44,517 matches
-
bine alese, confirmă mai întîi complexitatea prozei lui Eminescu, dar - mi se pare - și inteligența discursivă a altor prozatori mai vechi, în primul rînd a lui Alecsandri. În capitolul consacrat interbelicilor și diversificării stilistice pe care aceștia o aduc în epocă, se remarcă ambiguizarea descrierii la Sadoveanu, procedeele mai tradiționale ale lui Rebreanu, modernitatea lui Blecher, excesul ornamental al lui Mateiu Caragiale; numeroase ilustrații convingătoare provin din texte de Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian, Ionel Teodoreanu, G. Călinescu, Anton Holban
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
mai bune romane din proza actuală au o intrigă de bibliotecă: sufletul androgin în Pupa russa de Gheorghe Crăciun sau relația ucenic-maestru în romanele recente ale lui Nicolae Breban, pînă la Puterea nevăzută, apărut de curînd, sau dezastrul spiritual al epocii actuale, ca în romanele lui Dan Stanca. ș...ț Mă întreb ce le lipsește pentru a stîrni un ecou important în Europa. Și un răspuns acesta ar fi: sînt prea livrești, prea eseistici, poate chiar prea narcisiști, parcă ar scrie
Printre degete. De fapt, pe degete... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11246_a_12571]
-
izbutește să-l readucă la viața de odinioară, prin căsătorie. Ca personaj, Manoil deschidea, în proza românească din secolul al XIX-lea, tipologia eroului romantic. Prin structura sa compozițională, de roman epistolar, Manoil adapta la noi modalitatea romanului practicat în epoca preromantismului și în prima perioadă a curentului romantic, de Goethe în Suferințele tânărului Werther, de Jean-Jacques Rousseau în Noua Eloisă, de Chateaubriand în René. Modelul lui Dimitrie Bolintineanu a fost, desigur, romanul epistolar al lui Goethe, pe care îl cunoștea
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
face metresă. Am înțăles că ea nu are sângele rece al Șarlotei lui Werther, ce plânta curechi, nici virtutea Corneliei, căreia i se rosese degetele torcând la lână". Înrudirea dintre Manoil și Suferințele tânărului Werther a fost relevată, încă din epoca apariției romanului lui Dimitrie Bolintineanu, de către unul dintre primii noștri critici literari și comparatiști, Mauriciu Flügel, rămas necunoscut până acum, prin amplul articol ,Manoil" de d-nu D. Bolintineanu în comparațiune cu ,Werther" de Goethe, clasic german, apărut în Buciumul
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
numai ca o oglindă a frământărilor sale. În afară de curtoazia care nu i se putea contesta, T.M. era captivul unui egocentrism, pe care nu-l aprecia însă ca atare. Dacă ar fi văzut cu aceeași limpezime și luciditate cu care judeca epoca și peisajele și propriul defect, probabil că ar fi năzuit să se controleze. A.K. n-a putut alunga senzația că T.M. îl utilizează ca un instrument, că spusele sale erau menite să fie auzite de posteritate. Căuta un receptacol
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
așa; e limpede, dar e complexă: pe un trunchi adânc țărănesc s-a altoit un intelectual doct, vulnerabil, adesea dilematic și destul de amar. Autorul s-a născut în vechiul sat Lisa, din Făgăraș, ocolit, parcă, o vreme, de istorie. Este epoca ,preistorică", ,mitologică" a scriitorului și, abia acum dându-și seama, ,paradisul său pierdut". Mai precis, el situează satul Lisa în veacul al XVII-lea, când a fost atestat de un document semnat de principesa Anna Bornemisza - numele doamnei fiind demn
Omul cu urechea tăiată by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11235_a_12560]
-
ne permitea destule ,nonconformisme"). Îmi face plăcere să-l repet și acum: De când, devenit adult, am început să scriu romane, m-a însuflețit până astăzi ideea că cel mai mic lucru pe care-l poate face un scriitor, într-o epocă de violențe și nedreptăți ca a noastră, este să-și aprindă lampa și să lumineze realitatea lumii sale, împiedicând să o cuprindă întunericul, favorabil hoților, ucigașilor și tiranilor. Da, să-și țină bine lampa, în pofida greții și a ororii. Dacă
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
Noica nu ajunsese la această idee pe calea livrescă a lecturii sau în urma meditației trăite în orele de singurătate. Așadar, nu o intuiție subtilă a cărei expresie seducătoare era ,sentimentul dezastrului" îi oferise ideea, ci constatarea rece că, în acea epocă, România trecea printr-o nenorocire fără precedent. În anul 1944, 38% din teritoriul țării se afla la vecini, iar perspectiva invaziei rusești împrumuta viitorului tenta unui pogrom previzibil. În sufletul tuturor se așezase deznădejdea. Ca tonus psihic, românii se aflau
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
spiritualitate, orientată exclusiv spre succesul social și material îi stîrnește o asociație asemănătoare: M-am întrebat, după ultima pagină a cărții, ce mijloace de evaziune disperată poate găsi un om în vîrstă, care se simte străin, inadaptabil, traumatizat, într-o epocă pe care nu o înțelege, pentru care ființa lui fizică și psihică nu are mijloace de integrare și apărare". Și totuși, Vera Călin, natură eminamente dinamică și robustă, adeptă a ideii că activitatea reprezintă cea mai bună terapeutică împotriva decrepitudinii
Inadaptarea emigrantului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11251_a_12576]
-
despre sine, cît multitudinii de reflecții, comentarii și asociații pe marginea fenomenelor social-politice fierbinți, a cărților citite, a ideilor vehiculate de acestea ca și a modului în care se întîlnesc obsesiile ei personale cu acelea ale unor autori din toate epocile: Thomas Mann îi inspiră un eseu despre relativitatea timpului, Beckett despre așteptare ca o condiție aproape definitorie a existenței umane, Havel despre identitate și noțiunea de ordine; mai sînt evocați și comentați Umberto Eco, Eugen Ionescu, Octavio Paz, Saul Bellow
Inadaptarea emigrantului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11251_a_12576]
-
nouă. Nu simpla reorganizare a eseurilor care impune o altă coerență a discursurilor aduce acest caracter de noutate al cărții, ci un alt fapt, care ține de contextul lecturii. Paginile acestui volum au fost scrise, își amintește autorul, într-o epocă în care ,voința de cultură" căpăta un înțeles ce trecea de simpla preocupare culturală. Neîndoielnic lucru, în anii '80 ele erau citite ,altfel". Astăzi, ele pot fi citite firesc și singurul interes poartă către conținutul de idei al cărții. Rămîne
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
tot sistemului de putere în Evul Mediu; Richard le Noir (1118-1149), cavalerul, personajul curajos, veșnic îndrăgostit, oricînd dispus să sară la luptă în numele onoarei și al dreptății. Dincolo de aceste personaje care ne introduc în climatul fascinant și misterios al unei epoci prea puțin cunoscute, se mai poate vorbi de un personaj, Scribul, naratorul omniscient trăind în plină epocă a postmodernității. De altfel, există două zone de interes ale acestui roman. Una se află la nivelul poveștii, al întîmplărilor, intrigilor de palat
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
dispus să sară la luptă în numele onoarei și al dreptății. Dincolo de aceste personaje care ne introduc în climatul fascinant și misterios al unei epoci prea puțin cunoscute, se mai poate vorbi de un personaj, Scribul, naratorul omniscient trăind în plină epocă a postmodernității. De altfel, există două zone de interes ale acestui roman. Una se află la nivelul poveștii, al întîmplărilor, intrigilor de palat, amorurilor, faptelor de vitejie și spaimelor generate de iminenta intrare în mileniul al II-lea (eveniment perceput
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
de vitejie și spaimelor generate de iminenta intrare în mileniul al II-lea (eveniment perceput la vremea respectivă ca un posbibil termen pentru sfîrșitul lumii) și cealaltă, la nivelul tehnicilor narative, al ,traducerii" în limba actuală a formulelor narative din epoca respectivă, fără a se pierde nimic din farmecul misterios al scrierilor din Evul Mediu. Scribul este un narator postmodern, care relatează întîmplările petrecute la anul 1000 cu detașarea vechilor cronicari, fără a uita însă, atunci cînd este cazul să-și
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
Că, dincolo de tehnica sa narativă (post)modernă, romanul Axa lumii oferă multe surpize plăcute în planul cunoașterii. Într-o formă cuceritoare, el își introduce cititorii în zorii civilizației creștine, oferă o idee despre mentalitățile, genurile și speciile literare cultivate în epocă, vorbește despre formele de organizare politică și socială specifice anului 1000, urmează pașii făcuți în gîndirea teologică, filozofică și științifică, trece în revistă progresele realizate în planul tehnologiei. Nu întîmplător, volumul se încheie cu apariția plină de poezie și mister
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
Don Quijote. Apariția cavalerului singuratic în finalul acestei cărți este promisiunea pe care autorul o face pentru viitorul volum al ciclului. Cel mai recent roman al lui Gheorghe Schwartz, Axa lumii, ne aduce anii de început ai Evului Mediu, în plină epocă postmodernă. Dar epopeea literară Cei O Sută se află abia la jumătate. Înainte, mult mai este. Minunata călătorie în timp a lui Gheorghe Schwartz va continua preț de multe alte volume. Cu siguranță, proza acestui scriitor ieșit din norme ne
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
aici nu este vorba doar de biografia mea, sunt lucruri care se regăsesc la toată generația mea; vreau să spun că am foarte mulți prieteni care se apropie mult de personajul cărții, studenți parizieni ori străini, tineri preocupați de problemele epocii, care sunt foarte nefericiți, își găsesc cu greu locul în societate, nu izbutesc să-și găsească o slujbă potrivită sau pur și simplu nu pot să se maturizeze. Sunt multe elemente autobiografice în carte, dar nu cred c-ar fi
Cu Martin Page by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/11263_a_12588]
-
sistematizat, atât cât se poate, convingerile argheziene în domeniile politic, estetic, social, instituțional și celelalte, pe baza întregii biografii și opere, într-o discuție extrem de interesantă, care ar avea de relevat fluctuațiile de la un deceniu la altul sau de la o epocă la alta. În ce credea, cu adevărat, pamfletarul, care părea să nu creadă în nimic? Ștefan Melancu relevă atitudinea lui Arghezi față de Rusia, Germania, Austria, față de maghiari, în probleme sensibile. Există sugestii despre felul în care vedea pamfletarul naționalismul și
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
ce se duc... Despre același Henri Stahl vorbește și Dan C. Mihăilescu într-un crochiu creionat de la Bellu. Ar trebui să fie trist. E, în fapt, codița aceleiași pledoarii (care sare de la chisele la Mița Biciclista și de la scrisorile de epocă la reportajele lui Brunea-Fox și la curtea regelui Petaud din cartea lui Adrian Majuru) pentru rînduială și pentru înscrisurile frumoase. Trebuie să zic, pînă nu uit, că e de citit Cronica Bucureștilor, dar e și (sau mai ales...) de privit
Praznic de tîrgoveți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11272_a_12597]
-
Cartea lui Mircea Berindei este un paravan din spatele căruia lumea interbelică te incită prin ceea ce nu ai putut vedea. Și nu ai putut vedea nu din lipsa unui cîmp liber al privirii, ci fiindcă nu ai putut trăi în acea epocă. Și așa cum sînt cărți la a căror lectură regreți că nu ai apucat vremurile descrise în paginile lor, tot așa Paravanul venețian te face să regreți că nu ai trăit în perioada interbelică. E un farmec aparte în această carte
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
simți prea bine că asemenea cărți nu mai pot fi scrise astăzi. Ceva s-a stins iremediabil în sensibilitatea noastră estetică, o anume aplecare spre detaliile fragile și spre respectarea scrupuloasă a acelor convenții și pudori fără de care atmosfera unei epoci își pierde distincția. Și în constrast cu lumea interbelică, lumea de astăzi este una din care parcă orice urmă de distincție a pierit. Nu am fost niciodată la Balcic, dar citind paginile lui Mircea Berindei, m-a apucat dorul după
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
ca film - păstrând elementele teatrale, nereducând piesa la un scenariu. În plus, dialogurile - ca și jocul personajelor - nu încearcă să dea impresia de realism. Dimpotrivă, regizorul îți clipește complice la fiecare pas amintindu-ți că nu vrea să recreeze o epocă. Mai degrabă, intenționează să dea un decor adecvat piesei. Acesta e momentul în care trebuie să atrag atenția asupra imaginii (deși nu cred că e necesar, vă va sări în ochi inevitabil) care e construită expert. Nu am mai văzut
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
deși nu cred că e necesar, vă va sări în ochi inevitabil) care e construită expert. Nu am mai văzut o asemenea cinematografie și mizanscenă de la " Fata cu cercel de perlă", pelicula dedicată lui Vermeer. Fiecare cadru îți evocă pictura epocii, până și Portia pare decupată dintr-un profil de Ghirlandaio. Tocmai acesta e paradoxul temporal al filmului. Era nevoie de postmodernism, de contragerea acestei epoci în artefacte specifice ei, pentru a escamota cutumele sale și pentru a le trage către
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
de la " Fata cu cercel de perlă", pelicula dedicată lui Vermeer. Fiecare cadru îți evocă pictura epocii, până și Portia pare decupată dintr-un profil de Ghirlandaio. Tocmai acesta e paradoxul temporal al filmului. Era nevoie de postmodernism, de contragerea acestei epoci în artefacte specifice ei, pentru a escamota cutumele sale și pentru a le trage către noi, determinându-ne să fim îngăduitori. Ca de obicei, postmodernismul e cea mai bună cale de a estetiza - totodată depolitizând - un produs discursiv. Înapoi la
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
se simte nevoit să repete de mai multe ori că nimic din ceea ce spune nu are, aprioric și strict, o bază ideologică anume, că e pur și simplu ,străin de orice ideologie": , Imediat după căderea comunismului am crezut sincer că epoca ideologiilor s-a încheiat. Azi ea revine, în alte forme, mai insidioasă și mai neliniștitoare ca oricînd". El nu e un doctrinar: ia atitudine, într-o chestiune sau alta (subiectele sînt la ordinea zilei), cu și din cel mai pur
Bunul-simț ca ideologie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11303_a_12628]