50 matches
-
și ei sînt de acord că i din i trebuie păstrat atunci cînd vocală este cea dinții litera a unui cuvînt; vom scrie, așadar, înțeles și chiar subînțeles. De ce atunci aruncă vina "schizofreniei" asupra noastră? Cît despre revenirea la adevăratul etimologism, nimeni n-are curajul s-o ceară, deși ar fi forma cea mai înaltă de a ne manifestă, nu e așa, latinitatea. Doar că am avea nevoie să știm de fiecare dată de unde provine sunetul actual, adică etimonul latin, ceea ce
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
prilejul să nu accepte ortografia lui Sextil Pușcariu, dar argumentația - furibundă - cu care se preconiza atunci o ortografie care să reflecte fonetismul curent (tip noiembrie, filozofie, ba chiar statuie) apare astăzi a fi avut intenții mult mai perfide: a elimina etimologismul, a suprima ideea latinității și a pregăti - se pare - scrierea românească fonetică pentru o trecere fără dureri... la alfabetul chirilic! În culise (sau deasupra), un mare "păpușar", închipuit istoric, Mihail Roller, polemiza, în paginile revistei Contemporanul, cu un biet tînăr
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
din comun. Știutor de elină și latină, de limbi romanice, italienizant, superinformat pe textele marilor filosofi ai culturii, autorul nu întoarce spatele anecdoticii, biografismului savuros, făcând din cartea sa un exemplar exercițiu de admirație, analiză și interpretare. Castalian cultivator al etimologismului de sorginte heideggerian, Virgil Podoabă se apără prin cărțile sale de recentele agresiuni și destrămări, alienante și haotice, presimțite încă de profesorul său. Un uomo salvato, așadar.
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
Nicolae Manolescu numea - în alt context - "tristețea erudiției", adică perimarea și definitiva istoricizare. Timotei Cipariu a contribuit la impunerea temporară a principiului etimologic în scrierea limbii române, până ce nu a biruit, în revanșă, principiul fonetic. Purismul latinist în vocabular și etimologismul în scriere au fost forme de retardare a limbii române, forme de rezistență la o modernizare absolut necesară și firească, dar temporar obturată. De cealaltă parte se află opera foarte diversă a literatului iluminist, preocupat de poetică, retorică, gazetărie, poezie
Un savant de secol XIX by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10558_a_11883]
-
arata nici un fel de popor, ci voiește pur și simplu defăimarea românilor" (p. 127). Direcția nouă în Ardeal este o scriere maioresciana nu numai prin titlu, ci mai ales prin susținerea principiului fonetic în scrierea limbii române, desolidarizându-se de etimologismul învățatului blăjean Cipariu, pe care-l ascultase în anii de liceu. Septimiu Albini a fost mai ales un dascăl. Alcătuind o monografie a Școlii de fete a Asociatiunii o recomandă pentru condițiile civilizate de studiu și pentru calitatea prestației didactice
Septimiu Albini by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/17984_a_19309]
-
partidului numesc pe I.A. Zizin Cantacuzino redactor șef. Junimiștii au găsit în creația lui Slavici o expresie a literaturii poporale dorită și cultivată de ei. Fata de birău (care mai avea și meritul de a ironiza pedantismul cărturăresc și etimologismul latinizant), și, apoi, masiv, basmele și poveștile folclorice, le verifica, desigur, aprecierea dintîi. Cînd Convorbirile sau Timpul încep să-i publice și nuvelele (în 1875 Popa Tanda, extraordinara Scormon, Ac și ață, în 1876 și 1877 La crucea din sat
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
vor practica, ulterior, atât extrema dreaptă, cât și extrema stângă. Trebuie spus că, atunci când este realizată de istorici literari autentici, și reeditarea unei curiozități devine o ediție adevărată. Aceasta de față a realizat un tur de forță, căci Grama, fidel etimologismului ciparian, scria încă - la 10 ani de la mica reformă ortografică din 1881 - cu o ortografie și un lexic profund latinizante. Dacă ar fi fost reprodus ca atare, textul său ar fi fost ilizibil azi. Ioan Chindriș și Niculina Iacob au
A fi surd la sublim by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2582_a_3907]
-
de înfruntat două obstacole. Primul ține de ortografia utilizată de Augustin Bunea. În 1900, ortografia limbii române se afla la jumătatea drumului între normele din 1881-1894 și reforma din 1904. În plus, Blajul, moștenitor al latinismului Școlii Ardelene și al etimologismului ciparian, nu s-a aliniat imediat la toate modificările de normă operate la București, păstrând anumite particularități ortografice și lexicale. Cum spun editorii, „Linia directoare a ortografiei acestui autor este reprezentată în mod evident de normele din 1881, dar etimologismul
Istoria luptelor și suferințelor lui Ioan Inocențiu Micu-Klein by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3763_a_5088]
-
etimologismului ciparian, nu s-a aliniat imediat la toate modificările de normă operate la București, păstrând anumite particularități ortografice și lexicale. Cum spun editorii, „Linia directoare a ortografiei acestui autor este reprezentată în mod evident de normele din 1881, dar etimologismul specific Blajului este destul de pronunțat, după cum nu lipsesc nici anumite ecouri analogiste, a căror obârșie trebuie căutată tot în mediul Blajului.” (p. 38). Editorii au trebuit să adapteze textul originar la ortografia fonetic fonologică de astăzi, fără a știrbi din
Istoria luptelor și suferințelor lui Ioan Inocențiu Micu-Klein by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3763_a_5088]
-
1867) a Convorbirilor literare fac posibilă lupta de idei cu trecutul. În 1866, când se punea problema unei noi ortografii a limbii române, în trecerea de la scrierea slavona la cea latină, el scrie ,, Despre scrierea limbii române”, opunându-se atât etimologismului ciparian cât si fonetismulu de bravadă pumnist. În ,,Limba româna în jurnalele din Austria” reia disputele cu Laurian, Cipariu și Massim, creatorii unei fantastice limbi române artificiale. Pe tărâmul criticii literare excelează cu,,O cercetare critica asupra poeziei române de la
LECȚIA LUI MAIORESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382820_a_384149]
-
săi, odată cu știinșa limbii și literaturii române, si puternicul sau patriotism”(Perpessicius) Că „om de bine” el „sprijină cererile de stipendii ale unor învățăcei chiar când condițiile vieții lasă de dorit.” Trebuie să spunem că Aron Pumnul era adept al etimologismului, expunând punctele sale de vedere în „Convorbiri între un tată și fiul lui asupra limbei și literelor românești”. Eminescu s-a despărțit aici de ideile lui, desi i-a luat apărarea în fața lui Alecsandri, Titu Maiorecu și Dimitrie Petrino pentru
EMINESCU ŞCOLAR LA CERNĂUŢI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378297_a_379626]
-
1867) a Convorbirilor literare fac posibilă lupta de idei cu trecutul. În 1866, când se punea problema unei noi ortografii a limbii române, în trecerea de la scrierea slavona la cea latină, el scrie ,, Despre scrierea limbii române”, opunându-se atât etimologismului ciparian cât si fonetismulu de bravadă pumnist. În ,,Limba româna în jurnalele din Austria” reia disputele cu Laurian, Cipariu și Massim, creatorii unei fantastice limbi române artificiale. Pe tărâmul criticii literare excelează cu,,O cercetare critica asupra poeziei române de la
TITU MAIORESCU LA A-175-A ANIVERSARE DE LA NAŞTERE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379791_a_381120]
-
imitație a lui B. după celebra odă a lui Derjavin, Dumnezeu. În același an, îi apar într-o broșură poeziile Preotesele vădane și Imnul văduvelor preotese. Limba poeziilor sale este curată, lipsită de împrumuturi străine, cu o ortografie neinfluențată de etimologismul lui Aron Pumnul. Lui B. îi aparține și o gramatică (scrisă în germană) a limbii române, Theoretisch-praktische Grammatik der Dacoromanischen, imprimată la Lvov și Cernăuți, în 1844, manual care a cunoscut mai multe ediții. În anexa gramaticii, B. adaugă o
BLAJEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285756_a_287085]
-
le-a propus drept modele în orientarea limbii, cerând îndepărtarea din limba literară a cuvintelor de origine nelatină și înlocuirea lor prin cuvinte de origine latină din limba de până la 1700, extrase din toate dialectele, dar și prin neologisme romanice. Etimologismul său e moderat de perspectiva istorică, fapt evident și în îndrumările pe care le-a adresat scriitorilor. În articolele de critică literară, C. considera că scriitorii din Țara Românească folosesc o limbă franțuzită, iar cei din Moldova abuzează de provincialisme. De
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
educația. Fantezia creatoare, căreia i se cere supunere față de rațiune, ar afla un sprijin în știință, iar obiectul beletristicii ar îngloba tot ceea ce poate fi exprimat în cuvinte, dar cu respectarea legilor morale. Corecțiile pe care C. le-a făcut etimologismului latinist se datorează și perspectivei oferite de cunoașterea folclorului, pe care l-a studiat încă din 1831, când a cules și a notat povești, snoave, ghicitori și proverbe, alcătuind prima culegere mai mare de expresii și locuțiuni din Transilvania. Interesat
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
diferențiindu-le între ele. Toți ardelenii atribuie poporului român origine pur romană, afirmând că dacii au fost fie exterminați, fie împinși spre nord; toți derivă lexicul românesc, sau măcar fondul principal de cuvinte, din cel latin; toți se pronunță pentru etimologism și pentru înlocuirea grafiei chirilice cu cea latină (Micu o adoptă de la început, tipărindu-și cu litere „străbune” Cartea de rogacioni pentru evlavia homului chrestin din 1779). Dar Petru Maior și Budai-Deleanu subliniază că româna provine din latina populară, nu
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
revistei „Convorbiri literare”. Orientarea projunimistă s-a făcut simțită mai ales în chestiunea ortografică și a limbii literare. T. a fost, împreună cu „Telegraful român”, una din primele gazete care au adoptat ortografia fonetică propusă de Titu Maiorescu și au combătut etimologismul sau prezența în stilul publiciștilor din Transilvania a unor construcții străine de spiritul limbii române. Rodnică a fost acțiunea și în domeniul literaturii. În articolul-program din primul număr, articol scris probabil de Slavici, se afirmă că unul din principalele țeluri
TRIBUNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290263_a_291592]
-
bolnav și singur. O proză, Soarta cânelui, e inserată în „Almanah de petrecere pentru moldo-români” (1852). Om cult - cunoștea limbile greacă și latină, franceză și germană -, publicistul intervine în dezbaterile filologice ale vremii în articolul Limba noastră, combătând purismul și etimologismul latinist și sugerând folosirea limbii populare și a celei cronicărești. În proza satirică, R. șarjează o serie de ciudățenii sau fapte compromițătoare, ridicole, din viața boierului sau a burghezului arivist. Apetența pentru portretul moral este evidentă, scriitorul izbutind câteva tipuri
RALET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289122_a_290451]
-
Vechile ortografii ale fostei Academii Române nu s-au putut impune ca unice și obligatorii pentru toată națiunea din pricina concepției reacționare care stătea la baza Academiei. Acestei concepții reacționare i se datorește greșeala inițială a primei ortografii întocmite de Academie, etimologismul, defect de care nu s-au desbărat reformele ortografice făcute în cursul veacului al XIX-lea și al XX-lea (nici ultima, cea din anul 1932). Ortografia etimologică cerea celui care o mânuiește să știe latinește și franțuzește ca să poată
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
anterioare pe realitatea limbii vii a poporului - simplifică și ușurează apreciabil scrierea într-un număr de cazuri. Trei dintre prevederile cu caracter general ale noului proiect răspund din toate punctele de vedere acestei cerințe: 1. suprimarea literei â - vestigiu al etimologismului - și înlocuirea ei peste lot cu î; 2. Suprimarea literei u final la substantivele, adjectivele și formele verbale terminale în i; bici, gălbui, întâi, atribui, îndoi, lăsai, voi (verb auxiliar) etc., deci atunci când e parazitară, necorespunzând realității fonetice; 3. întrebuințarea
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
exemplu, ê, ô, û, â pentru î) ș.a. În ultima jumătate de secol, cele mai importante au fost reformele ortografice din 1953 (cu generalizarea unui singur grafem î, inclusiv pentru român, România), din 1965 și 1993, acestea cu concesii făcute etimologismului (România, iar din 1993 și formele sunt, suntem); tot acum se generalizează â în interiorul cuvântului, cu excepția cuvintelor compuse, și î la început și sfârșit de cuvânt. Notabilă pentru istoria literaturii române este prezența alfabetului chirilic ca „erou literar”, în opere
ALFABETELE LITERATURII ROMANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285256_a_286585]
-
vorbele grece: gramatică și istorie, nici vorba greco-slavă: carte de citire. Mi se va spune poate că părerea lui Pumnul nu-i bună. Dacă nu-i bună, aceea însă stă - că cronistice e dreaptă și scuzată. După estremul latinităței, a etimologismului absolut inaugurat de Bătrânul Petru Maior, care scria construcțiuni latine în românește (estrem ce, pentru deșteptarea noastră din apatia lungă față cu latinismul, era neapărat trebuincios), după ridicarea la potență a aceluiași estrem de către următori, trebuia neapărat să vină ca
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în care ni se prezintă, cu spărturile ei de pe ici, de pe colea, prin cari pătrund razele murdare ale politicei zilii, cu aruncătura una peste alta a unor observațiuni fără sistemă, nepătrunse de un singur principiu, - fie acel principiu uzul, fie etimologismul, fie fonetismul, fie combinarea amândurora, astfeli... riscăm mult numind-o critică. Declar că, fără să combat neci pro neci contra celor combătute de d-l critic, n-am vrut decât să spun că și critica și - are limitele sale, că
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în loc de putință - bene în loc de bine, tene în loc de tine ș. a. Și apoi tocmai acest ă pe care dnia-lor îl blamează le-a făcut mediu unificator cu trecutul - așa: inima, Săbiniu, băserica astfel încît ă are un rol mult mai mare în etimologism decât în fonetism chiar. El e o piatră de care [te] lovești în toate colțurile. Daunele ce le face sistemul etimologic pur pronunției românești sunt însemnate. Având fiecare facultatea de-a pronunța cum va vrea, generațiune cu generațiune vom păstra
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și reducerea, pe cale analogică, a multora dintre faptele de limbă care sînt excepții de la regulile generale. Voința trebuie să țină cont de uz, căci, dacă limitele uzului sînt depășite în favoarea unor stadii mai vechi ale limbii, se ajunge la un etimologism nefiresc, iar, dacă tendința de a pune ordine și de a realiza simetrie între elementele limbii este exagerată, se deviază în analogism. Influența scrierii și a limbii literare în general asupra vorbirii obișnuite face ca efectele manifestării voinței să se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]