363 matches
-
pater familias. Cu toate acestea, și În acest caz elenizarea a jucat un rol de primă importanță, În special sub presiunea doctrinelor orfice și pitagoreice, răspândite În Etruria deja din secolul al V-lea Î.Hr., cu rezultatul că Hadesul etrusc, cunoscut nouă din atâtea documente iconografice, a sfârșit a-și asuma un aspect exterior puternic grecizant. Dar Învelișul grec nu trebuie să ne Înșele: deja În veacul al V-lea Î.Hr. Etruria cunoaște, de exemplu, o multitudine de Caronixe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
huès") și iconografii diferite - de pildă unele sunt Înaripate, altele nu - și, cu siguranță, au desfășurat În Hadesxe "Hades" funcții diferite: ca să dăm un exemplu, foarte recent s-a admis că marele ciocan cu care este Înarmat principalul Caronxe "Caron" etrusc nu este altceva decât ciocanul folosit În realitate pentru ferecarea cu zăvoare mari a Închizătorii porților cetății, ceea ce demonstrează că, pentru etrusci, Caron nu este numai „cel care trece cu barca de pe un mal pe celălalt” (rol care Îi este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dăm un exemplu, foarte recent s-a admis că marele ciocan cu care este Înarmat principalul Caronxe "Caron" etrusc nu este altceva decât ciocanul folosit În realitate pentru ferecarea cu zăvoare mari a Închizătorii porților cetății, ceea ce demonstrează că, pentru etrusci, Caron nu este numai „cel care trece cu barca de pe un mal pe celălalt” (rol care Îi este totuși atribuit de iconografia funerară etruscă), ci și demonul neînduplecat ce Încuie pentru totdeauna În spatele defuncților intrarea În Hades. Acești Caroni se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al destinelor scrise privitoare la fiecare individ, și Tuculcaxe "Tu÷ul÷a", ființă monstruoasă cu aripi În formă de șarpe și cu cioc Încovoiat, avînd rolul de paznic al unor osândiți aparte. Asemănător cu ceea ce propovăduie textele orfice grecești, pentru etrusci călătoria prin adâncurile pământului era Într-adevăr pândită de acești demoni și plină de primejdii și de capcane; totuși, respectarea scrupuloasă a riturilor cuprinse În libri fatales și În libri Acherontici este În măsură să o facă mai ușoară și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Expresia „religie romană” poate fi Înțeleasă În sens teritorial sau În sens personal. Din punct de vedere teritorial se definește ca „religie romană” suma tuturor religiilor care, În antichitate, au fost practicate pe teritoriul cetății Roma: de către latini, sabini și etrusci, ca și de către greci, iudei, egipteni, galileeni, „orientali” de orice proveniență. Aceste religii coexistă pașnic sau În opoziție Între ele În aceleași condiții ale metropolei așezată pe Tibru; În ciuda surprinzătoarei ignorări reciproce, ele sunt de fapt concurente. Sub impulsul factorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
economică, militară pe care o cunoaște Imperium Romanum. După cum am precizat când am vorbit despre clasificarea ei din punctul de vedere al științei religiilor, religia romană este, la originile ei, o religie sintetică. Încă de la Începutul primului mileniu, latini, sabini, etrusci și greci au format ceea ce mai târziu se va numi religia „romană”. Dar regiunea Tibrului este inserată Încă din epoca bronzului În istoria Italiei și a Mării Mediterane. Descoperirile miceniene În Italia centrală și meridională, În Sicilia și În Sardinia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dar În substanța, dacă nu și În amănuntele lor, ar reprezenta o tradiție ce vine din epoca bronzului. Dacă acest nucleu substanțial ar fi vrednic de crezare, ar putea fi adăugate și alte nume și rituri: lectisternia (micenianul re-ke-to-te-ri-jo), numele etrusc Tagesxe "Tages" (cf. arcadianul Tegea), numele roman cu care sunt desemnați aheii, danaii și elenii: Graes (Milani, 1976; Pugliese Carratelli, 1968, pp. 320 sqq.). 3. Ar fi posibil să ne pronunțăm asupra tezelor lui Peruzzi dacă s-ar putea stabili
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
urban În prima jumătate a secolului al VI-lea. Arhitectura palatului regal găsește paralele În lumea greacă (Ampolo, 1971; Palmer, 1969). Scrierea provine de la greci, deși este nesigur dacă pe cale directă, trecând, de exemplu, prin Pithekousa și Cumae, sau prin intermediul etruscilor 3. Faptul că Încă din secolele al VII-lea și al VI-lea În Latium se folosea scrierea În sfera cultului morților (Osteria dell’Osa, Lazio) sau pentru formularea unor inscripții votive și legi cultuale este de o importanță fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
conexiunea Între teologia „italică” și cea romană. Varro subliniază dimensiunea istorică a cultului imaginilor: În vremea lui Numa nu existau Încă statui, nici temple, ci numai rituri, nu exista nici un Campitoliu; numai Tarquinii au năpădit cetatea cu artiști greci și etrusci 3. Imaginile se pot justifica numai dacă sunt contemplate nu cu ochii, ci cu spiritul. Acest mod de organizare a diferitelor nivele de Înțelegere, tipic oricărei forme de interiorizare intelectuală, duce cu necesitate la alegoreza imaginilor și atributelor zeilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vorbim despre Etruria, cu istoria ei de contacte seculare cu Grecia și Răsăritul, În timp ce Roma, În expansiunea ei treptată În peninsulă, s-a deschis deja În perioada monarhică și În primele veacuri ale republicii față de influențele elene Înrădăcinate În nordul etrusc, În sudul Italiei și În Sicilia, aflate amândouă sub dominație greacă; dar nici În perioada clasică nu lipsesc contactele ei directe cu polisurile din Grecia continentală. De altfel, În expansiunea republicii romane către Orient, epoca elenistică asistă la o elenizare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Campanile" 1. PROBLEMA IZVOARELORTC "1. PROBLEMA IZVOARELOR" Reconstrucția religiei celtice prezintă astăzi dificultăți de ordin istoric și documentar destul de serioase. Vechii celți, deși cunoșteau scrierea (de exemplu, galii cunoșteau atât alfabetul grec, cât și pe cel latin; leponții foloseau alfabetul etrusc, celtiberii Își concepuseră unul propriu), o foloseau doar În scopuri practice, pentru a Îndrepta invocații către divinități, În inscripții funerare, ca semne ale proprietății sau indicații despre hotare și alte texte cu funcții asemănătoare; astfel, așa cum o arată și Cezar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la romani (Titus Livius, De la fundarea Romei, XXII, LVII). După cum se vede, Livius, neagă faptul că acesta ar fi un obicei roman, dar această afirmație se bazează doar pe faptul că uciderile rituale s-au făcut după prescrierile unui text etrusc; de fapt, conform mărturiei sale, la Roma se aduseseră jertfe umane În Împrejurarea respectivă, dar și În trecut. Se poate și mai rău: știm de la Plutarh că, În 228 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor insubri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și în cazul celor trei mari divinități romane, care sunt Jupiter (funcție de conducere), Marte (funcție războinică) și Quirinus (funcție de producție). Triada romană Jupiter-Marte-Quirinus (adică Varuna și Mithra, Indra, și zeii Asvin în India vedică) este înlocuită în perioada domniei regilor etrusci Tarquin (secolele al VII-lea și al VI-lea înainte de Hristos) cu cele trei divinități Jupiter Optimus Maximus, Junona și Minerva (corespunzând lui Zeus, Herei și Atenei în Panteonul grec). Dictatorul Aulus Postumius instituie o nouă triadă pe Aventin 14
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]