37 matches
-
pot întâlni: concretul, scopul, idealul, tristețea, bucuria, paradoxul, rătăcirea, absurdul, abisul, speranța, disperarea, ordinea, dezordinea, hazardul, trivialul și purul. Ca să aflăm esențele acestor stări, trebuie să mergem la acest mare artist. În fond, totul se reduce la semn, lucru, autonomie, eteronomie, etic, estetic, figurativ, nefigurativ, sugestie, evocare, inspirație și căutare. Așa ne putem apropia de conținutul și forma operei de artă. Haig a aranjat întâlnirea. Când am ajuns la Brăncuși, seara, ne-a primit cu întrebarea: „De ce ați venit la mine
O întâlnire cu Brâncuși povestită de Petre Țuțea by http://balabanesti.net/2016/02/21/o-intalnire-cu-brancusi-povestita-de-petre-tutea/ [Corola-blog/BlogPost/340038_a_341367]
-
raportarea continuă la mitologie. Trecerea de la divinizarea naturii la viziunea comică asupra omului devine sistematică. Stărilor sufletești profunde le urmează scene teatrale, de un retorism accentuat. La fel, reminiscențe mitologice și comparații dezvoltate de tip clasic stau alături de pitorescul folcloric. Eteronomia aceasta dă naștere unui stil foarte personal, în care neologismul, apariție surprinzătoare la un apologet al tradiției, pigmentează fraza, dându-i vibrație. Aspirațiile călătorului pot fi aflate din propria-i mărturisire, făcută pe tonul unui Creangă mai patetic: „Nu știu cum vor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
ontologică și totodată axiologică Între ceeea ce este (Sein), și ceea ce trebuie să fie (Sollen), din punct de vedere moral. Această deosebire presupune implicit o altă distincție fundamentală pentru Întemeierea moralității, dintre autonomia voinței - ca principiu suprem al moralității, și eteronomia voinței - ca izvor al tuturor opiniilor false ale moralității. În explicarea autonomiei voinței, conceptul-cheie este libertatea. Autonomia voinței nu este decât proprietatea voinței prin care ea Își este sieși lege, adică este independentă de natura obiectelor voliției. Principiul autonomiei constă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a imperativului categoric pune În lumină autonomia ca principiu fundamental al moralității. Ea se formulează astfel: acționează În așa fel Încât voința ta să se poată considera ca fiind ea Însăși autoarea legii morale. Autonomia voinței se opune În totalitate eteronomiei acesteia, adică determinării ei prin motive sensibile. Imperativul ipotetic nu este necesar și nici universal valabil, deoarece el exprimă o exigență condiționată de un anumit scop. Imperativele de acest tip nu sunt apte pentru a Întemeia legi morale care sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
datoriilor umane, dar a insistat asupra comprehensiunii din pură datorie În care ni se relevă faptul dual că voința apare: atât ca supusă legii morale, cât și ca legislatoare a acesteia și tuturor principiilor morale. În dialectica dintre autonomie și eteronomia voinței, sub acțiunea principiului suprem al datoriei, Kant dezvăluia adevărata față a eticii sale, care susține că „o ființă rațională este membră a imperiului scopurilor, dacă deși e universal legislatoare În el, este și ea Însăși supusă acestor legi”. Văzând
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prin legea morală”. Paulsen moștenea toată această zestre a rigorismului kantian despre autonomia voinței, libertate și lege morală, imperative categorice și imperative ipotetice etc., dar nu putea fi de acord (total) cu refuzul lui Kant de a socoti că și eteronomia voinței ar putea avea nota pozitivă a generalității (universalității). El suspecta de prea multă rigurozitate (asprime) opoziția netă instituită de Kant, căci acesta scria În Teorema a IV a despre Principiile rațiunii pure practice: „Autonomia voinței este unicul principiu al
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
multă rigurozitate (asprime) opoziția netă instituită de Kant, căci acesta scria În Teorema a IV a despre Principiile rațiunii pure practice: „Autonomia voinței este unicul principiu al tuturor legilor morale și al datoriilor care le sunt conforme; din contra, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu Întemeiază nici o obligație, ci mai curând este opusă principiului obligației și moralității voinței”. Kant dezavua caracterul empiric (material), subiectiv al preceptelor etc., voinței eteronome. Regulile practice ale acesteia „se Învârtesc toate În jurul principiului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se reduce ca simplă suprafață semnificantă. Consecința lor este transformarea inițierii în joc și a teoriilor semnelor și intepretării în rețete pragmatice pentru eficiența comunicării. Ideea din care gândirea filosofică postmodernă și-a făcut emblemă este pluralismul, adică eterogenia și eteronomia. Desigur, calea impunerii acestor concepte nu este una directă, de generalizare pur și simplu a experienței socio-culturale, ci una ocolită, a consonanțelor, rezonanțelor și sprijinului reciproc. Ea este implicită în formula saussureană care definește semnul ca pură diferență. Dezvoltată pe
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
diferențe, nu pe analogii, ca hermeneutica, și conduce spre o structură, nu spre un arhetip. Consecințele acestei metode au apărut cel mai clar în arheologia foucaultiană a științelor umane, în forma discontinuităților dintre episteme, care au drept consecință eterogenitatea și eteronomia cunoștințelor științifice. Dar poate că efectul ei teoretic n-ar fi fost atât de puternic fără intersectarea cu ideea diferenței ontologice heideggeriene. Jean-Francois Lyotard este între primii gânditori, dacă nu chiar primul, care a folosit termenul de postmodernitate în manieră
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
de a fi. Înțelegând responsabilitatea ca structură determinantă a subiectivității, Lévinas o situează nu În ființă, „unde ea nu răspunde de nimic și de nimeni”, ci În intriga lui „alt - fel - de - a ființa”. Ea se articulează, mai precis, În „eteronomia Întâlnirii” (cu Celălaltă care Întrerupe autonomia conștiinței individului, asigurând trezirea morală a subiectului. Astfel, subiectivitatea responsabilă se articulează mai Întâi În deschiderea către Celălalt, care există Înainte de orice cunoaștere, Înainte de orice intenționalitate a conștiinței: “Nimeni nu mai poate găsi legea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Lévinas are și sensul de ideal moral, dar și sensul de Dumnezeu. IV. Pentru o etică a responsabilității „Condamnarea” la responsabilitate suntem condamnați la libertate - cum consideră Sartre - ci investiți cu libertate. Libertatea este din ce În ce mai mult eteronomie: “Aceasta, pentru că libertatea se descoperă ea Însăși nedreaptă și uzurpatoare sau, uneori, chiar ucigașă, În relația cu Celălalt...” Pentru aceasta Însă, libertatea trebuie să se raporteze la Infinit. Astfel se cristalizează profunzimea interiorității: creșterea deosebită a exigenței pe care Încep
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
crească gravitatea judecății față de propria persoană, adică responsabilitatea. În acest proces, libertatea nu are ultimul cuvânt, conștiința morală este În mod esențial și continuu insatisfăcută; ea este Întotdeauna dorință către perfecțiune, către Infinit, niciodată pe deplin Împlinită. Existența libertății În eteronomie constă, pentru libertate, Într-o mișcare infinită de a se pune Întotdeauna În discuție, de a fi continuu nemulțumită de modul În care și-a Îndeplinit responsabilitatea față de celălalt. Eul, În fața Celuilalt se găsește și În fața Infinitului, căci este infinit
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
adepții săi consideră t. ca o tensiune interioară care orientează omul spre anumite acte. Declanșarea și orientarea ei sînt condiționate de împrejurări și situații. (Dicționar de Psihologie, coordonator U. Șchiopu, 1997). Variabile (engl. variabile, fr. variabile) mărimi măsurabile implicate în eteronomia conduitelor. Ele constituie compoziții de valori psihologice, sociale, fiziologice etc. Există v. directe și v. intermediare, v. independente și v. dependente. V. psihice sînt intermediare și se exprimă prin caracteristici și trăsături psihice specifice ale fiecărei persoane date și valori
by ELENA LUPU [Corola-publishinghouse/Science/1004_a_2512]
-
Idealsein) și ființa posibilă (Möglichsein) (Streit I, 66). Diferitele moduri de existență ale dependenței ontologice a obietelor țin de momentele de existență a fiecărei ființe în parte. Relația dintre individualitatea obiectului de artă și lumea exterioară duce la ideea de eteronomie a ființei (Seinsheteronomie). Un obiect poate fi eteronom doar dacă atributele sale sunt imanente. După Ingarden opera de artă există sub forma unei entități eteronome. Modul de existență al operei de artă este diferit de existențele obișnuite pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de obicei considerate drept exterioare gîndirii, contextul ei. Să presupunem că s-ar putea afla în interior; reorientarea itinerariului spiritului către instrumentele lui, însuflețirea materiei dîndu-i dreptul la replică; transgresiunea suportului ca un corpus constituit îndărătul corpusului textual înseamnă instalarea eteronomiei în miezul evenimentelor discursive. Și violarea unor tabuuri. Autonomizarea discursului orgoliu al meseriei are în Franța două fațete istorice numai aparent opuse. O față clasică, raționalistă, înțeleaptă. Alta romantică, visătoare, sentimentală. Descartes în cămăruța sa, Hugo pe stînca lui. Figuri
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
conduită. Capacitatea de autonomie rezultă din interiorizarea regulilor și a valorilor, consecutivă unui proces de negociere personală cu diferite sisteme normative de interdependență și de constrângere socială (R. Doron, F. Parot, 1999, p. 100). Autonomia este circumscrisă, prin opoziție, cu eteronomia, situație când acțiunile sunt determinate de influența preponderentă a factorilor exteriori (după J. Piaget, copilul trece de la o morală eteronomă, când regulile de comportare sunt impuse din afară, de către adulți, la o morală autonomă, ce presupune reciprocitate între indivizi diferiți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
a factorilor exteriori (după J. Piaget, copilul trece de la o morală eteronomă, când regulile de comportare sunt impuse din afară, de către adulți, la o morală autonomă, ce presupune reciprocitate între indivizi diferiți, dar formal egali). În cazul discuției de față, eteronomia conduce la dependență. Beneficiarii de anumite forme de suport din partea statului încep să recepteze intervenția ca fiind indispensabilă existenței lor. Treptat, ajung să se obișnuiască cu tipul de ajutor pe care îl primesc, ca și cum le este cuvenit. În paralel, pot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de la sat către oraș între 1948 și 1966.26 Industrializarea lansată de partidul comunist a produs o transformare definitivă și radicală a structurii sociale, întrucât a fost percepută și aplicată drept calea regală a procesului de nation-building.27 Tocmai această eteronomie a revoluției industriale în raport cu revoluția națională a făcut ca "problema agrară", endemică în Europa Centrală și Orientală, să nu fie definitiv rezolvată 28. Problema atavică a satului a reapărut după 1989 sub forma "reîntoarcerii la țară" 29. Chestiunea țărănească a
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
orice agent al autorității publice. În consecință, individualismul dependent născut în timpul totalitarismului a conceput spațiul public drept un domeniu de competență exclusivă a statului, un stat care se complăcea în a fi confundat cu ordinea lucrurilor. Subiectul post-totalitar își păstrează eteronomia nereușind să-și imagineze cum o "mână invizibilă", tocmai pentru că este invizibilă, ar putea să producă raporturile de putere într-o societate dată. Și, atâta vreme cât nu percepe exterioritatea ordinii juridice în raport cu ordinea lucrurilor, apartenența dreptului la registrul fictiv, care nu
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
particularitatea lor proprie, dar egali sub raport formal. În perspectiva unei analize psihodinamice, continuă autorii citați anterior, cucerirea autonomiei este corelată cu construirea identității în timpul adolescenței. O altă definiție vine din sfera filozofiei. În acest caz autonomia este pusă în legătură cu eteronomia, ambii termeni desemnând „situația unei persoane, a unei colectivități umane, a unei discipline științifice care se supune numai normelor emanate de la ele însele, care dispun libere de propria lor voință, precum și situația unei persoane, colectivități, discipline științifice care se supune
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
unei colectivități umane, a unei discipline științifice care se supune numai normelor emanate de la ele însele, care dispun libere de propria lor voință, precum și situația unei persoane, colectivități, discipline științifice care se supune unor legi, condiții, influențe din afara din afara lor (eteronomia). Atât autonomia cât și eteronomia trebuie privite în interdependență, fiind relative și în același timp corelative, orice fenomen care este condiționat și dinăuntru și din afara lui este simultan autonom și eteronom. Singura entitate care se bucură de autonomie absolută este
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
discipline științifice care se supune numai normelor emanate de la ele însele, care dispun libere de propria lor voință, precum și situația unei persoane, colectivități, discipline științifice care se supune unor legi, condiții, influențe din afara din afara lor (eteronomia). Atât autonomia cât și eteronomia trebuie privite în interdependență, fiind relative și în același timp corelative, orice fenomen care este condiționat și dinăuntru și din afara lui este simultan autonom și eteronom. Singura entitate care se bucură de autonomie absolută este materia (realitatea obiectivă) care nu
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
se bucură de autonomie absolută este materia (realitatea obiectivă) care nu cunoaște determinare externă ei. Absolutizarea autonomiei duce la autonomism, reprezentare unilaterală și idealistă a relației dintre conștiință și existență în sensul izolării conștiinței pe temeiul său existențial, social. Absolutizarea eteronomiei duce la eteronomism, nesocotirea caracterului specific a conștiinței sociale și a formelor ei, esenței și legităților proprii, interne ale acestora“ (Dicționar de filozofie, 1978, p. 55). Din perspectivă pedagogică, autonomia este definită ca „obiectiv general al educației și instrucției, termen
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
al moralității"). Ceea ce este specific lui Petru Creția, determinat de momentul istoric și de opoziția autorului Eseurilor morale față de colectivismul regimurilor totalitare este accentul pus pe ,,prerogativele suverane ale individualității" față de care orice ,,tribalism", orice ,,consimțire la valorile gregare" înseamnă eteronomie. Împotriva oricărui ascetism și rigorism moral, Petru Creția afirmă în Eseuri valoarea plăcerii. Punctul de plecare îl află autorul în Etica nicomahică, în legătura organică pe care o descoperă Aristotel între plăcere și viață. Valoarea etică supremă pare a fi
Petru Creția ca filosof by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/14876_a_16201]
-
a operei literare și identitatea sexuală, sublimată simbolic în plan cultural poate fi surmontat într-o manieră rezonabilă, și nu prin invocarea relativismului specific așa-numitei "postmodernități" - căci aceasta are o evidentă coloratură ideologică -, dar prin legitimitatea conferită de conceptul "eteronomiei artistice", teoretizat de T. Vianu în Estetica sa. O schimbare de cadru istoric, dar și de registru discursiv aflăm într-un text mai des citat, Lui Don Juan, în eternitate, îi scrie Bianca Porporata, apărut în volumul din 1920, Sfinxul
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]