13 matches
-
pentru că aportul subiectiv, în cazul acesta, e riscant. Cezar Paul-Bădescu: Se pare că discursul diplomatic cel mai eficient este discursul gri, lipsit de orice foc de artificii. Este adevărat? Mihai-Răzvan Ungureanu: Este precis. Are, desigur, un mare deficit estetic. Nefiind epitetic, nu place. E de lemn, pare gri. Dar este singurul tip de discurs în spatele căruia poți camufla politicile, ferindu-le de vulgarizare. În plus, este singurul tip de discurs oficial care are o traducere universală, pentru că toate cancelariile promovează același
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
investigațiile eroinei pornind de la „cetirea semnelor” merg direct la țintă. De observat că funcția comunicativă a formulei „cel cu căciula brumărie” se realizează cu mijloace poetice, nu strict referențiale și matematizabile, ca într-o instanță anterioară a vorbirii (Călugăreni). Exprimarea epitetică și nu alta îl transferă pe Lipan în zonele eterate ale poeticului și mitului asigurîndu-i, totodată, autoritate deosebită printre semenii cei mai apropiați din breaslă. El se vede îndreptățit să dea „porunci”, să aibă inițiative, să-i răsplătească generos pe
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pe baltag; dar ne duce și pe calea rezervată destinal păstorului mioritic. Avem de a face cu trei ipostaze posibile ale unuia și aceluiași personaj din mediul oieresc. După consumarea aventurii și pedepsirea asasinilor, Gheorghiță se putea alege cu formula epitetică „cel cu baltagul”, în loc de „cel cu căciula brumărie”. Ultima i s-a cuvenit lui Lipan, om „lumit” și în deplină putere. Din păcate, nu s-a bucurat nici de moarte vitejească de baladă, pe care ar fi întîmpinat-o fără discuție
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
logic ori sensibil).420 Referindu-se la dimensiunea mecanică a simbolului, autorul discerne un "aparat simbolic" structurat pe trei categorii: schema verbală ("capitalul referențial al tuturor gesturilor posibile ale speciei umane", care reiese din inconștientul reflex al trupului viu), nivelul epitetic și substantival (fixat în calități și obiecte) și nivelul cultural (întrupat istoric, sociologic, biografic), fiind de aceeași părere cu Cassirer, conform căruia întreaga activitate umană este ansamblul formelor simbolice diversificate, universul simbolic reprezentând universul uman în întregime.421 Iar despre
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
poate avea atât caracter diurn, cât și caracter nocturn. Monstrul are caracter diurn fiind un apărător al templelor și caracter nocturn simbolizând fiara, bestia, provocând spaimă. Același autor clasifica simbolurile după criterii genetice, simbolurile funcționând pe trei nivele: verbal - ”actanțial”, epitetic și substantival, când simbolul are la bază însușiri ale obiectelor, stadiul cultural. Domeniile în care se manifestă simbolurile sunt: arta, religia, filosofia. Hermeneutica simbolurilor din operele literare presupune o bună cunoaștere a provenienței simbolurilor și a problemelor de identificare a
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
tradiții inventate" celebrate prin sofisticate ceremoniale publice (Hobsbawm și Ranger, 1983). Teza continuității dacice este premisa pentru concluzionarea continuității daco-romane la nord de Dunăre după retragerea aureliană. Pe măsură ce discursul didactic dobândea accente tot mai naționaliste, creștea pe măsură și retorica epitetică secretată de o nouă poetică a istoriei ale cărei sentințe se succed în cadențele setate de ideologia național-comunismului. O mostră de poetică a istoriei cu privire la problematica continuității este adagiul prezentat sub forma unei concluzii istorice: "Poporul român, stîncă neclintită de peste
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
numele "Nicolae Ceaușescu" apare de 128 de ori în cele 271 de pagini ale manualului. Dimensiunea cantitativă a cultului personalității, relevată de ocurența iconică, frecvența citării și incidența nominală, este completată de dimensiunea calitativă a cultului, care poate fi numită epitetica ceaușistă. În calitate de documente oficiale, manualele de istorie arborează, de regulă, o sobrietate analitică și un mai rezervat patos poetic comparativ cu producțiile literare encomiastice la adresa Conducătorului publicate în Scânteia, de pildă. Chiar și așa, literatura didactică este străbătută de un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și așa, literatura didactică este străbătută de un fior expresiv care ia forma unei panegiric închinat liderului. De exemplu, manualul de Istoria contemporană a României este împovărat de formule elogiante și descrieri hiperbolice ale secretarului general al Partidului. O adevărată epitetică ceaușistă poate fi culeasă din rândurile manualului. Câteva exemple pot evidenția amploarea elogierii și intensitatea patosului poetic: Nicolae Ceaușescu se distinge prin "energia sa clocotitoare", "spirit clarvăzător și îndrăzneț" transpuse în "activitatea sa neobosită" (p. 6). Un alt pasaj subliniază
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 17). La fel de reziduală este și identificarea dacică a poporului român. Fără să mai fie inculpați ca exploatatori imperialiști, romanii apar mai degrabă ca o adiție la fondul autohton de natură dacic. Promovând un organicism metaforic condimentat expresiv cu o epitetică estetizantă, manualul de clasa a IV-a a istoriei românilor face următoarea analogie: "Localnicii, adică dacii, s-ar putea asemăna cu o tulpină viguroasă, adînc înfiptă în pământul strămoșesc, iar coloniștii romani, cu un altoi care face ca roada să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
tradiții inventate" celebrate prin sofisticate ceremoniale publice (Hobsbawm și Ranger, 1983). Teza continuității dacice este premisa pentru concluzionarea continuității daco-romane la nord de Dunăre după retragerea aureliană. Pe măsură ce discursul didactic dobândea accente tot mai naționaliste, creștea pe măsură și retorica epitetică secretată de o nouă poetică a istoriei ale cărei sentințe se succed în cadențele setate de ideologia național-comunismului. O mostră de poetică a istoriei cu privire la problematica continuității este adagiul prezentat sub forma unei concluzii istorice: "Poporul român, stîncă neclintită de peste
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
numele "Nicolae Ceaușescu" apare de 128 de ori în cele 271 de pagini ale manualului. Dimensiunea cantitativă a cultului personalității, relevată de ocurența iconică, frecvența citării și incidența nominală, este completată de dimensiunea calitativă a cultului, care poate fi numită epitetica ceaușistă. În calitate de documente oficiale, manualele de istorie arborează, de regulă, o sobrietate analitică și un mai rezervat patos poetic comparativ cu producțiile literare encomiastice la adresa Conducătorului publicate în Scânteia, de pildă. Chiar și așa, literatura didactică este străbătută de un
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și așa, literatura didactică este străbătută de un fior expresiv care ia forma unei panegiric închinat liderului. De exemplu, manualul de Istoria contemporană a României este împovărat de formule elogiante și descrieri hiperbolice ale secretarului general al Partidului. O adevărată epitetică ceaușistă poate fi culeasă din rândurile manualului. Câteva exemple pot evidenția amploarea elogierii și intensitatea patosului poetic: Nicolae Ceaușescu se distinge prin "energia sa clocotitoare", "spirit clarvăzător și îndrăzneț" transpuse în "activitatea sa neobosită" (p. 6). Un alt pasaj subliniază
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
p. 17). La fel de reziduală este și identificarea dacică a poporului român. Fără să mai fie inculpați ca exploatatori imperialiști, romanii apar mai degrabă ca o adiție la fondul autohton de natură dacic. Promovând un organicism metaforic condimentat expresiv cu o epitetică estetizantă, manualul de clasa a IV-a a istoriei românilor face următoarea analogie: "Localnicii, adică dacii, s-ar putea asemăna cu o tulpină viguroasă, adînc înfiptă în pământul strămoșesc, iar coloniștii romani, cu un altoi care face ca roada să
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]