36 matches
-
credință și de cultură de care avem nevoie ca de aer, apă pământ, foc (Apeiron). Părerile despre antologii sunt - nu ca într-un dualism cartezian, carteziană anxietate - în logica unei filosofii nemoniste, ci a unui dualisn shopenhaurean, într-o dialectică eristică, - ca artă de a vorbi în contradictoriu, numai de dragul de a avea întotdeauna dreptate. Păreri pro și contra. Și totuși ... mai bine e să punem ceva în locul acela, în golul acela cât un hău! Și ... să nu ne resemnăm sub
NOI APARIŢII EDITORIALE. ANTOLOGIA DE POEZIE ARTĂ SFÂŞIATĂ! ( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI).COORD. VALENTINA BECART de VALENTINA BECART în ediţia nr. 360 din 26 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Noi_aparitii_editoriale_antologia_de_poezie_arta_sfasiata_73_de_poeti_contemporani_coord_valentina_becart.html [Corola-blog/BlogPost/351049_a_352378]
-
din anumite lucruri date rezultă cu necesitate alte lucruri, iar aceste din urmă sunt întemeiate chiar pe lucrurile date. Aristotle realizează, totodată, si o taxonomie a raționamentului. Patru ar fi formele raționamentului: filosofema (raționament demonstrativ), epicherema (raționament dialectic), sofismul (raționament eristic) și aporema (raționament de dialectica bazat pe contradicție). Mileniul al doilea s-a încheiat cu mesajul idețional că filosofia-ca-istorie, adică istoria filosofiei, se scrie că argumentare și explicitare de presupoziții. Mileniul trei începe cu înscrierea istoriei filosofiei „că hermenutică”, în
Ștefan Vlăduțescu: Mesaj filosofematic şi comunicare asupra filosofemelor. Din manuscrise by http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-mesaj-filosofematic-si-comunicare-asupra-filosofemelor-din-manuscrise/ [Corola-blog/BlogPost/339282_a_340611]
-
compțiunea logicii și cugetării grece în cea alexandrină, a trecut la români în toată uscăciunea ființei sale. Să nu creadă nimenea că numai noi sîntem de vină la căderea noastră. E un lanț întreg de cauze. Ciocoiul turc a fost eristic, cel grec asemenea, cel român asemenea, însă de zece ori mai rău decât cei precedenți. ["CE SĂ VĂ SPUN? IUBESC ACEST POPOR... "] 2257 Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc carte și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
evolutivă a conceptului, așadar în calitate de "proces" culminând cu "dialectica hegeliană". Prima spune autorul este exclusivă: afront universal, a doua inclusivă, prin interogație rațională." Indisociabilitatea acestei subtile și intime legături demonstrează caracterul dialectic (ca metodă de aflare și impunere a adevărului), eristic (ca artă de a purta disputa uzând de o argumentație subtilă și de artificii retorice) și sofistic (dat de întrebuințarea în scopuri amorale a argumentelor ad hominem și ad personam, asupra cărora vom reveni mai nuanțat) al polemicii. Ori de câte ori e
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
integrator, care nu poate fi decît o formă de revelație care să recenzeze ideile și ființele pînă la unitatea propriei sale esențe, principiu aflat în lume, dar care nu este din lume, ci de mai presus de lume: este principiul eristic, în care integrarea nu e una pur conceptuală, ci existențială, ontologică. Prin asumarea de către Hristos a firii umane, ne-am integrat en Hristo în comuniune cu Dumnezeu. Hristos a refuzat stăpînirea acestei lumi, arătîndu-ne că nu acesta e scopul vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
al XIX-lea sau cea a "tipologiei dialogurilor" și modelelor de conversație pe care le-a prevăzut G. Dispaux (1984) și care se înscrie în linia preocupărilor pentru delimitările care se fac în filosofia clasică, între dialogurile critice, dialectice și eristice. În înfruntările eristice, amintesc faptul că predomină dorința de a învinge cu orice preț, de a-l face să îngenuncheze literalmente pe celălalt, fără a fi prea mult preocupat de adevărul celor spuse: Angajarea în dialog arată intenția de a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
sau cea a "tipologiei dialogurilor" și modelelor de conversație pe care le-a prevăzut G. Dispaux (1984) și care se înscrie în linia preocupărilor pentru delimitările care se fac în filosofia clasică, între dialogurile critice, dialectice și eristice. În înfruntările eristice, amintesc faptul că predomină dorința de a învinge cu orice preț, de a-l face să îngenuncheze literalmente pe celălalt, fără a fi prea mult preocupat de adevărul celor spuse: Angajarea în dialog arată intenția de a obține un acord
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
îngenuncheze literalmente pe celălalt, fără a fi prea mult preocupat de adevărul celor spuse: Angajarea în dialog arată intenția de a obține un acord, fie acesta și parțial. Dacă această dorință lipsește, relația dialectică se dizolvă în jocul-spectacol al dialogului eristic. (Dispaux 1984: 55) Făcând distincția dintre strategi, experți, ideologi și surzi, analiza lui Dispaux se situează în mod evident la nivel mai curând conversațional decât dialogal. Astfel vom încerca să abordăm în altă manieră această problematică, punându-ne întrebarea dacă
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
nevoit să recurgă la argumentare la dialogul dialectic care caută probele afirmînd adevărul și denunțînd minciuna într-o încercare de a contracara violența inițială. În raport cu lupul care se angajează în interacțiune prin această falsă întrebare, "un fals"dialog un dialog eristic 34 Mielul se află în poziția celui care trebuie să convingă (aceasta este singura armă pe care o are la dispoziție). Intervenția L2 a Lupului confirmă faptul că dialogul este de natură eristică. Aserțiunea [6] vine să reafirme presupoziția din
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
falsă întrebare, "un fals"dialog un dialog eristic 34 Mielul se află în poziția celui care trebuie să convingă (aceasta este singura armă pe care o are la dispoziție). Intervenția L2 a Lupului confirmă faptul că dialogul este de natură eristică. Aserțiunea [6] vine să reafirme presupoziția din întrebarea inițială, anulînd toate obiecțiile aduse de către Miel. Faptele demonstrate de către miel sunt situate în opoziție cu un fapt nedemonstrat. Lupul își continuă totuși argumentația eristică. Clauza notată [7] reprezintă un reproș care
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
confirmă faptul că dialogul este de natură eristică. Aserțiunea [6] vine să reafirme presupoziția din întrebarea inițială, anulînd toate obiecțiile aduse de către Miel. Faptele demonstrate de către miel sunt situate în opoziție cu un fapt nedemonstrat. Lupul își continuă totuși argumentația eristică. Clauza notată [7] reprezintă un reproș care apare drept un al doilea motiv de amenințare [2] care trebuie pusă în aplicare. Replica A2 aparținând Mielului, versurile [8] și [9] vin să conteste printr-un fapt obiectiv presupoziția lupului asertată în
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
În plus, valoarea interlocutivă a unei clauze poate fi, în aparență, asertivă sau interogativă și să vizeze, de fapt, o cu totul altă acțiune: reproșurile formulate de către Lup iau forma unei interogații [1] sau a unei simple aserțiuni [7]. Natura eristică a dialogului ales de către Lup este evidentă până la sfârșit: este vorba de a pune adversarul în dificultate, orice ar spune. Premisele-presupozițiile nu dețin un rol prea important în dialogul eristic. Mielul este îndreptățit să încerce să-și situeze interacțiunea într-
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
unei interogații [1] sau a unei simple aserțiuni [7]. Natura eristică a dialogului ales de către Lup este evidentă până la sfârșit: este vorba de a pune adversarul în dificultate, orice ar spune. Premisele-presupozițiile nu dețin un rol prea important în dialogul eristic. Mielul este îndreptățit să încerce să-și situeze interacțiunea într-un alt tip de dialog foarte des utilizat de La Fontaine unde locul premiselor este important iar adeziunea interlocutorilor este indispensabilă. Faptul că Lupul nu este interesat de acest lucru demonstrează
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
eristică. Așa cum nota G. Dispaux: "Angajându-ne într-un dialog, arătăm de fapt că avem intenția de a obține un acord, fie el și parțial. Dacă această dorință nu există, relația dialectică se vede dizolvată într-un joc-spectacol al dialogului eristic" (1984: 55). Felul în care Lupul va încheia interacțiunea este asemănător celui inițial: transferul care se realizează între responsabilitatea directă a Mielului [7] și cea a fratelui [10] și mai apoi a familiei [12] lărgite, în continuare, în termeni de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
din cultură (Mielul, câinii, ciobanii). Aceste două lumi nu sunt supuse acelorași legi. În opinia mea, dacă morala are rolul de a ironiza, aceasta este îndreptată împotriva ordinii lumilor: capcana acestei argumentări sau parodia procesului, ce are clar un aspect eristic, demonstrează că încă trăim într-o lume fără principii, barbară, în care nu se ține seama de cuvînt. Trebuie precizată și clauza destul de ciudată [14] care pare să relativizeze sigurul motiv al Lupului. Trecînd de la o evidența firească care ar
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
evidența firească care ar putea să-i justifice faptele [15] la un se spune, Lupul demonstrează de fapt că nici nu a fost victima directă a agresiunii arătate în [13]. Edificiul dialectic este demolat lăsând în acest fel locul sofisticii eristice. 5. Exercițiu de analiză secvențială Revenind la cele două dialoguri extrase din operele lui Jules Verne, propuse în exercițiul 5.3. din capitolul precedent, determinați secvențele incomplete, precum și înlănțuirile formate în cadrul lor. [A1] Mâine, spuse el, voi ucide acest urs
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
a lucrat foarte mult pe acest tip de exemple în primul capitol din Façons de parler (1987), astfel că nu vom mai insista asupra acestui caz. Secvența apare în textul original dar nu și în traducerea aleasă.(n. tr.) 34 Eristic vine de la "eris" care înseamnă ceartă. Protagoras este considerat a fi inventatorul acestei arte a controversei, atât de îndrăgită de către sofiști, și care se pare că lasă loc triumfului absurdului și falsului. Jules Verne, Căpitanul Hatteras, Editura Ion Creangă, tradus
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
mentalitatea dominantă ne învață că zădărniciile, prăbușirile și dușmăniile sunt inavuabile sub unghi propagandistic, ele rămîn substanța vieții noastre zilnice. Să luăm, de pildă, o carte atipică pentru Schopenhauer, și anume Arta de a avea întotdeauna dreptate. Subtitlul cărții, Dialectica eristică, deși sună arid și aparent obscur, spune într-o formă tehnică ceea ce titlul spusese deja într-o formă lesnicioasă: că avem de-a face cu o carte în care cititorului nu numai că i se pun la îndemînă armele prin
Ticăloasa fire by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8928_a_10253]
-
comportamentului filantropic, ci omul este inteligent că să supraviețuiască. Pentru asta trebuie să-l înfrîngă pe adversar atunci cînd viața o cere. Iar cea mai puternică armă pe care omul o are la îndemînă în acest scop este inteligența. Dialectica eristică (eris în greacă înseamnă ceartă, dispută) nu surprinde decît latura de agresivitate psihologică, eminamente verbală, a acestei inteligențe. E ca și cum ai avea o panoplie de arme psihologice, un fel de rastel în ale cărui rafturi, în loc de puști și grenade, găsești
Ticăloasa fire by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8928_a_10253]
-
printr-o sintaxă stufoasă în sorite categorice sau ipotetice. Se pare că aceasta a fost misiunea sofiștilor, a manierismului, dar și cea a postmodernismului. Marta Petreu ne oferă șansa de a le revedea în toată duplicitatea, subtilitatea și vexația lor eristică adunând cu răbdare timp îndelungat mostre persuasive din opere literare ușor accesibile și îndeobște bine cunoscute de numeroase generații de cititori, de la Odiseea lui Homer la teatrul lui Aristofan, de la Goethe la Dostoievski, la Eugen Ionescu și nu în ultimul
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
de tineri, din rănile cărora își iau zborul păsări colibri. Alterego-ul său este un oribil pitic mutilat de ambele mâini, pe care îl poartă mereu pe brațe. Peste corpul personajului se toarnă un lapte vâscos, care se încheagă în forma eristică. Un depozit întreg de Criști aruncați claie peste grămadă amintește imagini de la Auschwitz. Nimeni nu are nevoie de Cristul de aluat pe care personajul îl cară-n spinare dintr-un loc într-altul, și pe care în cele din urmă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în firidele sălii, ca în Arman. Fiecare corespunde unei planete și are o profesie. Fiecare își spune numele, planeta și profesia, iar apoi, în imagini halucinante, își derulează, la modul mitic, trecutul. Ei sânt cei nouă aleși care, împreună cu personajul eristic, vor porni, conduși de Maestru, spre Muntele Sacru, în căutarea vieții eterne. Unul dintre ei fusese, de pildă, șeful poliției. Legat pe o roată, un tânăr gol se află în mijlocul unei piețe. Șeful poliției se apropie cu o foarfecă și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Adynata se referă la o imposibilitate empirică. Oximoronica, la o contradicție În termeni”. „Mai vedem. Dar ce anume pusesem la Oximoronică? Iată. Instituții de Revoluție, Dinamică Parmenidică, Statică Heracliteană, Spartanică Sibaritică, Instituții de Oligarhie Populară, Istoria Tradițiilor Inovatoare, Dialectică Tautologică, Eristică Booleană...” Acum mă simțeam Îmboldit să arăt și eu ce-mi poate pielea: „Pot să vă sugerez o Gramatică a Devianței?” „Frumos, frumos!” ziseră amândoi, și se apucară să noteze. „E totuși un pont”, zisei eu. „Care?” „Dacă faceți public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
credință și de cultură de care avem nevoie ca de aer, apă, pământ, foc (Apeiron). ??? Părerile despre antologii sunt nu ca Într-un dualism cartezian, carteziană anxietate În logica unei filosofii nemoniste, ci a unui dualism shopenhaurean, Într-o dialectică eristică, ca artă de a vorbi În contradictoriu, numai de dragul de a avea Întotdeauna dreptate. Păreri pro și contra. Și totuși... mai bine e să punem ceva În locul acela, În golul acela cât un hău! Și... să nu ne resemnăm sub
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pe care autorul se consideră apt să și-o asume, ca în momentul scrierii acestei poezii "pe când se credea pelican". Simbolul pelicanului nu e doar o imagine a paternității "ce-și sfâșie pieptul" pentru a-și hrăni progenitura; pe lângă conotația eristică, se poate vedea aici și sfâșierea fără durere a magistrului care transmite elevilor destoinici cunoștințe atât de aprofundate încât fac parte din ființa sa" etc. etc.). La fel de ușor s-ar putea demonstra, spre exemplu, că Mihai Ursachi este funciarmente vorbind
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]