109 matches
-
Gallia la Dunăre, astăzi s-ar vorbi franțuzește la Dunăre și românește la Sena” (II, 252). 2) După baza de articulație, care reduce trecerea latină > română la unele transformări fonetice, un teritoriu restrâns și cât mai izolat de alte fenomene etnolingvistice trebuia să asigure puritatea acestei treceri. Totodată Philippide urmărea reducerea spațiului cucerit de romani în est și mascarea faptului că Grecia a căzut prima sub stăpânirea romană și că de acolo romanii au înaintat treptat spre nord, timp de peste cinci
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
grecizării culturale bizantine transformând-o în limita nordică a grecizării etnice din antichitate. În urma acestei manevre teritoriul Bulgariei de astăzi până aproape de Dunăre, teritoriul Macedoniei și teritoriul Albaniei sunt integrate, neverosimil, în Grecia antică. Și cum romanii nu puteau cuceri etnolingvistic și cultural teritorii grecești și grecizate, au rămas să-și exercite influența colonizatoare la nord de linia în discuție. Această linie, trasată de Jireček pe Balcani, pe granița dintre Macedonia și Serbia, și de la localitatea Prizren din Kosovo la Marea Adriatică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Elveția/Germania, trac/vlah, λαος/rus etc. Toate acestea denotă evoluția locală diferită a segmentelor sonore, a graiurilor și limbilor. Cufundându-ne în trecutul limbii pentru a-l cunoaște trebuie să avem în vedere estomparea până la totala dispariție a contururilor etnolingvistice de astăzi și simplificarea tot mai mare a mijloacelor de formulare a mesajului oral. De aceea cercetarea lui Philippide, bazată pe ideea că denumirile de populații eșalonate pe parcursul a mii de ani reflectă etnii, baze de articulație și rase umane
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
articulație. Toată istoria românilor ca postlatini, începând din secolul al VII-lea, se derulează până în prezent sub imperiul bazei de articulație mediteraneanogreco-tracă, posibila componentă germanică fiind, cum s-a văzut, exclusă în cele din urmă. Astfel apărut în istorie, fenomenul etnolingvistic românesc este pus de Philippide să „sufere amestecuri cu neamuri străine” (II, 346) în toate teritoriile pe care s-a răspândit. De cea mai mare importanță, spune autorul, a fost „amestecul dacoromânilor cu slavii pe întreg teritoriul actualmente ocupat de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au urmat calea transformării segmentelor sonore în vocale și consoane, care se constituie în sisteme fonologice specifice fiecărei limbi, și a transformării componentelor inițial lexicale ale cuvântului în morfeme. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei, evoluții cauzate de cucerirea de către romani a acestui spațiu, urmată de integrarea lui administrativă în imperiu și de colonizarea lui cu populație latină. A avut loc în consecință simbioza traco-latină care a pus în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care este „teritoriul romanizat din peninsula balcanică”. Cea mai mare greutate în rotunjirea, cum necum, a concepției sale o reprezintă pentru Philippide limba albaneză, principala piedică a limitării spațiului romanizat în favoarea grecizării. Urmărind un scop anume, el modifică istoria evoluțiilor etnolingvistice din Balcani. Mai întâi el declară că „albanejii în actualele lor teritorii sânt de curând veniți, emigrați de la nord de undeva. De altfel ar fi fost și extraordinar lucru să se fi păstrat din străvechi cu limba lor primitivă pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
zone, a rezultat explicarea albanezei într-o nouă manieră și mai stranie. Se apreciază că această limbă este continuatoarea nemijlocită a limbii ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea acestei limbi în procesul evoluțiilor etnolingvistice generale care au urmat cuceririlor romane în jumătatea de est a Europei. Așa se face că albaneza, considerată continuatoare a ilirei (dialect al limbii tracilor) în aceeași manieră în care româna continuă latina, ar fi singura sursă de informații despre
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cu cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei de români” (p. 168). Consecință a inaplicabilității teoriei neogramatice la istoria limbii, perceperea eronată a constituirii peisajului etnolingvistic din jumătatea de est a Europei face ca fiecare cercetător să-și macine energia în căutarea unei explicații personale pentru devenirea limbii române. În continuitatea ideii sângelui S. Pușcariu aduce necesitatea reconstituirii „epocii străromâne” în manieră proprie. Raportându-se la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de cuvânt pentru a ajunge în română; 3) se vorbește de etimologie multiplă. Oricum, căutarea originii cuvântului nu depășește nivelul aparențelor formale în primul rând. Lingvistica tradițională nu-și poate pune problema constituirii limbii române ca parte a devenirii peisajului etnolingvistic din estul Europei și cu atât mai puțin s-ar putea gândi cineva să raporteze cuvântul românesc la stadiile preindoeuropene ale limbii în spațiul euro-afro-asiatic. De exemplu, S. Pușcariu crede că a descoperit adevărata etimologie a cuvântului băiat, care nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vit. baliato „provincie guvernată”; alb. vájzë „fată, fiică”, calabr. vajazzu „slugă, țăran”, bajazza „femeie ușoară, servitoare”, vgr. ηλιξ, αλιξ „de aceeași vârstă” etc. Neogramaticii, chiar dacă vorbesc de evoluția limbii, nu pun formarea acesteia în dependență de constituirea neamului ca fenomen etnolingvistic. Presupunând existența „neamului nostru” - ca sânge și ca limbă a autohtonilor - din cele mai vechi timpuri, S. Pușcariu vorbește de „îndelungatul contact cu vecinii și simbioza cu alte neamuri”, ambele intersectări „lăsând urme adânci în limba noastră, unele dintre aceste
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a vorbi, a spune”) etc. (p. 261 urm.). Toate grupele lexicale împreună cu minuțioasele și complicatele analize fonetice care însoțesc cuvintele discutate ca dovadă a raporturilor dintre română și albaneză sunt superflue. Ele își pierd orice valoare cognitivă dacă privim evoluțiile etnolingvistice din spațiul est european ca rezultat al suprapunerii fenomenului lingvistic flexionar adus de latini pe formula lingvistică aglutinantă a autohtonilor din jumătatea de est a Europei. Toate limbile din acest spațiu sunt evoluții noi sub toate aspectele - fonetic, lexical, gramatical
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fi dat numele, fiind ulterior asimilați. În continuarea acestor „turanici” se crede că au urmat celelalte neamuri turcice despre care vorbește și Pușcariu. Confuzia își are originea în faptul că popoarele care s-au format în estul Europei ca structuri etnolingvistice de factură indoeuropeană dețin serii de cuvinte, precum la noi catâr, caval, cioban, ciomag etc., pe care etimologia tradițională nu le poate explica altcum decât ca împrumuturi turanice, turcice sau turcești. În realitate aceste serii de cuvinte sunt reflexe ale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Istoria limbii române, continuitatea latinăromână în limba textelor românești din secolul al XVI-lea. Nereușita acestei întreprinderi nu a putut fi depășită până în prezent. Cauza o constituie concepția despre limbă în general și despre constituirea limbii române în special. Întregul etnolingvistic românesc există dincolo de tot ce s-a scris despre constituirea și existența lui, iar simpla cumulare a datelor pe care știința tradițională le-a înregistrat nu poate duce la dezvăluirea imaginii adevărate a acestui întreg. Este necesară viziunea atotcuprinzătoare asupra
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
omenirii și perceperea limbii române, ca a oricărei alte limbi, de pe coordonatele istorică și geografică, în continuitatea globală a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie, ca etapă ultimă, în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei cauzate de cuceririle romane în această zonă. La baza acestor evoluții se află simbioza dintre sistemul aglutinant al zonei și sistemul flexionar al limbii latine. Prin componentele tracă și latină de la baza sa, limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și-au pierdut identitatea. Strădania științei tradiționale de a prezenta limba română ca pe o continuitate a latinei afectate în evul mediu de năvala populațiilor barbare se cere a fi înlocuită cu evoluția romanității orientale în interferență cu celelalte fenomene etnolingvistice care compun peisajul actual din jumătatea de est a Europei. Cercetător de largă cuprindere, O. Densusianu intuia șubrezenia eșafodajului teoretic al etimologiei tradiționale, de care însă nu se putea desprinde. De aceea el își plasează opera în seria „speculațiilor științifice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în latina balcanică înainte de transformarea acesteia în română. O. Densusianu intenționează eșalonarea cronologică a acestora pentru a scădea numărul lor ca împrumuturi în română. Speculațiile pe tema elementelor autohtone își pierd însă obiectul în viziunea realistă asupra constituirii actualului peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei. Latina și româna, două limbi distincte la toate capitolele (fonetică, lexic și gramatică), sunt văzute de neogramatici într-o continuitate în care latina devine treptat română fie pe un teren golit de autohtoni, fie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
constituirii limbii române în vastul spațiu esteuropean este anulată prin două gesturi: limitarea acestui spațiu, pentru un șir de secole, la o zonă restrânsă la sud de Dunăre și născocirea migrațiilor slave, bulgare, maghiare, turcice etc. menite să explice peisajul etnolingvistic constatat la ieșirea din evul mediu. Falsificarea istoriei prin aceste mistificări neogramatice împreună cu perceperea ruptă de etnie a limbii au făcut ca istoricii limbii să-și imagineze constituirea granițelor dintre limbi, teritoriul pe care ele se vorbesc, ca rezultat al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neogramatice împreună cu perceperea ruptă de etnie a limbii au făcut ca istoricii limbii să-și imagineze constituirea granițelor dintre limbi, teritoriul pe care ele se vorbesc, ca rezultat al mișcărilor de populații. Aceste mișcări, iar nu evoluțiile zonale ale fenomenelor etnolingvistice, se crede că au dus la crearea actualelor teritorii lingvistice din jumătatea de est a Europei. I. Coteanu regretă faptul că aceste mișcări fac acum imposibil de identificat „granițele istorico-sociale pe întinsul teritoriu din Estul Imperiului roman pe care s-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în Peninsula Italica pentru a se stabili definitiv în Lațiu”, diferite seminții arimice erau deja acolo, astfel că latinii barbari au trebuit să ducă „lupte îndelungate cu acestea”. 7. Înjghebând schema istorică de mai sus, N. Densusianu afirmă existența substratului etnolingvistic latin în primul rând pentru „provinciile supuse (ulterior) dominațiunii romane”, iar în al doilea rând, în plan mai larg, pentru spațiul pelasg euro-afro-asiatic. Prin aceasta el caută să arate că existența limbii române ține de substrat, care este latin. În
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
române intră, cum e firesc, unele în sanscrită, greacă, latină, iar altele în limbile numite neolatine și în cele indoeuropene în general” (p. 94 urm.). Este evident faptul că ducerea limbii române și a poporului care o vorbește dincolo de contactul etnolingvistic daco-latin contravine adevărului istoric. La fel de inadecvat este să vorbești de înrudirile pe care limba română le are cu limbile atestate în vechime. Fără a exclude contactele dintre limbi, împrumuturile și simbiozele, este de avut în vedere continuitatea materialului lingvistic care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a putut depăși tradiția neogramatică în privința adevăratei istorii a limbii române, care începe odată cu simbioza traco-latină, ce s-a înfăptuit pe spații largi în jumătatea de est a Europei, și din care au rezultat, alături de romanitatea orientală, și alte fenomene etnolingvistice. El a rămas la convingerea că slavii, maghiarii și turcicii au venit ulterior pe terenul civilizației antice românești, de care au profitat și sub aspect lexical. Iată de ce Scraba se străduiește să reducă numărul cuvintelor considerate de tradiție împrumuturi din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a noțiunilor pure se autodemolează. Reală rămâne originea naturală a limbajului din care derivă diversificarea formală a comunicării în colectivitățile umane. EMINESCU ȘI ACADEMIA Mihai Eminescu (1850-1889) s-a format ca intelectual în epoca conștientizării la intensitate maximă a unității etnolingvistice a românismului, ceea ce suscita necesitatea unității teritoriale și a organizării statale corespunzătoare. Limba română, factorul definitoriu al acestei unități, l-a subjugat din capul locului pe Eminescu, la care a găsit capacitatea intelectuală aptă să o cunoască, să o valorifice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aceste versuri motivația încarnării poetului coborât din stele și muzica (limba) română în formele căreia el va oglindi trecutul, prezentul, idealurile și peisajul natural ale neamului românesc. Este momentul să remarcăm acum singularizarea și însingurarea lui Eminescu. El abordează fenomenul etnolingvistic românesc prin propria simțire, îl conștientizează și exprimă fără principii învățate la școală sau preluate din cărți. Cunoscând foarte bine limba română și valorificându-i în scris resursele E. a intrat direct în posesia unui sistem logic natural, ca să spunem
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc.” Romantismul lui E., prin care el valorifică resursele poetice ale limbii materne, se află doar aparent în contradicție cu realismul gândirii sale sociale și etnolingvistice. Dar eticheta aplicată creației eminesciene a prins rădăcini, devenind pentru critică singurul criteriu de apreciere, mai ales pe măsură ce ne îndepărtăm tot mai mult de epoca ce l-a generat pe autor. Solul românesc din care el a crescut este înlocuit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o asemenea credință este o insultă pentru nația românească” (1 aug. 1877, IX, 407). 5. Eminescu era funciar superior liniei academice elaborate de Hasdeu și impuse ca normă națională. Superioritatea lui consta în faptul că el reprezenta, metaforic vorbind, întregul etnolingvistic românesc, pe care îl definea ca obiect al unei științe unice: știința română. Tragedia a constat în faptul că unitatea spirituală a românismului, peste care Eminescu era suveran, căzuse deja în mâna specialiștilor unși responsabili pe sectoare: Hasdeu, Xenopol, Maiorescu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]