109 matches
-
română. Tragedia a constat în faptul că unitatea spirituală a românismului, peste care Eminescu era suveran, căzuse deja în mâna specialiștilor unși responsabili pe sectoare: Hasdeu, Xenopol, Maiorescu și atâția alții prin care se instituționalizaseră, devenind științe independente, fațetele fenomenului etnolingvistic românesc. Astfel Eminescu a rămas izolat pe o poziție dominantă, dar neoficială, fapt pentru care el nu putea și nu poate fi înțeles. Consecința a fost că nimeni nu mai poate vedea pe E. altfel decât ca poet, redus la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
avem ca sprijin și confirmare pe el, care singur a înfruntat Academia și a deschis, sacrificându-și viața, calea spre cunoașterea adevărului românesc. Chestiunea fundamentală care îl detașează pe Eminescu de știința oficială o reprezintă modalitatea de abordare a fenomenului etnolingvistic românesc. Hasdeu, rămas constant în limitele neogramatice, a avut în reflectarea acestei chestiuni o evoluție care pornea de la o oarecare apropiere de realitatea istorică, apropiere datorată luării în considerație a simțământului comun al românilor conform căruia ei simt în structura
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
tradițională. Astfel Hasdeu a trebuit să se replieze și să-și mistuie geniul în căutări sterile. Eminescu este singurul care, aflat în imposibilitatea de a-și verifica gândirea în dispute științifice, a reușit să jaloneze perceperea evoluționistă a constituirii fenomenului etnolingvistic românesc. El a fost oripilat de minimalizarea până la anihilare a autohtonilor, de desconsiderarea implicării lor, cărora Roma le plătea cândva tribut, în constituirea neamului românesc. Vorbind de vechimea limbii române el are în vedere faptul că această vechime nu a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este de neconceput fără o nouă explicație dată elementelor nelatine ale limbii române. Nașterea limbii române în procesul comunicării vii dintre cuceritori și cuceriți impunea lărgirea imaginii asupra substratului pentru a include constituirea limbii române în evoluția comună a peisajului etnolingvistic din jumătatea de est a Europei. Pornind de la aprecierea citată mai sus cum că elementele considerate străine „sânt așa de concrete, așa de încrescute în țesătura limbei române încât trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți” se poate conchide
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dă posterității este că adevărata filozofie are la bază cunoașterea realității prin intermediul limbii materne, aceasta constituind singura pârghie veritabilă de ridicare a gândirii în sfera metafizică la orice nivel de generalizare. Imaginând o știință unitară pentru cuprinderea și cultivarea fenomenului etnolingvistic românesc, el punea ca structură de rezistență a acestuia limba română. În condițiile vitrege în care a lucrat, Eminescu a reușit să schițeze un început de lărgire a orizontului istoric al acestei limbi. Întrezărind înrudirea prin substrat a românilor cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
naște prin reacțiunea unei rase contra unei dominațiuni străine. Naturile generoase, adăuga el, țin cu cel slab. Astfel se sporește puterea acestuia” (Ms. 2257, XIII, 372). Avem aici explicația constituirii românismului din contradicția latini-traci, care a generat și celelalte schimbări etnolingvistice din Europa de est, astfel încât dihotomia inițială unică s-a multiplicat, ea însăși dispărând. Emulațiile care există astăzi între români și slavi, între români și maghiari, între români și turcici, între slavi și albanezi, între popoarele slave etc. au cu totul altă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
inițială. În epoca sa, Eminescu nu putea ajunge la înțelegerea deplină a evoluțiilor istorice. Considerându-i pe maghiari ca veniți relativ târziu, el punea totuși, în manuscrisul citat, opoziția unguriromâni la baza constituirii poporului român. SINTEZE Românii sunt rezultatul evoluțiilor etnolingvistice multimilenare din vastul spațiu euro-afro asiatic, unde limba a evoluat de la stadiul silabic la cel aglutinant și apoi la cel indoeuropean. 1. Apariția și dezvoltarea limbajului uman are la bază capacitatea fiziologică nativă a omului de a produce sunetul ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
explicația în simbioza traco-latină realizată în conviețuirea și conlucrarea latinilor cu autohtonii. Doar colaborarea cotidiană între vorbitorii de tracă și vorbitorii de latină, iar nu dictatura limbii latine urmată de invazii și dizlocări masive de populații, a determinat schimbarea peisajului etnolingvistic din sudestul, centrul și estul Europei. Acest peisaj, constatat la ieșirea din evul mediu, a crescut din baza comună traco-latină în care limbile tracă și latină s-au contopit pierzându-și identitatea, adică dispărând ca formule distincte de comunicare. De
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
atâta vreme cât substratul este eludat, slavii, maghiarii și turcicii sunt aduși din alte părți, iar latina, fie ea și populară sau dunăreană, este lăsată singură să devină română pe un spațiu drastic limitat și în condițiile izolării totale de celelalte structuri etnolingvistice născute din aceeași bază traco-latină. 12. Scoaterea limbii române din relația genealogică latină → română prin identificarea sorginții ei în simbioza traco-latină schimbă radical perceperea fenomenului etnolingvistic românesc în două privințe. Mai întâi se impune acordarea aceleiași atenții ambelor laturi implicate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
română pe un spațiu drastic limitat și în condițiile izolării totale de celelalte structuri etnolingvistice născute din aceeași bază traco-latină. 12. Scoaterea limbii române din relația genealogică latină → română prin identificarea sorginții ei în simbioza traco-latină schimbă radical perceperea fenomenului etnolingvistic românesc în două privințe. Mai întâi se impune acordarea aceleiași atenții ambelor laturi implicate în constituirea bazei traco-latine a romanității orientale, întrucât ambele sunt în egală măsură părtașe la istoria limbii române. În al doilea rând ideea de evoluție a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spațiu, apreciate de știința tradițională ca împrumuturi în limba română, sunt în realitate reflexe ale integrării acestei limbi în devenirea globală a fenomenului lingvistic. Recunoscând limbii române rădăcinile ei preistorice, nașterea ei din baza traco-latină și evoluția ei în contextul etnolingvistic din sud-estul, centrul și estul Europei, redăm acestei limbi firea, viața și constituția proprie. În consecință, etimologia este chemată să părăsească nivelul aparențelor fonetice, care au făcut din limba română un conglomerat de elemente heteroglote, și să purceadă la cercetarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
elemente heteroglote, și să purceadă la cercetarea evoluțiilor proprii istoriei acestei limbi. * Înlăturarea blocajului neogramatic deschide cercetării două căi. Prima cale are ca punct de plecare cuvântul actual și își propune identificarea raporturilor formale și semantice ale acestuia în peisajul etnolingvistic euro-afro asiatic, adică în retrospectiva evoluției globale a limbii. Pentru exemplificare, adăugăm la etimologiile propuse până acum în studiile noastre încă una. GÂND este pus de tradiție, datorită apropierii formale, pe seama magh. gond „grijă”, deși semantic este mai apropiat de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
după, conform, pe”: mérték (după măsură); törvény ~ (conform legii); név ~ (pe nume); túl „peste, dincolo de”: a hegyeken ~ (peste munți); után „după”: ön ~ (după dvs.); tíz óra ~ (după ora zece); végett „spre, pentru”: megörzés ~ (spre păstrare). Respingerea neogramatismului din abordarea fenomenului etnolingvistic românesc, este însoțită în lucrarea noastră de identificarea parametrilor istorici definitorii pentru autocunoașterea românească. Primul pas pe care trebuie să-l facă cercetarea îl constituie recunoașterea bazei sociale traco-latine rezultate în urma cuceririlor romane în jumătatea de est a Europei. De
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și faptul că Eugeniu Coșeriu dorea să redimensioneze obiectul etnolingvisticii actuale, în așa fel încât să corespundă skeologiei, pe care tot el o propusese (vezi supra, 3.2.1.). Cred că merită să aruncăm mai întâi o privire asupra concepției "etnolingvistice" a lui Coșeriu, după care ne putem întoarce la studiul lui Hașdeu. (a) În lucrarea La socioy la etnolingüística. Sus fundamentos y sus tareas (1981), Coșeriu definește etnolingvistica (văzută că disciplină lingvistică, nu etnologica sau etnografica) drept "studiul varietății și
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
unei comunități" (Coșeriu, 1981/1994, pp. 133). Mai departe, Coșeriu observa că "realmente, etnolingvistica s-a dezvoltat până acum într-un mod fragmentar și, am putea spune, "cazual", adică potrivit cu interesul ocazional al lingviștilor care s-au ocupat de probleme etnolingvistice. [...] Astfel, în cadrul programului "Wörter und Sachen" și al geografiei lingvistice, s-a acordat atenție în principal relației dintre limbaj (în special: lexic) și cultura populară "materială", iar în cadrul istoriei lingvistice s-a studiat mai cu seamă formarea și dezvoltarea terminologiilor
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
Emmanuel de Martonne, în 1902 - dar și până în Kosovo, Albania și Marea Adriatică), în mijlocul altor comunități non-romanofone (grecești, albaneze, slave, turcești), aceste comunități au avut, mai întâi, de luptat - la propriu, la figurat - pentru a-și face distincte - prin idiosincrazie - structurile etnolingvistice și socioculturale, proprii. Această recunoaștere identitară avea două aspecte. Cea mai cunoscută - care nu a întârziat de-a lungul secolelor - a fost cea exterioară. Comunitățile romanofone au fost menționate - după cum se știe - mai întâi în sudul Dunării, în Imperiul multietnic
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
în colective restrânse, izolate a romanității românești. Tot astfel, în sudul Dunării, Matilda Caragiu Marioțeanu, DIARO , pp. 76-78, s.v. aromân, enumeră �denumiri după localități" ale comunităților aromânești. Aveau oare aceste comunități romanofone - și românofone, în nord - simțul apartenenței la comunități etnolingvistice mai largi, dincolo de spațiul local-familial propriu? Greu de spus! Se pare, mai degrabă, că, deși vorbeau aceeași limbă, legături evidente între comunitățile romano- și românofone nu ar fi existat. Fiecare grup își ducea viața rural-pastorală, în munți sau la câmpie
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
existat. Fiecare grup își ducea viața rural-pastorală, în munți sau la câmpie, în izolare unul de celălalt. Rezultatul: �Vlahiile" (Albă, Neagră) - id est: Romaniile - postulate de N. Iorga au existat în realitate. Putem vorbi de �insule lingvistice romanofone", de enclave etnolingvistice care, în loc de a forma uniuni, alcătuiau ceea ce se numește astăzi �piele de leopard". Dreptul la old ethnicity, la identitate și-l clama fiecare comunitate în parte. șEste adevărat, în literatura populară a Aromânilor - în culegerile lui Pericle Papahagi, în studiul
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
o posibilă apartenență la lumea latino-romanică (dimpotrivă, termenul lătin, în aromână, are sensul "catolic", ca în toată Biserica ortodoxă). Iată de ce se poate afirma că aceste comunități romanofone-românofone, trăind într-un mediu multietnic, își defineau existența în sincronie, prin idiosincrazii etnolingvistice de proximitate, fără preocupări istoriciste legate de Roma antică și de lumea romanică. A le atribui o �memorie colectivă" a originilor latine este - credem - un act cultural a posteriori introdus de istorici și de filologi. VII. în schimb, aceste comunități
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
istoriciste legate de Roma antică și de lumea romanică. A le atribui o �memorie colectivă" a originilor latine este - credem - un act cultural a posteriori introdus de istorici și de filologi. VII. în schimb, aceste comunități aveau conștiința propriei identități etnolingvistice. Matilda Caragiu Marioțeanu, în Dodecalogul inclus în DIARO, pp. 439-452, afirmă cu convingerea specialistului: �aromâna este limba maternă a Aromânilor care le conferă conștiința lor etnolingvistică" (p. 442). în aceste condiții, autoarea introduce conceptul sociolingvistic de alteritate, factor esențial cunoscut
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
loyalty) s-a completat cu o culture loyalty, istorică, spre a construi ceea ce a fost numit national identity (Niculescu 1973). încercăm, în rândurile noastre de față, să arătăm cât de strâns legate, în aspirații naționale și realizări, au fost comunitățile etnolingvistice din cultura mittel-europeană a sec. al XVIII-lea. în special Românii, atât la nord cât și la sud de Dunăre, au fost beneficiari târzii ai acestei întrepătrunderi multiculturale prin care au fost salvați de izolare și (re)introduși în istoria
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
specifice comunității evreiești din România. România (și implicit comunitatea evreiască din România) s-a aflat mereu la marginea și la intersecția marilor imperii și civilizații, într-o zonă multiculturală și multi-cultuală, la confluența unor importante și bine constituite spații socio-politice, etnolingvistice și cultural-confesionale. La granița dintre spațiul catolic, ortodox și islamic, la intersecția dintre imperiile habsburgic, țarist și otoman, sub influența celor trei poli culturali: Viena, Petersburg și Istanbul. Undeva între Centrul, Estul și Sud-Estul Europei. Se spune că prin 1843
De ce sunt evreii din România altfel by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/3510_a_4835]
-
simbioză traco-latină înfăptuită timp îndelungat pe un spațiu vast. Consistența etnică a acest ui s pațiu, afirmată de Herodot prin cuvintele: „poporul trac este , du pă inzi, cel mai numeros de pe pământ”, a fost precizată tot de el sub raport etnolingvistic: „triburile tracilor poartă în fiecare loc altă denumire, [dar] firea și obiceiurile lor sunt identice.” Ovidiu notează la fața locului varietatea denumirilor populației tracice, vorbind în creația sa tomitană de geți, meterci, colchi, sarmați, panoni, traci, iliri, besi, sciți, bistoni
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
lingvistic sud-est european i-a impus autorului regândirea raportului dintre sistemele lingvistice - silabic, aglutinant și flexionar - văzute de tradiție ca apariții zonale spontane și înlocuirea acestei viziuni cu evoluția, oriunde posibilă, de la un sistem la altul în urma comunicării între grupări etnolingvistice diferite. Se știe, în această privință, că latina s a dezvoltat ca limb ă indoeuropeană în urma suprapunerii civilizației grecești pe cultura gentilică prin care spațiul italic se integra în contin uita tea traco-celtică a Europei și în vechiul peisaj uman
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
traco-celtică a Europei și în vechiul peisaj uman preindoeuropean al vastei zone euro-afro-asiatice. Consolidată militar, administrativ și cultural într-o formulă lingvistică elevată și fluentă, Roma a contribuit hotărâtor, în urma cuceririlor și colonizărilor, la schimbarea pe spații largi a peisajului etnolingvistic. Prin analize etimologice eu demonstrez că tocmai baza silabică și aglutinantă este factorul care conferă unitatea limbilor i.-e. și pune în evidență înrudirea genetică a acestora cu dialectele ungro-finice, mongolo-turco tătare, arabice etc., ceea ce vine în concordanță cu concepția
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]