39 matches
-
gregoriene și bizantine cu cele folclorice (românești) și de aplicare a lor pe trunchiul marilor forme ale muzicii europene. Sunt prezente elemente ale unor orientări neorenascentiste și neobaroce (în prima perioadă de creație); pentru ultima perioadă este caracteristică orientarea spre eterofonie și spre un modalism intens cromatizat. Se remarcă un stil elaborativ, de natură simfonică, și tendința spre articularea polifonică. Sigismund Toduță are o evidentă înclinație spre cultivarea formelor mari, fără a exclude miniatura instrumentală, vocală sau corală. Este primul compozitor
Sigismund Toduță () [Corola-website/Science/307096_a_308425]
-
erorile. Compozitorii, ca și discipolii lor, pot fi crepusculari; muzica însă, oricît de fugitivă, tot îți lasă urmele trecerii sale. Fie că le numim sintaxe sonore ori categorii sintactice, fie fenomene sonore fundamentale sau structuri temporale, monodia, polifonia, omofonia și eterofonia se înfățișează ca niște clădiri de sunete care în realitate sunt arare ori locuite în identitatea lor nudă, originară, pură, de obicei practica muzicală savantă ridicînd edificii sonore compozite și alambicate. Ele sunt armurile și armăturile cu care se dotează
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
nudă, originară, pură, de obicei practica muzicală savantă ridicînd edificii sonore compozite și alambicate. Ele sunt armurile și armăturile cu care se dotează timpul în zbaterea lui sonoră. Nu e ușor de izolat monodia, polifonia (superpozițională sau imitativă), omofonia ori eterofonia dintr-o partitură. Cu atît mai dificil este să identifici una sau mai multe dintre aceste categorii temporale cu un întreg opus. Starea lor de agregare nu este, la modul curent, una veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat, ci comportă
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat, ci comportă o tendință puternică spre concatenare și cununare, din mariajul activ al celor patru sintaxe sonore afirmîndu-se explicit în componistica muzicală progenituri complexe, sintetice, de tipul monodiei acompaniate, polifoniei de omofonii, monodiei de eterofonii etc. Timpul s-a dovedit a fi în muzica savantă pe cît de priceput, pe atît de șiret. Povestea despre complexitate și sintetism nu are însă acoperire în realitatea axiologică și nici în debitul de eternitate al unei muzici, gradul
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
ori de oportunitate. Monodia, de pildă, în calitatea ei de structură temporală monovocală, nu este cu nimic mai prejos, din punct de vedere al complexității, și nici nu poate fi aprioric, inferioară sub aspect valoric, față de, să zicem, polifonie sau eterofonie, ambele fiind structuri temporale plurivocale. E-adevărat că muzicile arhaice ori cele antice s-au consumat preponderent în perimetrul monodiei și că, treptat, sintaxele multivocale s-au impus definitiv în cercul din ce în ce mai deschis (și mai spart) al muzicii culte, ajungîndu-se
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
s-au consumat preponderent în perimetrul monodiei și că, treptat, sintaxele multivocale s-au impus definitiv în cercul din ce în ce mai deschis (și mai spart) al muzicii culte, ajungîndu-se la acele fenomene sonore complexe, în care anevoie pot fi decelate polifonia de eterofonie ori omofonia de polifonie, dar acest parcurs nu exprimă decît în chip generic un vector al cărui sens este de la simplu la complex și nicidecum o evoluție a artei sunetelor în plan axiologic. ,Datorită imperfecțiunii naturii umane, mărturisea cîndva Igor
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
predominanță în funcție de răspîndirea geografică a culturilor muzicale tradiționale. în virtutea acestei ipoteze, la o evaluare grosso-modo, se manifestă o oarece predilecție a lumilor septentrionale pentru omofonie, o afinitate a populațiilor din zonele temperate pentru polifonie, a celor sudice pentru monofonie și eterofonie. Un lucru e cert: dintre toate cele patru categorii de fenomene sonore fundamentale, cea mai recent cercetată și sistematizată a fost eterofonia, chiar dacă, la modul practic, ea există din cele mai vechi timpuri. Să fie oare eterofonia începutul și sfîrșitul
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
septentrionale pentru omofonie, o afinitate a populațiilor din zonele temperate pentru polifonie, a celor sudice pentru monofonie și eterofonie. Un lucru e cert: dintre toate cele patru categorii de fenomene sonore fundamentale, cea mai recent cercetată și sistematizată a fost eterofonia, chiar dacă, la modul practic, ea există din cele mai vechi timpuri. Să fie oare eterofonia începutul și sfîrșitul, răsăritul și apusul, zorile și întunericul muzicii savante? Iar dacă opinia despre relația dintre preponderența categoriilor sintactice și plasarea lor pe harta
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
pentru monofonie și eterofonie. Un lucru e cert: dintre toate cele patru categorii de fenomene sonore fundamentale, cea mai recent cercetată și sistematizată a fost eterofonia, chiar dacă, la modul practic, ea există din cele mai vechi timpuri. Să fie oare eterofonia începutul și sfîrșitul, răsăritul și apusul, zorile și întunericul muzicii savante? Iar dacă opinia despre relația dintre preponderența categoriilor sintactice și plasarea lor pe harta geografică a lumilor sonore arhaice și antice este din multe puncte de vedere amendabilă, o
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
acestor categorii sonore fundamentale la marile perioade ale istoriei muzicii europene poate fi acreditată căci, cel puțin la o primă luare de contact, monodia este solidară Antichității și Evului Mediu, polifonia - Renașterii și Barocului, omofonia - Clasicismului și Romantismului, în timp ce aclimatizarea eterofoniei s-a produs abia în secolul 20 (adică în plin Modernism). Astăzi, odată cu Postmodernismul, asistăm la o recapitulare a sintaxelor muzicale, la un rezumat de multe ori frivol și ostentativ care, firește, nu va dura la nesfîrșit, ci se va
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
cenușă sau, Doamne ferește, în neant. Ori poate că din recapitulări și rezumate, din cenușă și neant muzica savantă își va înălța noi catedrale în care să se oficieze ritualuri de regenerare și regăsire. Cu atît mai mult cu cît ,regăsirea eterofoniei în lumea modernă și corespondența ei în toate culturile tradiționale ale lumii - așa cum constata pe bună dreptate Ștefan Niculescu - ar putea avea sensul unei întoarceri la origini, absolut indispensabilă - în viziunea lui Mircea Eliade - (...) pentru reformularea fundamentală a universului nostru
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
gîndirii orizontale a Ars Antiqua-ei, Ars Novei și Renașterii s-a impus vreme de cinci-șase secole, funcționalitatea tonală, hrănită de disponibilitațile gîndirii verticale, omofone, predominant instrumentală a Barocului, Clasicismului și Romantismului a fost răsfățată timp de aproape trei veacuri, iar eterofonia epocii moderne rezistă doar de cîteva decenii, recapitularea post-modernă promite încă o și mai accentuată condensare temporală. însuși dansul aprig al consecuțiilor nu lasă loc (și nici timp) reformulărilor fundamentale, întoarcerilor la origini. Și tot din păcate, timpul este nu
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
fundamentată într-o gîndire de tip narativ" (pag. 81); sau: "trei sunt ideile fundamentale ale gîndirii muzicale a lui Ștefan Niculescu: 1. raportul dintre unu și multiplu, 2. teoria sintaxei muzicale (din care se profilează cercetarea și aplicarea aprofundată a eterofoniei), 3. principiul "coincidentia oppositorum" etc. în fond sunt sentințe definitive, după meticuloase și inspirate deliberări. Ori, dimpotrivă, monturi ce pun în lumină frumusețea unor bijuterii ale spiritului îndelung polisate, lectorului nerămînîndu-i altceva de făcut decît să constate satisfacția cu care
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
Niculescu. Prestațiile muzicologice lămuresc și susțin demersurile componistice, iar cele practice, la rîndul lor, validează întreprinderile teoretice. Primul volum conținea texte capitale, atît pentru muzica românească, dar și pentru cea europeană: probleme de stil și sintaxă muzicală (în special despre eterofonie), aspecte ale muzicii populare sau culte, tradiționale sau contemporane, românești sau străine, dezvăluirea unor tendințe poetice sau estetice ale propriei creații muzicale, eseuri despre sursele muzicii, culoare, ritm și, nu în ultimul rînd, despre universul sonor enescian, Ștefan Niculescu dovedindu
Reflecții și reflexe by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9974_a_11299]
-
relevă cititorului german din grupajul tematic al revistei. Viziunea teoretică Trei sunt ideile fundamentale ale gândirii muzicale a lui Ștefan Niculescu: 1) raportul dintre unu și multiplu, 2) teoria sintaxei muzicale (din care se profilează cercetarea și aplicarea aprofundată a eterofoniei), 3) principiul "coincidentia oppositorum". Toate celelalte idei derivă din acestea. Ele comunică permanent una cu alta și se altoiesc reciproc, astfel încât apar mereu în forme combinate. Heraclit, Nicolaus Cusanus, isihasmul, René Thom, Ludwig von Bertalanffy, Constantin Noica sunt repere și
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
O teorie a sintaxei muzicale" a devenit în scurt timp un text canonic în muzicologia românească. Claritatea expunerii și bogăția ideilor au influențat generații întregi de compozitori și muzicologi. Cele patru categorii sintactice teoretizate de Niculescu (monodia, omofonia, polifonia și eterofonia) vin ca replică autohtonă la teoretizările din perspectivă serială ale lui Boulez și sunt susținute filosofic prin binomul Unu-Multiplu, după cum urmează: Unu (monodia), Multiplu (omofonia, polifonia), Unu-Multiplu (eterofonia). Presupozițiile acestei teorii sunt două: 1) că muzica este un
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
patru categorii sintactice teoretizate de Niculescu (monodia, omofonia, polifonia și eterofonia) vin ca replică autohtonă la teoretizările din perspectivă serială ale lui Boulez și sunt susținute filosofic prin binomul Unu-Multiplu, după cum urmează: Unu (monodia), Multiplu (omofonia, polifonia), Unu-Multiplu (eterofonia). Presupozițiile acestei teorii sunt două: 1) că muzica este un limbaj și, ca atare, posedă o morfologie, o sintaxă și o teorie a textului (formele muzicale), 2) că se poate defini o logică a primitivelor sintaxei muzicale. Autorul nu se
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
un limbaj și, ca atare, posedă o morfologie, o sintaxă și o teorie a textului (formele muzicale), 2) că se poate defini o logică a primitivelor sintaxei muzicale. Autorul nu se oprește însă aici, ci aprofundează tenace zona cvasi-necunoscută a eterofoniei, pe care o întemeiează epistemologic și o ilustrează constant în propria creație. Niculescu definește eterofonia ca simultaneitate a materialului muzical originar și a variantelor sale. Pornind de aici, el imaginează și o formă muzicală specifică eterofoniei, pe care o numește
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
formele muzicale), 2) că se poate defini o logică a primitivelor sintaxei muzicale. Autorul nu se oprește însă aici, ci aprofundează tenace zona cvasi-necunoscută a eterofoniei, pe care o întemeiează epistemologic și o ilustrează constant în propria creație. Niculescu definește eterofonia ca simultaneitate a materialului muzical originar și a variantelor sale. Pornind de aici, el imaginează și o formă muzicală specifică eterofoniei, pe care o numește "sincronie", bazată pe tehnica "fazării și a de-fazării" ale aceleiași melodii, cântată de mai mulți
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
tenace zona cvasi-necunoscută a eterofoniei, pe care o întemeiează epistemologic și o ilustrează constant în propria creație. Niculescu definește eterofonia ca simultaneitate a materialului muzical originar și a variantelor sale. Pornind de aici, el imaginează și o formă muzicală specifică eterofoniei, pe care o numește "sincronie", bazată pe tehnica "fazării și a de-fazării" ale aceleiași melodii, cântată de mai mulți interpreți. Principiul "coincidentia oppositorum" este la Ștefan Niculescu cupola concepției sale despre muzică. îl întâlnim pretutindeni: în lucrările simfonice și în
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
și o voință de construcție impresionante. Limbajul muzical folosit de Ștefan Niculescu se articulează în timp într-o stilistică proprie. Voi menționa în continuare trei topos-uri specifice acestui stil, mai puțin evidențiate încă în literatura de specialitate. Mult menționata eterofonie face parte din arsenalul tehnic al acestei muzici, desigur. însă, în opinia noastră, muzica lui Ștefan Niculescu s-ar putea defini mult mai bine prin termenii de "omofonie" sau "armonie" decât prin cel de "eterofonie". Ceea ce au în comun Ison
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
literatura de specialitate. Mult menționata eterofonie face parte din arsenalul tehnic al acestei muzici, desigur. însă, în opinia noastră, muzica lui Ștefan Niculescu s-ar putea defini mult mai bine prin termenii de "omofonie" sau "armonie" decât prin cel de "eterofonie". Ceea ce au în comun Ison II, Cantos, Simfonia a II-a, Deisis, Litanii, Undecimum nu este eterofonia, ci gândirea armonică și, de aici, controlul permanent al dimensiunii verticale în orice fel de structură muzicală, fie ea monodică, polifonică sau chiar
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
opinia noastră, muzica lui Ștefan Niculescu s-ar putea defini mult mai bine prin termenii de "omofonie" sau "armonie" decât prin cel de "eterofonie". Ceea ce au în comun Ison II, Cantos, Simfonia a II-a, Deisis, Litanii, Undecimum nu este eterofonia, ci gândirea armonică și, de aici, controlul permanent al dimensiunii verticale în orice fel de structură muzicală, fie ea monodică, polifonică sau chiar eterofonică. Nu hybris-ul eterofonic primează în această muzică, ci pathos-ul armonic. Chiar și atunci când focalizează ornamentul
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
formale pe care le-am putea eticheta rezonabil doar prin termenul de eseu componistic. Așa cum este, de exemplu, Simfonia a IV-a "Giocossa", în care dincolo de pendularea ambiguă dintre tragic și comic ori între monodie pe de o parte și eterofonie sau polifonie pe de altă parte, asistăm la translarea si combinarea în trepte a unui material sonor care, la un moment dat rămâne parcă uluit de sonoritățile beethoveniene ce ne amintesc flagrant de Simfonia a IX-a. Printr-o asemenea
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
ori în tipare, modele, calapoade, șabloane lăuntrice proprii, în stare să le articuleze și să le motiveze sintagmatic? Exceptînd cîteva răzlețe preocupări de edificare a unor structuri formale solidare acelor categorii sintactice recuperate, revigorate, emancipate (de pildă, cazul notoriu al eterofoniei, căreia Ștefan Niculescu i-a conferit posibile contururi arhitectonice imanente: heteromorphia, formantul, sincronia), aventura muzicii savante contemporane s-a rezumat la defrișarea unor zone ale insolitului acustic predilect în ordinea timbralității, a anvelopelor sonore, escamotînd adoptarea unor scheme formale intrinseci
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]