374 matches
-
Este probabil vorba de neamuri finice ori turanice care s-au amestecat cu celții sau care au cutreierat tot nordul și vestul Europei în preistorie. Și au lăsat urme. Să fie oare o întâmplare că gr. kanon „regulă“ are același etimon kan- „a săpa“ din iraniană? E probabil ca regula latină să fie și ea în relație cu brazda la arat sau cu repetarea de multe ori până rămâne o dâră adâncă, un „șanț“ . De la arâg, arig, arrug - la rigola nu
CANAL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1678 din 05 august 2015 by http://confluente.ro/ion_carstoiu_1438755091.html [Corola-blog/BlogPost/369861_a_371190]
-
în ce privește semnificația cuvântului Crăciun. În primul rând, ar proveni din limba latină, din calatio, calatione, care înseamnă sărbătoare, apoi, din limba slavă, din crăciun, caraciun, care înseamnă a omorî, a ucide și, nu în ultimul rând, din limba tracă, din etimonul crăciun, având sensul de buturugă. Biblia ne spune că, de peste două mii de ani, Cel ce este Se naște în seara de Crăciun, Cel ce este Se face ceea ce nu era. Este Dumnezeu și Se face om, fără să înceteze de
BETLEEMUL DIN NOI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Betleemul_din_noi_stefan_popa_1387722725.html [Corola-blog/BlogPost/363527_a_364856]
-
alte familii de limbi. Ar fi posibil ca inițial să fi existat două cuvinte cu sensuri diferite și din limbi deosebite: un autohton dacic *kudra „munte“, „pădure“, comparabil cu sanscr. kudhra, alb. kodrë, peste care s-a suprapus urma¬sul etimonului latinesc codrum, quodrum, quadrum, „pătrat“, din simbioza cărora a rezultat cuvântul de azi cu forma uni¬că, dar cu înțelesuri deosebite. Originea prepoziției lângă constituie iarăși un temei al continuității. Explicată prin toate formele adj. longus-a, -um, mai ales longo
CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 by http://confluente.ro/Ion_carstoiu_1404122093.html [Corola-blog/BlogPost/360053_a_361382]
-
a se depărta“, explicat de lingviști tot prin latinescul mergere. În lucrarea Alte eți¬mologii românești, acad. Al. Graur atrage atenția asupra asemănării romanescului a merge și a franțuzescului marcher, acesta din urmă explicat în di¬verse moduri printr-un etimon germanic. Domnia sa reconstituie un latin *mergo, compară¬bil cu sanscritul marga „drum, cale“ cu o întrebuințare mai ales in graiurile rustice și păstrat în ariile laterale ale lați¬nei. S-a sugerat și influența unui termen paronim din sub¬strat
CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 by http://confluente.ro/Ion_carstoiu_1404122093.html [Corola-blog/BlogPost/360053_a_361382]
-
2011 am publicat un articol despre originea termenului Crăciun. Aminteam principalele ipoteze formulate și anume: derivarea din calatio “convocarea poporului” (Papahagi, V. Pârvan, S. Pușcariu); creațio “creare” propusă de Aron și Ovid Densușianu, dezvoltată acad. Al. Rosetti și Al. Graur; etimonul crastinum al marelui B.P. Hașdeu, Christi Jejunium etc. Au mai fost aduse în discuție sl. korociun ce desemna solstițiul de iarnă și se referea la perioada 12 nov. - 24 dec. și un alt cuvânt slav kraciati, “a pași”. Autohtoniștii au
ETIMOLOGIA CUVANTULUI CRACIUN de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1257 din 10 iunie 2014 by http://confluente.ro/Ion_carstoiu_1402387520.html [Corola-blog/BlogPost/359976_a_361305]
-
crepusculară a orizontului interior ( “Până și în aceste mari depărtări/ de culoarea amurgului/sufletul tău exilat miroase a stele” - Sufletul exilat ) pentru a ajunge la claritatea vizuală a textului scris, gândirea este „casă” a formei , este locul de adăpost al „etimonului spiritual” al formei poeziei. Se stabilește o identitate între gândire și formă, în accepția pe care o dă Henri Focillon: Nu poate fi vorba despre un antagonism între gândire și formă; lumea formelor, pe plan spiritual, este identică, în esență
LUPTA CU VISUL, ÎNTR-O CRONICĂ DE EXCEPŢIE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 by http://confluente.ro/Lupta_cu_visul_intr_o_cronic_marian_malciu_1379857493.html [Corola-blog/BlogPost/360906_a_362235]
-
ești singur și răul pe care l-ai făcut te ma- ci- nă poate că sunt ultima creatură din lume -îi spun - care se hrănește cu poezie - dar pentru asta nu trebuie să mă urăști nu trebuie să scuipi în etimonul ființei tale dar joia mergi omule la bodegă să-ți bei porția de fiere porția de iad - zice - lasă - îi spun - am altă treabă acum dar el îmi dă de înțeles că pentru noi nu există iertare Expect more am
Poezii by Ion Tudor Iovian [Corola-website/Imaginative/14719_a_16044]
-
ce mor»“ ... Să! Că e bine să fac cerere că de ce să nu-mi trăiesc niște hobby-uri? N-avusesem timp pentru așa ceva, nici cuvântul nu-mi spunea nimic. Noi avem în minte un soi de dicționar universal. Cuvântul are etimon afectiv în tinerețea matale și se numește dor! Ciudat sentiment! Mă duce cu gândul la o anume suprafață de pe Terra. La plante, copaci, obiecte, rude. Oare ce sunt acestea? De ce le-am păstrat într-un colț de memorie? Amerizând undeva
CONSTANTIN T. CIUBOTARU: AMERICA DIN SUFLETUL MEU de EUGENIA DUMITRIU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 by http://confluente.ro/Eugenia_dumitriu_constantin_eugenia_dumitriu_1391422920.html [Corola-blog/BlogPost/352765_a_354094]
-
a format prin derivarea cu sufixul „-ar”, omonim sintactic cu verbul „a ara”, ceea ce poate fi un argument privind originea latină și descendența agrară. (Menționez că pe Creangă ar fi trebuit să-l cheme tot Ciubotaru, după numele tatălui, că etimonul persan al numelui lui Eminescu, „emin” înseamnă „reparator de încălțăminte”! Tot un fel de ciubotar, nu? Am afirmat că „ciubotăresc” vorbele, iar scrierile mele, pentru discutabila lor originalitate, au mai fost numite și ciubotarisme. Când nu dorm, sunt foarte deștept
CONVORBIRI (IN)DISCRETE: CONSTANTIN T. CIUBOTARU – NICOLAE DINA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 by http://confluente.ro/elena_buica_1464144925.html [Corola-blog/BlogPost/378981_a_380310]
-
Vezi și rom. dialectul ceară „par“! • Iată cum este tratat engl. hair. Dedus din v. engl. haer, her, germ. haar, v. nord. hâr < germ. *haeran, cu originea necunoscută (Concise Oxford Dictionary of English Etymology). În schimb Online Etymology Dictionary consideră etimonul *kharran < i.e. *ker-s „a zbârli, par (de porc), țepi etc.“. Dar, adăugăm noi - acest ker-s nu seamănă cu scitul khursun, sl. khors „soare“? Acesta se găsește și în tupinamba kuarasy „soare“ (Brazilia). Citim pe internet: „Sun gods have long hair
THE ORIGIN OF LANGUAGE. HAIR de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 by http://confluente.ro/ion_carstoiu_1426576674.html [Corola-blog/BlogPost/363011_a_364340]
-
partea nordică „tăiată“ de calea ferată electrificată, dublă, Craiova - Filiași; anexele nr. 3 și nr. 4 privesc atestările localităților Răcari și Brădești [„prima atestare“, evident, dintre hrisoavele ce ni s-au transmis până în zilele noastre, căci toponimele respective își au etimonul în pelasgo[> valaho]-dacicele nume de plante, bradua > brad și lax > rac, apelative atestate de documente scrise încă din orizonturile anilor 50 - 158 / 400 d. H.; v. Ion Pachia-Tatomirescu, Zalmoxianismul și plantele medicinale, vol. I, Timișoara, Editura Aethicus, 1997, pp.
UN ADMIRABIL STUDIU MONOGRAFIC DESPRE COMUNA BRĂDEŞTI-DOLJ de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 944 din 01 august 2013 by http://confluente.ro/Ion_pachia_tatomirescu_un_ad_ion_pachia_tatomirescu_1375342392.html [Corola-blog/BlogPost/348412_a_349741]
-
București, 1995), scris de Enache Nedela și Mihai Floarea, sunt adunate 43 de variante ale baladei populare dedicate acestui erou mitic purtând nume de floare primăvăratică ("Iorgovan" este înrudit cu persanul "erguan" - liliac, care la rândul său a avut ca etimon nostratic *orgo-, *ergo-). Autorii comentează, de asemenea, simbolurile acestei unice creații folclorice: pădurea - simbol al lumii imaginare, fetele - simbol al gintei latine, somnul - simbol al uitării, al pierderii identității, cucul - simbol al indiferenței, șarpele - simbol al opresiunii, musca golumbacă - simbol
Iovan Iorgovan () [Corola-website/Science/319146_a_320475]
-
Un împărat este un monarh, de obicei domnitorul suveran al unui imperiu. Acest titlu face parte din categoria titlurilor nobiliare. Împărații de obicei sunt considerați a fi deasupra regilor în rang. La origine, etimonul cuvântului împărat, anume latinescul imperator, desemna conducătorul victorios al armatei române. În anul 27 î.Hr., Octavian Augustus a unificat lumea română și a creat Imperiul Român, dar nu a îndrăznit să-și atribuie puteri absolute și astfel să distrugă sistemul
Împărat () [Corola-website/Science/306088_a_307417]
-
nu fie pronunțate, având numai rol de semne diacritice. Dintre acestea majoritatea sunt etimologice, introduse de scribi care cunosc limba latină. De exemplu, echivalentul lui „douăzeci” se scria "vint", dar s-a recurs la scrierea sa "vingt", cu g din etimonul său , pentru a-l deosebi de "vint", „(el/ea) veni”, perfectul simplu al lui "venir". Litere nepronunțate se introduc și pentru a distinge omografe care nu sunt și omofone. Astfel, pentru că /y/, /ɥ/ și /v/ se scriu cu aceeași literă
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
anului 106 ar fi fost un amestec de coloniști veniți din tot Imperiul Roman, fără substrat local - de unde absența cuvintelor dace în limba română, cele socotite ca atare fiind albaneze. Aproape 200 de cuvinte românești sunt comune cu echivalente albaneze. Etimoanele „slave” din limba română provin preponderent din limbile slave meridionale, 1000 de la bulgari și 60 de la sârbocroați. Dintre graiurile limbii române, cele mai apropiate de limbile aromâniilor, meglenoromânilor și istroromânilor de la sud de Dunăre, sunt cele vorbite în Banat, în
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
de supraviețuire a unor populații romanice în jurul unor masive muntoase-refugiu s-au produs în aceeași epocă și în apus (masivele Ardeni și Vosges, munții Alpi), unde populațiile respective au fost denumite de germanici: "valcheren", "wallons", "welschen" (toate aceste etnonime având etimon comun cu termenul „Walh”). Diferențierea limbii romanice orientale în mai multe ramuri, socotite de unii lingviști "dialecte" ale limbii române, iar de alții limbi de sine-stătătoare, se explică prin izolarea diferitelor populații romanice, acestea fiind sedentare și nu migratoare : la
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
iar cuvântul “Ardeal” este de origine Indo-Europeană. Până în prezent, nici un lingvist nu a reușit să dea o lămurire etimologica plauzibilă numelui "Erdély" decât prin "erdő" "pădure" cu adaosul sufixal "-ély", acesta din urmă interpretat că distorsionare a cuvântului "elve". Totuși, etimoanele nu sunt atestate altundeva în limba maghiară. Problema etimologiei cuvântului "Ardeal" a fost tratată și de Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa "Ardeal, pământ și cuvânt românesc" (Editură Miracol, București, 2001, ISBN 973-9315-60-7). Autorul trece în revistă diversele teorii apărute
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
termenul englezesc "diary" are un ascendent în latinescul „diarium”, (porție zilnică) derivat din latinescul "diaria", pluralul lui "dies" „zi”. Cuvîntul "jurnal" are exact aceeași rădăcină și provine din latinescul "diurnus" = „al zilei, de-a lungul zilei”. În limba engleză, diary, etimonul latinesc este mult mai vizibil. Cele mai vechi jurnale se găsesc în cultura japoneză, unde au existat încă din perioada medievală celebrele cărți sau caiete de pernă ("Makura no soshi", a lui Sei Shonagon este cea mai cunoscută), dar și
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
Negru formează cele trei Crișuri, cele mai importante râuri din regiunea Crișana. Numele provine din forma latină atestată "Crisola", care la rândul său poate proveni fie din adjectivul grecesc Χρισός : „aurit”, din cauza prundișului aurifer, fie din limba dacică, presupunând că etimonul "krísos" ar fi avut semnificația de „negru”, în care caz denumirea de Crișul Alb este un oximoron iar cea de Crișul Negru un pleonasm. Crișul Repede drenează versanții nordici ai masivelor Gilău Vlădeasa și Pădurea Craiului. Izvorăște de la altitudinea de
Râul Crișul Repede () [Corola-website/Science/297458_a_298787]
-
județul Sibiu, Transilvania, România. Satul Cârțișoara, cunoscut și sub numele de "Cârța Română" ("Kerch Olacorum"), a fost populat din evul mediu timpuriu și până în prezent predominant de români, spre deosebire de Cârța Săsească. Originea numelui este fie de origine slavă, derivat din etimonul vechi slav "kurčo" (loc defrișat, curătură), respectiv sinonimul său slavon "krč" sau "krči", sau de origine germană, preluat de la mănăstirea Cârța. În cea de-a doua variantă originea numelui este explicată etimologic din germanul "Kerz(e)" (în trad. "lumânare", "candelă
Cârțișoara, Sibiu () [Corola-website/Science/301702_a_303031]
-
locuitorilor sunt români (99,31%). Pentru 0,64% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (99,25%). Pentru 0,64% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Denumirea comunei are ca etimon cuvântul maghiar "köves", "kövesd", care se traduce prin "de piatră, pietros". Toponimii similare există în Transilvania (Coveș, Cuieșd), Moldova (Cuejdiu, Chiojdeni) și în Ungaria (pentru amănunte: Legenda istorisește despre o familie de moșneni care s-ar fi statornicit în localitatea
Comuna Chiojdeanca, Prahova () [Corola-website/Science/300763_a_302092]
-
temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” ("Cicindela campestris"). În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”. Alte teorii expuse de Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - țap
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus. Alți cercetători (între care Aron și Ovid Densusianu, Al. Rosetti, Al. Graur ș.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul "creatio" (cu acuzativul "creationem", în latina vulgară "creation"/"creatiun") deci ziua creării sau a facerii lui Isus. Deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariană (care socotește că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
Născutului" (tot de origine latină), așa cum se constată în "Evanghelia învățătoare" din 1642 și în "Cazania" lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii (, , , , ). Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt ("in")"carnationem" (Lexiconul de la Buda), "crastinum" (Hasdeu 615) și "Christi ieiunium" (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând "Nașterea lui Hristos". Termenul apare
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
Ei aduc în Europa o seamă de termeni care intră în franceză prin intermediul latinei medievale, din domenii ca: Și prin intermediul englezei au intrat câteva cuvinte arabe în franceză, de exemplu "moire" „moar” (sec. XVII), apoi "mohair" (sec. XIX), cu același etimon ca primul cuvânt. Unele cuvinte au intrat în argoul militarilor francezi, cu ocazia cuceririlor franceze din Magreb, în secolul al XIX-lea. Dintre acestea unele se păstrează în registrul familiar, de exemplu "toubib" „doctor” (medic), "clébard" „javră”, "souk" „harababură” (în
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]