]
-
statut (cel mai adesea ierarhic) și proprietăți definitorii. Stabilirea unor ierarhii era suficientă pentru a legitima o ordine axiologică corespunzătoare unei ordini dictate de dispoziția de gust, perisabilitatea celei de a doua reflectând stabilitatea cele dintâi. Muzicologia romantică propunea o epistemă bazată nu pe diversitatea propriu-zisă, ci pe evoluția muzicii de la o formă la alta, de la o categorie la alta. Genurile încetau astfel să fie etanșe, schimbările efectuându-se dinspre simplu înspre complex, într-o liniaritate istorică a progresului. Indiferent dacă
Prudenta diversitatea by Liviu DĂNCEANU () [Corola-journal/Journalistic/83974_a_85299]
-
comunist” (p.332). În acest context, al figurilor atacate constant de către critic, N. Steinhardt se află la loc de mare cinste. Și bineînțeles că acest fapt își are și el cauzele sale. În primul rând, Marino refuză din start orice epistemă în care Steinhardt ar putea fi așezat, dinlăuntrul literaturii române: el are o aversiune, o fixație apriorică, lipsită de vreun temei, în primul rând, față de memorialistica închisorilor, apoi față de creștinism, față de eroism, românism, misticism, paradoxuri sau față de soluția iertării („Aș
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
față de eseism (aici, se întâlnește, fără să vrea, cu Noica). Pe scurt, pentru Marino, toate categoriile înșirate mai sus intră într-un singur sac: Antiliteratura. Or, pentru cine cunoaște poziția estetică și ideologică a lui N. Steinhardt, e limpede că epistemele menționate mai sus îl conțin, îl reprezintă și îi compun... portretul. Scriitorul-monah se poate recunoaște în idiosincraziile lui Marino ca într-o oglindă. Evident că acesta din urmă le exagerează, dar, în linii mari, adevărul nu este altul. Astfel, ceea ce
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
orice fel (și implicit al structuralismului care nu ar face altceva decât să „încețoșeze” demersul hermeneutic), rezervat în fața erudiției și al „supradoctoratelor”, dacă acestea nu sunt dublate de o categorie care pare a proveni, totuși, din o cu totul altă epistemă: „bunătatea sufletească”. În al doilea rând, puși față în față, N. Steinhardt și Adrian Marino sunt eminamente diferiți. În plus, Steinhardt și tipul său de lectură critică nu ar putea să provoace decât derută unui intelectual „cu ambiția construcției și
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
de funcționare ale organizației sau în directive. Autoritatea deontică este autoritatea persoanei numite și este fundamentată pe reguli și regulamente care trebuie acceptate ca adevărate pentru simplul fapt că ele sunt oficiale; Autoritatea epistemică este autoritatea specialiștilor (în limba greacă, episteme înseamnă știință, cunoștințe), a profesioniștilor, autoritatea științei (Bochenski, 1992, pp. 52-53). Este autoritatea persoanei ale cărei afirmații în legătură cu un anumit domeniu sunt considerate corecte. Ea trebuie obținută și menținută prin aserțiuni corecte (decizii corecte, soluții, cunoștințe exprimate, date, informații etc.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
creându-și astfel, cu cheltuială puțină, iluzia plăcută de a fi făcut o ispravă"17. Recunoaște, din nou, că în gazetărie, mai mult decât ideologiile și telegramele politice îl interesează "telegramele de simple fapte diverse". Disocierea îl plasează într-o epistemă devenită odată cu trecerea timpului familiară: "Nimic nu este mai banal decât un mare eveniment istoric. Și, dimpotrivă, nimic nu este mai expresiv decât un mic incident de viață. Oamenii pot fi cunoscuți din faptele lor mărunte, dar niciodată din gesturile
Mihail Sebastian în realitatea imediată by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/9590_a_10915]
-
viața propriu-zisă. „Speculațiile teoretice separate de acțiune și neangajând viața și-au trăit traiul.” E timpul ca teologia să-și regăsească vocația holistică, pentru a împrumuta un termen din filozofia științei, adică să nu se mai lase fragmentată între o episteme seacă, scolastică și un pietism sentimental, lipsit de susținerea dogmatică. Cum ar trebui să răspundă Biserica celor trei exigențe? „Să-L trateze pe Dumnezeu ca Dumnezeu, nu ca pe un obiect, ci ca pe Subiectul prin excelență”; „să țină cont
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Jung, Freud ar fi cel introvertit, iar el cel extravertit, însă regizorul merge mai departe sugerând că intuiția raportului dintre anima și animus i-ar fi livrată de o discuție cu Sabina. Nimic demitologizant în acest fapt, acești creatori de epistemă se comportă ca niște relee care adună informația, o sintetizează și o transformă în concept. Cronenberg nu merge în sensul construirii unor statui, dar nici în cel invers al dinamitării soclului pe care se află în mod meritat aceste două
Sex și caracter by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5025_a_6350]
-
în adîncul ființei sale, provocîndu-i un sentiment de uimire (thaumazein). Uimirea e o dispoziție prin excelență contemplativă, adică starea de spirit cea mai prielnică gîndirii, ea dispărînd de îndată ce cauți s-o preschimbi în dexteritate practică (tehne) sau în cunoaștere teoretică (episteme). De aceea, nu omul gîndește în lume, ci divinul trezește în om gîndirea, grație uimirii pe care i-o provoacă. Cînd un filozof gîndește, Dumnezeu se folosește de el ca să se gîndească pe sine. De aceea, subiectul gîndirii nu e
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
originalitate perfectă nu există. G. Călinescu refuză termenul, propunând, în schimb, sintagma „putere de creație”. În legătură cu Hortensia Papadat-Bengescu, nu se poate vorbi de influență în sensul curent al cuvântului. Despre imitație, doar de dragul insolitului mult promovat mai de curând de epistema postmodernă. Imitația e în firea omenească. În domeniul creației, ea are diferite etaje, de la imitația pur și simplu, la imitația necesară (canonul din muzică), până la ideea de imitatio dei . Dar cu toată condiția demiurgică a artistului mare, creația/noutatea nu
Glose pentru Hortensia Papadat-Bengescu by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/2941_a_4266]
-
care, într-un articol intitulat Eflorând o Carte fericită (!), din revista Argeș (nr. 9/ 2006), scrie cuvinte mari, foarte mari și extrem de mari, despre Christian Crăciun: "Întreaga carte șIntrări în labirintț, dincolo de inerenta prefigurare temporală, nu face decât să pregătească epistema acestei secrete rupturi de nivel în care foșnește pădurea de metafore; nu face decât poate să înfioare cu aripa Daimonului vălul tăcerii postpoematice."; " Închei, lăudând, iarăși, simplitatea, finețea, concizia, franchețea, Ťasprimeať, echilibrul și circularitatea temelor și a tonului general al
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10230_a_11555]
-
în spirit: „De câte ori v-a omorât El Shaddai?” (întreabă autoarea - n.n.). „De multe ori. Cel mai recent, când mi-a luat-o pe Olimpia-Octavia. Oricum, de fiecare dată când am fost mai mult duh decât carne.”[ 5] Între revelație și epistemă, pentru poet primează cunoașterea prin suferință[6] și, pe culmile ei, are loc revelația[7] desăvârșită, care nu anihilează, ci comunică în chip abisal. Așadar, interviurile Mirelei-Ioana Borchin, aproape uneori de spiritul Dialogurilor platoniciene, vin să confirme, în acord cu
PREFAŢĂ LA VOLUMUL „ETERN, ÎNTR-O ETERNĂ NOAPTE-ZI” de IULIAN CHIVU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/360926_a_362255]
-
Raluca Vârlan-Bondor, responsabil proiecte culturale și comunicare, Institutul Francez, Iași Ilie Moisuc, lect. dr, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iași Moderator: Gabriel Cheșcu, redactor-șef editura Adenium Sneak peek: Lectura este una dintre activitățile umane cel mai frecvent investigate în diversele episteme care au ordonat gândirea umană a ultimului secol. Ea a fost analizată atât ca proces diacronic, cât și ca activitate sincronică în paradigmele științelor limbajului și în cele ale hermeneuticii și oferă un câmp conceptual foarte amplu, astfel încât orice nou
Târgul de carte LIBREX din Iași. Editura ADENIUM () [Corola-blog/BlogPost/339254_a_340583]
-
în general, este deosebit de indepărtată de realitate, iar aceasta ar putea să o apropie de realitate” (Vladutescu S., 2006, p.29). Autorul ne prezintă evoluția tratării opinabilului de-a lungul timpului. “Platon rămâne în istoria opinabilului prin irecuperabila segregare doxa - episteme (opinie/știință, adevăr). Cu el, opinia atinge punctul cel mai de jos al existenței sale, intră în contact cu neantul, fiind în esență o esență a aparenței. Opinia este ținuta ca nivel inferior al cunoașterii. Pe opinie nu se poate
Book Review: ŞTEFAN VLĂDUŢESCU: Compendiu de „Comunicare jurnalistică negativă”, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339580_a_340909]
-
din nou în mână, aș învârti-o și, parcă amintindu-mi de ceva, i-aș răspunde: “O carte cultă, bună, interesantă, plurivalentă, incitantă--și dacă mi-ar sugera să fiu mai precis, aș adăuga „o carte bilingvă, englezo-română„ dar și „o epistemă, o gnoză, o carte de un fin și lucid intelectualism„ cu ideea că nu am mințit cu nimic. Dar cum nu m-a întrebat nimeni, nu-mi rămâne decât să încerc în acest eseu, în această cronică literară, să deslușesc
UN NOU MODEL DE LITERATURĂ NECONVENŢIONALĂ de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1343 din 04 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376133_a_377462]
-
omul "nu a existat" până la sfârșitul sec. al XVIII-lea (momentul "Kant), se prezintă și ca recuperare, prin conștiința istorică a filosofiei, a unui fapt teoretic deosebit de semnificativ antropologic. În expresia sa științifică existentă în evul modern (ceea ce ar corespunde "epistemei clasice", în termenii lui Foucault), antropologia își fixase un program indiferent față de anumite exigențe filosofice. Kant însă, prin actul său de re-fundare a metafizicii și, în general, a cunoașterii, trebuia să pună sub "critică" și discursul despre om, în forma
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
esența omului (atributul care îl specifică) este "persoana" sa ("ceea ce este mai profund în om este persoana sa"41); Heidegger afirmă însă finitudinea Dasein-ului și structura sa primară de a-fi-în-lume. În ambele modele de reconstrucție, obiectul lor, umanul, aparține unei episteme (Foucault) în care discursul pornește de la cel care îl face posibil, de la om; dar, pentru fiecare, de la un "om" diferit de al celuilalt. Potrivit modelului construit de Heidegger, ocultarea "subiectului" discursului, mai bine-zis, a celui care poate pune întrebarea despre
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]