54 matches
-
substanțializată, adică permeabilă la datele psihice. Dacă pe de o parte poetul își găsește compensația în fervoarea estetizării, pe de altă parte aceasta din urmă e pusă în chestiune de postura meditativă, chestionată, măcar în subsidiar, de conștiința critică. Țesătura estetă nu se asumă integral, cochetînd cu existențialul, păstrînd un prag zero, declarativ, sub chipul unui inventar, de baudelariană inspirație, al elementelor vieții perdante: "Tusea, pojarul, febra, coșmarul/ cu un om negru care îmi leagă picioarele,/ doctorul cu o seringă în
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
sidef" (Dies irae). Prin urmare un amestec de semnale care-și are tîlcul său. Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilînd, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i se cuvine unui artist, între existențialismul damnării și idealitatea fastuos estetă, ceea ce, privind lucrurile mai de sus, confirmă barocul care își înglobează cu voie bună propria negație. Radu Voinescu - Hierofantul, Ed. Vinea, 1999, 62 pag.
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
mondială și predă filosofia la Universitatea din Londra. Cea mai nouă carte a sa, The Art of Travel, apărută anul trecut, a fost tradusă acum și la Ed. Mercure de France și are cronici amestecate în presa culturală franceză. Eseurile estete ale lui Alain de Botton amestecă impresii personale cu povestiri ce pun în scenă scriitori și artiști celebri (Wordsworth, Baudelaire, Ruskin ș.a.), ansamblul remarcîndu-se nu prin originalitatea ideilor, cît printr-o anumită inteligență a povestirii. Premiul Strega 2003 Echivalentul italian
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13578_a_14903]
-
exprimă un comentator: " Spre deosebire de moderni, care foloseau și ei intertextualitatea, postmodernii denudează cum ziceau deja formaliștii ruși procedeul, folosindu-l cu «ostentație și ironie» și obligînd receptorul la un dialog al aluziilor și descifrării". Resortul de căpetenie îl reprezintă "voluptatea estetă a inteligenței", care prefiră, alege, combină, ordonează: "ruptura este, prin urmare, și continuitate, chiar dacă atitudinea este parodică și pare neserioasă. Seriozitatea nu mai e, de altfel, cu putință decît în limitele ludicului". O "continuitate" nu doar față de modernismul de care
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
-l bătătoresc, să nu mai iasă cîrtița. Și a doua zi cîrtița iese în altă parte. Și tot așa". Categoria moral-plastică specifică Norei Iuga e neîndoios senzorialitatea, cu o particulară derivație sexuală. Nimfomania e asumată de un mecanism de transfigurare estetă, livrată în final ca un produs al acestuia. Prea puțin rămîne din reacția brută, din materia primară a unor trăiri care, deși pot fi presupuse a juca un rol de combustibil, își maschează posibilele reziduuri, intră în retortele elaborărilor stilistice
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
nu surîde și nu întreba/ pe-o eșarfă albastră-ți jur și pe-un șal roșu" (Scrisori șmai mult decîtț deschise). Deși personalitatea tutelară rămîne Mallarmé, în transcendența sa eretică, în angelismul său fără îndestulător har, convertit în mistuitor-rece ebuliție estetă. Acel obsedant Mallarmé, producător - bardul nostru îi reia cuvintele teoretice - al unui "prodigiu de racursiuri și elanuri, într-o scrisură corporală, un lucru-a cărui redactare ar cere,-n proză dialogată sau descriptivă, lungi perioade: Poemul pur, adică liber de
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
e fatalmente resorbită de procesul figurat, care-și are ontologia proprie. Ființă e doar fictiv tangibilă. Clamorile ei pătimașe, amintindu-l pe alocuri, pe Federico García Lorca, își au caligrafia lor aeriană, singura care contează, în acest plan al mărturisirii estete, care, cu aceeași premisa afectiva, ar putea fi de o platitudine dezarmanta, în absența artei: "Bătrîn poetul se trage/ Fetus în melc/ Și rostogolește lumea/ Pînă la prăpastie./ La cel mai mărunt uruit al afundului/ Urlă în el fierea măiastra
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
ornamente, deviată în strălucirile verbului obsedat de sine. O "bunăstare" a scriiturii calofile, atît de accentuată deseori, încît pagina constituită din materiile ostentative ale prețiozității, cu minuția unui bijutier, preia inițiativa, neezitînd a sugera, așa cum remarcă un critic, o "nebunie" esteta a cuvîntului ce se bucură de libertatea funcționarii sale. Astfel cercul se închide, inconformismul reapărînd. Conformisele conștiinței poetului sînt contracarate de postura scriiturii sale constant "rebele". Prin superfetația metaforica, instanța supraveghetoare a artistului dă impresia a îngădui cuvîntului o supremație
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
medicinal este al cărnii sau/ este al memoriei dumneavoastră?" (Oraș înclinat). Poemele devin astfel expoziții ale senzorilor care tind, candid-orgolios, a se compune în imagini (imaginile reprezentînd un soi de mitologie a vieții trupești, cutezător ascendentă spre propria-i izbăvire estetă). Materia utilizată e suculentă aidoma unui fruct copt, scurgîndu-se, precum un lichid, printre degetele celui ce încearcă a o strînge în pumni: "din sînii desenați cu stîngăcie pe varul/ adăposturilor curge lapte îndoit cu nisip" (Sînt un popor neguvernabil). Sau
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
din bucata de chihlimbar de deasupra Teatrului". Dialogurile care se desfășoară în acest mediu saturat de artă sînt, desigur, rafinate, precum un joc de-a v-ați ascunselea cu gînduri și cuvinte, antidot al "marasmului" pînditor. Din prea mare concentrare estetă, apare mimat diletantismul, scrupulul grav se destinde în ludic, fără ca percepția densității fondului să dispară. "Enormitățile" sînt de rigoare spre a risipi blazarea, dar ele însele degajă o tristețe subtilă a saturației: "Evident, ne jucăm ca de obicei, cu astfel
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
speță pe cele plastice, cărora le dă replică în verb, oarecum desprins de umanitatea pe care o prizează sporadic, obiectiv, rezervîndu-și subiectivitatea pentru aura cromatică extraordinară cu care îi înzestrează evocarea. Rezultatul nu e atît o "comedie umană" cît una estetă, de forme și culori, de ritmuri și eufonii cu un fond moralist subiacent, precum o fabulă enormă a viziunii autorului, cu tîlcuri ale realului subînțelese. Sensul cel mai general și cel mai important îl reprezintă impactul dintre existența unui artist
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
iar scris/cititul, în pofida unor rare clipe de tensiune („Citesc enorm. Scriu pu- țin. Citesc din ce in ce mai mult. Scriu din ce in ce mai puțin. Simptome de zădărnicie”) au și un rost pedagogic; poetul și duhovnicul și, pe calea lor, omul-cititor, poziționînduse într-o relație „esteta” cu Dumnezeu, vor fi asemeni Fericitului Ieronim de la gură peșterii din Bethleem: „Un dar de mare preț. Fericitul Ieronim a stat cîteva zeci de ani la gură peșterii din Bethleem și în fiecare dimineață îl întreba pe Pruncul Sfînt, în
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
paradisiacă la orgie, de la amorul stare de grație al Biancăi Porporotă și amorul-transă al Manuelei din la Rădăcinile subterane, e o adevărată resurecție de viziune. Până la 1920 romanul românesc nu avusese timp să parvină, nici să se îmbuibe cu prejudecăți estete.”¹ Hortensia Papadat-Bengescu renunță din vreme la tipul de samariteancă al Laurei din Balaurul. În cele din urmă romanciera abandonează ceremonia egolatră și se dedică lumii, cu toate că grația și suspinul își trag rădăcinile din „cuibul fatal” al subconștientului. Cum sar putea
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
interior. Dar e oare cu putință o creație lipsită de un alibi de natura dramatismului, al spiritului care se angajează în impactul său cu existența dată? Neputînd răspunde afirmativ, se cuvine a lua în seamă, în cazul în speță, frămîntarea estetă însăși, calofilia ironic-melancolică, implicînd un mare efort subiacent, funcționînd la cota înaltă la care accede, aidoma unui canon imprescriptibil. Defel fortuit în pofida înfățișării sale ludice, actul scriptic reprezintă echivalentul unui destin, id est o formă de captivitate: "Sîntem prizonierii unei
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
fantasmale sau ficțiuni ale eului de o mare intensitate, ci felul cum îl utilizezi. Ceea ce minează proiectul ambițios al regizorului de a face un film de artă constă tocmai în falimentul prestației actoricești care nu susține componenta artistă, avangardistă, experimentală, estetă a filmului său. Un scenariu neclar, o prestație actoricească mediocră, iar în anumite cazuri submediocră coboară în derizoriu restul, filmul lui Gheorghe Preda pierde acolo unde dezinteresul regizorului este maxim, în zona actorului și a scenariului. Altfel, este simplu de
Îngerul gratuit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9086_a_10411]
-
regîndirii piesei , era gestul care arăta exact totala sfidare a rafinamentului. Ce poate țăranca absolută să facă?”...Chiar! Ca să arătăm că o eroină din Cehov e țărancă absolută, o punem În postura care atît de tare a convins-o pe estetă. Pe considerentul acesta, toate personajele piesei ar putea primi sarcini aberante : Solionîi, cinicul absolut, va mînca progeniturile Natașei ; Cebutîkin, bețivul absolut, va bea tot ce găsește În samovar - chiar și după ce a trecut pe-acolo Natașa; Verșinin, nefericitul absolut, Își
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
face plauzibilă ipoteza unei evitări deliberate a realității epocale sumbre de care autorul e cu prisosință conștient. Între aceste două puncte extreme se desfășoară lirismul lui Ovidiu Genaru, vădind o inocență mai curînd simulată decît nativă, întrucît dominată de voluptățile estete. Fantezia dislocă subiectele, umplîn-du-le cu delicatețuri ingenioase, cu suavități bine puse la punct prin procedee ale insolitării. Senzualitatea motivului trece fără a dispărea într-o senzualitate formală nesățioasă de sine: "Goală ca Suzana în baie floarea de măr pășește prin
Bonomie ironică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6841_a_8166]
-
Ori intervine o rostire conceptuală, ușor didactică în chip intenționat, ca spre a lămuri lucrurile mai complicate unei conștiințe fruste (În spre 50 de ani). Renunțînd la mărturisirile de primă instanță, Aurel Rău își trece experiențele interioare printr-o grilă estetă, oferindu-ne figuri ale medierii, ale transfigurării elementarului asumat doar ca punct de pornire. Sensul liric e echivalat cu aerul enigmatic al textului (Dans cu măști). O icoană pe sticlă e reconstituită într-un cod manierist. Provocarea o dă aici
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
al enumerărilor, echivalând cu un fel de jurământ tandru. Sună probabil puțin patetic, pentru unii, puțin ironic, pentru alții, dar este oricum convingător stilistic. Să constatăm apoi cursul urcător al enumerărilor, atât la unul, cât și la altul. De la daliile estete, baconskyiene, ușor convenționale, ai zice, livrești, "Dalia culthorum", la tufănici, niște crizanteme mai modeste, cu flori mărunte, mai regionale, numite dumitrițe, la superbele simboluri solare ale crizantemelor, universal considerate nu doar semne ale "longevității și imortalității", dar ale "plenitudinii". Mai
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
pe acest peisaj hieratic, cețos, nordic, tipic baconskyian. Poate că nu e nepotrivit să-l amintim, acum, pe Montale, care în celebrul poem Lămâii din nu mai puțin celebrul volum Oase de sepie, din 1925, se arată iritat de enumerarea estetă a plantelor asociate "poeților laureați". Ligurul preferă, polemic, în locul "plantelor cu nume puțin folosite: buxus, ligustru, acant".../ străzile ce dau în ierboasele șanțuri, cum traduce Marian Papahagi, Montale, Dacia, 1988. Mazilescu are o afinitate poate neștiută cu parcimoniosul la scris
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
acuma / Spre dulcele Septembre unde rostul / Meu este doar s-ating cu pieptul bruma" (Cîntec). Din același izvor al "eului detestabil" purcede și seria de personaje, travestiuri galante, de-o țesătură barocă, trădînd o năzuință a alterității, mascată de dorlotarea estetă: detectivul Arthur, Julien Ospitalierul, Glycera, Reparata-cea-cu-trei-sîni etc. Iată-l pe Julien Ospitalierul, fascinant în ipostaza sa de monden impecabil, divulgînd poate o rafinat-cinică nostalgie auctorială: "Mi se dăduse voie să-l privesc și un timp am fost fericit. În diminețile
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
o indirectitate, prin apelul la angeologie (întreaga poezie în chestiune e suprasaturată de îngeri, nu la modul la care înaripatele făpturi făceau act de prezență, sub semnul gravității cucernice, în versurile ortodoxiștilor, ci cu un rost exclusiv ornamental; o superfetație estetă): "Culcarea lucrurilor un heruv / Sfîșietor o cîntă dintr-un tub, / Aeru-i strîns cu grijă în dulap, / Împăturit de cel mai blînd seraf, / O, prin unghere îngerii fac liberi / Deschideri moi de aripi și închideri,/ Pentru-adorare, din uleiuri scoși, / Pe crucea
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
Revistei, Nego era un veritabil dandy, estet și gay ireductibil, îmbrăcat extravagant, cu o pelerină mov care atrăgea atenția, surâzător și anxios, de o veselie nepăsătoare la mediul tot mai tulbure al epocii. Critica tinereții lui e deopotrivă puristă și estetă. Cel dintâi studiu este Poezia lui Eminescu, scris la începutul anilor 1950, dar publicat abia în 1968. Este, probabil, interpretarea cea mai originală și discutabilă a poeziei eminesciene. Sunt, firește, preferate antumelor, postumele, sporindu-se diferența dintre ele până la opoziție
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
a subversiunii pornind de la opera lui Norman Manea, însă de extins numaidecât la ficțiunile Gabrielei Adameșteanu sau Mircea Nedelciu. „Subversiunii combatante” Preda-Țoiu-Buzura, menite să atace mai mult sau mai puțin direct problemele majore ale zilei, i se opune „subversiunea pasivă”, estetă, a Școlii de la Târgoviște, dar mai ales „subversiunea retractilă” de tip Manea-Adameșteanu. Mai toate personajele acestor prozatori sunt simptomatice prin capacitatea ieșită din comun de a-și asuma eșecul. Abia acest eșec individual devine proba ireductibilă - tocmai pentru că iese din
Singurul Norman Manea by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4421_a_5746]
-
Amintiți-vă Lispoemele lui Alex. Leo Șerban, din volumul, publicat postum, Alte camere, alte glasuri de ieri. (Cărora, în cronica pe care am dedicat-o cărții, le rezervam un loc special. Le găseam, atunci ca și acum, de o dezinvoltură estetă absolut irezistibilă.) De pildă Lisboa III: „Lisboa/ cu cizmăriile tale/ cu băcăniile tale/ cu tinichigeriile tale/ cu tutungeriile tale/ cu farmaciile tale/ cu drogheriile tale/ cu pastelăriile tale/ cu patiseriile tale/ cu prăvăliile tale cu fermoare/ cu ferometalele și feroneriile
Pagini bizare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5055_a_6380]